SIMBOLISMUL EUROPEAN

-curent cultural apărut în Franța la sfârșitul sec. al XIX-lea

-numele său e dat de poetul JEAN MORÉAS în 1886 -printr-un celebru articol-manifest
(,,Le Symbolisme”) < gr.,,symbolon”= ,,semn”

CONTEXTUL LITERAR EUROPEAN

-se încheie EPOCA ROMANTICĂ (care plasa poezia sub semnul sentimentelor umane
puternice, dezlănțuite- de unde aerul său retoric, exagerat și interesul pt figuri de stil
precum antiteza, hiperbola, exclamația și interogația retorică)
Ex. Eminescu - ,,Împărat și proletar”
,, Sfărmaţi tot ce arată mândrie şi avere,
O! dezbrăcaţi viaţa de haina-i de granit,
De purpură, de aur, de lacrimi, de urât -
Să fie un vis numai, să fie o părere,
Ce făr' de patimi trece în timpul nesfârşit.”

-apăruse deja de câteva decenii (la jumătatea sec. al XIX-lea) PARNASIANISMUL=

pentru a se distinge de estetica romantică, îmbrățișase ideea că poezia nu trebuie să mai
fie expresia unor simțiri, ci un act de virtuozitate, o demonstrație de măiestrie printr-o
creație cu o formă perfectă! Reușitele stilistice sunt deosebite ( de exemplu, parnasieni
scriu poeme cu formă fixă – rondel, sonet), dar poezia lor e deliricizată, golită de
sentiment, de emoție.
Theophile Gautier - ,,Studiu de mâini”
,, „La un pietrar văzui odată
Mulajul unei mâini gracile
De-Aspasie sau Cleopatră,
Strop unic de desăvârşire.
Sub sărutare zăpezie,
Cum crinul argintat de stea,
Precum o stanţă argintie
Măiastra-i formă învăştea.
Pe catifele-ntunecate
Îşi etala paloarea mată
Şi-a degetelor inelate
Trufie foarte delicată.
O şerpuire florentină,
Cu aerul semeţ, se pare,
Îi depărta-n undire lină
Falanga degetului mare.
Au odihnitu-s-a, calină,
În buclele lui Don Juan?
Purtând inel cu cornalină
L-a tras de barbă pe sultan?

Regină sau doar curtezană,

Ţinu cu degete sculptate
Un sceptru rar de suverană
Sau numai cel din voluptate?”
................................................
ÎN LITERATURA ROMÂNĂ
-poeții sunt atât puternic marcați de lirica eminesciană încât mulți nu-și găsesc forma
proprie de exprimare, ci imită stilul marelui poet =epigonismul post-eminescian
-câțiva poeți păstrează încă trăsături ale poeziei anterioare lui Eminescu, prelungind astfel
existența unor elemente ale clasicismului și romantismului (O.Goga, G.Coșbuc)
- câțiva poeți încearcă să creeze în maniera parnasianismului (Al .Macedonski)
Ex. Al. Macedonski -,, Rondelul cupei de Murano”

,,Nu e de aur: e de raze.

O-ntind grifonii ce-o sustin.
E datatoare de extaze,
Cu ea-n onoarea ta inchin.

In schinteierea-i de topaze
Coprinde-al nemuririi vin. -
Nu e de aur: e de raze.
O-ntind grifonii ce-o sustin.

E arta pura, fără fraze,

E cerul tot de soare plin.
Talaze largi, dupa talaze,
E sufletescu-avant deplin,
Nu e de aur: e de raze.”

-tot Macedonski este acela care propune o nouă viziune asupra liricii- simbolismul-
printr-o serie de articole de teorie literară publicate în presa vremii (și chiar încearcă, fără
mare succes, să scrie în această manieră)
SIMBOLISMUL
- Apare ca reacție împotriva romantismului ( resping patetismul și retorismul
romantic)- simbolismul promovează o poetică a vagului, a nuanței, a sugestiei
-stările sufletești sunt imprecise, vagi, delicate (spleenul, plictisul,
dorința de a evada din cotidian prin călătorie, melancolia ...)

- Apare ca reacție împotriva parnasianismului

– simbolismul restituie poeziei sensibilitatea și emoția, dar nu la
modul direct (printr-o efuziune spontană), ci recurgând la aluzie, la analogie,
la sugestie

IMPORTANT! Simbolismul marchează desprinderea de vechea viziune

asupra poeziei (,,ut pictura poesis”) prin explorarea altor resurse expresive
(,,Ut musica poesis”)= ,,de la musique avant tout chose”

