Povestea lui Harap-Alb-Relatie dintre doua personaje

Scriitor reprezentativ pentru ,,epoca marilor clasici,, , alaturi de Mihai Eminescu, Ioan Slavici,
I.L.Cragiale si Titu Maoirescu, Ion Creanga este considerat unul dintre cei mai valorosi
povestitori ai literaturii romane. Operei sale fundamentale, scrierea memorialistica ,,Amintiri din
copilarie”, i se adauga basmele culte, care proiecteaza in fabulos lumea taraneasca apropiata de
sufletul sau intr-o maniera originala de exprimare.

Unul din basmele sale reprezentative, ,,Povestea lui Harap-Alb”, este un basm cult, care a fost
publicat in revista ,,Convorbiri literare” in 1877, sintetizand filozofia noastra populara situata
intre fatalitatea rauului si ideala cautare a binelui .

Relația dintre Harap-Alb și Span, dintre protagonistul si antagonistul operei ,,Poveste lui Harap-
Alb” se fundamentează pe o serie de incompatibilități de statut între cei doi deoarece fiul craiului
are, la inceput, un statut bine definit, pe cand Spanul ilustreaza manifestari ale fabulosului, in
ipostaza stranietatii sau a maleficului, caci isi schimba infatisarea, in cele trei aparitii
consecutive.

Construcția personajului ce apartine fortelor Binelui , Harap-Alb se desfășoară pe trei planuri

distincte. Statutul social al eroului se modifică radical pe parcursul intregii acțiuni. Inițial, acesta
este fiu de crai, mezinul familiei, nepotul imparatului Verde, însă din momentul coborârii în
fântână, statutul sau se modifică fundamental, devenind sluga antagonistului, sub numele de
Harap-Alb, fapt subliniat de fraza: „Și de azi înainte eu o să fiu nepotul împăratului… iară tu
sluga mea”. Deznodământul basmului prezintă încă o modificare a statutului social, când eroul
moare, iar prin renaștere își recapătă statutul de fiu de crai și avansează pe plan social, devenind
succesor al Împăratului Verde. Pe de altă parte, spânul este un personaj plat, din punct de vedere
social, al cărui statut nu se modifică deloc pe parcursul operei, cu toate acestea, personajul
negativ are funcție de mentor spiritual în dezvoltarea eroului.

Din punct de vedere al statutului moral, Harap-Alb nu straluceste nici prin vitejie, nici prin curaj.
Principalele lui calitati sunt mila, bunatatea, altruismul, loialiatea fata de Span din momentul
schimbului de identitate, demnitatea care ii subliniaza eroului caracterul nobil-trasaturi ce apartin
mai putin tipului eroic si mai mult tipului uman. De asemenea, este de remarcat faptul ca nu
vitejia ,curajul sau forta, ci frumusetea caracterului constituie virtutea eroilor lui Creanga. Chiar
Imparatul Verde ii cere fratelui sau, Craiul, ,,pe cel mai vrednic dintre nepoti”, si nu pe cel mai
viteaz-semn ca treburile esentiale pentru o imparatie sunt, in viziunea lui Ion Creanga, cele ale
gospodariei si nu cele ale razboiului. Spre deosebire de mezin, spânul este lipsit de
scrupule ,viclean, plin de răutate și manios, lipsa sa de moralitate fiind constantă pe tot parcursul
desfășurării acțiunii. Inițial, este lingușitor și servil, însă, în urma transformării fiului de crai în
Harap-Alb, își manifestă adevăratul caracter autoritar și poruncitor.

Statutul psihologic al eroului evoluează, de asemenea, pe parcursul desfășurării acțiunii. Inițial,

acesta are atât calități, cât și defecte, precum impulsivitatea sau naivitatea. Neascultarea sfatului
părintesc este, de asemenea, un semn al lipsei de experiență ,care duce la căderea lui pe plan
social, prin acordarea încrederii spânului. Acest gest denotă și incapacitatea personajului de a
distinge minciuna de adevăr sau esența de aparență, fapt ce subliniază aceeasi lipsa de
experiență, necesară pentru obținerea înțelepciunii. Prin parcurgerea tuturor probelor menite sa il
duca la pierzanie, Harap-Alb devine in cele din urma, mai puternic, evidentiindu-se caracterul
inteligent al eroului, cat si iscusinta acestuia, calitati indispensabile pentru un viitor imparat.
Spanul din punct de vedere psihologic, se remarcă faptul că face parte din altă tipologie umană
spre deosebire de mezin : cea a omului viclean și experimentat. El este un bun manipulator al
psihologiei umane și este deținător al artei disimulării, atrăgându-l pe Harap-Alb de partea sa si
determinandu-i sa treaca peste cuvantul tatalui sau.

