UNIVERSITATEA TEHNICĂ DIN CLUJ-NAPOCA

CENTRUL UNIVERSITAR NORD DIN BAIA MARE

FACULTATEA DE ŞTIINŢE

REFERAT ŞTIINŢIFIC

MASTERAND MĂDĂLINA PRICOP

COORDONATOR ȘTIIȚIFIC Șef lucr. OANA MARE ROȘCA

2018
Mădălina-Andreea Pricop Încrengătura Nemathelminti. Clasa Nematoda

UNIVERSITATEA TEHNICĂ DIN CLUJ-NAPOCA

CENTRUL UNIVERSITAR NORD DIN BAIA MARE
FACULTATEA DE ŞTIINŢE

REFERAT ŞTIINŢIFIC
ÎNCRENGĂTURA NEMATHELMINTI.
CLASA NEMATODE

MASTERAND MĂDĂLINA PRICOP

COORDONATOR ȘTIIȚIFIC Șef lucr. OANA MARE ROȘCA

2018

Cuprins
1
Mădălina-Andreea Pricop Încrengătura Nemathelminti. Clasa Nematoda

Încrengătura Nemathelminthes. Clasa Nematoda ..................................... 3

1.1. Ascaris lumbricoides................................................................................................... 4

1.2 Enterobius vermicularis ............................................................................................... 6

1.3 Trichuris trichiura ....................................................................................................... 8

1.4 Trichinella spiralis ..................................................................................................... 10

1.5 Strongyloides stercoralis ........................................................................................... 13

1.6 Ancylostoma duodenale ............................................................................................. 16

Știați că...? .............................................................................................. 19

Concluzii ................................................................................................. 21

2
Mădălina-Andreea Pricop Încrengătura Nemathelminti. Clasa Nematoda

Capitolul I

Încrengătura Nemathelminthes. Clasa Nematoda

Nemathelminții sunt viermi cilindrici, ascuțiți la cele două extremități, corpul lor
fiind acoperit cu o cuticulă chitinoasă datorită căreia se dezvoltă prin năpârlire. Aceștia
prezintă un tub digestiv complet cu două orificii dispuse la extremități. Viermii
nemahelminți sunt organisme dioice (Maria Georgescu, 1965).
Cuvântul ,,nematoda” provine din grecescul nema- nematos care înseamnă ață,
filament. Astfel, nematodele sunt definite ca fiind nematelminte lungi, subțiri, filamentoase
cu dimensiuni foarte variate, de la cele microscopice până la 1-2 metri lungime și 5-6
milimetri grosime.
Nematodele s-au adaptat cu succes la aproape toate ecosistemele: de la marine
(sare) până la apă dulce, soluri, de la regiunile polare la cele tropicale, precum și cele mai
înalte sau cele mai joase dintre ele. Ele sunt omniprezente în mediile de apă dulce, marine
și terestre, unde depășesc adesea alte animale, atât la nivel individual, cât și la specii, și se
găsesc în locuri atât de diverse, cum ar fi munții, deșerturile și tranșele oceanice. Ele se
găsesc în fiecare parte a litosferei pământului (Borgonie G. și colab., 2011).

Fig. 1.1. Ouă (nematode) din scaune de primate sălbatice

Sursa: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/0/0b/Parasite140080-
fig3_Gastrointestinal_parasites_in_seven_primates_of_the_T a%C3%AF_National_Park_ -_Helminths.png

Clasa Nematoda cuprinde ca reprezentative următoarele:

 Familia Ascarididae, specia Ascaris lumbricoides;
 Familia Oxiuridae, specia Enterobius vermicularis;
3
Mădălina-Andreea Pricop Încrengătura Nemathelminti. Clasa Nematoda

 Familia Trichinellidae, specia Trichuris trichiura și specia Trichinella spiralis;

 Familia Rhabditidae, specia Strongyloides stercoralis;
 Familia Anchilostomidae, specia Ancylostoma duodenale (M. Georgescu și colab.,
1956).

1.1. Ascaris lumbricoides

Morfologia. Ascaris lumbricoides, denumit popular și limbric, este un vierme de

culoare alb-gălbuie, uneori rozacee, cu aparat digestiv complet. Orificiul bucal este
mărginit de trei buze chitinoase dințate pe margini. Femela este mai mare decât masculul,
având o lungime de 20-25 cm, în timp ce acesta măsoară în jur de 10-17 cm. Orificiul
excretor este situat anterior pe linia ventrală a corpului la ambele sexe. Aparatul
reproducător este de tip tubular (Nitzulescu V., 1962)

Fig. 1.1.1 Morfologia limbricului

Sursa : http://slideplayer.com/1737495/7/images/6/Ascaris+lumbricoides+Female+Male.jpg
Ciclul evolutiv și epidemiologia. Infecţia cu Ascaris lumbricoides se produce prin
ingestia ouălor embrionate odată cu fructe sau legume contaminate şi nespălate. Ajunse în
duoden, ouăle eclozează şi se transformă în larve, apoi urmează o etapă obligatorie de
migrare ce se realizează în mai multe săptămâni: din intestin ajung în ficat (în 3-4 zile),
apoi în plămâni (în 10 zile), folosind sistemul circulator pentru transport. Din plămâni

4
Mădălina-Andreea Pricop Încrengătura Nemathelminti. Clasa Nematoda

ajung din nou în intestin, părăsind plămânii prin trahee. După două luni de la contaminare,
devine adult şi poate trăi până la un an în interiorul corpului uman. Adulţii trăiesc în
intestinul subţire unde pot depune până la 200.000 de ouă pe zi. Acestea sunt eliminate
odată cu materiile fecale şi ajung pe sol (Senciuc A., 2012).
Dezvoltarea ontogenetică are loc fără metamorfoză, în urma năpârlirilor din cauza
cuticulei care împiedică creșterea. Corespunzător numărului de năpârliri este numărul
stadiilor larvare. Dezvoltarea embrionară la limbric necesită mult oxigen, o temperatură de
aproximativ 33˚C. Intestinul uman nu îndeplinește aceste condiții, de aceea dezvoltarea
embrionară are loc doar după ce ouăle sunt eliminate în mediul extern. (Radu V., 1972)

Fig. 1.1.2 Ciclul de viață al limbricului

Sursa: http://parasite.org.au/para-site/images/ascaris-mode.jpg

Rolul patogen. Ascaris lumbricoides este agentul etiologic al ascaridiozei.

