Liviu Rebreanu, Ion

CARACTERIZAREA PERSONAJULUI RELAȚIA DINTRE DOUĂ PERSONAJE

-Tipologia, statutul social, psihologic, moral al -Tipologia, statutul social, psihologic, moral
personajului; pentru ambele personaje;
-evidențierea a două trăsături de -prezentarea modului în care se manifeastă
prosopografie/ etopee prin câte o secvență relația și prin două secvențe comentate;
comentată;
-analiza a două componente textuale: titlul/ - analiza a două componente textuale: titlul/
conflictul/ limbajul/ modalitățile de conflictul/ limbajul/ modalitățile de
caracterizare a personajelor/ acțiune/incipit- caracterizare a personajelor/ acțiune, incipit-
final, cronotop etc. final, cronotop etc.

Definiția: Locuitori ai lumii ficționale, personajele sunt instanțe narative, ființe de hârtie
(R. Barthes), dar și ipostaze ontologice, în raport cu existența și cu limitele condiției umane,
întrucât exprimă un fel de a fi în lume și parcurg un traseu existențial semnificativ.

CARACTERIZAREA PERSONAJULUI

1. Tipologie, statut social, moral, psihologic

Tipologie:
Personaj principal, pivot al diegezei ce susține arhitectura narativă,
-eponim, numele lui constituind titlul operei,
-rotund, întrucât evoluează și surprinde cititorul (E.M.Forster),
-tridimensional, construit în mod complex, pe mai multe dimensiuni (W.C. Booth),
- realist, tipic în împrejurări tipice, produs al mediului în care evoluează,
parcurgând însă drumul de la tipologie la individualitate. Ion este tipic pentru categoria socială
a țăranului sărac ce dorește pământ, dar individualizat prin psihologia complexă, urmărită în
evoluție și prin trăsăturile naturaliste: obsesii tiranice, stări ale subconștientului, ființă
neșlefuită, dominată de instinct.
-tragic, deoarece săvârșește hybris și este scindat între două glasuri, în timp ce el
dorește împlinirea ambelor voci interioare.

Ipostazele în care apare personajul îi determină statutul social, moral și psihologic. Sub
aparenţa simplităţii şi a linearităţii procesului dezumanizării, structura interioară a eroului ce
însumează trăiri contradictorii pare modelată de obscure complexe de inferioritate, de
sentimentul frustrării, de resentimente faţă de tatăl său ce a risipit zestrea Zenobiei şi faţă de
toţi bocotanii ce-l dispreţuiesc pentru sărăcia sa, pentru că statutul social al protagonistului
este acela de țăran sărac. Naratorul îi schiţează dominantele de caracter în reconstituirea
biografică de la începutul romanului, iubirea pământului l-a stăpânit de mic copil... Refuză
şansa de a-şi depăşi condiţia prin învăţătură, asumându-şi identitatea de ţăran din adolescenţă,
căci între el şi pământ există o legătură profundă. Doritor cu orice preţ să se îmbogăţească, îşi
alcătuieşte cu grijă planul seducerii Anei şi, după ce planul îi reuşeşte, Ion, devenit unul dintre
bocotani, se dovedeşte nepăsător la suferinţa Anei. Relaţia sa cu Ana şi cu Petrişor, copilul său,
oglindeşte modificarea gravă a valorilor morale, întrucât nu are remuşcări la moartea Anei şi nu
se simte culpabil nici când îi moare copilul, în care nu văzuse decât o garanţie a păstrării
pământurilor. Este victimă și călău în același timp, supus unor experiențe variate, încheiate
altfel decât și le-ar fi dorit, astfel că romanul devine istoria unui eșec, un eșec în planul valorilor
umane. Ion este o fiinţă puternică, luptă împotriva tuturor, numai împotriva patimii sale nu
poate lupta, iar în cele din urmă această patimă îl dezumanizează.

Complexitatea personajului a generat interpretări diferite:

-pentru E. Lovinescu, personajul are o inteligență ascuțită, o viclenie procedurală și mai ales o
voință imensă;
- dimpotrivă, G. Călinescu îl consideră o brută, căci viclenia instinctuală caracteristică oricărei
ființe reduse i-a determinat acțiunile.
-În viziunea lui N. Manolescu, Ion trăieşte în preistoria moralei, este bruta ingenuă, toate
planurile lui decurgând din instinct.

