Testament

-poezie moderna-

TUDOR ARGHEZI 1927

Modernismul cuprinde totalitatea curentelor literare ce au dominat inceputul secolului XX :

SIMBOLISM, EXPRESIONISM, FUTURISM, DADAISM , notele comune fiind negarea traditiei si
spiritul inovator.
Cu ocazia volumului sau de debut “cuvinte potrivite”, Tudor Arghezi a fost numit “cel mai
mare poet al nostru de la Eminescu incoace”. Arghezi este un poet traditional prin teme si
motive, dar modern prin sensibilitate, acesta revolutionand poezia romaneasca pe mai multe
planuri: prozodic, lexical si sintactic.
Opera “testament” este o arta poetica moderna prin tripla problematica pe care o
propune: transfigurarea problemelor sociale in plan artistic, relatia dintre inspiratie si tehnica
poetica, dar si valorificarea esteticii uratului. De asemenea, valorificarea metaforei ca figura de
stil predominanta si incalcarea regulilor prozodice traditionale subliniaza caracterul modern al
operei.
Tema operei este creatia, poezia fiind rodul trudei inaintasilor, poetul considerandu-se
liantul intre generatii. Cartea este, de fapt, mijlocul evolutiei: “cartea mea-i fiule, o treapta”,
astfel semnalandu-se sursa de inspiratie a creatiei: realitatea vietii sociale.
Titlul este sugestiv pentru ideea fundamentala a poeziei, aceea a relatiei spirituale intre
generatii. Are dublu sens, denotativ semnifica actul official prin care se lasa mostenire un bun
material, iar conotativ face referire la opera pe care poetul o lasa urmasilor. Titlul are si
semnificatie religioasa, poate trimite si la Noul si Vechiul testament.
Opera are forma unui monolog adresat .Mesajul este transmis de catre poet (creatorul)
catre un “fiu” spiritual (cititorul). Toata mostenirea lasata urmasului este, de fapt, spirituala, nu
materiala. Marcile lexico-gramatiale pe care acesta le foloseste sunt verbe si pronume de
persoana a 2a: “ti”, “te” , dar si vocativul “fiule”, ce sustin caracterul adresat al poeziei.
Textul liric este alcatuit din 5 strofe inegale. Primele 2 stabilesc tipul mostenirii -spirituala-,
a 3a si a 4a dezvaluind relatia dintre poet si stramosi si sursele creatiei sale. Ultima strofa
cuprinde marturisirea argheziana despre actul creator.
Poezia incepe printr-o negatie: “nu-ti voi lasa drept bunuri dupa moarte” ce are rolul de a
avertiza ca ceea ce lasa mostenire nu este un bun material, ci unul spiritual. Cartea argheziana
contine trecutul inaintasilor, vazut ca un trecut dur, antiidilic, plin de umilinta si suferinta: “prin
rapi si gropi adanci”.
 Poetul defineste metaforic creatia: “cartea mea-I fiule, o treapta”, adica o treapta in
evolutia umanitatii. Fiecare generatie este datoare sa contribuie: “si care tanar sa le urci te-
asteapta”, astfel cartea devine legatura dintre trecut si viitor.
In a doua strofa cartea numita “hrisovul vostru cel dintai”, capata valoarea unui document
fundamental al existentei si al suferintei inaintasilor continand valorile morale ale acestora
asemeni bibliei ce cuprinde invataturile apostolilor.
Opera reprezinta rezultatul saltului de la munca fizica a inaintasilor, la cea intelectuala: “ca
sa schimbam acum intaia oara/ sapa-n condei si brazda-n calimara”. Totodata, poetul indica si
sursa limbajului: “din graiul lor cu-ndemnuri pentru vite/ eu am ivit cuvinte potrivite”.
Poetul se simte dator sa ilustreze in opera lui durerea generatiilor trecute:”durerea
noastra surda si amara/ o gramadii pe-o singura vioara”. Astfel, cartea devine instrument
vindicativ, care razbuna un intreg trecut de suferinte si umilinte: “biciul rabdat se intoarce in
cuvinte”.
In final eul poetic atrage atentia asupra sensurilor ascunse ale artei. Creatia izvoraste din
elementele cele mai crude ale realitatii: “zdrente”, “bube”, “mucegai”, “noroi”, astfel se valorifica
estetica uratului. Totodata, Arghezi pune problema raportului dintre inspiratie si mestesug,
acesta acordand o mai mare importanta indemanarii, insa creatia se naste prin colaborarea
celor doua: “slova de foc si slova fauriuta”.
Poezia se inchide cu raportul dintre scriitor si cititor: “Robul a scris-o, Domnul o citeste.”
Opera este alimentata de numeroase opozitii: sapa/condei, brazda/calimara, graiul lor cu-
ndemnuri pentru vite/cuvinte potrivite, acestea sugerand progresul cultural in urma caruia
rezulta arta poetica.
Arghezi inoveaza atat planul lexical prin realizarea seriilor sinonimice si antonimice, planul
stilistic prin valorificarea metaforei generand ambiguitatea sensurilor dar si creearea unor
imagini artistice , dar si cel morfologic prin alternanta timpurilor verbale. Totodata, regulile
prozodice traditionale sunt incalcate prin strofe inegale si ritm variabil.
In concluzie, Testament este o arta poetica reprezentativa pentru perioada interbelica,
valorificand tema creatiei din perspectiva modernismului.