Alimentația reptilelor

Cuprins

I. Generalități...............................................................................................................3
I.1 Puțină anatomie...................................................................................................3
II. Patologie..................................................................................................................5
III. Comportamentul alimentar la reptile în habitatul lor natural. Exemple de alimente
..................................................................................................................................7
IV. Comportamentul alimentar la reptilele crescute în captivitate. Exemple de alimente
..................................................................................................................................7
V. Suplimente alimentare..............................................................................................9
VI. Curiozități................................................................................................................10
VII. Bibliografie..............................................................................................................11

1|Page
Alimentația reptilelor

I. Generalități

Reptilele sunt vertrebate tetrapode care au apărut în fauna terestră în era Paleozoică și au atins
apogeul dominației în era Mezozoică. Reptilele din fauna actuală sunt predominat terestre, cu unele
excepții. Sunt animale poikiloterme; temperatura lor corporală variază în concordanță cu
temperatura mediului. Puținele specii din regiunile temperate hibernează în sezonul rece. (15)
Reptilele se împart în 4 mari categorii: țestoasele, din ordinul Testudines, șerpii, din ordinul
Squamata, reptilele, aparținând aceluiași ordin ca șerpii, și crocodilii, din ordinul Crocodilia.
Corpul reptilelor, mai mult sau mai puțin masiv, este înzestrat cu 4 membre pentadactile ale
căror degete se termină cu gheare. Membrele sunt situate latero-ventral și nu ridică de la sol restul
corpului, ele servesc ca și sprijin pentru substratul pe care se târăsc. La unele reptile adaptate
secundar la viața acvatică, membrele sunt transformate în palete pentru înot, iar la șerpi acestea au
dispărut sau sunt rudimentare, locomoția realizându-se exclusiv prin târâre.
Reptilele au un tegument sărac în glande secretoare, de aceea el este uscat și impermeabil.
Pătura externă a epidermei este cornoasă, groasă și apără corpul de uscăciune. De asemenea,
produce solzi, scuturi și plăci cornoase cu rol de protecție. La crocodili și broaste țestoase, derma
tegumentului produce plăci osoase, care dubleaza scuturile cornoase, formând o adevărată armură
care este extrem de dură. Datorită acestor formațiuni epidermice, în perioada de creștere are loc
năpârlirea, sub formă de exuvie (teacă continuă la șerpi) sau sub formă de petice (la șopârle).
Excepție de la acest proces fac țestoasele și crocodilii, care nu năpârlesc.
Tegumentul reptilelor conține pigmenți care dau culoarea corpului și care nu se modifică în
funcție de variația cromatică a mediului. De la această regulă fac excepție unele specii de șopârle
la care pigmenții sunt localizați în cromatofori, iar culoarea corpului se modifică în concordanță
cu cea a mediului asigurând camuflarea animalului (cameleonul).

I.1. Puțină anatomie...

Reptilele sunt primele vertebrate la care se diferențiază primele două vertebre cervicale, atlas
și axis. Atlas are forma unui inel care se învărte în jurul apofizei odontoide a axisului asigurând o
mare mobilitate a capului. Vetebrele dorsale poartă coaste articulate ventral cu sternul (lipsește la
șerpi).
Sistemul nervos și organele de simț sunt mai evoluate decât la amfibieni, emisferele cerebrale
sunt mai voluminoase. Bulbii olfactivi sunt bine dezvoltați, împreună cu simțul tactil și vizual. În
plus, la unele specii există organe termoreceptoare cu ajutorul cărora depistează hrana în timpul
nopții.
Tubul digestiv începe cu cavitatea bucală, în care se află dinții, pe fălci, pe oasele palatine, pe
vomer și pe oasele pterigoide. Dinții fixați la extermitatea distală a fălcilor (la șopârle) reprezintă
tipul de dinți acrodont, dinții fixați pe partea internă a fălcilor (la șerpi) aparțin tipului de dinți
pleurodont, dar dinții fixați în alveolele dentare sunt reprezentativi pentru tipul tecodont. Reptilele
veninoase au de regula dinții fixați pe maxilar, fiind în legătură cu glandele veninoase. De

