Mircea Eliade reprezinta pentru spiritualitatea romaneasca una
dintre cele mai remarcabile figuri, avand o vasta creatie, atat in ceea ce priveste lucrarile stiintifice, cat si pe taramul beletristicii. Din admiratie pentru Ion Heliade-Radulescu, isi schimba numele in Eliade; deci, dupa cum se vede, numele i-a fost oarecum predestinat lui Mircea Eliade, acesta ajungand un veritabil savant.
Opera s-a, creata de-a lungul a sase decenii, cuprinde nuvele,
romane, piese de teatru, literatura memorialistica, lucrari de indianistica, mitologie, folclor, etnografie, sociologie, antropologie, studii de istorie a religiilor. Lucrarile stiintifice reprezinta o latura importanta a operei lui Mircea Eliade, impresionand mai ales prin varietatea problemelor abordate si prin rigurozitatea cu care le-a tratat. Ca istoric al religiilor, Eliade a realizat una dintre cele mai cuprinzatoare sinteze ale experientei umane. O alta zona a laturii stiintifice din opera lui Eliade, zona sistematic explorata de acesta, este cea a mitologiei, domeniu in care preocuparile sale se interfereaza cu cele ale lui Lucian Blaga, autor care a adus un punct de vedere original in cercetarea mitologiei romanesti. Prin rigoare si eruditie, prin capacitatea de a pune in valoare esentialul din cercetarea unor documente din cele mai variate domenii, opera stiintifica a lui Eliade s-a impus atat atentiei cercetatorilor, cat si publicului larg.
Cealalta componenta majora a creatiei lui Mircea Eliade este
literatura beletristica, in acest domeniu scriitorul remarcandu-se printr-o serie de romane si nuvele remarcabile din punct de vedere valoric. Prin romanele lui Eliade literatura romana a cunoscut, totodata, o sincronizare cu cea europeana. In mod firesc, in romane si nuvele se revarsa varietatea de subiecte insolite, de la problemele de orientalistica la Eros, moarte, moda, viatasexuala, mitologie, totul bazat pe o traire autentica. Autorul pledeaza pentru o literatura a autenticitatii, generata de experienta traita, pentru o literatura scrisa intr-un stil direct, neinflorit, amintind oarecum atitudinile estetice ale lui Camil Petrescu.
Mircea Eliade scrie prima sa carte, Romanul adolescentului miop,
la 17 ani (în 1924), prezentînd-o însă nu ca pe un roman, ci ca pe povestirea unei încercări ratate de a scrie un roman. Cartea are, totuşi, titlul de… roman. Ultima frază devine şi prima lui frază – „Pentru că am rămas singur, m-am hotărît să încep chiar azi Romanul adolescentului miop“ – şi conferă textului deja parcurs de cititor o structură circulară şi paradoxală, simultan finită şi în curs de finalizare, organizată şi haotică. La fel ne apare naratorul, personaj şi totodată comentator al acestuia. Adolescentul „miop“ nu este cineva care nu vede bine, dimpotrivă, el este un observator acut de oameni, ci este cineva care se teme că este văzut ca un tînăr urît, indecis, bun de nimic pentru că este miop. Dacă ceilalţi băieţi din clasă se laudă permanent cu succesele lor la femei, sînt nişte machos, am spune noi astăzi, miopul este un non macho introvertit, dar ironic şi surprinzător insondabil.
Romanul adolescentului miop nu este, deci, o autobiografie, dar
nici o naraţiune propriu-zis fictivă. Autorul şi personajul principal, totodată narator, nu au acelaşi nume în text – celelalte personaje i se adresează cu „doctore!“, nu cu Mircea –, şi acest lucru îi cere cititorului, după Philippe Lejeune, acceptarea unui soi de „pact autobiografic“, prin care el este făcut să creadă că autorul cărţii vorbeşte despre el însuşi. Identificarea celor două instanţe, narator şi personaj, la nivelul enunţării (scrierii) textului, nu este însă percepută, la nivelul enunţului, adică în textul propriu-zis, decît ca o asemănare a lor, şi acest lucru tocmai că-i deschide cititorului şi o perspectivă „fantasmatică“ asupra personajului, graţie căreia el poate intui în text şi ceva dincolo de intenţia autorului, „sufletul său necunoscut“.
Cei care au facut cunostinta cu prima opera a lui Eliade spune
adesea :”Romanul adolescentului miop este jurnalul unui adolescent. Îți aduce aminte, de la început, de anii tăi de liceu și de toate problemele pe care le aveai atunci: note proaste, corigențe, teme pentru acasă, nevoia de a impresiona totuși pe cineva (o fată sau un băiat). Stilul este neconvențional, chiar dezinvolt, fără simbolistica sofisticată a romanelor de mai târziu (Maitreyi). Cine și-ar fi închipuit că, în adolescență, Mircea Eliade avea dificultăți teribile la franceză și germană, că nu reușea să treacă clasa la matematică sau că se chinuia, de cele mai multe ori fără succes, să cucerească câte o fată în parcul Cișmigiu? Eliade a spus mereu despre sine că a fost un adolescent mediocru. ”
Asadar, in literatura romana, Mircea Eliade are meritul de a fi
creatorul romanului exotic. El este, de asemenea, cel mai reprezentativ autor Prin varietatea creatiei sale beletristice, prin profunda semnificatie a activitatii stiintifice Mircea Eliade a marcat, orin prezenta sa, culturauniversala, el fiind cel mai cunoscut roman de peste hotare.