Simptomele care apar diferă în funcţie de localizarea parazitului în etapa obligatorie de
migrare entero-hepato-pneumo-enterică. În etapa pulmonară apare sindromul bronho-
alveolar sau Loffler, caracterizat prin febră, tuse şi creşterea numărului de eozinofile din
sânge. Mai rar se pot elimina larve prin spută. În etapa intestinală adultul de Ascaris
lumbricoides determină manifestări clasice de infecţie parazitară: dureri abdominale,
tulburări de tranzit, greţuri, diaree şi manifestări neurologice, tulburări de somn şi
iritabilitate. Prezenţa parazitului la copil produce scădere în greutate, urmată de refacere
completă după tratament şi eliminarea parazitului. Complicaţiile infecţiei cu acest vierme
pot duce la migrarea parazitului, când acesta părăseşte gazda pe nas sau pe gură sau poate

5
Mădălina-Andreea Pricop Încrengătura Nemathelminti. Clasa Nematoda

migra în căile biliare, pancreas sau apendice. Uneori se poate produce ocluzie intestinală
prin blocarea tranzitului intestinal de către un ghem de paraziţi (Senciuc A., 2012).
Diagnosticul de laborator. Diagnosticul se face prin examen coproparazitologic,
dar ca la mulţi alţi paraziţi un examen negativ nu exclude diagnosticul, deoarece în
interiorul corpului pot fi întâlniţi doar masculi. Creşterea numărului de eozinofile ne poate
orienta către un diagnostic clar. Uneori se pune diagnosticul prin evidenţierea viermilor
adulţi ce au ieşit pe gură sau prin anus (Avram E. și colab., 2011).
Măsurile sporite de igienă pot preveni infecţia: e de menţionat importanţa spălatului
pe mâini şi a fructelor sau legumelor consumate. La aceste măsuri se pot adăuga unele ce
se referă la toată populaţia: tratarea apelor menajere şi interzicerea folosirii dejecţiilor
umane ca îngrăşământ pentru sol în agricultură (Botero D., 1986).

1.2 Enterobius vermicularis

Morfologia. Enterobius vermicularis, denumit și oxiur vermicular, este un nematod

de dimensiuni mici: femela aproximativ 1 cm, iar masculul 0,5 cm. Acest tip de vierme
prezintă din punct de vedere morfologic pe de o parte și de alta a corpului două expansiuni
cuticulare care în secțiune transversală sunt vizibile sub forma a doi spini. Femela are
extremitatea posterioară mult subțiată, de unde și denumirea de oxiur- coadă subțire. La
mascul extremitatea posterioară este răsucită sub formă de cârjă și prevăzută cu un spicul
copulator (Maria Georgescu, 1965)

Fig. 1.2.1 Morfologia oxiurului

Sursa: http://www.biology.ualberta.ca/parasites/ParPub/diagram/image/phasm13a.gif

6
Mădălina-Andreea Pricop Încrengătura Nemathelminti. Clasa Nematoda

Ciclul evolutiv. Paraziții adulți trăiesc la nivelul cecumului. După acuplare, femela
se îndreaptă spre anus și depune ouăle embrionate în pliurile anale, apoi moare. În urma
gratajului, ouăle ajung pe degete, iar în urma unei igiene necorespunzătoare, în cavitatea
bucală. La nivelul duodenului larvele ies din ouă, apoi ajung în cecum unde se maturizează
până la stadiul de adulți (Monica Moldoveanu, 2012).
Ciclul de viață al oxiurului începe în momentul depunerii ouălor care conțin o larvă
răsucită (giriniformă) asemănătoare mormolocului de broască, care nu are putere
infestantă. După câteva ore, în condiții de temperatură favorabile (30-36˚C), aceasta se
transformă în larvă vermiformă (Maria Georgescu, 1965).
Epidemiologia. Ouăle de oxiuri rezistă la uscăciune și sunt prezente în praful din
locuințele celor bolnavi. Este recomandat ca praful să fie șters cu lavete umede, deoarece
oăle pot ajunge în tubul digestiv inclusiv pe cale aeriană.
Forfota viermilor de la nivelul orificiului anal și a regiunii perianale unde sunt
depuse ouăle, provoacă o mâncărime violentă. Astfel, prin scărpinare aceste ouă se iau pe
degete și unghii și sunt reintroduse în tubul digestiv. Un mod particulare de autoinfestare
este considerată ,, retrofecțiunea”. Acest proces are loc atunci când ouăle de oxiur rămase
un timp îndelungat în regiunea anală și traumatizate au posibilitatea de a ecloza pe loc, în
mod spontan. Larvele pot pătrunde astfel activ prin orificiul anal și urcă în canalul
intestinal unde se pot transforma în noi adulți (Nitzulescu V., 1979).
Cei mai expuși la contaminarea acestor ouă sunt copiii.

