Poezia ,,Testament’’ este aşezată în deschiderea volumului de debut ,,Cuvinte potrivite’’ (1927)

și are valoarea unei arte poetice (,,ars poetica"), exprimând concepția despre menirea poetului și
a poeziei în lume.
În aparență, titlul, format dintr-un substantiv comun, face referire la un act juridic întocmit de o
persoană, prin care aceasta îşi exprimă dorințele ce urmează a fi îndeplinite după moarte, şi
anume, transmiterea averii sale, a bunurilor materiale. În realitate, însă, testamentul arghezian
devine o moştenire spirituală lăsată generațiilor viitoare, urmaşilor-cititori sau scriitori.
Poezia este structurată pe 5 strofe de mărimi inegale, cu rimă împerecheată şi ritm trohaic și cu o
măsură a versurilor de 11-12 silabe, fapt care denota modernitatea. Elementelor canonice de
prozodie li se adaugă, ca aspect inovator, versul liber.
La nivel compozițional, se disting două planuri: al cărții, conturat de cuvintele din câmpul
lexico-semantic: carte, hrisov, cuvinte, condei, călimară, slovă, şi al creatorului, redat prin
mărcile lexico-gramaticale ale eului liric: verbe de persoana I (nu voi lăsa, să schimbăm),
pronume de persoana I (mine, eu) şi adjective pronominale (mea, mei, noastră). Poezia este
construită, de asemenea, pe baza relațiilor de opoziție (venin-miere, rob-domn, zdrente-muguri şi
coroane, sapa-condei, brazda-călimară), dar şi de simetrie, prin plasarea cuvântului-cheie carte în
toate cele trei secvențe lirice.
Poezia are forma unui monolog adresat, ce scoate în evidență lirismul subiectiv, prin care poetul
explică viziunea asupra poeziei, sursele şi scopul creației. Poetul se adresează atât urmașilor
creatori, desemnați generic prin vocativul ,,fiule’’, un vocativ ce marchează implicarea
emoțională, cât şi cititorilor, faţă de care îşi manifestă respectul, numiți în strofa finală prin
substantivul scris cu majusculă ,,Domnul’’.
Primele două versuri,,Nu-ţi voi lăsa drept bunuri după moarte/Decât un nume adunat pe-o carte"
concentrează ideile de bază ale poeziei, și anume, succesiunea generațiilor, truda îndelungată a
creatorului şi importanța operei, a cărții pentru urmaşi. Pronumele de persoana a II-a,
singular ,,ti’’ vizează pe urmași, simbol al generațiilor viitoare, poeți sau cititori cărora se
adresează testamentul.. Cartea este simbol sau o metonimie a întregii opere a poetului, un bun
spiritual.
„Seara răzvrătită" reprezintă o metaforă personificatoare ce, alături de enumerația ,,prin râpi şi
gropi adânci", punctează trecutul zbuciumat al poporului pe care il cumulează opera și drumul
anevoios al cunoaşterii străbătut de înaintaşi. Poetul se identifică în mod simbolic cu un tată, un
mentor al generațiilor viitoare, devenind o verigă în lanțul temporal al scriitorilor.
Cartea devine,,hrisovul vostru cel dintâi". Hrisovul, fiind o carte bisericească de învăţătură, dar şi
un act domnesc din Evul Mediu care certifica anumite drepturi sau titluri nobiliare ale unei
persoane, dovedeşte că are, pentru generațiile viitoare, valoarea unui document sacru,
confirmând ierarhia într- o societate. Această idee face trimitere la curentul gândirist, la care a
aderat şi Arghezi, şi care accentuează tocmai această relație creştinism-cultură.
Legătura poetului cu strămoşii este exprimată în metafora osemintelor „vărsate" in sufletul
acestuia, într-o contopire fără sfârşit (Al robilor cu saricile pline/De osemintele vărsate-n mine").
Poetul devine un liant intre înaintaşi şi urmaşi, legătură ce trebuie mereu păstrată pentru a evolua
asemeni unui lanţ din care nu poate lipsi nici măcar o veriga.
În strofa a III-a se face trecerea de la munca fizică la cea intelectuală, poetul fiind reprezentantul
generațiilor ridicate de la țară sau, în sens conotativ, trecerea de la formele tradiționale la cele
moderne. La fel cum înaintaşii se apleacă asupra gliei, artistul trudeşte pentru a supune forța
cuvântului, chiar el mărturisind: ,,mă lupt de o viață întreagă cu cuvintele". Sapa şi brazda devin
lexeme-simbol, vizând munca fizică sau modalitățile poetice tradiționale. Condeiul şi călimara
sunt lexeme-simbol, vizând munca intelectuală sau mijloacele poetice moderne.
Fiind o poezie cu accente sociale, versurile ei se vor naşte din graiul neşlefuit, primitiv,,cu
îndemnuri pentru vite", limbajul popular devenind sursă de inspirație, transfigurat acum în
cuvinte potrivite"
În versul al zecelea, din strofa pe care o discutăm, este enunțată estetica urâtului" pe care o va
introduce însuşi poetul, „Făcui din zdrenţe muguri şi coroane", şi care înseamnă transfigurarea
urâtului în frumos, aşadar în poezie.
Următoarea secvență poetică este extrem de sugestivă, dezvăluind,,estetica urâtului", pe care
poetul o întemeiază în literatura română,,,Din bube mucegaiuri şi noroi" reușește să
redea,,frumuseți și prețuri noi", specifice modernismului.
În ultima strofă, poetul arată că poezia presupune atât,,slova de foc", metaforă pentru talent, har
poetic, cât și slova făuritä", metaforă pentru meşteşug, trudă. Ele se unesc, ca într-o nuntă
simbolică, dând naştere cuvântului meşteşugit, imperecheate-n carte se mărită".
Poetul e conştient că, prin artă, se încalcă o tradiție, poezia clasică suferind transformări radicale
şi ireversibile:,,Domniţa sufera în cartea mea".
La nivel fonetic, întâlnim aliterația, sonoritatea colțuroasă, dură a sunetelor prezente în
substantive: râpi",,,gropi", „brânci" (repetarea consoanei vibrante r).
La nivel lexical, sesizăm aglomerarea cuvintelor din diferite sfere semantice: din limbajul
popular: „râpi", „,brânci", „căpătâi", „plăvani", „vite"; limbaj religios: hrisov",„Dumnezeu",
icoane"; din câmpul semantic al frumosului: frumusete miere", ,,dulcea", „uşure", muguri",
coroane"; din sfera semantică a urâtului: „zdrente", „negi", „ocară", „venin", noroi"; a trudei:
„potrivite", frământate", am ivit", ,,am iscat"; a cărții: carte", hrisov", „,condei",,,candela",
cuvinte", „slova". Si registrele stilistice sunt multiple: neologisme: „obscure"; regionalisme:
sarici", grămădii", împărecheate", brânci"; arhaisme: slova", hrisov"; popular: plavani".
La nivel morfo-sintactic, sesizăm dislocări sintactice sau scurtcircuitări la nivelul construcțiilor
sintactice.
La nivel stilistic, întâlnim construcții oximoronice,,,veninul strâns l-am preschimbat în miere",
metafore insolite, ,,ciorchini de negi", epitete rare:,,torcând uşure", în concordanţă cu poezia
modernistă. La el, banalitatea este ucisă. Cartea instituie un cult al strămoşilor, e forma cea mai
înaltă a spiritualității unui popor. Ea sintetizează revolta, ura, umilinţa, elogierea, truda celor
mulți.