Testament (1527)

     de Tudor Arghezi

            Asemenea oricariu mare creator, Arghezi nu poate 6 incadrat in tiparele

incomode ale vrunui curent literar, 6indca intreaga sa opera , elaborata in cateva
decenii , abordata in cele mai divine teme si cele mai diferite specii literare. Poetul
pare sa 6e in competitii  numai cu el insusi , cautand intelesuri noi cuvintelor,
descoperind o sintaxa poetica originala, jucandu-se, in sensul cel mai inalt si
mestesugind o poezie care avea sa-l ridice in ochii lui Serban Cioculescu, la statul de
“titan al verbului”.
             Poetul care a scris atatea volume de versuri a avut tru6a de a se simti mereu
un incepator “De altfel, ma socotese drept cuc, ce si sunt: un incepator intarziat” .
Statul pe care si-l asuma inseamna “pastrarea varstei, biologic inversibila, a
copilariei si de aici curiozitatea copilaroasa in fata lumii, ca stimul major pentru
creatii”. Aceasta conditie de invatacel explica multitudinea artelor poetice
descoperita in creatia argheziana: Testeamnet, Flori de mucigai, Cuvinte stricate,
Inscriptiilor, Inscriptiei etc. Cel mai adesea creator incifreaza in versuri cu caracter
programatic relatia cuvant-poet-opera-cititor, fara a 6 insa interesat de noutatea
versului sau , considerata de autor ca o conditie intriseca si nici de situarea sa intr-o
anumita miscare literara.
                 Dictionarul de termeni literari de6neste poetica drept “ o lucrare teoretica
referitoare la principiile, limitele, legile esentiale, ale artei literare in general, ale
poeziei in special”. Pornind de la aceste date< poezia Testament” care deschide
volumul de intitulat “Cuvinte potrivite” (1527), are vitutiile unice poetice, 6inda
autorul ei realizeaza o con6rmare lirica despre poet si legatura lui cu stramosii si
urmasii, despre statutul cuvantului in poezie si mai ales despre ceea ce inseamna
poezie.
                   Titlul creatiei poetice poate 6 decodat in doua moduri diferite: juridic
vorbind, acesta reprezinta un act prin care cineva isi exprima dorintele , ceea ce
urmeaza a-i 6 indeplinite dupa moarte, mai cu seama in legatura cu transmiterea
averii sale, si din acest punct de vedere cuvantul stabileste cunostiinta poetului in
priviinta zestrei spirituale pe care o transmite urmasilor: “ Nu-ti voi lasa drept bunuri
dupa moarte/ Decat un nume adunat pe-o carte”. Nu intamplator substantivul
“bunuri’’ cu inteles concret este pus in legatura cu “cartea” , ca valoare spirituala
impreuna, asadar mai pretioasa in fond. A doua exceptie a termenului literar,
circumscrie o specie lirica bine reprezentata atat in literatura universala cat si in cea
romaneasca. In cazul lui Argehzi, titlul subliniaza ambele acceptii ale termenului,
juridica si literara, deoarece avutul poetului,singurul valoros de altfel, este semnul de
natura spirituala si numai acesta merita transmis urmasilor.
                     Creatia in discutie,conceputa in 5 secvente reprezinta o de6nitie lirica a
poeziei , dar, in egala masura, a ecoului si al rolului poetului,  a carei creatii ,
inseamna truda, mestesug al cuvintelor , “ povara dulce sau amara a 6ecaruia
dintre noi”. Primele doua secvente se organizeaza in jurul catorva cuvinte ( carte,
6ule, strabuni) care evidentiaza integrarea poetului intr-un sir de generatii: De la la
strabuni am mostenit un trecut intunecat, plin de durere,, ,, prin rapi si gropi adanci/
:
strabuni am mostenit un trecut intunecat, plin de durere,, ,, prin rapi si gropi adanci/
suite de batranii mei pe branci,, . Poetul reprezinta momentul de trecere , ale
evolutiei, creatia lui este o ,,treapta’’  spre urmasi, iar cartea are o valoare
incredibila a inceputului unui alt fel de existenta. Cartea inseamna asadar o serie de
atribute: legatura intre generatii, initiere si mai ales fauritoarea unui blazon
spiritual. Utilizand vocativul ,,6ule’’ , si imperativul ,,aseaz-o’’ poetul se adreseaza pe
un ton cald, familiar unor generatii viitoare in care isi include si cititorii.
                      Cea de a doua secventa lirica se organizeaza in jurul versului ,, Eu am
ivit cuvinte potrivite’’, in care ,,a ivi’’ in care regasita de altfel si in titlul volumului, nu
se refera numai la ,, potrivirea’’ realizata de sine, ci la o creatie in care cuvantul sa
se suprapuna si sa exprime gandul poetului.  Munca de creatie porneste de la
schimbarea simbolica a uneltelor -,, supa-n condei si brazda-n calimara’’ - care
simpli6ca in cele din urma , trecearea de la munca bruta la cea intelectuala. Arghezi
apeleaza la o serie de verbe, care , in context, sunt sinonime cu ,, a crea’’ si se
