Redactează un eseu, de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinţi evoluţia relaţiei

dintre două personaje dintr-un roman studiat, aparţinând lui Liviu Rebreanu.
În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:
- prezentarea a două elemente de structură şi de compoziţie ale textului epic, semnificative
pentru construcţia personajelor alese (tema, acţiune, conflict, relaţii temporale şi spaţiale,
perspectivă narativă, tehnici narative, registre stilistice, instanţele comunicării narative,
incipit, final, limbaj etc.);
- evidenţierea situaţiei iniţiale şi finale a celor două personaje, din perspectiva tipologiei în
care se încadrează, a statutului lor psihologic, moral, social etc;
- relevarea trăsăturilor celor două personaje, semnificative pentru ilustrarea evoluţiei
relaţiei, prin raportarea la două episoade / citate / secvenţe narative semnificative ale
textului narativ ales.
Notă!
Ordinea integrării reperelor în cuprinsul eseului este la alegere.
Pentru conţinutul eseului, vei primi 18 puncte (câte 6 puncte pentru fiecare reper/cerinţă).
Pentru organizarea discursului, vei primi 12 puncte (părţile componente – introducere, cuprins,
încheiere – 3 puncte; logica înlănţuirii ideilor - 3 puncte; abilităţi de analiză şi argumentare - 3
puncte; claritatea exprimării – 2 puncte; respectarea precizării privind numărul minim de cuvinte
– 1 punct).
În vederea acordării punctajului pentru organizarea discursului, eseul trebuie să aibă
minimum 400 de cuvinte şi să dezvolte subiectul propus.

Evoluţia relaţiei între două personaje (Ion - Ana)

Tema centrală a romanului, respectiv relaţia ţăranului cu pământul şi viziunea asupra
lumii satului se concretizează în roman prin evoluţia personajelor, în rândul cărora un loc
important îl ocupă cuplul Ion – Ana.
Ambele personaje sunt realizate conform esteticii realiste şi pot fi văzute ca tipuri
umane. Astfel, Ion reprezintă, după cum demonstrază criticul E. Lovinescu, un adevărat „erou
stendhalian”, „un Julian Sorel valah”, un arivist care se foloseşte de relaţia cu Ana pentru a-şi
găsi un loc mai bun în ierarhia satului. Ana, în schimb, este întruchiparea femeii din lumea rurală
privită fără idealizare: „În societatea ţărănească, femeia reprezintă două braţe de lucru, o zestre şi
o producătoare de copii. Odată criza erotică trecută, ea încetează de a mai însemna ceva pentru
feminitate. Soarta Anei e mai rea, dar deosebită cu mult de a oricărei femei, nu.” (G. Călinescu)
Viziunea realistă a naratorului se evidențiază în caracterizarea protagonistului, realizat
prin tehnica modernă a pluriperspectivismului. Imaginea lui este reflectată diferit în viziunea
celorlalte personaje. Astfel, Vasile Baciu îl numește „hoț”, „tâlhar”, „sărăntoc”, „calic țanțoș” și
îl jignește de față cu sătenii, strigând „mie-mi trebuie ginere om cumsecade, nu fleandură.”. Lui
George Bulbuc, rivalul său „îi era drag ca sarea în ochi”. Ana și Florica sunt îndrăgostite de el,
iar învățătorul Herdelea îl apreciase drept cel mai inteligent elev al său. Ca un personaj colectiv,
satul exprimă opinii diferite despre Ion, în funcție de faptele sale. Este văzut ca un flăcău harnic,
este învinovățit de soarta nefericită a Anei sau este compătimit cu înduioșare când este văzut cu
Petrișor în brațe, „ostoindu-l ca o doică pricepută” după inmormântarea Anei.
În concordanţă cu viziunea diferită a personajelor se remarcă şi opiniile contradictorii
ale criticilor literari. Astfel, G. Călinescu îl consideră „o brută”, o ființă lipsită de inteligență
elementară, vinovat moral de moartea Anei. E. Lovinescu îl vede „o expresie a instinctului de
posesiune a pământului”, înzestrat cu inteligență, Nicolae Manolescu îl numește „brută ingenuă”,
care nu este vinovat de încălcarea unor principii morale pentru că trăiește într-o „preistorie a
moralei”.
Ana este „urâţică” sau cel puţin aşa o vede Ion în momente esenţiale din evoluţia
romanului: la horă, la nuntă şi chiar la înmormântare. În schimb Ana are „case şi locuri şi vite
multe” şi reprezintă pentru Ion mijlocul de a intra în posesia pământului mult râvnit. Pentru Ion,
Ana este pământul însuşi; în mod paradoxal, deşi pământul este adevăratul obiect al pasiunii lui
Ion, sentimentele nu sunt valabile şi pentru Ana.
Patima lui Ion pentru pământ depășește însă limita firescului, aspect evidențiat de autor
prin mai multe episoade și, în particular, prin evoluția relației lui cu Ana. Așa cum se desprinde
încă de la începutul romanului, Ion este îndrăgostit de Florica, o fată frumoasă, dar la fel de
săracă. Avertizat de mama sa: „tot la sărăcie tragi, dragul mamei”, şi îndemnat, inconştient, de
Titu Herdelea să îl silească pe Vasile Baciu să îi dea fata de soţie, pune la cale planul seducerii
Anei. Când Ana îi confirmă că este însărcinată, o abandonează, pentru că știe că de-acum înainte
evenimentele se vor desfășura în favoarea lui. Căsătoria se realizează cu intermedierea preotului,
dar acest lucru nu aduce fericirea Anei, chiar dacă, în timp, Ion acaparează tot pământul socrului
său.
Comportamentul brutal al lui Ion și atenția îndreptată din nou către Florica, măritată între
timp cu George Bulbuc, o determină pe Ana să se spânzure în grajdul vitelor. Văzuse înainte
cum muriseră cârciumarul Avrum şi bătrânul Dumitru Moarcăş, astfel că în mintea nefericitei
femei încolţeşte gândul că moartea ar veni ca o izbăvire. La înmormântare Ion nu are sentimentul
pierderii unei fiinţe, ci îi vine în minte gândul că „pământurile se întorc în pământ”.
Sfârșitul lui Ion este moralizator și reunește încă o dată simbolic cele două „glasuri”. El
este ucis de George „cu sapa” - unealtă cu care se lucrează pământul, surprins lângă casa Floricăi
și lăsat să agonizeze o noapte întreagă pe pământul gol.
Romanul Ion, având „ceva din solemitatea unui fluviu american” (G. Călinescu) este o
creație obiectivă de referință, oferind o monografie realistă asupra satului și imaginea unui țăran
„setos până la sânge de pământul său” (L. Rebreanu).