Fig. 1.2.2 Prevalența globală a oxiurilor

Sursa: https://es.slideshare.net/edsonguti84/enterobiosis-para-videoppt2

Rolul patogen. Boala produsă de Enterobius vermicularis este numită oxiuroză

sau enterobioză. Pe lângă pruritul violent pe care îl provoacă, prezența oxiurilor determină

7
Mădălina-Andreea Pricop Încrengătura Nemathelminti. Clasa Nematoda

și tulburări digestive, mai ales dureri periombilicale. Toxinele parazitare acționează asupra
sistemului nervos provocând cefalee, iritabilitate, agitație (Maria Georgescu, 1965).

Diagnosticul de laborator se realizează prin metoda benzilor adezive: o bandă

adezică îngustă ce înconjoară fundul unei eprubete se aplică în mai multe locuri din
preajma orificiului anal, astfel ouăle se lipesc pe bandă. Aceasta de pune pe o lamă de
microscopie și se examinează la microscop. Adesea copiii își vâră degetele pe care sunt
prezente ouă în nas, motiv pentru care ele pot fi găsite examinând mucozitățile nazale
(Nitzulescu V., 1979).

Fig. 1.2.2 Metoda benzilor adezive

Sursa: http://www.aafp.org/afp/2004/0301/afp20040301p1161 -f1.jpg

1.3 Trichuris trichiura

Morfologia. Viermi adulți de Trichuris trichiura au de obicei mărimi de 3-5 cm.

Femelele sunt mai mari decât masculii, așa cum este tipic nematodelor. Majoritatea subțire
și clară a corpului (capătul anterior) este esofagul. Regiunea posterioară a corpului este de
culoare roz-gri, porțiunea care conține intestinele parazitului și organele de reproducere.
Ouăle de Trichuris trichiura sunt sferoidele prolate, sub forma mingilor de Rugby. Acestea
au o lungime de aproximativ 50-54 μm și prezintă proeminențe refractile la fiecare capăt.

8
Mădălina-Andreea Pricop Încrengătura Nemathelminti. Clasa Nematoda

Fig.1.3.1 Morfologia Trichuris trichiura (femela)

Sursa: http://www.medical-labs.net/wp-content/uploads/2015/03/T richuris-trichiura-adult-female.jpg
Ciclul evolutiv. Ouăle nesegmentate sunt transmise prin fecalele unei gazde
anterioare la sol. În sol, aceste ouă se dezvoltă la stadiul de 2 celule (ou segmentat) și apoi
intră într-o etapă de clivare avansată. Odată cu această etapă, ouăle se embrionează și devin
infecțioase, un proces care apare într-un interval de timp de la 15 până la 30 de zile. Apoi,
ouăle infecțioase sunt ingerate prin intermediul mâinilor contaminate de la sol sau a
alimentelor și alunecă în interiorul intestinului subțire, eliberând larvele în tractul gastro-
intestinal. Aceste larve se fixează într-un villus și se dezvoltă până la stadiul de adulți pe
peracursul a 2-3 zile. Apoi migrează în cecum și în coloana ascendentă în care își înfing
porțiunea anterioară (capătul ca biciul) în mucoasa tisulară și rămân acolo pe toată durata
lor de viață de un an. Aproximativ 60-70 de zile după infectare, adulții de sex feminin
încep să elibereze ouă neembrionate (oviposit) în cecum cu o rată de 3.000 până la 20.000
ouă pe zi, reluând ciclul de viață de la început (Jaminson D., 2006).
Epidemiologia. Trichuris trichiura este distribuit în întreaga lume, unde
contaminarea cu fecale a solurilor umede permite maturarea ouălor. Analizele recente care
utilizează sistemele de informații geografice, teledetecția și statisticile spațiale au
contribuit la o mai bună definire a limitelor de mediu ale transmisiei, permițând
dezvoltarea hărților de risc (Brooker S., 2006). În multe zone în care sunt utilizate fecale
netratate ca îngrășământ, incidența acestor nematode în sol este foarte ridicată. Ca și în
cazul altor helminți, intensitatea infecției în comunități este inegală (Bundy DA, 1986).
Rolul patogen. Imaginea clinică a trichiuriazei a fost împărțită în două descrieri:
forma dizenterială clasică (sindromul dizenteriei trichuris, tricurizarea infantilă masivă) și
forma mai ușoară recunoscută drept colita cronică Trichuris cu retard de creștere (Bundy
DA și colab., 1986). Studiile recente sugerează că infecția poate afecta nu numai creșterea
fizică, ci și capacitatea cognitivă (Taylor-Robinson DC și colab., 2007).
Diagnosticul de laborator. Trichiuraza poate fi diagnosticată atunci când ouăle de
Trichuris trichiura sunt detectate în examinarea scaunului. Ouăle apar în formă de butoi și
neembrionate, având dopuri bipolare și o cochilie netedă. Prolapsul rectal poate fi
diagnosticat cu ușurință utilizând proctograma defecantă și este una dintre numeroasele
metode de imagistică a infecției parazitare (WrongDiagnosis.com).

9
Mădălina-Andreea Pricop Încrengătura Nemathelminti. Clasa Nematoda

Fig. 1.3.2 Colonoscopie în care poate fi observat Trichuris trichiura

Sursa: https://tse3.mm.bing.net/th?id=OIP.C8Y-xU3AD7llXQKl0fB0rAHaFj&pid=15.1&P=0&w=230&h=174

1.4 Trichinella spiralis

Morfologia. Trichinella spiralis este un parazit intestinal mic şi foarte cunoscut.

Acest nematod măsoară 3 mm femela, iar masculul 1,5 mm lungime. Caracteristic acestei
specii este femela vivipară care elimină direct larvele (Senciuc A., 2012).
Acest vierme parazitar secretă un strat exterior cuticular compus din colagen, care
acționează ca un tampon împotriva răspunsului imun al gazdei (Hartwell, 2003).

