lon, protagonistul romanului, întruchipează tipologia tăranului sărac nemultumit de propria condiție

socială, pe care vrea să şi-o îmbunătățească. În societatea rurală a satului Pripas, unde condiția socială a
individului este dată de numărul de pogoane de pământ deţinute, lon se simte marginalizat social. Şi asta
datorită faptului că destinul i-a hărăzit să trăiască într-o familie în care tatăl a risipit zestrea soţiei.
Destinul prestabilit al protagonistului este surpins încă de la scena horei, printr-o secvență de perspectivă
finalistă, când naratorul il surpinde pe Alexandru Glanetașul „abandonat ca un câine la uşa bucătăriei,
sfiindu-se să se amestece în vorbă printre bocotanii satului".
La polul opus al statutului social se situează Ana, fiica „bocotanului" Vasile Baciu. Femeia devine o
ţintă pentru lon care profită de nevoia ei de tandreţe şi de afecțiune pentru a pune mâna pe pământurile
lui Vasile Baciu. Cele două personaje par să reitereze destinul părinţilor lor a căror căsătoriei are la bază
acelaşi motiv al flăcăului sărac şi al fetei bogate. Tatăl lui Ion s-a căsătorit cu Zenobia, o fată cu zestre,
pe care ulterior a risipit-o. Tatăl Anei, Vasile Baciu, şi-a luat o soţie bogată, a păstrat averea, dar şi-a
pierdut nevasta. Aşadar, în acest roman care propune o viziune tradiţională, datele biografice ale celor
două personaje au rolul de a avertiza asupra destinului lor prestabilit. Atât lon, cât şi Ana vor încerca să
forţeze limitele destinului, astfel, sfârşind tragic.
Din punct de vedere psihologic, atât lon, cât şi Ana reprezintă caractere slabe, suspuse obsesiilor. lon
acţionează obsesiv în dorinta lui de a avea cât mai mult pământ, în vreme ce Ana îşi doreşte obsesiv
afecţiunea lui lon. Relaţia dintre cele două personaje este una specifică între manipulator şi manipulat.
Ion conştientizează nevoia fetei de afecțiune şi recurge la manipulare pentru a-şi atinge scopul, acela de
a intra în posesia pământurilor lui Vasile Baciu. Orbită de dorinta de afecţiune şi de protecţie, Ana se
lasă antrenată în jocul malefic a lui lon.
Din punct de vedere moral, existenta celor două personaje este lipsa sferei eticii. Ion este total imoral,
pentru că recurge la gesturi necinstite pentru a-şi atinge scopul: o lasă însărcinată pe Ana, făcând-o de
ruşinea satului, impingând-o în cele din urmă la spânzurătoare. Ana, la rândul ei, poate fi imorală având
în vedere faptul că a acceptat să fie părtaşă la actul erotic înainte de căsătorie. Cu toate acestea, cele
două personaje pot fi absolvite parţial de vină, dar avem în vedere că au acţionat influenţaţi din exterior.
Ion, la început, pune în aplicare planul de seducere pentru fatal bocotanului" la vorbele aruncate de Titu
Herdelea „Vasile Baciu nu vrea s-o dea de voie, trebuie să-l obligi să o facă"

Relaţia dintre cele două personaje se evidenţiază încă de la scena horei, prezentată încă din
expoziţiunea romanului. Deşi o iubeşte pe Florica, lon alege să o invite la joc pe Ana. Apoi cei doi
se retrag din joc pentru a sta de vorbă singuri, feriţi de ochii lumii. Prin stilul indirect liber, naratorul
omniscient pătrunde în gândurile protagonistului. Cititorul observă că lon nu-şi îndreaptă privirea spre
ochii Anei, ci îi surprinde doar buzele care se mişcă lent, dezvelindu-i gingiile trandafirii, cu nişte dinţi
albi ca laptele şi cu strungulita la mijloc. Faptul că privirea Anei nu este inregistrată de protagonist
sugerează faptul că acesta nu are niciun interes să cunoască sufletul femeii. În schimb ii apare în minte
imaginea Floricăi,cu ochii albastrii ca cerul de primăvară". Această secvenţă narativă reliefează relaţia
dintre cele două personaje, faptul că lon nu o iubeşte pe Ana, ci pe Florica, fata frumoasă, dar săracă.

