Tudor Arghezi-Testament

Tudor Arghezi face parte din categoria poeților moderni alături de

Lucian Blaga şi Ion Barbu. Debutează în anul 1927 prin intermediul
volumului Cuvinte potrivite. Se remarcă pentru măiestria de prelucrare a
cuvântului. De asemenea el preia din literaturea franceză tehnica esteticii
urâtului dezvoltată de Baudelaire pe care o adaptează la fondul românesc.
Şerban Cioculescu distinge şase mari teme lirice argheziene precum:
poezie filosofică, socială, erotică, ludică, epică şi pamfletară.
Modernismul este un curent literar care se manifestă în perioada
interbelică ca o reacţie împotriva tradiționalismului. Teoreticianul acestui
curent literar este Eugen Lovinescu care consideră că este necesară
sincronizarea literaturii române cu cea europeană. Temele literare abordate
de scriitori moderni trebuie să vizeze lumea citadină şi să se treacă la
scrierea de investigație psihologică. În poezie, modernismul aderă spre
libertate totală în exprimare. Elementele de prozodie sunt înlăturate, se
pune foarte mult accent pe tehnica ingambamentului (a scrie urmatorul
vers cu literară mica cu scopul de a nu întrerupe fluxul gândiri). Tematica
expusă de poeții moderni este reflexive, de asemenea se observă o
tendință spre poezia de tip artă poetică.
Poezia Testament se află în fruntea volumului Cuvinte potrivite și este
o artă poetică în care poetul îşi exprimă crezul artistic.
Titlul este alcătuit din substantivul testament care din punct de vedere
denotativ reprezintă un act cu valoare juridică unde sunt menționate
dorințele după moartea cuiva. Poezia cuantifică sensul conotativ în care
este expus testamentul unui poet.
Tema este reprezentată de raportul dintre poet și creația sa. Întreaga
trudă a poetului este lasată moştenire unui fiu spiritual.
Din punct de vedere morfologic, poetul optează pentru a utiliza timpul
viitor alternat de cel perfect compus. Debutul poemului are ca referință
utilizarea indicativului viitor, deoarece eul liric se adresează viitorilor
scriitori, cei care încă nu au văzut lumina zilei. Utilizarea indicativului
perfect compus are ca rezultat semantic prezentarea unei acțiuni finalizate.
Eul liric îsi vede truda încheiată, întregul rezultat este destinat urmaşilor lui.
 Din punct de vedere lingvistic euli liric îmbină în manieră modernă,
limbajul popular cu accepţia cuvintelor ce definesc estetica urâtului. Din
această combinaţie reieşind, de altfel, originalitatea, adesea controversată,
a expresivităţii artistice şi ambiguitatea poeziei: „saricile”, „plăvani",
„poale"...zdrenţe”, „sudoarea”, „ocară”, „pe brânci”, „tap înjunghiat”, „se
mărită".
Imaginarul poetic este alcătuit din diverse figuri de stil și imagini
artistice. Metafora „carte" este elementul de recurență. Fiecare secvență
poetică prezintă cartea în altă ipostază, ea are rolul de a fi o punte de
legătură dintre urmaşi şi străbuni, o treaptă spirituală, rezultatul muncii de o
viață a unui artist. Textul poate fi considerat o artă poetica, deoarece
autorul isi exprimă crezul liric si viziunea asupra lumii prin mijloace artistice.
Pentru Arghezi, poezia este o îmbinare a slovei făurite, şlefuite de un
adevărat bijutier al cuvintelor, și a slovei de foc: inspiratie de origine divină.
Rolul poetului este de a da cuvintelor urâte: „bube, mucegaiuri şi noroi",
forme şi conţinuturi noi, transformându-le în versuri și-n icoane" sş de a
găsi calea cea mai potrivită pentru a păstra legătura dintre generații.
Din punct de vedere morfologic, poetul optează pentru a utiliza timpul
viitor alternat de cel perfect compus. Debutul poemului are ca referință
utilizarea indicativului viitor, deoarece eul liric se adresează viitorilor
scriitori, cei care încă nu au văzut lumina zilei. Utilizarea indicativului
perfect compus are ca rezultat semantic prezentarea unei acțiuni finalizate.
Eul liric îsi vede truda încheiată, întregul rezultat este destinat urmaşilor lui.
Din punct de vedere lingvistic euli liric îmbină în manieră modernă,
limbajul popular cu accepţia cuvintelor ce definesc estetica urâtului. Din
această combinaţie reieşind, de altfel, originalitatea, adesea controversată,
a expresivităţii artistice şi ambiguitatea poeziei: „saricile”, „plăvani",
„poale"...zdrenţe”, „sudoarea”, „ocară”, „pe brânci”, „tap înjunghiat”, „se
mărită".
Imaginarul poetic este alcătuit din diverse figuri de stil și imagini
artistice. Metafora „carte" este elementul de recurență. Fiecare secvență
poetică prezintă cartea în altă ipostază, ea are rolul de a fi o punte de
legătură dintre urmaşi şi străbuni, o treaptă spirituală, rezultatul muncii de o
viață a unui artist. Textul poate fi considerat o artă poetica, deoarece
autorul isi exprimă crezul liric si viziunea asupra lumii prin mijloace artistice.
 Pentru Arghezi, poezia este o îmbinare a slovei făurite, şlefuite de un
adevărat bijutier al cuvintelor, și a slovei de foc: inspiratie de origine divină.
Rolul poetului este de a da cuvintelor urâte: „bube, mucegaiuri şi noroi",
forme şi conţinuturi noi, transformându-le în versuri și-n icoane" sş de a
găsi calea cea mai potrivită pentru a păstra legătura dintre generații.