Fig. 1.4.1 Morfologia Trichinella spiralis

Sursa: https://www.trichinella.org/morphology/

10
Mădălina-Andreea Pricop Încrengătura Nemathelminti. Clasa Nematoda

Ciclul evolutiv. Trichinella spiralis se transmite prin consum de carne crudă sau
insuficient preparată termic ce conţine larve vii închistate. Ajunse în stomac, larvele se
dechistează şi trec în intestin. În 48 de ore de la momentul infecţiei devin adulţi capabili de
reproducere. Începând cu a 6-a zi de la infecţie, femela fecundată se afundă în mucoasa
intestinului subţire şi eliberează aproximativ 500 de larve. Larvele ce măsoară 100 μm
ajung în circulaţia sanguină şi se distribuie în muşchii striaţi. Aici, devin imobile şi se
închistează aşteptând să fie consumate de o altă gazdă, ceea ce înseamnă că pentru
Trichinella spiralis omul constituie un impas parazitar. Larvele închistate se localizează în
muşchii striaţi foarte activi – muşchii intercostali, diafragm, bicepşi, deltoid sau muşchii
limbii (Hartwell, 2003).

Fig. 1.4.2 Ciclul de viață al Trichinellei spiralis

Sursa: https://www.trichinella.org/life-cycle/

Epidemiologia. În întreaga lume apar epidemii de trichinoză, cu toate acestea

infecțiile sunt mai frecvente în Europa, Asia și Asia de Sud-Est. Această boală este acum
endemică în Japonia și China. Parazitul este întâlnit la peste 90 de specii de mamifere. În

11
Mădălina-Andreea Pricop Încrengătura Nemathelminti. Clasa Nematoda

zona arctică s-a descris la ursul polar, focă, morsă, iar în zona tropicală la rozătoare, mici şi
la porcul sălbatic. În zona temperată, inclusiv la noi în ţară , trichinella a fost găsită la
carnivore, rozătoare sălbatice, porc, şobolan, câine, etc. (Hartwell, 2003).
Rolul patogen. Severitatea și semnele de simptome variază în funcție de numărul
de larve ingerate de gazdă. Dacă infecția este minoră pe baza cantității mici de larve
ingerate, Trichinella spiralis nu poate să colonizeze și sistemul imunitar poate elibera
infecția. Simptomele nu pot apărea niciodată sau se intensifică lent, deoarece larvele se
mișcă în mușchi. Dacă doza infecțioasă este suficient de mare, în prima săptămână după
infecție pot apărea probleme gastro-intestinale, inclusiv diaree, vărsături, crampe sau dureri
abdominale (echipa MAYO Clinic).
Pe măsură ce larvele migrează prin sistemul limfatic în a doua săptămână de
infecție, simptomele pot include dureri musculare, febră, umflare a feței sau ochilor,
slăbiciune, constipație sau diaree. Trichineloza severă poate deveni, de asemenea, extrem
de debilitantă: pierderea funcțiilor motorii, inclusiv mersul pe jos, înghițirea și respirația (F
Bruschi, K D Murrell, 2002).
Diagnosticul de laborator. Diagnosticul parazitului în prima săptămână de infecție
este o provocare datorită secreției similare a enzimelor, incluzând creatinkinaza și lactat
dehidrogenaza, care, de asemenea, cresc în timpul altor infecții. Nivelul celulelor
eozinofile cresc, de asemenea, aceasta este, de asemenea, nespecifică pentru trichineloză și
ar putea indica alte infecții parazitare sau chiar alergii. Detectarea anticorpilor dezvoltați la
acest parazit prin teste, cum ar fi imunofluorescența indirectă și aglutinarea latexului, sunt
cel mai puțin invazive disponibile. O biopsie musculara, cu toate acestea, este cea mai
eficienta testare in diagnosticarea trichinelozei. Mușchiul deltoid este cel mai frecvent
utilizat pentru a testa formarea larvelor. Biopsia poate indica, de asemenea, severitatea și
stadiul bolii (F Bruschi, K D Murrell, 2002).
Diagnosticul de trichineloză se pune mai uşor atunci când simptomele maladiei
apar la un număr de indivizi care au consumat un aliment ce conţinea larve viabile de
trichinella. Prevenirea trichinelozei se face prin controlul cărnii la abatoare şi al cărnii
provenite din tăierile particulare în gospodăriile individuale (Hartwell, 2003).

