Ion

de Liviu Rebreanu

Perioada interbelica sta sub semnul modernismului, miscare literara promovata de Eugen
Lovinescu, care isi propune innoirea literaturii si noutatea absoluta a creatiei.

Aparitia romanului “Ion” in anul 1920 a fost salutata de critica literara drept “prima creatie
obiectiva”, fiind un roman realist si social, o specie de mare intindere, cu personaje
numeroase si actiune complexa, desfasurata pe mai multe planuri narative si care dezvolta
conflicte puternice.

Tema romanului o reprezinta problematica pamantului in societatea ardeleneasca de la

inceputul secolului al XX-lea.

Titlul aduce in prim-plan personalitatea protagonistului, in jurul caruia se construieste

intreaga desfasurare epica.

Din punctul de vedere al structurii, romanul are o compozitie sferica, bazata pe tehnica
simetriei, incipitul si finalul ilustrand drumul care intra, respectiv iese din satul Pripas.
Totodata, constructia riguroasa e pusa in valoare de cele doua parti – “Glasul pamantului” si
“Glasul iubirii”- dar si de cele 13 capitole a caror simbolistica este evidenta, destinul eroului
fiind unul nefast.

Constructia subiectului are la baza tehnica planurilor paralele care prezinta destinul
personajului principal, dar si viata societatii rurale.

Actiunea romanului incepe intr-o zi de duminica, la hora, cu o pagina etnografica si

prefigureaza conflictul principal, dintre Ion, taranul sarac, si Vasile Baciu, unul dintre bogatii
satului. Ion o ia la dans pe Ana, fiica lui Vasile Baciu, desi o iubeste pe Florica, la fel de
saraca precum el. Vasile Baciu il jigneste, il numeste “ hot” si “talhar”, dar si “sarantoc”
fiindca a indraznit sa ii ia la joc fata care era promisă altui taran bogat, George Bulbuc.

Desfasurarea actiunii prezinta dezumanizarea protagonistului in goana dupa avere. Dorind sa

obtina repede pamantul visat, Ion o seduce pe Ana si il forteaza pe Vasile Baciu sa accepte
casatoria. La nunta, Ion nu cere acte pentru pamantul ce urmeaza sa ii revina ca zestre si ,
simtindu-se inselat, incepe sa o bată pe Ana, femeia fiind alungata pe rand din casa sotului si
din cea a tatalui. Sinuciderea Anei nu-i trezeste lui Ion regrete sau constiinta vinovatiei,
pentru ca in Ana, iar mai apoi in Petrisor, fiul lor, el nu vede decat garantia proprietatii asupra
pamantului. Nici moartea copilului nu il opreste sa o caute pe Florica, fosta iubita fiind
maritata acum cu George, fostul pretendent al Anei.

Astfel, deznodamantul este previzibil, iar George, care il loveste cu sapa pe Ion, nu este decat
un instrument al destinului. George este arestat, Florica ramane singura, iar averea lui Ion
revine bisericii.
In celalalt plan, rivalitatea dintre preot si invatator pentru autoritate in sat este favorabila
primului. Invatatorul Herdelea are trei copii si , in plus, casa este construita pe pamantul
bisericii, cu invoirea preotului. Relatiile celor doi se degradeaza, pozitionandu-se diferit fata
de Ion, pe care invatatorul il apreciaza. Preotul Belciug este un caracter puternic: ramas
vaduv de tanar, se dedica total comunitatii si visul sau de a contrui o biserica noua se
concretizeaza in finalul romanului.

Conflictul central din roman este lupta pentru pamant in satul traditional, in care averea
conditionează statutul social si respectul celorlalti. Drama lui Ion este drama taranului sarac,
mandru si orgolios care nu isi accepta conditia si se vede nevoit sa aleaga intre Florica
(“glasul iubirii”) si Ana (“glasul pamantului”). Acest conflict este unul interior, care are drept
correspondent un conflict exterior intre Ion si Vasile Baciu.

Ion este personajul principal, al carui portret este realizat prin tehnica basoreliefului, un
personaj complex, rotund, cu trasaturi contrastante: viclean si naiv, gingas si brutal, cinic,
insa, in goana dupa avere, el se dezumanizeaza treptat, moartea fiind expresia conceptiei
moralizatoare a scriitorului.

Stilul narativ, este neutru,impersonal, stilul “cenusiu” fiind specific prozei realiste obiective,
autorul respectand autenticitatea limbajului regional și popular.

Apreciat la aparitie de criticul Eugen Lovinescu drept “cea mai puternica creatie obiectiva a
literaturii romane”, romanul “Ion” este o capodopera a literaturii realiste interbelice.