Ion

de Liviu Rebreanu

- relația dintre două personaje –

I. Contextul literar
• modernismul interbelic
✓ reprezentanți: Liviu Rebreanu, Camil Petrescu, Hortensia Papadat-Bengescu, George Călinescu, Mircea
Eliade
✓ romanul românesc atinge momentul său de maturitate, stând alături de creațiile artistice ale marilor
romancieri europeni, precum Honore de Balzac, Stendhal, Gustave Flaubert sau Marcel Proust

• Liviu Rebreanu
✓ deschizător de drumuri prin:
➢ scrieri sociale:romanele Ion, Răscoala
➢ scrieri psihologice: Pădurea spânzuraților, Ciuleandra, Adam și Eva
• considerații critice
✓ Eugen Lovinescu - apariția romanului Ion primită cu entuziasm - ,,cea mai mare creație epică românească”
✓ Lucian Raicu – Liviu Rebreanu „scrie un roman al marilor ciocniri, al marilor conflicte dramatice, al momentelor
de tensiune.Este un romancier al luptei și al pasiunilor”

II. Încadrarea personajelor în opera literară

• protagoniștii, Ion al Glanetașului și Ana lui Vasile Baciu, sunt două dintre personajele ce reprezintă problema
cuplului în romanul lui L. Rebreanu și ale căror destine se împletesc în mod tragic
• actanți ai unei scrieri realiste, cele două personaje creionează tipuri umane prezentate în strânsă relație cu
mediul în care trăiesc
• Ion și Ana fac trimitere la tipologia țăranului din satul transilvănean de la începutul secolului al XX-lea:
➢ în acest mediu tradițional, condiția bărbatului e diferită de cea a femeii
➢ bărbatul este capul familiei, fiind îndreptățit să ia toate hotărârile în legătură cu aceasta
➢ femeia e doar purtătoare de zestre și de urmași, menită treburilor casnice și muncilor grele ale
câmpului

III. Statutul personajelor

1. Statut social
• cele două personaje se situează la poli opuși ai ierarhiei: Ion este sărac, iar Ana provine dintr-o
familie înstărită
• cei doi par să reia destinul părinților lor, a căror căsătorie a avut la bază același motiv al flăcăului
sărac și al fetei bogate: în timp ce în cazul lui Ion, tatăl, Alexandru Glanetașu, s-a căsătorit cu
Zenobia, o fată cu zestre, dar a risipit averea pe băutură, în cazul Anei, tatăl, Vasile Baciu, a sporit
zestrea soției, dar a rămas văduv
• deși e căpetenia tinerilor din Pripas (lăutarul Briceag îl urmează după horă, la cârciumă, în ciuda
faptului că mult mai înstăritul George îl plătește pentru cântecele din acea zi), Ion e conștient de

1
 statutul său social inferior, de om sărac, și tocmai de aceea se încrâncenează să-și schimbe, cu orice
preț și prin orice mijloace, locul în cadrul comunității
• Ana, deși e singura fiică a unuia dintre cei mai înstăriți săteni, nu beneficiază de bunăstarea
garantată de avere, ci se identifică cu condiția femeii din universul rural: „două brațe de muncă, o
zestre, o producătoare de copii” (George Călinescu); revolta ei (surprinzătoare, având în vedere
mentalitatea epocii) și dorința de a-și urma sentimentele de iubire pentru Ion, au o cauză
predominant socială

2. Statut psihologic

• dimensiunea psihologică a personajelor le relevă slăbiciunea caracterială, comportamentul lor fiind

dictat de obsesii:
o Ion este dominat de gândul de a avea pământ
o Ana este absurdă în dorința ei de a obține afecțiunea lui Ion
• protagonistul intuiește slăbiciunea fetei și de aceea o manipulează, pentru a-și atinge scopul, astfel că
relația dintre cele două personaje poate fi analizată din perspectiva manipulator (Ion) - manipulat
(Ana)

3. Statut moral

• cele două personaje cunosc transformări determinate de frustrările lor comunitare

• ambiția și perseverența în a-și atinge scopul sunt semne ale unor personalități puternice și probe ale
prăbușirii lor morale
• Ion beneficiază de interpretările critice variate:
➢ G. Călinescu îl consideră „o brută”, care „a batjocorit o fată, i-a luat averea, a împins-o la
spânzurare și a rămas în cele din urmă cu pământ”
➢ Eugen Lovinescu e de părere că Ion este „expresia instinctului de stăpânire a pământului, în slujba
căruia pune o inteligență ascuțită, o viclenie procedurală și o voință imensă”
• Ana are un suflet frumos, capabil de jertfă, înnobilat de sentimente sincere, însă poartă povara
urâțeniei și a averii tatălui ei
• conștientă de târgul montruos ce se face cu sufletul ei, își pierde încrederea în oameni, prăbușirea ei
morala determinând-o să-și pună capăt zilelor

