Luceafarul

de Mihai Eminescu

Romantismul a fost un curent literar aparut la sfarsitul secolului al XVIII-lea ca o

reacție împotriva normelor sociale ale Iluminismului. Trasatura de baza a
romantismului a fost cultivarea sensibilitatii in defavoarea ratiunii lucide.Alte
trăsături sunt: evaziunea in trecut, abordarea temelor istorice si apelarea la forma
visului intr-un decor mai ales nocturn. Temele preferate erau naturasi iubirea.Era
cultivate antiteza ca procedeu artistic de baza.
Unuldintremariipoetiromantici din literatura română a fost Mihai Eminescu, a
caruicapodopera, “Luceafarul”, a aparut in 1883 in
“AlmanahulSocietatiiAcademice Romania Juna” din
Vienașimaitarziuînrevista „Convorbiriliterare”.
Temaopereiesteconditiaomului de geniu in raport cu societatea, o temă cu
specific romantic.
In realizareapoemului, Eminescu a avutmaimultesurse de inspiratie, de asemenea,
specificeconcepțiilorromanticilordesprelumeșiviață. O prima sursa, de altfel o
trasatura a romantismului, esteinfluența folclorului.Eminescu a
preluatfirulnarativ al basmului “Fata in gradina de aur”, cules de la
germanulKunisch, caruiai-a schimbatfinalul,considerandu-l preatrist.
Pemargineamanuscrisului, insusipoetul a consemnat ca a doritsarealizeze o
alegoriedespreconditiaomului de geniu: ÎndescriereaunuivoiajînȚărileromâne,
germanul K. povesteștelegendaLuceafărului. Aceastaestepovestea. Iarînțelesul
allegoric cei-am datestecă, dacăgeniul nu cunoaștenicimoarteșinumeleluiscapă de
noapteauitării, pe de altă parte, aicipepământ, nici e capabil de a fericipecineva,
nici de a fi fericit. El n-are moarte, dar n-are nicinoroc.
O altasursaimportantaesteceafilozofica, in special dinfilozofialui
Schopenhauer, ideireferitoare la opozitiadintregeniusiomulcomun.
Dacageniuldovedesteinteligenta, capacitatea de a-sidepasisfera, putere de
sacrificiusisolitudine, omulcomun se bazeazapeinstinctualitate, are dorinta de a fi
fericitsiestesociabil. In prezentareacosmogoniilor din poem, poetul a fostinfluentat
de filozofiileluiPlatonsiAristotelcare consideraucă la originealumiistauCerul,
Pământulși, respectiv, Noaptea. De aceeaîntrupărileLuceafăruluisuntdincerși
apeșiapoi dinsoareșinoapte. Numele de Hyperion estepreluat de la Hesiod din
“Hyper-eon”, adica “celcezboarapedeasupra”.
Prinintindere, opera este un poem, in special de facturaliricapentru ca
redaproblematicageniuluiprinintermediulunormasticesuntipostaze masculine sau
feminine.Prinfirulnarativ, poemul are sicaracter epic,
iarprinfolosireascenelorsi a dialogului are sicaracter dramatic.
O altătrăsătură a romantismuluiestefaptulcăpeparcursulcelornouazecisi opt
de strofeceformeazăîntregul poem se îmbină diverse speciiliterareprecum:
elegia,pastelul,meditatia,idila.
Structuraesteclasica, catreneleavandrimaincrucisata, ritm iambic simasura de
sapte-opt silabe.
Există o simetriecompozițională cu specific clasicistprincelepatrutablouriîn care
alterneazaplanurileterestrusi cosmic.
In primultablou, incipitul, element de compoziție,fixeaza un timpmitic specific
basmului : “A fostodata ca-n povesti/ A fost ca niciodata”.Se
observăastfelinfluențafolcloricăasupraoperei.In cadrulterestruesteimaginata o fata
de imparat care privesteluceafarul de la fereastracastelului.
Frumuseteaeisiaspiratiacatreiubireaacestuia ii
