Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Tudor Arghezi
Date despre autor: Poetul nostru psalmist, definit de critica literara drept poet
aflat ,,intre credinta si tagada”, este cel care creeaza in lirica noastra interbelica o adevarata
revolutie estetica, asa cum Eminescu infaptuise in veacul anterior. Tocmai de aceea Tudor
Vianu afirma in studiul ,,Eminescu si Arghezi” ca ,,limba lui Arghezi este alta decat aceea a lui
Eminescu, si tematica si modul de a gandi poetic, si mijloacele de arta sunt altele. Renovarea
liricii romanesti, smulgerea ei de pe caile unde o fixase marea influenta a poetului
«Luceafarului», este consecinta cea mai importanta produsa de afirmarea lui Arghezi inca din al
doilea deceniu al secolului nostru”. In acelasi sens, Garabet Ibraileanu spunea ca „intr-un fel
s-a scris inainte de Arghezi, altfel dupa el”, lirismul sau fundamental depasind ,,pesimismul”
eminescian si situandu-se pe treapta unei atitudini marcate de implicare, o atitudine de adevarat
luptator contra destinului.
Asadar, identificat cu lirica existentialista in care viata apare ca o ,,lupta intre divin si
dracesc, intre bine si rau”, dar si cu tehnica lui Baudelaire, respectiv ,,estetica uratului”, vizibila
mai ales in arta sa poetica ,,Flori de mucigai”, Arghezi isi exprima cel mai bine crezul sau poetic
in cea mai cunoscuta, probabil, arta poetica din lirica romaneasca, si anume poezia
,,Testament”.
Apariția: Deschizand volumul de debut al autorului, respectiv ,,Cuvinte potrivite”,
aparut in 1927, creatia lirica este o reflecție in versuri pe tema creatiei si a artistului, trasatura ce
dovedeste inca o data incadrarea sa in categoria poeziilor programatice, fiind reprezentativa
pentru Weltanschauungul arghezian. In viziunea poetului de la Mărțișor, creatorul este un
anonim preocupat de a da raspuns misterului limbii, cuvantul este un miracol suprem, este
atotputernic, un stapan absolut al universului, iar creatia este rod al trudei artistului si al
harului divin. Arta inseamna, asadar, atat talent, dar si o munca asidua si disciplinata,
aceasta simbioza ducand la eternizarea creatiei.
Încadrare în curent: Poezia aparţine direcţiei moderniste, fiindcă impune forme noi în
planul creaţiei artistice, adânceşte lirismul, ambiguizează limbajul, construieşte metafore inedite
potrivit esteticii noi, prin care elementele urâtului se transformă în frumos (estetica urâtului).
Convins că rolul artistului este de a releva și frumusețea unei lumi imunde, dezgustătoare,
Arghezi nu abdică niciodată de la pricipiul estetic, fiind un veritabil „homo aestethicus”
care crede în sacralitatea artei sale. Dintre creațiile sale cu statut de ars poetica, „Flori de
mucigai” este aceea în care poetul a exemplificat, așa cum însuși arată, „operația de a scoate
perle de acolo de unde vulgul nu vede decât muscărie”, vulgul nefiind altceva decât omul
obișnuit care nu poate vedea suprafața plată a lucrurilor. În aceste condiții, poetului i se cere o
sensibilitate diferită de cea comună, o sensibilitate care să distileze esența urâtului, să-l
sublimeze până la statutul de artă.
Tudor Arghezi este preocupat de menirea poetului în univers, de misiunea artei sale, de
raportul dintre inspiraţie şi tehnica poetică, de şlefuirea cuvintelor, de transformarea urâtului.
Urâtul a devenit o categorie estetică fundamentală alături de frumos chiar de la apariția tratatului
„Estetica urâtului” a lui Rosenkrantz, în 1853, tratat anticipat de lucrarea cu același nume
apărută în 1797 și datorată lui Friedrich Schlegel. Astfel, urâtul devine artă dacă este transfigurat
artistic, dacă este sublimat până la estetic, creația devenind astfel meșteșug al artistului, efort
sisific, devorant. Valorificat cu un real succes de Victor Hugo, în romantism, sau de Baudelaire,
în simbolism, urâtul a devenit în modernism materia de bază a creatorului care dorește să-și
dovedească puterile demiurgice, menite să sacralizeze prin gestul său creator tot ce atinge. În
rândul acestor creatori se pot include Camil Petrescu, Alexandru Philippide și, bineînțeles, Tudor
Arghezi, cel care, deși condamnat la însingurare, este dornic de a comunica la nivelul artei
propriile trăiri, într-o manieră cu totul nouă de exprimare.
In opinia mea, aceasta poezie este o arta poetica de sinteza pentru orientarile poeziei
interbelice, cu elemente traditionaliste si moderniste, justificand afirmatia lui Ovid
Crohmalniceanu care il definea pe Arghezi drept „placa turnanta a liricii romanesti”.