12
Mădălina-Andreea Pricop Încrengătura Nemathelminti. Clasa Nematoda

1.5 Strongyloides stercoralis

Morfologia. Strongyloides stercoralis este un nematod de dimensiuni mici care

prezintă în evoluția sa două generații: una parazită intestinală și una care se dezvoltă liberă
pe sol. Femela generației parazite (2- 2,5 mm), prezintă corpul subțiat anterior și orificiul
bucal înconjurat de 3 buze mici care se continuă cu esofagul. De asemenea, femela adultă
este caracterizată de cele două utere în care se găsesc un număr de 8-10 ouă. O perioadă
cercetătorii au crezut că generația parazită este reprezentată doar de exemplare femele, dar
în ultimul timp s-a remarcat și prezența masculilor în intestin (aceștia sunt eliminați
imediat după acuplare). Generația liberă este reprezentată întotdeauna atât de femele, cât și
de masculi, care au dimensiuni mai mici decât exemplarele din generația parazită (femela
de 1 mm, iar masculul măsoară între 700 și 900 de microni). Femela are în uter un număr
mult mai mare de ouă: 30-40, iar masculul are extremitatea posterioară curbată sub formă
de cârjă. Orificiul cloacal este prevăzut cu 2 spiculi cu rol în acuplare (Maria Georgescu,
1965).
Masculii se pot deosebi de femele prin două structuri: spiculi și gubernaculum. La
nematode, gubernaculumul este o structură întărită sau sclerotizată în perete care ghidează
proeminența spiculului în timpul copulației. (Tegegn G. și colab., 2017)
Ciclul evolutiv. Ciclul de viață al Strongyloides stercoralis este complex și unic
printre nematodele intestinale. Acest vierme are 2 tipuri de cicluri de viață -un ciclu de
viață liber (larva rhabditiformă) și un ciclu de viață parazitar (larve infecțioase filariforme)
- cu 3 etape de dezvoltare: larva adultă, larva rhabditiformă și larva filariformă. Primul tip
de ciclu de viață permite dezvoltarea în sol a adulților nonparaziți, atât masculi, cât și
femele, care pot menține pe termen nedefinit infestarea solului. Această fază de viață liberă
este numită ocazional ciclul de viață heterogonic. Cel de-al doilea tip de ciclu de viață
permite larvelor neinfecțioase să se transforme în gazda umană în larve filariforme
infecțioase. Larvele infecțioase pot penetra peretele intestinului și pot crea un nou ciclu,
denumit frecvent ciclul hiperinfectiv sau autoinfectiv. În acest context, spre deosebire de
alte nematode intestinale ale oamenilor, numărul larvelor poate crește, fără reinfecție din
exterior. Această variație a ciclului de viață este responsabilă de persistența infecțiilor la
gazde netratate de zeci de ani (Safer D. și colab., 2007).
13
Mădălina-Andreea Pricop Încrengătura Nemathelminti. Clasa Nematoda

Infecția umană se realizează prin pătrunderea larvelor filiforme infecțioase la

nivelul pielii sau a membranelor mucoase, fie de la autoinfecție, fie de la contactul cu solul
infectat sau cu alt material contaminat cu fecale umane. Acest lucru este facilitat de o
protează histolitică puternică care este secretată de organism. La portalul de intrare, larvele
cauzează hemoragii, care sunt însoțite de prurit intens, congestie și edem.
Aceste larve ajung în circulația pulmonară, unde, în capilarii pulmonari, larvele
produc hemoragii, care formează calea penetrării în spațiul alveolar. Larvele migrează în
arborele bronșic, apoi sunt înghițite și, în final, intră în intestin.
Când ajung în intestinul subțire, ele se maturizează și devin femele adulte (2 mm ×
0,05 mm în diametru). Femelele parazitare produc ouă prin intermediul partenogenezei.
Fiecare femeie adultă poate trăi până la 5 ani și poate continua ciclul de reproducere.
Strongyloides este singurul helmint care secretă larve (și nu ouă) în fecale. De obicei,
larvele apar în fecale aproximativ 1 lună (aproximativ 28 de zile) după penetrarea pielii,
dar perioada de incubație este necunoscută (Fardet L. și colab., 2007).

Fig. 1.5.1 Ciclul de viață al Strongyloides stercoralis

Sursa: https://i.ytimg.com/vi/8fKh-VHDvus/maxresdefault.jpg

Epidemiologia. La nivel Global, ratele de incidență a strongiloidozei se ridică la

40% în anumite zone în care coexistă soluri umede și eliminarea necorespunzătoare a
deșeurilor umane, în special Africa de Vest, Caraibe și Asia de Sud, precum și Columbia,
secțiuni tropicale din Brazilia și secțiuni temperate din Spania. Se estimează că boala

14
Mădălina-Andreea Pricop Încrengătura Nemathelminti. Clasa Nematoda

afectează 100-200 milioane de oameni din întreaga lume, în 70 de țări (Pranatharthi H.C. și
colab., 2017).
Rolul patogen. Multe persoane infectate sunt la început asimptomatice.
Simptomele includ dermatita: umflarea, mâncărimea și hemoragia ușoară la locul în care
pielea a fost penetrată. Leziunile asemănătoare zgârieturilor spontane pot fi observate pe
față sau în altă parte. În cazul în care parazitul ajunge la plămâni, gazda simte arsuri în
piept și pot să apară strănutul și tusea, împreună cu simptome asemănătoare pneumoniei
(sindromul Löffler). În cele din urmă intestinele sunt invadate, ducând la durere, leziuni
tisulare și ulcere. Scaunele pot avea mucus galben cu un miros ușor de recunoscut. Diareea
cronică poate fi un simptom. În cazuri severe, edemul poate duce la obstrucția tractului
intestinal, precum și la pierderea contracțiilor peristaltice (Thamwiwat Alisa și
colab.,2014).

Fig. 1.5.2 Leziuni în urma infestării cu Strongyloides stercoralis

Sursa: Liliam Dalla Corte și colab., 2013
Diagnosticul de laborator. Localizarea larvelor juvenile, fie rhabditiforme, fie
filariforme, în probele recente de scaun pot confirma prezența acestui parazit. Alte tehnici
folosite includ frotiuri din fecale directe, culturi de probe fecale pe plăci de agar sau
serodiagnostic prin ELISA. Totuși, diagnosticul poate fi dificil din cauza variației zilnice a
încărcăturii parazitare juvenile (Roberts L., Janovy J., 2005)

15
Mădălina-Andreea Pricop Încrengătura Nemathelminti. Clasa Nematoda

1.6 Ancylostoma duodenale

Morfologia. Ancylostoma duodenale sunt viermi de culoare gri spre alb sau
rozulii, având capul ușor îndoit în raport cu restul corpului. Această curbă formează o
formă definitivă a cârligului la capătul anterior al corpului, motiv pentru care sunt denumiți
viermi-cârlig. Au guri bine dezvoltate cu două perechi de dinți. În timp ce masculii
măsoară aproximativ 1 cm lungime și 0,5 milimetri lățime, femelele sunt mai lungi și mai
stufoase. În plus, masculii pot fi deosebiți de femele în funcție de prezența unei burse
proeminente copulatorii posterioare (Markell E.K., 2006).