IV. Relația dintre personaje, prin comentarea a două secvențe semnificative

• cuplul Ion - Ana e urmărit pe tot parcursul romanului, stând la baza celor două conflicte epice
majore:
o conflict exterior, pentru avere
o conflict interior, pentru iubire
• titlurile capitolelor rezumă evoluția cuplului:
o „Începutul” redă apropierea celor doi tineri
o „Zvârcolirea” anticipează tensiunile dintre ei
o „Nunta” și „Copilul” conturează iluzoria împlinire a cuplului
o „Ștreangul” și „Sfârșitul” evidențiază ruptura

2
a) scena horei, plasată în partea expozitivă a discursului epic, când Ion alege să o joace pe Ana

• intențiile personajului se remarcă prin gesturi și mimică, o modalitate indirectă de caracterizare: „Ion
urmări din ochi pe Ana câteva clipe. Avea ceva straniu în privire, parcă nedumerire și un vicleșug
neprefăcut”
• cei doi de retrag din joc, la umbra unui nuc, pentru a putea sta de vorbă, feriți de ochii lumii; aflat față
în față cu Ana, Ion nu îi surprinde privirea, uitându-se doar la buzele ei subțiri
• naratorul omniscient recurge la stilul indirect liber, pentru a dezvălui gândurile protagonistului: „Nu-i
fusese niciodată dragă Ana și nici acum nu știa bine dacă-i este”; în minte îi vine imaginea Floricăi „cu
râsul ei cald, cu ochii albaștri ca cerul de primăvară”
• dacă Ion mai are vreun dubiu asupra sentimentelor sale, cititorului îi devine limpede că flăcăul nu o
iubește pe Ana, ci pe Florica, fata frumoasă, dar săracă

b) secvențele narative în care Ion o sărută pe Ana, respectiv pământul

• noaptea de așa-zisă dragoste este emblematică pentru caracterizarea indirectă a personajelor

• rece și brutal, Ion îi oferă primul sărut doar pentru a-i „astupa gura”, încât tatăl fetei să nu fie trezit de
șoaptele ei; lacrimile și vorbele rugătoare ale Anei nu-l înduplecă pe bărbatul mai atent la sforăitul lui
Vasile Baciu decât la împlinirea iubirii lor
• apoi luni de zile nu o mai vizitează, deși tot satul vuiește că „fata a rămas grea”
• obținând, prin constrângere, loturile lui Vasile Baciu, Ion are sentimentul măreției sale („se vedea
acum mare și puternic, ca un uriaș din basme”) și nu mai dorește decât să le „mângâie ca pe niște
ibovnice credincioase”, patima lui determinându-l să-și lipească buzele cu voluptate de pământul ud”
• acest sărut al iubirii profunde și sincere pentru pământ îi produce lui Ion un „fior rece, amețitor”, fiind
prezentat antitetic cu sărutul distant, brutal și viclean adresat Anei, subliniind că, pentru flăcău, fata e
singura șansă de a se salva de sărăcie, și de a intra în posesia pământului mult râvnit

c) nunta țărănească a lui Ion cu Ana

• tânărul stabilește momentul căsătoriei abia după ce s-a asigurat că va obține pământurile lui Vasile
Baciu, ignorând rușinea fetei
• evenimentul este filtrat prin conștiința celor doi miri, naratorul omniscient recurgând la stilul indirect
liber, pentru a le reda gândurile
• la nuntă, Ion conștientizează parcă pentru prima oară că, odată cu pământurile, trebuie să o ia de
nevastă pe Ana: „o privea și se mira c-a putut el săruta și îmbrățișa pe fata aceasta uscată, cu ochii
pierduți în cap de plâns, cu obrajii gălbejiți, cu pete cenușii, și care, împopoțonată cum era astăzi,
părea și mai urâtă”
• Ion o ia la joc pe Florica, femeia pe care o iubește cu adevărat, și-i mărturisește dragostea, ignorând-o
pe Ana: „...și-și încleștase degetele în șoldurile ei pline... Deodată apoi îi șopti răgușit, cu ochii
înflăcărați: - Numai tu mi-ești dragă în lume, Florico, auzi tu?”
• mireasa, care stătea departe din cauza sarcinii, observă apropierea dintre cei doi și devine geloasă: „În
aceeași clipă, Ana tresări ca mușcată de viperă. Simți că toate nădejdile ei se prăbușesc și că se pierde
iar în aceeași viață nenorocită”
• după dansul miresei, soțul se întoarce nepăsător și, văzând chipul plâns al Anei, o încurajază,

3
 spunându-i să înceteze cu bocitul, deoarece nimeni nu o trimite la spânzurătoare, scenă ce
evidențiază cinismul personajului

captivi ai câte unei obsesii de a-și schimba soarta îngrădită de cutumele sociale, Ion și Ana vor fi
pedepsiți pentru cutezanța lor, moartea fiecăruia caracterizându-se prin violența