2|Page
Alimentația reptilelor

asemenea, prezintă un canal (la viperă) sau un șanț (la șarpele cu ochelari) prin care se scurge
veninul.
Șopârlele și șerpii au în cavitatea bucală o limbă subțire bifurcată în vârf, extrem de mobilă,
care poate fi proiectată mult în afară. Pe planșeul cavității bucale se află orificiile nazale interne.
Cavitatea bucală se continuă cu faringele care comunică lateral cu camerele timpanice. Esofagul
este lung și dilatabil, continuându-se cu un stomac de formă alungită. Intestinele sunt diferențiate
în intestin subțire și gros; cel gros se deschide în cloacă alături de conductele urinare și genitale.
La reptile, respirația este de tip toracal, realizându-se prin mișcări de ridicare și coborâre a
cutiei toracice. La șerpi este dezvoltat numai plămânul drept, cel stând fiind redus ca urmare a
corpului cilindric mult alungit și a locomoției prin târâre.
Inima este tricamerală, formată din două atrii și un ventricul în care se schițează un sept
ventricular care la crocodili va separa complet cele două ventricule, apărând pentru prima dată în
seria animală o inimă tetracamerală. De asemenea, reptilele au două arcuri aortice, care se deschid
separat în ventricule, unde sângele se amestecă. (9)
Înmulțirea reptilelor are loc prin ouă, care rezultă în urma fecundației interne. Acesta are loc
prin oviparitate(când femela depune ouă în care embrionii nu sunt dezvoltați complet) și
viviparitate(embrionii iși definitivează dezvoltarea în interiorul mamei). (1)
Masculii au 1-2 organe copulatoare. Ouăle sunt despuse în cuiburi pe locuri uscate și însorite
sau îngropate în nisip, fiind protejate de o coajă pergamentoasă sau calcaroasă. Embrionul care se
dezvoltă în ou are o anexă embrionară numită amnios, un sac plin de lichid care protejează contra
șocurilor și o a doua anexă embrionară numita atlantoidă cu rol în respirația și excreția
embrionului. (9)

II. Patologie

La reptile s-au descris boli contagioase respiratorii cauzate de Mycoplasma agassizii, afectând
populațiile de țestoase deșertice din SUA. (10)
Bolile ce afectează ouăle sunt numeroase și participă la declinul țestoaselor: diskeratozele
cutanate afectează coaja oului (11), slăbirea și lezarea plastronului la țestoasa moscată. (5).
Indivizii din clasa țestoasei verzi marină sunt des afectați de virusul fibropapilomar ce
determină slăbirea vederii, capacității de deplasare și abilității de hrănire (8). Foarte multe reptile
dezvoltă chisturi renale, datorită inflamării tubilor renali. (16)
Alte boli întâlnite frecvent, în special la șerpi:
Guta, care are ca și cauze deshidratarea cronică, temperatura ambientală prea rece, hrana
excesivă, infecții bacteriale. Semnele clinice sunt: anorexia, deshidratarea, umflarea porțiunii
caudale a corpului.
Enteritele, provocate fie de paraziți, fie de bacterii, virusuri sau fungi. Acestea se manifestă
prin diaree însoțită de sânge.
3|Page
Alimentația reptilelor

Constipație și prolaps, cauzate de hrană excesivă sau obstrucții.

Cea mai frecventă boală întalnită la șerpi este obezitatea, datorită unei combinații de
hiperalimentație și lipsa mișcării. Aceasta predispune animalul la constipație, arteroscleroză,
insuficiență hepatică.

Figura 5. Obezitate/șarpe. BSAVA Manual of Exotic Pets

La țestoase, dintre bolilele de natura nutrițională cel mai des întâlnite sunt hipo sau
hipervitaminoza A, hiperparatiroidismul, cauzat de un deficit de calciu și vitamina D, care se
manifestă prin slăbire musculară, carapace fragilă, osteoporoză, osteomalacie, prolaps cloacal,
osteodistrofie fibroasă.

