Testament - Tudor Arghezi

(Poezie)

1. Date despre autor și opera

2. Încadrare in curent și perioada literară
3. Încadrare in gen și specie
4. Tema și titlul
5. Lirismul operei
6. Discutarea ideilor esențiale, a temelor și motivelor, a simbolurilor și semnificațiilor;
estetica urâtului și imaginarul artistic
7. Interpretarea modurilor și a timpurilor verbale
8. Elemente de versificație
9. Limbajul poetic
10. Concluzie

In contextul literaturii interbelice, poetul care conștientizează nevoia schimbării este Tudor
Arghezi, unul dintre cei mai prolifici și originali poeți ai tuturor timpurilor. Este considerat al
doilea mare poet, după Mihai Eminescu, și precursorul lu Nechita stanescu, fin perspectiva
metamorfozelor limbajului poetic. Din aceasta perspectiva, Nicolae Manolescu declara ca
Arghezi este un poet-orchestra, prin “capacitatea lui de a folosi toate coardele instrumentului
poetic”. Arghezi abordează in lirica sa o paleta tematica larga, de la arta poetica, la poezia
filozofica, de la lirica socială, la poezia de dragoste, și pana la poezia pentru copii sau cea care
privește universul necuvântătoarelor
Arghezi are curajul experimentului, al inovației, fiind total lipsit de prejudecăți in exprimarea
frumosului, in acest sens lirica sa este inedită, propunând noi sensuri, iar imaginile artistice sunt
șocante și surprinzătoare.
Arghezi deschide drumul modernității in lirica românească, iar volumul de debut "Cuvinte
potrivite" apărut in anul 1927 are ca prim text poezia "Testament" care este o arta poetica
modernista. Pin aceasta creație poetul isi exprima viziunea asupra poeziei, asupra artei si a
originilor ei, a relatiei autorului cu cititorul si a cuvantului poetic ca material estetic. Ca mesaj,
discursul liric este direct si accesibil, iar modernitatea este sustinuta prin redefinirea conceptului
de frumos care se poate naște și din urât, in acest text poetul promovând estetica urâtului.
Discursul liric este amplu, fiind organizat sub forma unui monolog adresat unui fiu simbolic cu
care eul creator initiaza o comunicare paterna deschisa. (Structura) Textul este structurat in 5
strofe, inegale ca numar de versuri si care dezvoltă trei planuri temporale: trecutul ca sursă de
inspirație, prezentul creator si viitorul care este dator sa ducă mai departe munca înaintașilor.
La baza textului sta ca procedeu artistic alegoria, deoarece creatia este imaginata ca un proces
amplu, vast, la care contribuie străbunii, poetul si urmașii acestuia.
Titlul orienteaza intr-un fel asteptarile cititorului catre o poezie programatica, o arta poetica,
căci testamentul arghezian lasa drept moștenire urmașilor nu bunuri materiale, ci
spirituale.Astfel, tema este creatia artistica, Arghezi propunand o poezie despre poezie.
 Lirismul acestei creatii are nuante confesive, fiind de natură subiectiva in cea mai mare parte a
textului, iar subiectivitatea este sustinuta de utilizarea verbelor, pronumelor si adjectivelor
pronominale de persoana I: "eu am ivit", "am preschimbat", "cartea mea", "buni mei".
Constructia lirica ia forma unui monolog adresat avand in prim plan motivul central al cartii,
astfel incat debuteaza tocmai cu acest simbol al cartii ca obiect cultural care este sinonim cu
opera autorului: "Nu-ti voi lasa drept bunuri dupa moarte,/Decat un nume adunat pe o carte.".
Ulterior "cartea" devine metaforă cuprinzatoare pentru intreaga creatie artistica si un simbol al
legaturii dintre generatii: "cartea mea-i, fiule, o treaptă. Totodata, carte este privită ca punctul
generator, actul de naștere al unei civilizații, dar și vocea revoltei si a răzbunării: "Ea e hrisovul
vostru cel dintai".
Transformarea limbajului popular al strămoșilor in limbaj artistic constituie actul de naștere al
poeziei argheziene: "Din graiul lor cu-ndemnuri pentru vite/Eu am ivit cuvinte potrivite".Arghezi
introduce teoria esteticii uratului in textul liric astfel încât aspectele mizere(negative) ale lumii
sunt transformate in expresii poetice. Materialul greoi, suferința înaintașilor sunt transformate in
"muguri si coroane", astfel că prin artă poetul răscumpără intreaga durere.
Estetica urâtului specifica modernismului arghezian, este asumata total si explicit in versurile
"Din bube, mucegaiuri si noroi/Iscat-am frumuseți și prețuri noi."In acest mod, imaginea
creatorului este incarcata cu roluri diverse care depășesc spatiul strict artistic: este liant intre
generatii, este un alchimist care transforma suferinta in arta, este o voce providentiala care are
misiunea de a apăra imaginea înaintașilor, dar si tamaduitor al ranilor trecutului care
"izbăvește", salveaza generatii. In secventa finala este continuata ideea artei poetice prin
versul-metafora "Slovă de foc si slovă făurită" care contureaza ideea ca poezia este atat
rezultatul inspiratiei, al harului divin ("Slova de foc") cat ai rezultatul mestesugului, al trudei
artistice ("slova faurita").
Discursul liric sta sub semnul timpului prezent in debutul lui care crează impresia
autenticității, exprimând intensitatea sentimentelor și trăirilor exprimate si încrederea cu care
creatorul îl încarcă pe urmașul sau: “ vine”, “este”, “asaza”. Poezia continua sub semnul
perfectului compus, care transmite o afectivitate puternica, nuanțată, și crează impresia de
implacabil de soarta neinduratoare: “am prefăcut”, “am ivit”. Prezentul și trecutul se
ingemănează, pentru a sugera ideea permanentei, a continuitatii și a moștenirii, a eternității
creației.
Limbajul poetic este dominat de elemente originale, de combinatii surprinzătoare, prin
asocierea unor cuvinte poetice cu unele apoetice, care dobândesc valente estetice: “bube,
mucegaiuri și noroi”, “ciorchin de negi”. Poetul valorifica toate nivelurile limbii, alăturând
arhaisme, regionalisme, termeni religioși și neologisme, pentru a exprima ideea transformării
artistice a unor aspecte ale realității degradate.
Modernitatea acestei creații este susținută și la nivelul versificației, strofele fiind inegale,
poetul abandonând astfel rigorile poeziei clasice.
In concluzie, ilustrând principalele particularități ale unei arte poetice și exprimând
profesiunea de credință a unui artist complex, poezia “Testament” este una definitorie pentru eul
creator in relația lui cu metafora cărții.