Fig. 1.6.1 Morfologia viermelui-cârlig

Sursa: http://cdn.biologydiscussion.com/wp-content/uploads/2016/04/clip_image005_thumb-22.jpg
Ciclul evolutiv. Ciclul de viață al Ancylostoma duodenale este completat într-o
singură gazdă (omul), de aceea se numește monogenetic. Nicio gazdă intermediară nu este
înregistrată în ciclul de viață al Ancylostoma duodenale (Khusboo Jain, 2015)
Ouăle acestui parazit pot fi găsite în sol cald și umed, unde se găsesc sub formă de
larve în prima etapă. Acasta este stadiul rhabditoform de larvă neinfecțioasă, care se
hrănește cu microbi din sol și, eventual, se va transformă în larve din stadiul doi, care sunt
de asemenea rhabditoforme. Se hrănesc timp de aproximativ 7 zile și apoi se transformă în
larve în stadiul al treilea. Aceasta este etapa filariformă a parazitului, adică forma
16
Mădălina-Andreea Pricop Încrengătura Nemathelminti. Clasa Nematoda

infectantă a larvelor. Larvele sunt extrem de motile și caută teren mai mare pentru a crește
șansele lor de a penetra pielea unei gazde umane. Pot supraviețui până la 2 săptămâni fără
a găsi o gazdă. Ancylostoma duodenale poate infecta atât prin penetrare, cât și pe cale
orală. După ce larvele aflate în stadiul al treilea au intrat cu succes în gazdă, migrează prin
venulele subcutanate și vasele limfatice ale gazdei umane. În cele din urmă, intră în inimă
și plămâni prin capilarele pulmonare și se dezvoltă în alveole. Apoi se deplasează în trahee
pentru a fi expulzate prin tuse și înghițite de gazdă. După înghițire, larvele se găsesc apoi
în intestinul subțire, unde se transformă în stadiul al patrulea sau în viermele adult. Întregul
proces, de la penetrarea pielii la dezvoltarea adultului, durează aproximativ 5-9 săptămâni.
Femelele adulte eliberează ouă (25.000-30.000/zi), care sunt transmise în fecalele gazdei
umane. Aceste ouă se varsă în mediu în câteva zile și ciclul începe din nou (Hotez PJ,2005;
Bethony J., 2006; Hawdon JM, 1996).

Fig. 1.6.2 Ciclul de viață al Ancylostoma duodenale

Sursa: http://cdn.biologydiscussion.com/wp-content/uploads/2016/04/clip_image007-16.jpg

Epidemiologia. Ancylostona duodenale se găsește în medii focale mai împrăștiate,

și anume Europa și Marea Mediterană. Cele mai multe persoane infectate sunt concentrate
în Africa Subsahariană și Asia de Est / Insulele Pacificului, fiecare regiune având estimări
17
Mădălina-Andreea Pricop Încrengătura Nemathelminti. Clasa Nematoda

de 198 milioane și, respectiv, 149 milioane de persoane infectate. Alte regiuni afectate
includ: Asia de Sud (50 milioane), America Latină și Caraibe (50 milioane), Asia de Sud
(59 milioane), Orientul Mijlociu / Africa de Nord (10 milioane), (Bethony J., 2006).
Majoritatea acestor indivizi infectați trăiesc în zonele afectate de sărăcie, cu o igienă slabă.
Această infecție este cel mai concentrată printre cei mai săraci din lume, care trăiesc cu
mai puțin de 2 dolari pe zi (Hotez PJ,2005).
Rolul patogen. Infecția cu viermele-cârlig cauzată de Ancylostoma duodenale este
asociată cu anemie cu deficit de fier și malnutriție cu proteine datorită obiceiurilor de
sugere a sângelui a acestora (Bertha Ayi, 2007).
O caracteristică clinică precoce a infecției este aceea a larvei migratoare cutanate, o
formă de dermatoză dobândită care apare în timpul penetrării pielii și migrarea
organismelor în alte locuri de țesut. Pierderea de sânge prin distrugerea țesutului intestinal
este o caracteristică clinică comună a infecției cronice (Jeffrey K., 2012).
Diagnosticul de laborator. Diagnosticul bazat pe simptomele clinice poate fi
înșelător, deoarece aceleași simptome pot rezulta din deficiențe nutriționale sau dintr-o
combinație de infecție și astfel de deficiențe. Diagnosticul pozitiv necesită identificarea
ouălor în fecale. Pentru infecțiile ușoare, se folosesc tehnici de diagnostic de tip
concentrație, cum ar fi flotarea cu sulfat de zinc sau mai multe modificări ale metodei
formalin-eter.
Meticulozitatea în identificarea larvelor este esențială, în special din scaunele vechi
de câteva zile, deoarece larvele rhabditiforme ale viermilor seamănă puternic cu cele ale
Strongyloides și chiar cu cele ale paraziților rumegătoarelor (de exemplu
Trichostrongylus), care ocazional infectează oamenii (Burton J.BogitshPhd, 2013).

18
Mădălina-Andreea Pricop Încrengătura Nemathelminti. Clasa Nematoda

Știați că...?