V. Elemente de structură/ compoziție/ limbaj

a) Modalități de caracterizare - naratorul folosește modalitățile tradiționale de caracterizare, directă și

indirectă (prin fapte, atitudini, gesturi, limbaj, prin relația cu celelalte personaje), specifice romanului
realist

• portretul fizic
o trăsăturile fizice ale lui Ion îl încadrează în categoria tinerilor țărani, obișnuiți cu efortul fizic prelungit:
„era iute și harnic ca mă-sa. Unde punea el mâna, punea și Dumnezeu mila. Iar pământul îi era drag
ca ochii din cap. Nicio brazdă de moșie nu s-a mai înstrăinat de când s-a făcut dâsul stâlpul casei”
o prin caracterizare directă este portretizată și Ana, naratorul evidențiindu-i urâțenia: „uscată, cu ochii
pierduți în cap de plâns, cu obrajii gălbejiți, cu pete cenușii, și care, împopoțonată cum era astăzi,
părea și mai urâtă”

• portretul moral
➢ Ion
o complex - realizat mai ales prin mijloace indirecte: gesturi, atitudine, limbaj, gânduri
o la început, Ion este prezentat într-o lumină favorabilă, fiind harnic și muncitor, cu rezulate bune la
școală, apreciat de flăcăii din sat
o treptat se dezumanizează din cauza lăcomiei
o pe măsură ce perspectiva proprietății agrare devine tot mai apropiată, calitațile eroului se
convertesc în defecte:
➢ hărnicia devine lăcomie
➢ dragostea filială dispare (își bate părinții fără milă)
➢ dragostea paternă e falsă, Petrișor reprezentând, după moartea Anei, doar garanția
deținerii pământurilor sale

În construcția personajului, scriitorul folosește și tehnici moderne de caracterizare:

• monologul interior și introspecția („Aș fi o nătăfleață să dau cu piciorul norocului pentru niște vorbe”)
• pluriperspectivismul (modalitatea directă de caracterizare), astfel încât personalitatea sa se reflectă în
mod diferit în conștiința celorlalte personaje ale textului
✓ Vasile Baciu îl numește „fleandură”, „hoț” și „tâlhar”
✓ preotul Belciug îl consideră „un bătăuș și un om de nimic”, dar, când pământurile sale rămân în
posesia bisericii, îl numește „un bun creștin”
✓ Doamna Maria Herdelea îi ia apărarea în fața preotului: „Ion e cumsecade. E muncitor, e harnic, e
săritor, e isteț”

4
 ➢ Ana
o este ființa cea mai tristă și cea mai închisă în durerea ei din toate personajele romanului
o destinul său este semnificativ pentru soarta femeilor într-o lume în care menirea lor era să
muncească sub lovitura de palmă a tatălui ori a soțului, trecând ca o adiere prin viață, fără existență
proprie
o în ochii celorlalți pare urâtă și proastă
o nimic nu întinează caracterul ei, nici lașitate, nici lăcomie, nici calcul sau ipocrizie, fiind sinceră cu ea
însăși și cu alții
o conștientă de târgul monstruos care se face cu sufletul ei, când dobândește această convingere,
pierzându-și încrederea în oameni, se sinucide

b) Conflictul romanului
• conflictul personal exterior al eroului este dezvoltat pe trei planuri:
✓ între Ion și Vasile Baciu
✓ între Ion și George Bulbuc (ambele determinate de Ana)
✓ între Ion, Ana și Florica, pe considerentul iubirii
• conflictul exterior este dublat de conflictul interior
✓ între dorința lui Ion de a avea pământ (pentru care se căsătorește cu Ana, o fată urâtă, dar bogată)
și iubirea acestuia pentru Florica (o fată frumoasă, dar săracă)
✓ echilibrului forțelor implicate determină ca unică variantă de soluționare a conflictului romanului,
moartea eroului, o moarte necesară și nu accidentală
✓ nu lipsa de cumpătare în relația cu pământul îi determină moartea, ci obsesia posesiunii
manifestate în iubire
✓ el nu se mulțumește să dețină toate pământurile, ci și-o dorește obsesiv pe Florica
✓ dorințele sale exagerate sunt evidențiate prin personajul Titu Herdelea, care conștientizează
îndârjirea, egoismul și cruzimea cu care omul acesta a urmărit o țintă

VI. Încheiere
• analizat din perspectiva cuplului Ion - Ana și a relației dintre aceste personaje, Ion e în același timp un
roman al iubirii tragice și al morții: „Pământul singur rămâne indiferent, neclintit, mut, pe când erosul
se încheie în sânge și păcat, iar Ana și Ion dispar năprasnic” (Constantin Ciopraga).