La șopârle, apar endo și

ectoparazitozele, diaree cauzată de
intoleranța la mâncare, anorexia. (12)

Figura 6. Hiperparatiroidismul/ iguana verde. BSAVA Manual of Exotic Pets

4|Page
Alimentația reptilelor

III. Comportamentul alimentar la reptile în habitatul

lor natural. Exemple de alimente

Cea mai mare varietate de șopârle consumă artropode, inclusiv insecte. Unele dintre ele sunt
capabile să mănânce și vertebrate, în timp ce unele sunt ierbivore. Preferințele lor alimentare pot
să varieze totuși în funcție de vârsta, dimensiuni și perioadele anului. Speciile care trăiesc în
climatele temperate, pot să nu se hranească deloc în timpul iernii. Femelele gestante pot să nu
mânânce săptămâni întregi, înainte de parturiție.
Șerpii, ca și grup, pot sa se hrănească cu o mare varietate de substraturi alimentare, de la
mamifere, alte reptile, amfibieni, ouă, până la moluște, pești, râme și insecte.
Broaștele țestoase, pot fi ierbivore sau omnivore. Cele ierbivoare, consumă vegetație bogată în
fibre și calciu, dar scazută în grasime și proteine. Cele omnivore, au nevoie pe lângă elementele
vegetale menționate anterior, de proteine de origine animală, pe care și-o procură din insecte,
viermi, șoareci și pești.
În ceea ce privește crocodilii, puii se hrănesc la început cu insecte, pești, vertebrate mici, raci,
scoici, mormoloci. Pe măsură ce cresc, vor vâna inclusiv mamifere mari, zebre, bivoli, maimuțe.
De asemenea, pot consuma carcase de animale moarte. Atunci când vânează, crocodilii încearcă
să se rostogolească cu prada în apă, cu scopul de a o ucide prin înecare. (12)

IV. Comportamentul alimentar la reptilele crescute în

captivitate. Exemple de alimente

În ceea ce privește șopârlele, este de preferat să li se ofere prăzi întregi, gata ucise, pentru a
evita rănirea animalului. Dacă este neapărat necesară hrănirea cu animale vii, mărimea și
dimensiunea ar trebui să fie direct proporționale cu specia șopârlei. Speciile carnivore trebuiesc
hrănite fie cu animale întregi, sau cel puțin să li se ofere o dietă echilibrată în calciu si fosfor.
Mâncarea pentru speciile insectivore trebuie imbunătățită cu suplimente. Dieta ierbivorelor, bazată
pe fructe și legume, are nevoie deobicei de suplimente de vitamine și minerale. În timpul hrănirii,
șopârlele trebuie să fie supravegheate, deoarece exista riscul de ingerare a altor substraturi prezente
în mediul în care au fost puse. Acest fapt poate fi evitat și prin plasarea șopârlei într-un tub de
plastic curat în momentul hrănirii.
Majoritatea șopârlelor au nevoie de lămpi UV ca să poată sintetiza vitamina D. Unele șopârle,
cum ar fi cameleonul, nu recunosc bolurile cu apă ca fiind surse de apă, de aceea este necesară
stropirea vegetației frecvent cu apă sau prezența unui sistem de picurare.

5|Page
Alimentația reptilelor

Șerpii crescuți în captivitate consumă rozătoare, cum ar fi șoarecii sau șobolanii. Șerpii
constrictori mai mari pot consuma iepuri și păsări. Pentru șerpii de apă, este necesar ca hrana lor
să fie vie, pentru a preveni deficiențele.
În timpul procesului de descuamare, șerpii devin anorexici, iar prada vie constituită din
rozătoare reprezintă un adevărat pericol. Mușcaturile rozătoarelor pot cauza inclusiv moartea
animalului. Pentru a evita acest pericol, cât și transferul de paraziți de la rozătoare la șarpe, este
recomandat să li se ofere rozătoare moarte.