raporteaza, toate la scopul poetului de a reinventa lexicul: ,,am ivit’’ , ,,facui’’ , ,, am
preschimbat’’, iar in cealalta secventa ,, incat-am’’. EFortul creatorului este surprins
in adjectivul principal ,, framantare’’ ca si in sintagma hiperbolica ,, de saptamani’’.
Poetul dezvaluie si sursele lexicale de la care a pornit si cu care a dat gres: ,, graiul
lor cu-ndemnuiripentru vite’’  reprezinta limba populara , dupa cum ,, veninul’’si
,,ocara’’ pot 6 reprezentate ca apartinand unui limbaj vulgar, total lipsit de
poeticitate. Meritul poetului roman acela de a 6 ,,iscat frumuseti si preturi noi’’ ,
adica opere originale  cu valoare. Se regasesc in text o serie de termeni precum: ,,
zdrente’’, ocare’’ ce marcheaza limbajul cotidian, banal, din care poetul ,,torcand
usurel’’, va face ,, versuri si icoane’’, ,,muguri si coroane’’, distiland versurile
cuvintelor. Pentru Arghezi cuvantul este miraculos ,, pentru ca la 6ecare obiect din
natura din inchipuire corespunde un cuvand. Vocabularul e harta prescurtata si
esentiala a naturii si omul poate crea din cuvinte, din simboluri, toata natura din
nou, creata din materiale in spatiu, si o poate schimba. Cuvantul permite evocarea si
punerea in functiune a tuturor puterilor inchipuite si sacre. O idee si 6ica coborata in
cuvinte’’.
                     Arghezi arata ca, la fel de importanta pentru poezii ramane intoarcerea
spre origini care capata caracter sacru ,,hotar inalt’’ pentru creatorul numit sa
celebreze aceasta legatura cu strabunii: pazind in piscul datoriei tale’’.
            Testament
        Simbol al(1527)
harului,al talentului, vioara poate transmite ,, durere a noastra
surda si amara’’, vers care ar putea 6 receptat in doua moduri: pus in legatura cu
sintagma ,, seara razvratita” sau ,, pe branci” , sugereaza o existenta istorica plina
de vizualitate si de umilinte; cea de-a doua interpretare in raportl ,, durere’’,
,,vioara’’, aspect ce trimite la greutatea de a compune, la truda\ de a da viata ideeii
poetice. Rolul cuvantului apare decisiv si de6nitiv, atata vreme cat acestea iarta sau
dxevine preventiv: ,,Biciul rabdat se-ntoarce in cuvinte/ Si izbaveste-ncet
pedepsitor/ Odrasla vie-a crimei tuturor’’
                  Ultima secventa a acestei arte poetice evidentiaza cunostiinta de artsit a
lui Arghezi care stie ca talentul trebuie dublat de efort si migala, pentru ca opera
reprezinta tocmai acest amestec desavarsit, o combinatie preferata evidentiata de
verbul ,,se marita’’ , dar si de adjective. Nicolae Balota evidentiaza statul poetului,
asa cum il vede Tudor Arghezi a6rmand ,,Eul cu doua ipostaze al poetului, care
primeste poezii ca un dar si o face, ca sub o condamnare la munci, iata dubla fata a
poetului raportata la existenta creatorului.’’
                    Desi autorul insusi ne-a aratat totul dezinteresat de miscarile literare de
epocxa, critii l-au apreciat adesea de estica simbolista, pornind de la incercarea
acesteia de a trans6gura banalitatea unui trival, in frumos estetic. De traditionalisti
:
acesteia de a trans6gura banalitatea unui trival, in frumos estetic. De traditionalisti
il aporpie intoarcerea spre izvoare, mituri biblice ori laice pe care le reinterpreteaza ,
ca si 6orul trist regasit la Psalmi. In dictionarul general al literaturii romane, Tudor
Arghezi apare ca, o indiviudualitate creatoare, inconfundabila, prin optiuni,
atitudini, stil. Umplitatea amplei sale opere [..]  ramane cea data de un echilibru
instabil  des reactii, dar tocmai de aceea mai adevarat , mai uman si de raportarea
originala la traditii [..]ca si la modernitate’’.
                    Respectul pentru cuvant, pe care poetul il culege din tote registrele limbii
arhaisme, regionalisme ,, sudoarea’’, , chiar si cele considerate prozodice (,,zdrente’’)
acorda textului poetic  originalitate si modernism. Nu intamplator Serban Cioculescu
amintea de,, valorile plastice pe care poetul le scoate dint-o imperechere de
termeni’’. Dar efectul innoitor al creatorului nu se opeste aici : el creeaza o sintagma
poetica noua, bazata pe inversiuni , dislocari de termeni sau dubla subordonare , ca
in versurile urmatoare : ,, Din gariul lor cu-ndemnuiri pentru vite/ Eu am ivit cuvinte
potrivite/ si leagane urmasilor stapani/ Le-am prefacut in visuri si icoane.”
                         Pentru autorl Testamentului creatia politica implica, asadar, nu numai
talent, ci si truda, mestesugul de a ,,ivi’’  ,, cuvinte potrivite’’ intr-un joc original in
care implica si cititorul . In mod evident , poezia care deschide volumul ,,Cuvinte
potrivite” ramane o arta poetica poate cea mai cunoscuta din intreaga opera
argheziana .
: