Povestea lui Harap-Alb

de Ion Creanga

Perioada marilor clasici este una de mare efervescenta creatoare, in care se

dezvolta toate genurile literare sub influenta originalitatii unor scriitori geniali
precum Mihai Eminescu, Ion Creanga, Ioan Slavici sau Ion Luca Caragiale.

Cel care, castigand pretuirea lui Mihai Eminescu, a fost introdus la “Junimea”,
devenind cel mai mare povestitor roman, este I. Creanga, autor de basme culte,
povesti si povestiri, dar si a monumentalei creatii “Amintiri din copilarie”.

Basmul cult “Povestea lui Harap-Alb” este o naratiune pluriepsodica in care sunt
relatate intamplari fantastice la care iau parte personaje supranaturale,
reprezentanți ai binelui si raului aflati in conflict, binele triumfand si fiind
recompensat in final.

Creanga porneste de la tiparul clasic al basmului popular turnând in forma acestuia

o poveste in care problematica nu tine neaparat de victoria binelui asupra raului, ci
de scenariul maturizarii unui tanar, la capatul caruia devine om complet.

Tema reuneste doua coordonate: cea a conflictului dintre bine si rau, dar si cea a
destinului , a locului omului in univers.

Titlul fixeaza specia litarara, “poveste”, dar si onomastica protagonistului de-a

lungul formarii sale ale carei conotatii sunt ample, plasandu-l in mijlocul cautarilor
existentiale.

Schema epica a basmului lui Creanga respecta tiparul specific, insa tiparul clasic
este completat cu bucle narative, reluari si insertii subiective ale naratorului,
ajungandu-se la o schema complexa.

In incipit este prezentat un crai care are trei fii si care traia “Intr-un capat al lumii”,
avand “la celalalt capat” un frate, pe Imparatul Verde. Intriga este marcată de
primirea unei scrisori prin care Imparatul Verde ii cere sa trimita “pe cel mai
vrednic” dintre fii pentru a-i urma la tron , el avand doar fete.

In desfasurarea actiunii apare motivul calatoriei, precedat de prima proba, pe care o

instituie insusi Craiul, care se imbraca intr-o blana de urs si iese de sub un pod,
tocmai pentru a testa vitejia fiilor sai. Proba o trece fiul cel mic, ajutat de Sf.
Duminica, cea care il sfătuiește sa ia hainele, calul si armele tatalui sau din tinerete.
Tânărul, primind de la tată sfatul de a se feri de “omul spân” si de “omul roș”,
pleaca spre imparatia unchiului sau . Pe drum, fiul Craiului intalneste antagonistul,
Spanul care ii intinde o capcana in care mezinul, “boboc de felul său”, cade si se
produce un transfer de identitate intre cei . Totodata, mezinul capata si un nou
nume prin coborarea in fantana, Harap-Alb, si jura ca ii va fi sclav spanului pana
“vei muri si iar vei învie”. Momentul acesta este cheia de bolta a textului, fiind cel
care marchează inceputul initierii tanarului naiv de catre formator, care este
Spanul.

Ajunsi la Verde Imparat, antagonistul se da drept nepotul acestuia si il supune pe

Harap-Alb unor probe: aducerea “salatilor” din Gradina Ursului, a capului cerbului
batut cu nestemate si pe fata Imparatului Rosu, o “formazoana nemaivazuta”.
Creanga prelungeste basmul si implicit calatoria initiatică a tanarului. Pe drum spre
Împăratul Roșu, el întâlnește personaje adjuvante, precum albinele si furnicile, dar
si cinci eroi supranaturali: Gerila, Setila, Pasari-Lati-Lungila, Ochila si Flamanzila,
cu care se întovărașește.

La Împăratul Ros apare o alta serie de probe, pe care eroul le trece cu ajutorul
personajelor adjunvante, a donatorilor si a calului sau: proba camerei incinse, a
pranzului exagerat, a alegerii macului de nisip, a dublului sau paza fetei de
imparat. Ultima proba se da intre calul lui Hatap-Alb si turturica fetei pentru
aducerea apei vii, a apei moarte si a smicelelor de mar dulce, proba castigată de
cal, prin viclesug.

In deznodamant, cei doi tineri ajung la curtea Imparatului Verde, iar fata il
demasca pe Spân care, crezandu-se tradat de Harap-Alb, il ucide, fiind aruncat de
cal, la randul sau, din inaltul cerului. Eroul este dezlegat de juramant prin moarte si
reinviat de fată cu apa vie si apa moarta.

Finalul este clasic, Harap-Alb fiind recompensat prin casatoria cu fiica

Imapratului Roșu si urcă pe tronul unchiului sau.

Doua secvențe semnificative care pun în valoare viziunea asupra lumii și evoluția
protagonistului sunt cele în care se află în fântână si testul onoarei din final.
În prima dintre acestea, este evidentiata naivitatea tanarului si faptul ca nu dă
ascultare sfatului primit de la tatăl sau. Coborârea în fântână reprezintă începutul
sclaviei, o moarte simbolică, dar si debutul unei perioade în care el va lupta pentru
normele morale și propria identitate. Intră în fântână ca fiu nobil al Craiului si iese
sub o noua identitate, fiind botezat Harap-Alb si cu un nou statut, de rob.

Cea de-a doua secvență este testul onoarei care implică un conflict de ordin moral
si afectiv si care se derulează pe drumul de întoarcere către Împăratul Verde,
alături de fiica Imparatului Rosu. Cei doi se îndrăgostesc, dar Harap-Alb, care
jurase pe paloșul tatălui său credință Spânului, nu dezvăluie fetei adevărul despre
natura sa nobilă. Preferă să îi fie luata viața decât sa își încalce cuvântul dat și, în
plus, sacrifică sentimentele sale față de prințesă. Precum Tristan, care și-a păstrat
loialitatea față de regele său, chiar dacă iubirea pentru Isolda era nespus de intensă,
Harap-Alb rămâne fidel unor valori morale înalte. Toate aceste experiențe l-au
format pentru a deveni împărat de drept și pentru a conduce regatul cu valorile
dobândite, alături de fata de care s-a îndrăgostit și care i-a salvat viața.

Originalitatea basmului lui Ion Creanga este validata de umanizarea fantasticului,

personajele fabuloase comportandu-se si exprimandu-se precum taranii moldoveni
din “Amintirile din copilarie”, de caracterul comic al fabulosului, de prezenta
umorului, a ironiei si autoironiei. La nivelul limbajului, autorul isi dovedeste
eruditia in zona populara, utilizand proverb si zicatori, expresii si locutiuni
populare: “De-ar sti omul ce-ar pati,/ Dinainte s-ar păzi” , “La plăcinte, înainte, /
La razboi, înapoi!”

Astfel, viziunea asupra lumii este una optimista, plina de jovialitate si umor.

In concluzie, basmul “Povestea lui Harap-Alb”depaseste limitele speciei pe care o

reprezinta, devenind o lectie de viata si un roman de formare a unei personalități.
In acelasi timp, basmul transmite o morala clara, ca aceea ca pentru a ajunge om
mare, trebuie intai sa fii mic, sa pornesti de jos și sa te formezi temeinic.