George Bacovia : Lacustra

In peisajul lirismului romanesc, dupa atmosfera tonica din opera lui

George Cosbuc, versul bacovian aduce un timbru nou, fiind un cantec de jale
compus intr-o melodie stranie.
Bacovia creeaza o poezie mimetica si monocorda cu o ,,Atmosfera de
coplesitoare dezolare de toamne reci, o atmosfera de plumb in care pluteste
obsesia mortii si a neantului,,.
Desi in poezia bacoviana se resimte filonul romantic eminescian, creatia sa
artistica ilustreaza principiile estetice ale curentului simbolism aparut la noi
la sfarsitul secolului trecut. Prin cromatica si predilectia pentru muzicalitatea
versului, prin motive, tematica si o anumita atmosfera, creatia poetica
bacoviana tradeaza existenta unor modele din simbolismul francez cum ar fi
Charles Baudelaire.
In spiritul esteticii simboliste, poezia lui George Bacovia dezvaluie o realitate
a sufletului, a trairii exprimata in simboluri si sugestii in datele unui bogat
registru psihologic.
Publicata in primul volum de versuri, aparut in 1916, sub titlul
simbolic ,,Plumb,, poezia Lacustra este o emblema a viziunii artistice
bacoviene exprimand o stare de spirit intr-o atmosfera specifica unei
realitati poetice originale. Raportul om-natura frecvent in creatiile
romanticilor, este perceput in poezia simbolista dintr-o noua perspectiva
caci planul exterior – al naturii si al lumii materiale – prin sugestii multiple,
pare a fi determinantul vietii psihologice, prelungind sentimentul terorizant
al trairii intr-o realitate ostila.
Cele patru catrene ale poeziei structurate intr-o simetrie perfecta
concentreaza motive si teme specifice viziunii estetice simboliste : ploaia,
golul sufletesc, singuratatea si nevroza.
Pe fundalul adanc si larg dimensionat al spatiului si al timpului, este
proiectat motivul insingurarii totale a poetului si al terorii ,, de umed ,, ca
simbol al dezagregarii universului si al mortii iminente.
Din perspectiva categoriilor de spatiu si timp, se poate observa in poezie
conjugarea planului existential cu planul evocativ, al realitatii cu visul ,, De-
atatea nopti aud plouand / Aud materia plangand / Sunt singur si ma duce
un gand / Spre locuintele lacustre ,,.
Cele doua realitati, lumea exterioara, materiala si lumea interioara,
spirituala se contopesc sugerand dimensiunea infinitului si a monotoniei
coplesitoare. Ideea este sustinuta din punct de vedere artistic prin senzatia
auditiva creata in prima strofa de obsesia ploii si de metafora ,,Aud materia
plangand,,.
Intentia autorului este de a amplifica proportiile fenomenului concret si trait
in realitate prin exprimarea ecoului sau interior. De altfel, sentimentul care
se degaja din intreaga poezie este acela al dezintegrarii fiintei cauzat de o
materie aflata in dezagregare continua, apa fiind un simbol al eroziunii si al
instabilitatii.
Sentimentul de monotonie exasperanta, sugerat si prin muzicalitate
interioara a verbului la gerunziu ( ploauand, plangand ), de teroare sub
amenintarea descompunerii universale, se adanceste treptat atingand
momentul culminant al crizei singuratatii si al neantului. In acest sens, se
revine in finalul poezei la prima strofa care se repeta, modificandu-se doar
versul al doilea ( ,, Tot tresarind, tot asteptand ,, ) si convertind astfel
realitatea materiala in viata sufleteasca.
Prin structuri lexicale si gramaticale ingenios construite ( elemente care
dezvaluie motivul
ploii, ,,plangand,, , ,,lacustre,, , ,,ude,, , ,,val,, , ,,mal,, , ,,pilotii,, ; simboluri ale
insingurarii : folosirea in exclusivitate a persoanei I ) sunt potentate trairile
afective.
Impresia de monotonie este sugerata si de o anume stare de somnolenta ce
precede somnul propriu zis si visul realizata in vers prin sensul ipotetic al
cuvintelor ,,parca,, , ,,mi se pare,,.
Pentru a sublinia sentimentul de solitudine, de ,, gol istoric ,, , spatiul
realitatii prezente este transferat in alte timpuri. Prezenta insasi a locuintei
lacustre generalizeaza impresia de miscare revoluta a timpului.
Starea de nevroza, de iritare, provocata in prima strofa de planul materiei,
se coreleaza cu spaima, cu frica din strofa a II-a. Podul ramas la mal, in
contextul existentei primitive inseamna un pericol; o legatura pastrata inca
cu lumea exterioara.
Intreaga stare sufleteasca a poetului este redata acum prin intermediul
senzatiilor ( ,, Parca dorm pe scanduri ude / In spate ma izbeste un val /
Tresar prin somn si mi se pare / Ca n-am tras podul de la mal ,, ).
De la planul oarecum concret de enumerare a senzatiilor organice din strofa
a II-a se trece la un plan abstract, meditativ si simbolic in strofa a III-a.
Metaforele ,,Un gol istoric se intinde / Si simt cum de atata ploaie / Pilotii
grei se prabusesc,, , sustinute prin sintagme-cheie, sugereaza teama de
neant, apasarea sufleteasca, suferinta, si infrangerea poetului damnat prin
conditia lui sociala.
Ecoul profund al ,,Lacustrei,, dainuie prin timp tocmai pentru ca autorul
ei a reusit sa convinga cu mijloacele unei arte inalte de bijutier desavarsit, ca
drama individului superior izvoraste din imposibilitatea de adaptare la
structurile sociale intemeiate pe triumful materialitatii.
In fond, poezia exprima prin sugestii si simboluri constiinta nelinistita si
tragica a poetului damnat.