TRĂSĂTURI DEFINITORII ALE SIMBOLISMULUI

A.LA NIVEL FORMAL

 utilizarea simbolului (ca figură de stil predilectă)- ploaia, corbii, florile

 tehnica sugestiei- ,,A numi înseamnă a suprima ¾ din plăcerea poemului, făcută
din fericirea de a ghici încetul cu încetul. Să-l sugerezi este visul, să-l evoci încetul
cu încetul pentru a crea o stare sufletească.” ( Stephane Mallarmé)

 sinestezia -viziune complexă asupra lumii influențată de viziunea poetului

Baudelaire:
,, Ca niște lungi ecouri unite-n depărtare
Într-un acord în care mari taine se ascund,
Ca noaptea sau lumina, adânc, fără hotare,
Parfum, culoare, sunet se-ngână și-și răspund.” ( ,,Correspondence”)
=o descoperire a corelațiilor ce se pot face între diverse simțuri și percepții
Ex. Rimbaud – audiția colorată- ,,Vocalele” / v. filmul ,,Mask” (1985- Cher)
,, A negru, E alb, I roșu, U verde, O de-azur,
Latentele origini vi le voi spune toate:
A e corsetul negru de muște-ntărâtate
Ce-nchipuie în jurul cadavrului impur

Golfuri de umbră; E, aburi candízi și corturi ’nalte,

Lănci de ghețari, regi albi și freamăt de răsuri,
I, purpuri, sânge ftizic, râs de frumoase guri,
Cuprinse de mânie sau de beții crispate;
 U, cicluri și vibrare de valuri verzi, genuni,
Ori liniștea adâncă a turmei pe pășuni
Și-a urmelor săpate pe-o frunte studioasă;

O, Trâmbiță supremă cu țipete pierdute,

Tăcerile de Astre și Îngeri străbătute,
– Omega, violetul ce Ochii-I îl revarsă!

 inovații la nivel prozodic (ritmul interior, versul alb, versul liber)

Versul liber este acel vers care nu se supune niciunei structuri regulate, nu are metru
(=ritm) , rimă sau nu este încadrabil în strofe. El se opune versului tradițional, pentru că
acesta respecta un număr fix de silabe în fiecare vers și un număr fix de versuri în
fiecare strofă.
Este parțial sinonim cu un alt termen literar, vers alb, cu precizarea că acesta din urmă
are totuși un picior metric; deci, versul alb este lipsit doar de rimă!
Ex. Ion Minulescu - ,,Toamnă”
,,Am tras sforile toamnei
și-am scris strâmb, pe ușă,
inventar
acum,
hai să-mpărțim toamna
și la partaj să luăm
o frunză tu, o frunză eu,
cinci vise tu, cinci vise eu
și tăcerea,
apusul ți-l las ție.
ploile le voi lua eu,
iar tu o să ai toate furtunile
stoarse de ultimele picături de vlagă.
cu răsăriturile va fi mai greu.
sigur ne vom târgui
ca-n piață.
am să ți le cedez, totuși,
numa ca să-mi lași mie
nopțile
și toate neîmplinirile mele
de fiecare zi…”
Ion Minulescu - ,,Acuarelă”
În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână
Orăşenii, pe trotuare,
Merg ţinându-se de mână,
Şi-n oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână,
De sub vechile umbrele, ce suspină
Şi se-ndoaie,
Umede de-atâta ploaie,
Orăşenii pe trotuare
Par păpuşi automate, date jos din galantare.
Muzicalitatea deosebită a poemelor simboliste este realizată prin folosirea:
-refrenului
-laitmotivului
-asonanțelor și aliterațiilor – preferința pentru anumite sunete

B.LA NIVELUL CONȚINUTULUI

 interes pentru: mediul citadin
natură (ca loc al corespondențelor) -,,
târgul de provincie (ca loc monoton, plictisitor)-v. ,,Acuarelă”
 fascinația evocării unor ținuturi exotice, îndepărtate
Ion Minulescu - ,, Romanța tahitiană”

 preferința pentru anumite culori care exprimă stări de spirit (atenție, cromatica
simbolistă nu se suprapune perfect pe detaliile cromaticii bacoviene!!!)

Ion Minulescu -,,Celei mai aproape”

,, De ce-ţi sunt ochii verzi -
Coloarea wagnerianelor motive -
Şi părul negru ca greşeala imaculatelor fecioare?
De ce-ţi sunt buzele pătate de violete trecătoare?
Şi mâinile de ce-ţi sunt albe ca albul tristelor altare
Din Babilon,
Şi din Ninive?”

Ion Minulescu -,,Romanța iahturilor”

,, Iahturile albe,
Iahturile roşii,
Iahturile negre,
Iahturile celor înfrăţiţi cu marea,
Înfrăţiţi cu vântul
Şi cu resemnarea ―
Iahturile vieţii
Ancorară-n port
Dimineaţa-n clipa când cântau cocoşii.

Iahturile albe ancorară-n dreapta,

Iahturile roşii ancorară-n stânga,
Iahturile negre ancorară-n mijloc.

Iahturile albe aduceau cu ele

Cântece şi-ovaţii,
Marşuri triumfale,
Pilde de-ndrăzneală şi de vitejie,
Toată chintesenţa unei generaţii [...]

