I.L.

Caragiale este unul dintre cei 4 mari clasici ai lit rom, alături de Slavici, Eminescu şi Craengă, fiind  considerat cel mai mare dramaturg prin
cele patru comedii (O Scrisoare Pierduta, O Noapte Frumoasa, D’ale carnavalului si Conu’ Leonida fata cu reactiunea) si prin drama  Napasta. Ca
prozator, numele său se leagă de volumul Momente şi schiţe şi de nuvelele psihologice (O făclie de Paşti, În vreme de război) sau fantastice
(Calul Dracului, La hanul lui Mânjoală).

Realismul este un curent literar apărut în a doua jumătate a secolului al XIX - lea , ca o reacţie antiromantică , care propunea ca , în construirea
universului imaginar , să se oglindească realitatea , creându - se impresia de viață autentică . Realismul are ca teme preferate averea ,
parvenirea , familia , apar personaje tipuri ( tipologii de personaje ) , se înfățișează individul ca produs al realității , al societății din care face
parte , limbajul este un mijloc de individualizare a personajelor , atitudinea critică față de societate , reflectare fidelă , cu vicii și virtuți , a unei
civilizaţii , fără a idealiza , abordarea subiectelor din comtemporaneitate sau din trecutul apropiat , speciile literare predominate fiind romanul ,
schița , comedia și drama .

Comedia este specia genului dramatic, in versuri sau in proza, care satirizeaza intamplari, aspecte sociale, moravuri (conduita morala a unui
popor, a unui grup social - n.n.) prin intermediul personajelor ridicole, intre care se nasc conflicte puternice. Comedia are scopul de a indrepta
acele tare (defecte - n.n.) umane si sociale prin ras, avand, asadar, rol moralizator si final fericit.

Tema este reprezentată de societatea , prin satirizarea moravurilor individului , manifestate pe fondul luptei politice , în timpul campaniei
electorale pentru alegerea de deputaţi .

La nivel compozițional , sesizăm o serie de procedee care mențin tensiunea dramatică la un nivel înalt : modificare raportului dintre personaje ,
introducerea unor elemente surpriză , anticipări , amânări , schimbări bruște de situaţie .

Conflictul dramatic marcat de confruntarea dintre cele 2 partide, cel de dreapta reprezentat de Tipatescu , Trahanache si implicit Zoe si cel de
opozitie reprezentat de Catavencu si cei cativa adepti ai sai. Acest conflict principal i se adauga cateva conflicte secundare precum aparitia
cetateanului turmentat si aparitia cuplului Farfuridi si Branzovenescu care se tem de tradarea prefectului . Aceste conflicte sporesc tensiunea
dramatica prin tehnica bulgarului de zapada pana la momentul in care se anunta numele canditatului.

Aceasta este o secvenţă reprezentativă , conturând viclenia politicienilor , dar şi incultura lor , dezvăluind comicul de moravuri . Prin tehnica
analepsei ( evocarea ulterioară a unor evenimente din trecut ) , Zaharia Trahanache reproduce ad litteram " discuția cu Nae Caţavencu , dar şi
scrisorile primite de la acesta : cea prin care îl invită la sediu , dar şi , scrisorica de amor " considerată o , , plastografie " de către veritabilul ,,
nenea " Zaharia .

Sesizăm că atât Zaharia Trahanache, cât şi Nae Catavencu apelează la acelaşi stil duplicitar, fals, făţarnic, adresându-se interlocutorului prin
antifrază. Stilul mieros pana la sarja este dezvaluit de avocat ca de o masina stricata. Scrisoarea pe care o trimite Catavencu este însă plină de
greşeli,,,comițiul agricol",,,biurou", prezindent", ce denotă discrepanta dintre aparență (om educat, de profesie avocat) şi esență (om incult).

O alta secventa reprezentativa este cea in care isi face aparitia Agamemnon Dandanache, candidatul trimis de la centru pentru a putea a fi ales
deputat in judetul de munte, care se dovedeste ,,mai prost decat Farfuridi si mai canalei decat Catavencu’’. El evidentiaza josnicia si
decrepitudinea la care poate sa ajunga politicianul in general. Acesta apare în piesă abia în ultimul act şi se conturează prin acumularea tuturor
defectelor personajelor de până atunci: parvenitismul, demagogia, prostia, incultura, perfidia, ramolismentul, spritul machiavelic, imbecilitatea.

Vorbirea lui Dandanache este pelitică, sâsâită, eliptică şi incoerentă, fapt care sugerează căderea în copilărie, senilitatea, ca formă grotescă a
alienării. Printr-un comic de situaţie magistral construit, Caragiale creează un personaj grotesc, şantajul exercitat de Catavencu pare nevinovat
în comparație cu gestul abject al lui Dandanache de a nu înapoia scrisoarea, determinând-o pe Zoe să se întrebe:,,Oare nu era mai bun
Catavencu?".

Titlul operei cuprinde numele unui obiect de şantaj politic, o scrisoare pierdută, ce va declanșa conflictul şi totodată pretextul intrigii. Ea devine
un simbol al corupției, un bun de preț pentru cine o deţine. Articolul nehotărât,,o" indică atât banalitatea întâmplării, cât şi repetabilitatea ei.
Faptul că scrisoarea este mereu pierdută sugerează că nici măcar unul dintre cei care doresc să o folosească în mod abuziv nu este demn de
statutul pe care și-l dorește. Ea se întoarce în final la,,adrisant".