2. Trăsături, secvențe reprezentative, modalități de caracterizare

Portretul personajului este complex, alcătuit atât din trăsături fizice, care formează
prosopografia, cât și din elemente de etopee, ce însumează caracteristicile interioare.
Procedeele de caracterizare evidențiază gradual trăsăturile personajului. Caracterizarea directă
este realizată de către narator, de către alte personaje sau prin autocaracterizare. Ion este
definit de către mai multe instanţe narative: Vasile Baciu îl numeşte sărăntoc, fleandură, familia
Herdelea îl consideră mai deştept decât toţi flăcăii din sat, care îl priveau cu respect, voiau să-i
arate prietenie şi admiraţie, preotul Belciug îi spune că e un stricat şi-un bătăuş şi un om de
nimic, generând astfel indeterminarea personajului. Dominantă rămâne caracterizarea
indirectă, trăsăturile fiind creionate prin: fapte, limbaj, gânduri, gânduri, stări emoționale,
sentimente, atitudini față de valorile existențiale, modelul comportamental, relația cu celelalte
personaje, mediul în care trăiește și care îl formează. La acestea se adaugă procedeele moderne
ca introspecţia, monologul interior, tehnica basoreliefului, a contrapunctului (George este
imaginea în oglindă a lui Ion: bogat, dar lipsit de personalitate, de forţă, iar destinul lui Ion îl
reeditează, într-un anumit mod, pe cel al lui Vasile Baciu). Ion este impulsiv, rudimentar, brutal,
dar are și gesturi de cuviinţă prevenitoare, o disponibilitate spre respect, ilustrată peremptoriu
de relaţiile cu familia Herdelea, precum şi o isteţime naturală. Flăcăul chipeş, iute, harnic, dar
sărac (toată fiinţa lui ardea de dorul de a avea pământ mult, cât mai mult), reacţionează mereu
potrivit firii sale impulsive, pătimaşe, violente.
Traseul existenţial al protagonistului este reliefat prin câteva scene care surprind
devenirea eroului, procesul de alunecare în afara valorilor morale.- vezi secvenţa horei. O altă
secvență reprezentativă este scena sărutării pământului- vezi secvența.

3.Componente textuale –titlul, incipitul și finalul

Relația dintre două personaje

1. Tipologie, statut social, moral, psihologic – ambele personaje

Viziunea crudă asupra lumii, în care nu există învingători, ci doar învinși, este ilustrată de
cuplul Ion-Ana: Ion este învins în încercarea de a-și depăși condiția, prin împlinirea celor două
glasuri interioare, iar Ana devine victimă a propriilor speranțe și a dorinței de afecțiune. La fel
ca părinții lor, Ion și Ana se află la polii opuși ai ierarhiei sociale: ea aparține categoriei
bocotanilor, prin pământurile pe care le deține, el este un țăran sărac. Cei doi reeditează
relațiile părinților lor, care au la bază același motiv al fetei bogate și al țăranului sărac. Dacă în
cazul familiei lui Ion, tatăl a pierdut zestrea soției, iar în cazul familiei Anei, Vasile Baciu a
menținut averea, însă și-a pierdut soția, tiparul existențial al personajelor este conturat prin
aceste precizări biografice: împlinirea nu este posibilă.

Ion este personaj principal – de prezentat tipologia și statutul lui Ion

Datele existențiale o plasează încă de la început sub zodia eșecului, Ana ilustrând
tipologia victimei: îndrăgostită de Ion și traumatizată de un tată prea dur, lipsită de afecțiune,
Ana i se dăruie lui Ion, căutând iubirea de care a fost lipsită. Lui Ion nu-i fusese dragă Ana, dar
ea avea locuri, și case și vite multe...Astfel, în această lume condusă după legi patriarhale,
femeia reprezintă două braţe de lucru, o zestre şi o producătoare de copii... Soarta Anei e mai
rea, deosebită cu mult de a oricărei femei de la ţară, nu, consideră G. Călinescu.

2. Prezentarea secvențelor reprezentative

Relația dintre cei doi este reliefată prin câteva scene semnificative. Prima secvenţă, cea a
horei – vezi secvența horei.
Ana se refugiază într-o iluzie, cea a iubirii pentru Ion, deși realizează că Ion nu o iubește
pe ea, ci pe Florica. Ana pendulează pe o Golgotă personală cu două repere ale torturii
sufletești și fizice: bătăile crunte îndurate de la Vasile Baciu, care se simte trădat de propria
fiică, și indiferența, răceala nimicitoare a lui Ion, care o trimite înapoi pe Ana, atunci când
aceasta, bătută și alungată de tatăl ei, ajunge acasă la el. La nuntă, Ana, fiind însărcinată, nu
joacă, iar Ion dansează cu Florica. Glasurile interioare ale flăcăului se suprapun, acesta realizând
că împreună cu pământurile trebuia să o ia și pe Ana, în timp ce Florica îi apare mai frumoasă ca
totdeauna. Odată ce pământul este dobândit, obsesia pentru acesta dispare și este înlocuită de
obsesia pentru Florica, ce se concretizează în timpul dansului prin substituția Anei cu Florica: ce-
ar fi dacă aș lua pe Florica și-am fugi amândoi în lume? Și să rămân tot calic pentru o muiere?
Ana privește la jocul pătimaș al lui Ion cu Florica de parcă Florica era mireasa lui și, în acea clipă,
Ana tresări ca mușcată de viperă. Simți că nădejdile ei de fericire se risipesc și că ea se prăvale
iar furtunos în aceeași viață nenorocită. Reacția Anei ilustrează șocul emoțional puternic al
personajului bovaric, nevoit să înfrunte datele dure ale realității.
Întreaga existență a Anei, de când se îndrăgostește de Ion, se consumă într-un orizont al
ispitei thanatice: gândul morții i se coborî în suflet ca o scăpare fericită. Violența lui Ion față de
Ana, manifestată și modul în care i se adresează: Da omoară-te dracului că poate așa am să
scap de tine!, indiferența față de suferința ei accentuează această dorință. Scena sinuciderii
Anei, de factură naturalistă prin stilul frust de a înfățișa moartea ei, apare ca o sugestie a
zădărniciei zbaterilor omenești într-o lume prea mare și indiferentă în mecanica ei implacabilă.

3.Componente textuale –titlul, incipitul și finalul