Figura 7. Răni provocate de rozătoare/Boa Constrictor. BSAVA Manual of Exotic Pets

Este important de reținut faptul că șerpii care sunt hrăniți mult prea des cu pește congelat pot
dezvolta hipovitaminoza B1, deoarece înghețul inactivează tiamina, care este necesară pentru
funcționarea normală a sistemului nervos.
Este bine cunoscut faptul că dieta ideală a animalelor crescute în captivitate, o imită pe cea din
habitatul natural.
Dieta țestoaselor necesită o rație de 1.5-2:1 în calciu si fosfor. Furajarea naturala și hrănirea cu
plante sălbatice, printre care se numără florile și iarba vor îndeplini majoritatea cerințelor
alimentare. Plantele trebuie să fie spălate pentru a îndepărta pesticidele. Plantele otrăvitoare, cum
ar fi rubarba sau cartofii, nu trebuiesc date spre hrănire. Plantele cumpărate din comerț sunt în
general mai ridicate în conținutul de proteine dar mai scăzute în cel de calciu și pot avea un raport
Ca:P inversat. Oxalații care se găsesc în spanac, varză și sfeclă reduc nivelul de calciu și predispun
la hipocalcemie.
Adulții ierbivori sunt hrăniți în mod normal zilnic iar tineretul tot la câteva zile.
În ceea ce privește dieta țestoaselor omnivore, regulile legate de furajarea cu plante sunt
aceleași. Pe lângă acestea, insectele trebuie să fie stropite cu suplimente de calciu; este de preferat
să li se ofere șoareci adulți în detrimentul puilor. Unele specii preferă să fie hrănite în apă. (12)
Crocodilii din captivitate, trebuie să fie hrăniți o dată sau de două ori pe săptămână. O dietă
tipică este cea bazată pe carnea de vită, cal sau pește. (18)

6|Page
Alimentația reptilelor

V. Suplimente alimentare

La reptilele care își schimbă pielea, o problemă constantă este anorexia, deoarece în perioada
în care se descuamează, reptilele refuză să înghită hrana. O tehnică folosită foarte des pentru a
evita această problemă constă în ancorarea dinților reptilelor direct în pradă, ca să le fie mult mai
la îndemână să o înghită.
La reptilele care din diferite motive fizice sau patologice nu pot să consume hrana lor obișnuită,
li se oferă conservele “critical care” concepute pentru câini și pisici, care au un conținut ridicat în
calorii și este ușor de digerat. Ingredientul lor principal este ficatul, fiind foarte bogat în vitamine
esențiale refacerii. (4)
Tot la reptile, în caz de deshidratare, rehidratarea pe cale orală se face cu soluții hipotonice.
(3)
Suplimentele de vitamine și minerale sunt fie de natura umană, fie pentru animale domestice,
fie special create pentru reptile. În general, este indicat să se folosească cele de uz uman deoarece
acoperă un spectru larg de nutrienți. Reptilele au nevoie deobicei de suplimente de vitamina D2 și
calciu, deci este important ca suplimentele alese să le conțină. (6)
Alte tipuri de suplimente oferite în dieta reptilelor sunt:
 complexul de vitamine B, pentru evitarea hipovitaminozei și pentru stimularea
apetitului;
 vitamina C, pentru tratarea stomatitelor și a infecțiilor bacteriene;
 seleniu, în miopatie;
 soluție Ringer, în caz de deshidratare;
 dextroză, pentru rehidrare intracelulară;
 vitaminele A, E, în caz de hipovitaminoze;
 ReptiVite, un complex care conține vitamina A și minerale; (2)
 iod, pentru funcționarea normală a glandei tiroide. (13)
Se consideră că șopărlele pot să sintetizeze vitamina A din carotenoizi, deci pentru speciile
ierbivore morcovii reprezintă un supliment alimentar benefic. (14)

7|Page
Alimentația reptilelor

VI. Curiozități. Știați că..?

La iguana verde s-a semnalat adeseori fenomenul de hermafrodism. (16)