conferaunicitatesisuperioritateprintresemeni.Eaesteuna la părinți,
estemândrășicomparabilă cu lunași cu Fecioaraîntresfinți.
Un alt element de compozițieesteimaginarul poeticcaresugereaza un
cadrunocturn specific romantic, in care
luminarazelorluceafaruluifaciliteazavisulfetei.Peacest fundal are
locchemareaastruluiîntr-o licențăpoetică: Coboriînjos, Luceafăr bland/
Alunecândpe-o rază…Se producdouacosmogonii, fiecarereprezentândcâte o
secvențăsemnificativă a poemului.
Mai intai, el, simbol al geniului care
tindecătrecunoaștereaabsolutuluipriniubire, se transformaintr-un inger “cu par de
aurmoale”, cu brațealbe ca de marmură, daracoperite cu un vânătgiulgi, simbol al
lipsei de viață, care o cheamasa-l insoteasca in palate de
margean,pefunduloceanului.
A douatransformareesteintr-un demon cu parulnegrusiochistralucitorice o
cheamape fata printre stele. Fata refuza, inspaimantata de nemurirea care
pentrueainseamnamoarte.Transformarileluceafaruluisimbolizeazacapacitateageniul
ui de a-sidepasilimitele, el tinzandspreabsolut, in timpce fata se plaseaza in
limiteleomuluicomun.
Tabloul al doileaoferaun plan terestru in care are locidiladintrepajul de la
curte, Catalin, si fata de imparat, Catalina. Numele cu
rezonantaasemanatoaresugereazatiparulmuritorului.Conditiasimilaraesteredata in
text siprinlimbajulpopular : “bata-ivina”, “arz-o focul”. Ceidoi se angajeazaintr-un
joc al iubirii, eireprezentandprincipiulmasculinsicelfeminin. El incearcasa o invete
“din bob in bob amorul”, iar fata refuzamaiintai, ca apoisarecunoascafaptul ca “te-
aipotrivi cu mine”.Tabloul are încentruideea de compatibilitateîntresemenii din
aceeasispeță.
Al treileatabloureprezintaun plan cosmic in care
esteurmaritdrumulLuceafaruluicatreDemiurg. Textuldevineun pastel cosmic,
caciLuceafarulzboara in afaratimpuluisispatiului.Zborul cosmic pare
săreconstituieimagineamomentuluicreăriiluminiiînziuaceadintâi.Luceafărulesteco
mparat cu un fulgerrătăcitor printer stele. La dorintalui de a devenimuritor,
Demiurgulmediteazaasupracondițieiumaneefemereîn care oameniidurează-n
vântdeșerteidealuri.Limbajuleste gnomic. Demiurgulîioferăpildeșisugestii,
oferindu-iintelepciune, maiestrieartistica, putereaunuiimparatsiabilitateastrategică
aunuimilitar. La refuzulluceafarului, Demiurguliltrimitesamaicerceteze o data
lumeaoamenilor. Astfel, se reface drumulacestuia in sens invers.
In ultimultablou se intrepatrundeterestrul cu cosmiculpentru ca el, de la
inaltime, surprindeidiladintreCatalinsi Catalina, aflati in
codru.Aceastademonstreazaimplinireaidealului de fericire,
tipicomuluicomun.Luceafarulesteinvocatpentru a treiaoara de fata,dar de data
aceasta cu scopul de a-iluminanorocul.Scopulmuritoruluiestelimitat, Acela de a-
șigăsifericirea. Însa el nu se maitransforma, constatand ca relatia cu
omulcomunesteincompatibila.
Finaluleste o constatareobiectiva a diferentelordintredoualumi in opozitie.
Viataomului e dictatadoar de destin, in timpcegeniultindecatreabsolutsiramane un
solitar.
Eminescu a tratat o tema specific romantic pe care a redat-o intr-o viziune proprie.
Poemul devine o creatie alegorica si fiecare moment are sensul lui, descifrabil.
Folosind antiteza, sunt surprinse trasaturile geniului, dar si drama omului ce se
zbate intre viata si moarte, intre fapta si constiinta.