Încă din expozițiune aflăm că Zoe, soția lui Zaharia Trahanache, pierde o scrisoare de dragoste de la Ștefan Tipätescu, amantul ei, bun prieten cu
soțul acesteia. Scrisoarea este găsită de cetățeanul turmentat, un fost poștat, de la care este însă subtilizată de către Nae Catavencu, avocat şi
director proprietar la ziarul Răcnetul Carpaților. Trahanache este invitat de Catavencu pentru ai comunica despre scrisoare. Convins că totul
este doar un ,,machiaverlâc", .,o plastografie", ii comunică jovial lui Tipătescu intențiile lui Catavencu, scenă ce poate fi considerată intriga.

Desfăşurarea acțiunii cuprinde eforturile disperate ale celor aflați la putere de a încerca să-l convingă pe Catavencu să renunţe la intenția sa
machiavelică prin orice mod. Farfuridi şi Brânzovenescu temându-se de trådarea prefectului, trimit o depeșă la Bucureşti,,,la Centru".
Cand toate interesele păreau aranjate şi Catavencu aştepta să fie numit pe lista candidaților, se produce o lovitură de teatru. De la Bucureşti
este impus drept candidat, printr-o depeșă, un oarecare Agamemnon (Agamiță) Dandanache. În sala mare a primăriei, unde au loc discursurile
electorale ale lui Farfuridi şi Catavencu, se produce o încăierare iscată de Pristanda, impiedicându-l pe Catavencu să vorbeasă despre scrisoare,
ba mai mult, pierde pălăria în captuseala căreia se afla documentul compromițător

Deznodământul aduce rezolvarea conflictului inițial, căci scrisoarea ajunge din nou la Cetățeanul turmentat, care o restituie „adrisantului”
(destinatarului). Deznodământul este fericit și mulțumitor pentru toată lumea, Dandanache este ales în unanimitate şi totul se încheie în acest
pandemoniu (loc unde domnesc dezordinea, corupția) cu festivitatea condusă de Catavencu, unde adversarii se împacă. Interesant este că
Dandanache a ajuns să fie propulsat în funcție, tot în urma unei scrisori de dragoste compromițătoare.

COMICUL DE SITUAȚIE este evident în următoarele ipostaze: prezența triunghiului conjugal, a cuplului de factură comică Farfuridi-
Brânzovenescu numărarea steagurilor, evoluția lui Cataveneu de la ipotetic învingător la statutul de învins, fapte neprevăzute, precum apariția
și dispariția scrisorii, alegerea lui Dandanache ca reprezentant al județului, intrările și ieşirile succesive ale cetățeanului turmentat, acumularea
progresivă de conflicte, prin tehnica bulgărelui de zăpadă.

COMICUL DE CARACTER, personajul este un exponent tipic al unei clase umane. Pompiliu Constantinescu precizează în articolul Comediile lui
Caragiale nouă clase tipologice, dintre care următoarele sunt identificate și în O scrisoare pierdută: tipul incornoratului (Trahanache), tipul
primului-amorez sau al donjuanului (Tipătescu), tipul cochetei adulterine (Zoe), politicianul demagog (Tipătescu, Catavencu, Farfuridi,
Brânzovenescu, Trahanache, Dandanache), tipul cetățeanului alegător (Cetățeanul turmentat), tipul funcționarului (Pristanda), tipul
confidentului (Pristanda, Brânzovenescu), tipul raisoneurului (martor) (Pristanda).

COMICUL DE MORAVURI (comportamente imorale ce stârnesc râsul), ce are în vedere „formele fără fond" ale societății- lumea politică şi
familia: corupția sistemului politic, demagogia, snobismul, adulterul etc.
Un tip de comic şi un mijloc de caracterizare indirectă este COMICUL DE NUME, onomastica personajelor sugerând trăsătura lor dominantă.
Garabet Ibrăileanu, în studiul Numele proprii în opera comică a lui Caragiale, arată că ,,Autorii comici obişnuiesc să pună nume care, prin
conținutul lor notional, ori prin sonoritate (Catavencu), ori prin altceva, să semene cu personagiul și să-l caracterizeze".Zaharia Trahanache
simbolizează, prin numele pe care il poartă bătrânețea și chiar decrepitudinea și tot ce are greoi și ticăit, ghidându-se după principiul ai puțintică
răbdare".Tipătescu, tipul amorezului sau al junelui-prim (tipologie specifică clasicismului), posedă un nume derivat de la cuvântul,,tip". El
urcă,,tip-tip" pe scara socială, ca un parvenit veritabil. Nae Catavencu este derivat de la substantivul,,cată", persoană rea și cicălitoare, dar
poate fi asociat și,,cațaveicii", o haină cu două fete, reprezentând deopotrivă ambițiosul demagog şi ipocritul. Agamemnon Dandanache,
denumit în mod hilar Agamiță sau Gagamiță, surprinde o alăturare ridicolă dintre invocarea războinicului grec, cuceritor al Troiei, Agamemnon,
şi derivatul de la cuvântul,,dandana", numirea sa provocând o adevărată dandana, încurcătură în rândul politicienilor. Farfuridi şi Iordache
Brânzovenescu poartă,,nume cu rezonanță culinară" (G. Ibräileanu), farfuria şi brânza, care sugerează inferioritatea, vulgaritatea, prostia.

COMICUL DE LIMBAJ este cel mai savuros. Intalnim astfel numeroase deformari fonetice, pronuntii gresite: bampir, renumeratie, capitalisti,
enteres, prințip, soțietate, docoment, catrindala. Ticuri verbale: ai putintica rabdare, curat murdar, douaspreze trecute fix si tautologia :
enteresul si iar enteresul.

Comicul de intentie rezulta din atitudinea pe cere autorul o are fata de personaje si evenimentele care au scop moralizator, atitudinea autorului
fiind satirica.