Relatia ce se stabileste intre Harap-Alb si Span este clar conturata de secventa ce ilustreaza
coborârea fiului de crai în fântâna- simbol ambivalent al vieții și al morții. Acesta se lasa însoțit
de Spân pentru a trece de primul obstacol –pădurea labirint-,, un loc unde i se închide calea și
încep a i se încurca cărările”, nerespectand sfaturile parintesti. Naiv si lipsit de experienta,
craisorul sfarseste a fi prins in fantana datorita vicleniei omului span care recurse la umilinta si
lingusire pentru a-l atrage in capcana. Notația naratorului evidențiază diferența între cele două
personaje: ”Fiul craiului, boboc în felul său la trebi de aieste, se potrivește Spânului…”. Dacă
Spânul are o îndelungă experiență în exploatarea slăbiciunilor celorlalți , fiul de crai, protejat
până atunci la casa părintească, ignoră răul. Schimbarea identității înseamnă, de fapt, începutul
inițierii sale, iar numele oximoronic dobândit, oglindește noblețea sufletească a slugii, contrastul
dintre esență și aparență. Jurământul pe ascuțișul palosului-simbol heraldic cavaleresc- închide
inițierea în limitele sacrului. La ieșirea din fântână, Harap-Alb va fi nevoit să înfrunte sarcinile
dificile ale unei noi etape existențiale, care il vor pregati pentru maturizare.

Un alt episod ilustrativ este cel final, în care are loc pedepsirea răufăcătorului și restabilirea
echilibrului. Harap-Alb a traversat etapele inițierii, a devenit îndurător și tolerant, a învățat ce
inseamna prudența, răbdarea, valoarea ajutorului, a învățat să ocolească vicleșugurile. Deși este o
încercare dificilă, o duce pe fata împăratului Roș Spanului, respectandu-si până la sfârșit
cuvântul dat. Spânul urzește planuri de răzbunare și ”icnește în sine”. Deconspirat, retează, plin
de manie , capul lui Harap-Alb, dar este aruncat de calul nazdravan in înaltul cerului și ucis.
Harap-Alb, înviat in mod simbolic de apa vie și apa moartă a fetei împăratului Roș, este pregătit
să conducă împărăția, recapatandu-si statulul nobiliar. Triumful moral al binelui reface ordinea și
firescul lumii, într-o concluzie în final pozitivistă a autorului.
De asemenea, este importanta analiza catorva elemente de compozitie, de structura.
„Povestea lui Harap-Alb” anunta inca de la inceput cititorul, prin substantivul comun „poveste”,
ca va asista la o serie de evenimente care au conturat existenta unui erou semnificativ numit
Harap-Alb.
Semnificaţia titlului „Harap-Alb” reiese din scena în care Spânul îl păcăleşte pe fiul craiului să
intre în fântână. Naiv, lipsit de experienţă şi excesiv de credul, fiul craiului îşi schimbă statutul
din nepot al împăratului Verde în acela de slugă a Spânului: „D-acum înainte să ştii că te cheamă
Harap-Alb, aista ţi-i numele, şi altul nu”. Numele pe care il capata mezinul este un oximoron,
prin care Spanul ii fixeaza, onomastic, noul statut social, acela de rob (Harap), alb insa, pentru ca
eroul isi pastreaza in permanenta esenta princiara. Astfel, acest nume sugereaza dubla
personalitate a protagonistului : identitatea reala ( fiu de crai) si identitatea aparenta ( sluga
Spanului).

Un alt element compozitional important este conflictul atat de natura externa, cat si interna.
Conflictul exterior al basmului cult pastreaza trasaturile basmului popular prin faptul ca
personajele apartinand fortelor binelui si raului se confrunta , pentru ca la finalul naratiunii,
binele sa triumfe. In textul lui ion Creanga, conflictul exterior se desfasoara intre mezinul
craiului si Span , avand ca punct de plecare schimbul de indentitate dintre protagonisti. Evolutia
conflictului se bazeaza pe toate probele la care este supus Harap-Alb, menite sa il duca la
pierzanie, dar care in cele din urma, il fac mai puternic. Acest conflict ia sfarstit odata cu
demascarea si moartea Spanului , cu recapatarea statului nobiliar al mezinului prin moartea si
invierea sa de catre fata imparatului Ros.
Nota de originalitate pe care autorul o aduce acestui element structural consta in prezenta
conflictului intern ce domina personalitatea mezinului, evidentiind evoluatia spirituala a acestuia.
Craisorul experimenteaza o gama larga de sentimente care il individualizeaza in cadrul
personajelor operei. De la mahnire si deznadejde (,,facandu-se rosu cum ii gotca, iese afara in
gradina si incepe a plange in inima sa “) acesta ajunge sa fie indraznet si increzator in propriile
forte, infatisandu-se astfel in fata tatalui sau pentru a-i spune ca doreste sa-si incerce norocul
asemenea fratilor sai care au dat gres (,,venindu-i inima la loc si plin de incredere in sine”). De-a
lungul operei, Harap-Alb a traversat etapele inițierii, a devenit îndurător și tolerant, a învățat ce
inseamna prudența, compasiunea, curajul, loialitatea, răbdarea, valoarea ajutorului, a învățat să
ocolească vicleșugurile, ajungand astfel la maturitate. Spanul a jucat rolul de pedagog în
scenariul inițierii mezinului, ,,un rau necesar”, simbolizand experiențele nefaste din viața omului,
care pot apărea neașteptat, sub forme pe care nu le conștientizăm inițial, și care ne alterează
destinul, dar sunt vitale pentru maturizarea fiecăruia.

Asadar, relatia cu Spanul, il determina pe Harap-Alb sa imprumute din intelepciunea lumii in

evolutia sa, experientele parcurse de erou evidentiind un destin exceptional.