RIGA CRYPTO ȘI LAPONA ENIGEL

- de Ion Barbu -

Modernismul este un curent în arta și literatura secolului al XX lea,

caracterizat prin negarea tradiției și prin impunerea unor noi principii de creație.
Dan Barbilian, pe numele său adevărat, este poetul matematician, a cărui
concepție matematică își pune amprenta asupra poeziei dând naștere unui lirism
abstract, încifrat, geometrizat și un limbaj poetic intelectualizat. Poezia este o
prelungire a geometriei, de aceea în creația poetică se regăsesc simboluri
abstracte, metafore matematice, textul fiind greu accesibil.
Ion Barbu ilustrează în literatura noastră conceptul modern de poezie
pură, o lirică esențializată, a ideilor. Publicată în 1924, integrată apoi în volumul
„Joc Secund” (1930), balada „Riga Crypto și Lapona Enigel” face parte din a
doua etapă de creație barbiană, numită baladic-orientală și anunță dezvoltarea
ulterioară a poeziei sale spre ermetism.
„Riga Crypto și Lapona Enigel” este subtitulată „baladă”, începe ca un
cântec bătrânesc de nuntă, dar se dezvoltă în viziunea modernă, ca un amplu
poem alegoric și de cunoaștere, o poveste de iubire din lumea vegetală. Autorul
păstrează din specia tradițională schema epică și personajele antagonice.
Evenimentele narate sunt de natură fantastică (dialogul în vis dintre Riga și
Lapona) și alegorică. Scenariul epic este dublat de caracterul dramatic și de
„lirismul de măști”, personajele au semnificații simbolice multiple.
În primul rând, poemul se încadrează în modernismul interbelic prin
intelectualizarea emoției, imaginar poetic inedit, ambiguitate, metafore
surprinzătoare și cuvinte cu sonorități neobișnuite, înnoiri prozodice.
În al doilea rând, poemul „Riga Crypto și Lapona Enigel” impune o
viziune modernă asupra iubirii. Interpretarea dată de însuși Ion Barbu poemului
– „Un Luceafăr Întors” relevă asemănarea cu problematica capodoperei lui
Mihai Eminescu. Ion Barbu răstoarnă clișeele mentalității tradiționale, astfel
încât axa uman-feminin-comun devine superioară axei nonuman-masculin-regal.
Tema poeziei este iubirea ca modalitate de cunoaștere a lumii. Fiind „un
Luceafăr întors”, poemul prezintă drama cunoașterii și a inconpatibilității dintre
două lumi.
 Poemul este organizat în două secvențe delimitate grafic: primele patru
strofe alcătuiesc secvența inițială, rama poveștii, al cărei rol este de a pregăti
povestea propriu-zisă, iar restul strofelor surprind povestea de dragoste
neîmplinită dintre Lapona și Crypto.
O primă imagine poetică reiese din prima parte unde incipitul este
construit sub forma unui dialog dintre menestrel și nuntașul fruntaș, de tip
cerere-răspuns, nuntașul dorind să asculte încă o dată povestea dintre dragostea
Laponei cu Crypto. Menestrelul „trist”, mai aburit, ca vinul vechi, îndărătnic, are
menirea de a emoționa cu virtuțile sale artistice. Trista poveste este rostită la
finalul unei nunți lumești, reale, într-un spațiu închis, în cămară, ce are valoare
anticipativă, putând fi un avertisment ignorat în atmosfera de petrcere tipică
nunții.
O a doua imagine poetică reiese din partea a doua, cea mai amplă, care
conturează alegoria atingerii idealului, finalizată cu imposibilitatea depășirii
condiției, întrucât Crypto își ia identitatea transformându-se într-o ciupercă
otrăvitoare. Le conturează cele două lumi.
Lumea lui Crypto – pe care o stăpânește este una vegetală, descrisă prin
metafora „pat de rău și humă unsă” dominată de răcoare, umbră, umiditate.
Crypto este „inima ascunsă”, surprinde latura lui tainică, are un nume
predestinat, sufletul lui este inaccesibil, necunoscut. Este sterp, nărăvaș,
reprezintă subumanul, sterilitatea, fiind inapt pentru nunțire, „nu voia să
înflorească”. Este solitar, torturat de aspirații tainice, supușii (ghioceii și
toporașii) îț bârfeau crezând că ar avea legături tainice cu o vrăjitoare „de la
fântâna tinereții”.
Lumea Laponei este lumea ghețurilor veșnice, un ținut al gândirii reci din
care Lapona pornește într-o călătorie simbolică spre soare; este mică, liniștită,
sensibilă cu puii, simbolizând originea nordică, aspiră spre soare, spre împlinire.
Surprinsă într-un proces de transhumanță , „de la iernat la pășunat”, are
misiunea de a fi salvatoare prin conservarea turmelor de reni – simbolizează
valențele magice ale lumilor pe care Lapona le protejează mergând spre sud.
Titlul anunță protagoniștii unei iubiri imposibile, Riga Crypto, stăpânul
unei lumi vegetale, al cărui nume provine din gr. Kryptos=ascuns, tăinuit,
încifrat, regele ciupercă, surprinde condiția de crai și Lapona Enigel, nume de
islandeză sau germanică, provine din numele tătărăsc al râului Ingul, din lat.
Angellus=înger, îngeresc, de origine nordică.
Limbajul poetic îmbină mai multe registre stilistice care conturează
alegoria nuntă-cunoaștere, călătorie; tonalitatea este baladească prin cuvintele
care conturează atmosfera medievală și de petrecere tipică unei nunți obișnuite,
domină cuvinte din sfera semantică a nunții: menestrel, cuscru mare, nuntaș
fruntaș, ospăț, vinul vechi.
În text domină metafora luminii, ilustrată prin motivul soarelui: „roata
albă”, „greu toler scump”, „soarele înțelept”.
Ermetismul textului se bazează pe abundența metaforelor antonimice:
„soare, lumină – umbră, întuneric”, lumea solară a Laponei simbolizând
cunoașterea, rațiunea se opune lumii vegetale pe care o stăpânește Crypto.
Pentru Crypto soarele este un inamic, în timp ce pentru Laponă e supremul
ideal.
Tonalitatea elegiacă, tristă, de bocet, este realizată prin rime și prin
comentariul final în care Crypto e numit „nebunul”, cu nuanță de compasiune.
Verbele, prin alternanța modurilor și timpurilor, surprind caracterul
atemporal, punctând drama depășirii propriei condiții; verbele la condițional
optativ măsoară neputința lui Crypto de a-și depăși condiția, conștientizarea
limitelor.
Ion Barbu creează un univers înconjurat de soare și pentru a ajunge la el e
nevoie de sacrificii. Soarta lui Crypto e nefericită pentru că s-a lăsat de o iluzie,
de aceea va plăti cu viața.
Poemul dezvăluie într-un registru alegoric modalitățile de a atinge
cunoașterea absolută, lucru posibil doar în ordinea intelectuală, pentru cei
invitați „pahar e gândul cu otravă”.