1. Încercând să pună la punct o terapie pentru cancer, câțiva cercetători de la o

universitate canadiană au reușit să paralizeze și apoi să “reactiveze” viermi în laborator?
Potrivit BBC, experimentul biochimiștilor de la Universitatea Canadei nu este deloc unul
științifico-fantastic, așa cum pare: oamenii de știință au injectat nematode (Caenorhabditis
elegans) cu o moleculă de DTE (dithienylethene), apoi le-au bombardat cu lumină
ultravioletă, care le-a provocat paralizia nevertebratelor.
Ulterior, expuși la lumina solară, viermiii au fost din nou capabili să se miște. Acest
lucru se datorează, proprietății acestei molecule de a-și schimba forma, a reacție la anumite
frecvențe de lumină. Este însă prima oară când asa-numitul "efect al întrerupătorului" a
fost demonstrat pe animale vii.
Cercetătorii intenționează acum să-și continue cercetările legate de raza paralizantă.
Scopul lor nu este însă acela de a realiza o armă SF, ci de a utiliza acest efect pentru
terapiile foto-dinamice de luptă împotriva cancerului. Totuși, ei nu exclud ca în viitor,
aceste studii ar putea avansa în alte direcții. "Nu sunt convins de legitimitatea utilizării
unui instrument pentru paralizarea unui organism și reactivarea lui ulterioară, dar până
când cineva nu va afirma contrariul, nu putem nici exclude utilitatea aplicației practice a
acestuia", a comentat Neil Branda, unul dintre cercetători (Marco Letizia, 2009).
2. Colin Peden, absolvent al Universităţii din Oregon, realiza un studiu pe viermi
cilindrici (nematode) când a observat un lucru neaşteptat: împerecherea cu un mascul din
New York reducea speranţa de viaţă a femelelor la jumătate faţă de cea a femelelor care nu
avea parte de o companie masculină. Pe de altă parte, împerecherea cu masculi colectaţi
din Germania sau din Ohio reducea speranţa de viaţă cu numai 20%.
Morţile premature nu au fost corelate nici cu o fecunditate sporită. Viermii
newyorkezi au avut de două ori mai puţini urmaşi decât cei din alte părţi
(https://www.iflscience.com/plants-and-animals/new-york-males-have-aggressive-sperm/).
3. Un vierme a fost descoperit la 3,6 kilometri sub pământ, acolo unde, până acum,
se credea că doar microbii pot supravieţui?
Noua specie de nematode, numite Halicephalobusmephisto, după demonul Mefistofel din
legenda faustiană, sugerează existenţa unei noi şi bogate biosfere sub pământ.

19
Mădălina-Andreea Pricop Încrengătura Nemathelminti. Clasa Nematoda

Deşi vietatea are doar 0,5 milimetri, pentru cercetătorii de la Universitatea

Princeton din New Jersey şi Universitatea din Ghent, Belgia, descoperirea este egală cu
găsirea unei balene în lacul Ontario.
Tullis Onstott şi Gaetan Borgonie, autorii studiului au descoperit pentru prima dată
viermele într-o mină de aur din Africa de Sud, dar atunci echipa nu ştia sigur dacă el trăia
acolo sau dacă fusese adus de unul din mineri.
Pentru a elucida misterul, Borgonie a petrecut un an de zile colectând probe din apa
din mine, analizând în total 31,582 de litri până când a găsit viermele.
Mai mult, echipa a descoperit că viermii au fost acolo de mii de ani, indicând faptul
că limita de viaţă a organismelor multicelulare a fost extinsă în mod semnificativ. Datarea
cu izotop a apei din care provine viermişorul a indicat o vechime între 3000 şi 12000 de
ani, ceea ce înseamnă că animalele au evoluat pentru asupravieţui presiunii şi căldurii de la
adâncime.
Onstott speră ca munca sa să îi inspire pe alţi cercetători să caute forme complexe
de viaţă în locuri extreme, atât pe Pământ, cât şi pe alte planete (Mosher D., 2011).

Fig. 2.1 Vierme Halicephalobusmephisto

Sursa: https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/321/5109/8310895/1/vierme.jpg?width=618&height=361

20
Mădălina-Andreea Pricop Încrengătura Nemathelminti. Clasa Nematoda

Concluzii

Nematodele sunt organisme vii, răspândite pe suprafața întregului Glob, capabile să

infesteze atât lumea vegetală, cât și pe cea animală.
,,Pe scurt, dacă toată materia din univers, cu excepția nematodelor, ar fi
îndepărtată, lumea noastră ar fi totuși ușor de recunoscut : ca niște spirite nemembranate,
am putea să o investigăm, să-i găsim munții, dealurile, lacuri și oceane reprezentate de un
film de nematozi.
Locația orașelor ar putea fi descifrabila, deoarece pentru fiecare masă de ființe
umane ar exista o masă corespunzătoare a anumitor nematode. Copacii vor rămâne în
rânduri fantomatice care reprezintă străzile și autostrăzile noastre.
Localizarea diferitelor plante și animale ar fi totuși descifrabila și, dacă am avea
cunoștințe suficiente, în multe cazuri chiar și specia lor ar putea fi determinată printr-o
examinare a paraziților lor nematodici” (N.A. Cobb, 1914).