La șerpi și crocodili, recoltarea sângelui se face din vena coccigiană ventrală.
Șopârlele și crocodilii pot fi liniștiți dacă li se aplică o ușoară presiune la nivelul ochilor.
Reptilele care nu au o temperatură potrivită în locurile unde ar trebui să își depoziteze ouăle, le
vor reține înauntrul lor până când vor avea condițiile potrivite. (17)
Reptilele au un singur condil occipital care se articulează cu atlasul.
Reptilele au un metabolism mult mai încet decât al mamiferelor de aceeași mărime.
Ca să evite expunerea prea mare în fața prădătorilor, unele șopârle își încălzesc capul dimineața,
iar corpul mai târziu.
Țestoasele din deșert, ca să evite supraîncălzirea, vor hipersaliva.
În timpul hibernării, țestoasele își pierd până la 10% din greutatea corporală.
În urma unor fracturi, reptilele au nevoie de 6-30 luni ca să se refacă.
Reptilele nu au diafragmă. (7)

8|Page
Alimentația reptilelor

VII. Bibliografie

1. Blackburn, D. G. (2018). Reproduction in Reptiles. doi:10.1016/B978-0-12-809633-

8.20651-1
2. Carpenter, J.W., Christopher, M.J. (2013). Exotic animal Formulary. Fourth edition. Cap.
Reptiles
3. Chitty, J. (2011). Hospitalization of Birds and Reptiles. Journal of Exotic Pet Medicine,
20(2), 98–106.doi:10.1053/j.jepm.2011.02.004
4. De Voe, R.,S. (2014). Nutritional support in reptiles. doi:10.1016/j.cvex.2014.01.009
5. Dodd C., 1988. Disease and Population Declines in the Flattened Musk Turtle
Sternotherus depressus. American Midlands Naturalist 119: 394-401.
6. Donoghue, S. (1998). Nutrition of pet amphibians and reptiles. Seminars in Avian and
Exotic Pet Medicine, 7(3), 148–153.doi:10.1016/s1055-937x(98)80006-6
7. General anatomy and physiology of reptiles. (2005). Clinical Anatomy and Physiology of
Exotic Species, 17–39. doi:10.1016/b978-070202782-6.50005-3
8. Herbst, L. H. (1994). Fibropapillomatosis of marine turtles. Annual Review of Fish
Diseases, 4, 389-425.
9. Iușan, C. (2013). Ghidul amfibienilor și reptilelor (herpetofaunei) din Parcul Național
Munții Rodnei, 72-86.
10. Jacobson, E. R. (1993). Implications of infectious diseases for captive propagation and
introduction programs of threatened/endangered reptiles. Journal of Zoo and Wildlife
Medicine, 245-255.
11. Jacobson, E. R., Wronski, T. J., Schumacher, J., Reggiardo, C., & Berry, K. H. (1994).
Cutaneous dyskeratosis in free-ranging desert tortoises, Gopherus agassizii, in the
Colorado Desert of southern California. Journal of Zoo and Wildlife Medicine, 68-81.
12. Meredith, A., Redrobe, S. (2002). BSAVA Manual of exotic pets. Fourth edition. Cap.
Reptiles.
13. Mejia-Fava, J., & Colitz, C. M. H. (2014). Supplements for Exotic Pets. Veterinary Clinics
of North America: Exotic Animal Practice, 17(3), 503–
525.doi:10.1016/j.cvex.2014.05.001
14. Oonincx, D., & van Leeuwen, J. (2017). Evidence-Based Reptile Housing and Nutrition.
Veterinary Clinics of North America: Exotic Animal Practice, 20(3), 885–
898.doi:10.1016/j.cvex.2017.04.004
15. Oprescu, I., Ilie, M., Morariu, S. (2016). Biologie animală, 30-31.
16. Reavill, D. R., & Schmidt, R. E. (2010). Urinary Tract Diseases of Reptiles. Journal of
Exotic Pet Medicine, 19(4), 280–289.doi:10.1053/j.jepm.2010.10.007
17. Wellehan, J. F. ., & Gunkel, C. I. (2004). Emergent diseases in reptiles. Seminars in Avian
and Exotic Pet Medicine, 13(3), 160–174.doi:10.1053/j.saep.2004.03.006
18. Wilkinson, S. L. (2015). Reptile Wellness Management. Veterinary Clinics of North
America: Exotic Animal Practice, 18(2), 281–304.doi:10.1016/j.cvex.2015.01.001
19. https://www.msdvetmanual.com/management-and-nutrition/nutrition-exotic-and-zoo-
animals/nutrition-in-reptiles

9|Page