Imediat după ce Vasile Baciu află că Ana este însărcinată cu lon, o bate şi o alungă de acasă. Ajunsă la
locuinţa Glanetasului, femeia este întâmpinată de indiferenţa lui lon care continuă să mănânce, tăindu-şi
tacticos bucăţile de mâncare. İşi şterge apoi briceagul de pantaloni, ridicându-şi privirea spre pântecele
Anei, moment în care afişează un zâmbet de satisfacție. Este conştient că-n pântecele Anei se află
garantul pentru pământurile lui Vasile Baciu. O trimite apoi pe Ana după tatăl său pentru a discuta
condiţiile de nuntă.
Conflictul principal al romanului este unul exterior şi constă în lupta pentru pământ în satul Pripas.
Protagonistul este răspunzător pentru toate conflictele majore prezente în text: între lon şi Simion
Lungu, între lon şi Vasile Baciu, între lon şi George Bulbuc etc. Modernitatea romanului constă însă în
surpinderea unui conflict interior, sufletul protagonistului fiind scindat între cele două porniri
contradictorii: „Glasul pămantului" şi „Glasul iubirii".

Perspectiva narativă obiectivă, cu o vizune „dindărăt❞ îi aparţine unui narator omniscient, omniprezent
şi extradiegetic. Acest narator nu idealizează personajele, nu intervine în existenţa lor, lăsându-le să
evolueze spre deznodământ, după năzuinţe şi slăbiciuni. Omniscienta naratorială se evidenţiază în
scenele de perspectivă finalistă. De exemplu, imaginea drumului din incipit prefigurează traseul
existenţial al protagonsitului, la fel cum imaginea mâinilor sale „pline cu lutul cleios ca nişte mănuşi de
doliu" avertizează asupra sfârşitului său tragic. De asemenea, imaginea cârciumarului spânzurat
averizează sfârşitul tragic al Anei.

Modalităţile de caracterizare a celor două personaje sunt cele consacrate de proza realistă: directe şi
indirecte. În capitolul al doilea naratorul oferă informaţii biografice semnificative pentru evoluţia
ulterioară a celor doi. Despre lon aflăm că era cel mai bun elev al învăţătorului Herdelea, dar că băiatul a
refuzat să-şi continue şcoala pe motiv că „pământul îi era mai drag ca ochii din cap". Despre Ana ni se
spune că a rămas orfană de mamă, nevoită fiind să trăiască lângă un tată sever şi alcoolic. Aceste
elemente biografice sunt semnificative pentru a înţelege comportamentul obsesiv al celor două
personaje: Ion îşi doreşte pământ, iar Ana, afecţiune. Gesturile, faptele, gândurile sau relaţia dintre
personaje se constitue în adevărate mijloace indirecte de carcaterizare. Pe lângă mijloacele consacrate de
caracterizare autorul foloseşte şi modalităţi moderne: monologul interior şi stilul indirect liber.

Prin cele două personaje, lon şi Ana, Liviu Rebreanu şi-a exprimat viziunea tradiţională privind relaţia
omului în raport cu destinul. Omul traditional crede într-un destin prestabilit. Încercarea de a forţa
limitele destinului, de a-i depăşi, are consecinţe tragice. Cele două personaje au încercat să atingă
fericirea, să se opună destinului şi, de aceea, au sfârşit tragic. Prin lon şi Ana, personajele purtătoare de
semnificaţie al mesajului transmis prin discursul narativ, scriitorul transilvănean şi-a exprimat viziunea
asupra unei existenţe tragice, resimţindu-se influenţe ale naturalismului.