21
Mădălina-Andreea Pricop Încrengătura Nemathelminti. Clasa Nematoda

Bibliografie

1) Avram E. și colab., Ghid practic de parazitologie generală, Ed. ,,Vasile Goldiș”

University Press, Arad, 2011;
2) Bethony J, Brooker S, Albonico M, Geiger SM, Loukas A, Diemert D, Hotez :
"Soil-transmitted helminth infections: ascariasis, trichuriasis, and hookworm",
2006;
3) Borgonie G, García-Moyano A, Litthauer D, Bert W, Bester A, van Heerden E,
Möller C, Erasmus M, Onstott TC "Nematoda from the terrestrial deep subsurface
of South Africa", 2011;
4) Botero David, Chemotherap of Parasitic Diseases, Ed. Plenum Press, New York,
1986;
5) Brooker S, Clements ACA, Bundy DAP: Global epidemiology, ecology and control
of soil-transmitted helminth infections. Adv Parasitol 2006;
6) Bundy DA. Epidemiological aspects of Trichuris and trichuriasis in Caribbean
communities. Trans R Soc Trop Med Hyg 1986;
7) Burton J.BogitshPhd, 2013, Human Parasitology (Fourth Edition), 2012;
8) F Bruschi, K D Murrell: New aspects of human trichinellosis: the impact of new
Trichinella species, Postgrad Med J 2002;
9) Fardet L; Généreau T; Poirot JL; Guidet B; Kettaneh A; Cabane J : Severe
strongyloidiasis in corticosteroid-treated patients: case series and literature review,
2007;
10) Fendrihan S., Costin Stoica, Microbiologie și parazitologie medicală, Ed. ,,Vasile
Goldiș” University Press, 2013;
11) Georgescu Maria și colab., Elemente ptactice de parazitologie, Ed. Medicală,
București, 1956;
12) Georgescu Maria, Olga Simionesc-Crăciun, Parazitologie, Ed. didactică și
pedagogică, București, 1965;
13) Hartwell, G. "Trichinella spiralis" (On-line), Animal Diversity Web, 2003.
Accessed October 18, 2018 at
https://animaldiversity.org/accounts/Trichinella_spiralis/;
14) Hawdon JM, Hotez PJ : "Hookworm: developmental biology of the infectious
process", 1996;

22
Mădălina-Andreea Pricop Încrengătura Nemathelminti. Clasa Nematoda

15) Hotez PJ, Bethony J, Bottazzi ME, Brooker S, Buss P 2: "Hookworm: "The Great
Infection of Mankind"". PLOS Med, 2005;
16) Jeffrey K. Actor PhD, in Elsevier's Integrated Review Immunology and
Microbiology (Second Edition), 2012;
17) Liliam Dalla Corte, Mariana Vale Scribel da Silva, Paulo Ricardo Martins Souza,
Simultaneous Larva Migrans and Larva Currens Caused by Strongyloides
stercoralis: A Case Report, Published 2013 in Case reports in dermatological
medicine
18) Markell, Edward K.; John, David C.; Petri, William H: Markell and Voge's medical
parasitology (9th ed.). St. Louis, Mo: Elsevier Saunders, 2006;
19) Moldoveanu Monica, Virusologie, bacteriologie și parazitologie pentru asistenți
medicali, Ed. ALL, București, 2012;
20) N.A. Cobb, Technologist in Charge of Agricultural Technology, Bureau of Plant
Industry, Nematodes and their relationships, 1914;

21) Nitzulescu V., Bartolomeu T., Elemente de helmintologie și terapie anithelmintică,

MIPC, 1962;
22) Nitzulescu V., Parazitologie pentru toți, Ed. Medicală, București, 1979;
23) Pranatharthi Haran Chandrasekar si colab., Strongyloidiasis, 2017;
24) Radu V. Gh., Radu V.V., Zoologia nevertebratelor, vol. I, Editura didactică și
pedagogică, bucurești, 1972;
25) Roberts, L.; Janovy, J., Jr. : Foundations of Parasitology (7th ed.), Boston:
McGraw Hill. 2005;
26) Safer, D.; Brenes, M.; Dunipace, S.; Schad, G. "Urocanic acid is a major
chemoattractant for the skin-penetrating parasitic nematode Strongyloides
stercoralis", 2007);
27) Taylor-Robinson DC, Jones AP, Garner P: Soil-transmitted intestinal worms in
children: effects on growth and school performance. Cochrane Database Syst Rev,
2007;
28) Tegegn G.; Zhou, Siyu; Bemm, Felix M.; Schär, Fabian; Khieu, Virak; Muth,
Sinuon; Odermatt, Peter; Lok, James B.; Streit Adrian: Different but overlapping
populations of Strongyloides stercoralis in dogs and humans, Dogs as a possible
source for zoonotic strongyloidiasis, 2017;

23
Mădălina-Andreea Pricop Încrengătura Nemathelminti. Clasa Nematoda

29) Thamwiwat, Alisa; Mejia, Rojelio; Nutman, Thomas B.; Bates, Jeffrey T.:
"Strongyloidiasis as a Cause of Chronic Diarrhea, Identified Using Next-
Generation Strongyloides stercoralis-Specific Immunoassays". Current Tropical
Medicine Reports, 2014;
30) <http://www.wrongdiagnosis.com/medical/trichuris_trichiura.htm>
31) <http://web.stanford.edu/class/humbio103/ParaSites2005/Trichinella/trich.html>
32) "Diseases and Conditions Trichinosis" Mayo Clinic.
<https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/trichinosis/symptoms-causes/syc-
20378583>
33) <https://microbewiki.kenyon.edu/index.php/Trichinella_spiralis>
34) <https://www.trichinella.org>
35) <https://emedicine.medscape.com/article/229312-overview#showall>
36) <https://emedicine.medscape.com/article/229312-overview#a6>
37) <https://www.corriere.it/scienze/09_dicembre_08/raggio-paralizzante_619811de-
e40b-11de-8eb6-00144f02aabc.shtml>
38) <https://www.iflscience.com/plants-and-animals/new-york-males-have-aggressive-
sperm/>
39) <http://www.lescienze.it/news/2010/06/17/news/un_enigmatico_legame_fra_fertili
a_e_longevita_-555631/?refresh_ce>
40) <https://news.nationalgeographic.com/news/2011/06/110601-deepest-worm-earth-
devil-science-animals-life/>
41) <www.scientia.ro>

24