,,Ion’’

de Liviu Rebreanu

-caracterizare de personaj-

La 20 noiembrie 1920 la Editura Alcaloy, romanul ,,Ion’’ vede lumina tiparului care, așa cum mărturisește
însuși autorul, a fost scris în aproape un deceniu, (martie 1913-iulie1920) ,,m-a urmărit ani de zile s-a amplificat
ani de zile, s-a amplificat înainte de a scrie un cuvânt’’.

Prozatorul a strâns date pentru această capodoperă din viața reală, romanul având la bază sa trei
momente ce au marcat existența și destinul autorului, devenind ulterior scene și surse de inspirație ale scrierii.
Primul moment este reprezentat de o vânătoare în timpul căreia vede un țăran îmbrăcat în straie de sărbătoare
sărutând pământul ca pe o ibovnică. Un alt moment este conturat de imaginea unui țăran văduv, dar bogat care
își bătea unica fiică, pe Rodovica, pentru că și-a dăruit fecioria unui bărbat bicisnic din sat. A treia secvență este
reprezentată de faptul că autorul cunoaște un flăcău ,,voinic, harnic, muncitor și foarte sărac’’ cu numele de Ion
Pop al Glanetașului care i se plânge continuu de viața sa plină de lipsuri.

Elementul paratextual este format din substantivul propriu Ion, fiind dat astfel de numele personajului
principal eponim aspect ce sugerează regăsirea unui nume comun, banal, pentru că cei mai mulți săteni erau
botezați după acest nume, astfel să ilustrează tipologia umană reprezentativă pentru țăranul ardelean lipsit de
pământ.

Romanul rebreian este interbelic, realist, modern și obiectiv, iar criticul literar Nicolae Manolescu în
lucrarea sa ,,Arca lui Noe’’ îl clasifică drept ,,roman doric’’, pe când Pompiliu Constantinescu spune că este ,,roman
psihologic’’. Toată atmosfera romanului este coordonată de Ion care redă întreaga geologie a societății noastre
reale, personaj ce se află în centrul vâltorii determinate de dorința de stăpânire a pământului, așadar tema
centrală a romanului este dorința omului de a deține pământ, iar ,,Ion’’ este o monografie a realității satului
ardelean de la începutul secolului al XX-lea.

Romanul aduce în prim plan viziunea unui narator obiectiv, heterodiegetic și omniscient, iar atitudinea
naratorului față de personaje profilează focalizarea zero și viziunea ,,dindărăt’’, astfel conturându-se caracterul
obiectiv al scrierii.

Personajul este pivot al intrigii pe care o justifică, agent sau martor al desfășurării evenimentelor,
contribuind la formarea sensului operei și deservind demonstrației urmărite de text.

Ion este personajul principal al romanului cu același nume. Pierzându-și uneori aura mitică de ,,ființe de
hârtie’’, personajele trec pragul ficțiunii și poposesc în realitatea noastră profană, ilustrând tipuri umane. În acest
sens, personajul lui Rebreanu este estetic pentru categoria țăranilor care aparțin unei familii sărace. Familia sa nu
doar că făcea parte dintr-o categorie socială inferioară, ci chiar din categoria celor stigmatizați în această clasă,
tipul țăranilor care fuseseră cândva bogați și au sărăcit. Ion reprezintă mentalitatea unei generații, dar mai ales un
personaj complex.

Modalitățile de caracterizare prin care se conturează portretul lui Ion sunt directe în care naratorul
menționează că deși sărac, este ,,iute și harnic’’, iubește munca ,,munca îi era dragă oricât ar fi fost de aspră’’ și
pământul ,,pământul îi era drag ca ochii din cap’’. Învățătorul îl consideră capabil să-și schimbe condiția,
era ,,inteligent, cuminte’’. Băiatul renunță la școală (pune pământul mai presus de orice), de aici reieșind că este
un personaj ,,veșnic înfrățit cu pământul’’. Preotul îl caracterizează și el ,,un ticălos răzvrătit’’, ,,ești un stricat, ș-
un bătăuș, ș-un om de nimic’’.

Caracterizarea indirectă se evidențiază prin relația dintre Ion și Ana în care o trădează cu dispreț ,,îi cântări
burta cu o privire triumfătoare’’. Sinuciderea ei și moartea copilului nu-i afectează conștiința, de aici reieșind
brutalitatea și insensibilitatea. Viața lor a reprezentat doar o grație a proprietății asupra pământurilor.

Ion este ilustrativ pentru clasa țăranului sărac a cărui patimă pentru pământ izvorăște din convingerea că
averea îi va asigura demnitatea și respectul comunității. Tipic prin legătura cu pământul, Ion este în schimb atipic
prin mijloacele folosite pentru a-l obține. Evoluează social, dar nu și moral.

Se observă de asemenea îngâmfarea și ambiția personajului care se ridică deasupra oricărei forme de
moralitate. Moartea violentă din sfârșitul romanului este singura care pune capăt actelor imorale ale lui Ion.

Personajul aduce o luptă pentru pasiune și rațiune, între iubire pentru frumoasa Florica și pământurile
Anei, fata urâtă, dar bogată. Acesta este de asemenea dezumanizat de lăcomie și violent în relația de cuplu.

Conflictul interiorului reiese din cele două părți ale romanului ,,Glasul pământului’’ și ,,Glasul iubirii’’,
conflictul dintre cele două pasiuni ale personajului principal, singura sa iubire adevărată rămânând pământul.

Prima scenă semnificativă este cea a sărutării pământului. În această scenă pământul nu mai reprezintă
doar un simplu obiect, ci o ibovnică. După sărutare, personajul se uită rușinat în jur pentru a se asigura că nu l-a
văzut nimeni în momentul de slăbiciune. De asemenea, îmbrăcămintea este redată prin tehnica detaliului
semnificativ, el fiind îmbrăcat în haine de sărbătoare, deși nu era duminică sau vreo sărbătoare, de aici ieșind
faptul că pentru Ion momentul era o ocazie specială. La început se simțea ,,mic și slab ca un vierme’’, urmând ca la
final după obținerea pământului, să simtă ,,o mândrie stăpân’’. De asemenea, mâinile ,,îi rămăseseră unse ca lutul
cleios ca niște mănuși de doliu’’, prevestire dramatică a sfârșitului ce se adeverește în scena morții.

O altă scenă semnificativă este cea a morții. George îl lucide pe Ion cu sapa, deoarece a aflat de adulterul
dintre el și soția sa. Ion devine victimă a lăcomiei și orgoliului său. Moare nefiresc, deși moartea pare firească,
fiind un act de justiție divină. Rămâne orgolios până în ultimul moment, vrea să își controleze sfârșitul ,,se gândea
numai la bâltoaca din care voia să scape cu orice preț’’. S-a târât până la un nuc, copac asociat simbolisticii morții,
moartea lentă putând simboliza puternica lui legătură cu viața, cu pământul pe care l-a iubit atât de mult și care
acum îl va îmbrățișa la rândul său și îl va odihni.

În lumina celor arătate, Ion este personaj realist și memorabil, supus unui destin tragic. Astfel, el este
strivit de două forțe mai puternice decât voința sa, pământul și legile nescrise ale satului tradițional.