Eseu ,,Plumb”

Curent literar apărut la sfârșitul sec. al XIX-lea, simbolismul propune o nouă

viziune asupra poeziei, opusă celei romantice, dar și celei parnasiene.
George Bacovia este considerat de critica literara cel mai insemnat reprezentant
alacestui curent literar din literatura romana. Opera „Plumb” de George Bacovia este
textul care deschide volumul de poezii cuacelasi nume, publicat in anul 1916.
Viziunea despre lume este redată/ creată în acest poem prin utilizarea procedeelor
specifice esteticii simboliste: Bacovia folosește remarcabil tehnica sugestiei pentru a
contura o atmosferă stranie, morbidă, dar și realitatea apăsătoare și dureroasă a
singurătății absolute. Simbolul central al poeziei -plumbul- afirmat și ca titlu, dar și ca
laitmotiv, transmite cu succes coordonatele acestei percepții asupra sinelui și asupra
lumii: apăsare, materializare brutală, închidere, prăbușire- o lume gri și un suflet de
plumb pe care eul liric le poate doar contempla neputincios.
Tema poeziei o reprezintă condiția omului sau a poetului într-o lume lipsită de
aspirații, de perspectivă, de posibilitatea evoluției și a salvării. Artificială și ostilă, lumea
bacoviană conturată în ,,Plumb” își dezvăluie coordonatele prin două secvențe poetice
construite sub forma a două catrene; utilizând abil tehnica paralelismului sintactic,
Bacovia detaliază elementele componente ale unui univers exterior (sicrie, cavou,
coroane), dar și reperele lumii interioare (amor), toate marcate de amenințarea prăbușirii,
a morții. Motivele utilizate în configurarea imaginarului artistic sunt asociate câmpului
semantic al morții: plumbul, cavoul, somnul, vântul, frigul. Ele transmit stări sufletești
extrem de intense, caracteristice liricii simboliste , dar, trecute prin filtrul sensibilității
bacoviene, ele dobândesc intensități ce le transformă în adevărate crize existențiale.
La fel ca in celelalte poeme Bacoviene, iubirea si sensibilitatea nu oferă
posibilitatea salvării. Metafora ,,amorul meu de plumb” sugerează ideea mineralizării, a
pietrificării propriei sensibilități. Tragismul acestei morți sufletești este sporit de
luciditatea percepției și de imposibilitatea salvării în ciuda oricărui efort: ,,am început să-l
strig”, dar ,,îi atârnau aripele de plumb”. Avem conturată în acest mod imaginea
dramatică a înstrăinării de sine, dar și conștientizarea faptului că orice încercare de
salvare este iluzorie
Lirismul este subiectiv; formele verbale și pronominale la persoana întâi (,,stam”,
,,am început”, ,,să strig”, ) descriu ipostazele și percepțiile unui eu contemplativ, precum
și deșirarea sufletească, senzația dedublării neputincioase (,,amorul meu”, ,,stam singur
lângă mort”). Configurate abil prin mecanismul sugestiei, ca în orice poezie simbolistă,
ele oferă cheia de interpretare a elementelor ce compun universul descris: astfel,
elementele exterioare (,,sicriele de plumb”, ,,vântul”) se interiorizează (,,amorul meu de
plumb”, ,,frigul”), iar sentimentele se intensifică. În consecință, condiția poetului damnat
din cauza imposibilității de a comunica eficient, autentic, cu lumea exterioară devine
drama morții lăuntrice, a pierderii sufletului și a visului.
Muzicalitatea deosebită a poemului are însă mai multe surse; ca orice simbolist,
Bacovia este fascinat de eufonii, dar înzestrarea sa din sfera auditivă îl ajută să exploateze
chiar și forța de sugestie a disfoniilor.
Paralelismul sintactic oferă textului simetrie, dar și un efect sonor deosebit,
rezultat din maniera în care sunt evidențiate atât sonor, cât și grafic, elemente ale
dinamicii sufletești: percepția lumii ,,din afară” este dublată de percepția
lumii ,,lăuntrice”, iar conștientizarea faptului că moartea le domină pe amândouă
declanșează și adâncește criza.
În concluzie, ținând seama de aspectele menționate putem spune ca Plumb de
Geroge Bacovia surprinde elementele principale ale simbolismului într-o manieră
superbă.