Iahturile roşii aduceau cu ele

Vaiete şi lacrimi,
Flamuri sfâşiate,
Scuturi găurite,
Săbii ruginite
Şi armuri pătate
De noroi şi sânge,
Şi figuri schiloade,
Mute
Şi-ncruntate ―
Mute ca sentinţa luptelor pierdute,
Triste ca fantoma gloriei defuncte.
Iahturile negre aduceau cu ele
Liniştea deplină,
Miros de tămâie,
De făclii de ceară
Şi de flori funebre,
Pe catarguri două flamuri lungi de doliu
Şi pe bord stigmatul stinsului orgoliu.

Bacovia - ,,Decor”

,, Copacii albi, copacii negri

Stau goi în parcul solitar
Decor de doliu funerar ...
Copacii albi, copacii negri.

În parc regretele plâng iar ...

 Cu pene albe, pene negre
o pasăre cu glas amar
Străbate parcul secular ...
Cu pene albe, pene negre ...

În parc fantomele apar ...

Si frunze albe, frunze negre;

Copacii albi, copacii negri;
Si pene albe, pene negre,
Decor de doliu funerar ...

În parc ninsoarea cade rar ...”

 interes deosebit pentru metale/ pietre/ materiale prețioase

– ,,Romanța celor trei corăbii” -Minulescu

,,Porniră cele trei corăbii, purtând în pântecele lor

Grămezi de aur,
Chihlimbare,
Smaralde verzi
Şi-opale blonde;
Iar sus, pe bord,
Tristeţea-acelor romanţe veşnic vagabonde,
Cântate,
Azi, în drum spre Poluri,
Iar mâine-n drum spre-Ecuator!...”

 pledoarie pentru estetica vagului, a imprecisului, a nuanței-inclusiv în ceea ce

privește stările sufletești exprimate: nostalgia
reveria
spleenul
nevroza etc
!!! unii simboliști trec de la reveria intelectuală la elemente preluate din
romantism (pe care le vor accentua, pregătind terenul pentru alte două curente literare-
expresionismul si existențialismul): preocuparea pentru maladiv
obsesia morții
atracția în fața misterului, a tenebrelor
Ion Minulescu - ,,Epilog sentimental”
Dă-mi ochii-ţi plânşi, să-i mai sărut o dată,
Şi nu-ţi mai cer nimic!...
Tu n-ai ghicit
Că melodia întregirii noastre s-a sfârşit
Şi toată fericirea-mprovizată
Cu care ne-avântăm tot mai departe
N-a fost decât iluzia că ne-am iubit
Ca două manechine cu suflete de vată,
Păstrate-ntr-o vitrină cu geamurile sparte?...”

Dimitrie Anghel- ,,Moartea narcisului”

,, Trăiește încă floarea frumoasă de ieri sară,
Surâde lângă mine, pe-o margine de cupă;
Căci eu îi port de grijă cu drag, ca să nu moară,
În amintirea mânii ce s-a întins s-o rupă.

Trăiește încă floarea, dar inima mea bate,

Văzând-o cum pălește din ce în ce mai tare.
Sunt alte flori, desigur, mai mândre și bogate;
Dar numai eu știu taina Narcisului ce moare.

,,Crizanteme”
,,Se trec și florile de toamnă, cele din urmă flori, și-n casă
Lângă oglinzile-obosite, o fată șubredă și pală
Preschimbă florile în vase, evlavios ca o vestală.
- Mor florile mâhnite, toamna, în casa cui n-a fost mireasă ...

Înc-un mănunchi, și câte visuri și primăveri – câtă ruină!

Dac-ar avea grai ca să spuie, oglinda câte n-ar mai spune:
A tale brațe obosite putere n-ar avea s-adune
Troienele de flori bogate, culese zilnic din grădină.”
George Bacovia -,, GRI”

Plâns de cobe pe la geamuri se opri,

Şi pe lume plumb de iarnă s-a lăsat;
„I-auzi corbii!“ - mi-am zis singur... şi-am oftat;
Iar în zarea grea de plumb
Ninge gri.

Ca şi zarea, gândul meu se înnegri...

Şi de lume tot mai singur, mai barbar, -
Trist, cu-o pană mătur vatra, solitar...
Iar în zarea grea de plumb
Ninge gri.

Tablou de iarnă - George Bacovia

Ninge grozav pe câmp la abator

Si sânge cald se scruge pe canal ;
Plină-i zăpada de sânge animal --
Si ninge mereu pe un trist patinor...

E albul aprins de sânge închegat,

Si corbii se plimbă prin sânge... si sug ;
Dar ceasu-i târziu... în zări corbii fug
Pe câmp, la abator, s-a înnoptat.

Ninge mereu în zarea-nnoptată...

Si-acum când geamuri triste se aprind
Spre abator vin lupii licărind.
-- Iubito, sunt eu la usa înghețată...