PROGRAMA BAC

PROZA
Genul epic presupune exprimarea indirectă a sentimentelor, prin intermediul personajelor şi al acţiunii, având
ca principale modalități de expunere narațiunea și dialogul.
1. Basmul- Ion Creangă- Povestea lui Harap-Alb
2. Nuvela psihologică- Ioan Slavici- Moara cu noroc
3. Romanul realist-obiectiv, modern, monografic, interbelic - Liviu Rebreanu- Ion
4. Romanul realist-obiectiv, monografic, interbelic, bildungsroman – Mihail
Sadoveanu- Baltagul
5. Romanul obiectiv, modern, balzacian, circular, interbelic - George Călinescu-
Enigma Otiliei
6. Romanul subiectiv, modern, interbelic, al experienței- Camil Petrescu- Ultima
noapte de dragoste, întâia noapte de război
7. Romanul realist-obiectiv de după Al Doilea Război Mondial- Marin Preda-
Moromeţii

DRAMATURGIA
Genul dramatic cuprinde opera ce au fost scrise nu pentru a fi citite, ci pentru a fi jucate pe scenă de către
autori, de aceea se prezintă iniţial personajele, are acte, scene, tablouri, didascalii (indicaţii scenice, de regie şi
de decor), dialog, monolog
1. Drama- Marin Sorescu- Iona
2. Comedia- I.L.Caragiale- O scrisoare pierdută

POEZIA
Genul liric presupune exprimarea directă a sentimentelor, utilizând imagini artistice și figuri de stil, având ca
principală modalitate de expunere descrierea literară.
1. Romantismul- Mihai Eminescu- Luceafărul
2. Simbolismul- George Bacovia- Plumb
3. Modernismul- a. Tudor Arghezi- Testament
b. Lucian Blaga- Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
c. Ion Barbu- Riga Crypto si lapona Enigel
5. Tradiţionalismul- Vasile Voiculescu – În Grădina Ghetsimani
6. Neomodernismul- Nichita Stănescu- Leoaică tânără, iubirea

,,A pleca de la literatură spre a reveni la ea va sfârși prin a da un înțeles totalizator

ideii de literatură’’, afirma Adrian Marino.
,,Literatura este expresia cea mai direct a sufletului unui popor’’, afirma Mihail Ralea, e
comoara cea mai de preț a poporului roman, păstrând nealterate simțirile de veacuri. În versuri
sau în proză, operele impresionează prin puterea lor mesianică. Proza este leagănul sufletului
omenesc, o poartă prin care cititorul evadează din lumea reală, pășind într-o lume ficțională.
 Basmul cult-Povestea lui Harap-Alb, de Ion Creangă - 1877
1. Basmul este o specie a genului epic în care se povestesc întâmplări fantastice săvârșite de personaje
supranaturale, în care apare tema luptei dintre Bine și Rău.
2. Trăsăturile specifice basmului sunt formulele tipice de început, mijloc şi sfârşit, spaţiul şi timpul
nedeterminate, prezența cifrei magice, fatidice trei, lupta dintre Bine şi Rău, finalul fericit. Procedeele specifice
basmului sunt personificarea, antiteza, hiperbola, metamorfozarea.
3. Basmul e un gen vast, depășind cu mult romanul, afirma criticul George Călinescu, făcând referire la
basmul ,,Povestea lui Harap-Alb”, de Ion Creangă, operă cultă, având ca autor pe cel mai mare povestitor al
românilor, unul dintre cei patru mari clasici români. Creangă păstrează structura clasică a basmului popular, dar
iși umanizează personajele: Setilă. Gerilă, Flămânzilă, Ochilă și Păsări-Lăți-Lungilă întruchipează țărani
humuleșteni: frigurosul, bețivul, mâncăciosul, în timp ce Harap-Alb nu este personaj pozitiv, având calități, dar
și neajunsuri.
4. Subiectul- Basmul începe cu binecunoscuta formulă ,,amu cică era odată într-o țară” un crai, care a primit o
scrisoare de la fratele său, Împăratul Verde, care îi cere un moștenitor. După ce fiii cei mari eşuează, mezinul,
sfătuit de Sfânta Duminică, față de care s-a arătat milostiv, ia hainele, armele și calul tatălui său și, la pod, cu
ajutorul calului cu puteri supranaturale, învinge ursul. Însoțit de sfatul părintelui său, străbate un pustiu ș i,
neglijând vorba părintească, se destăinuie unui spân, care îlînșeală și îl transformă în slugă, numindu-l prin
oximoronul Harap-Alb, rob alb țigan. Împăratul Verde îl supune la trei încercări (sălăţi din Grădina Ursului,
capul cu nestemate al cerbului, fata Împăratului Roș), Împăratul Roş- 3 probe- casa de aramă, mâncare și
băutură, alegerea macului din nisip, iar fata la alte 3 probe- paza, daruri, recunoaşterea. Revenirea lui Harap-
Alb la Împăratul Verde aduce demascarea Spânului, care îl decapitează pe Harap-Alb. Calul își răzbună
stăpânul, iar fata, care are puteri magice, il reînvie. Basmul se încheie cu o nuntă.
5. Procedeele care apar în basm sunt personificarea, antiteza, hiperbola, metamorfozarea. Calul, furnicile și
albinele vorbesc și gândesc, bunătății lui Harap-Alb i se opune răutatea Spânului, cei cinci fantastici sunt
descriși exagerându-li-se trăsăturile, iar fata Împăratului Roș și Sfânta Duminică își pot schimba înfățișarea.
6. Personajul principal parcurge un drum de iniţiere, de maturizare, opera lui Creangă fiind un bildungroman.
Are calităţi: prietenos, sociabil, bun, calm, cinstit și corect, dar și neajunsuri: neascultător, credul, naiv. De-a
lungul basmului putem identifica trei identități ale personajului central- fiul Craiului, sluga Spânului, împărat
peste trei împărății.
,,Povestea lui Harap-Alb” este o ilustrare magistrală a genialităţii lui Ion Creangă, un exemplu de operă cultă,
impregnată de spirit folcloric, având, dincolo de valoarea estetică dovedită, şi o valoare moralizatoare.

NUVELA- Nuvela psihologică Moara cu noroc, de Ioan Slavici apare în 1881 in vol. ,,Novele din popor’’
NUVELA este o specie a genului epic, in proza, întindere medie, avand un singur fir epic, in care accentual se
pune pe evolutia singurului personaj central și nu pe acţiune
TIP- realista,obiectiva, moralizatoare, psihologică- surprinde evoluţia trărilor singurului pers. central- Ghiţă- om
cinstit, bun, familist devine las, gelos, criminal ... ,, o muiere imbracata in straie barbatesti’’, circulară- soacra-
,,Omul să fie mulţumit cu sărăcia lui’’, ,,Aşa le-a fost datu’’. Tema- banul dezumanizează.
1. Subiect- Ghiţă-cizmar-harnic-Ana-copii-Moara cu noroc- câştig-porcarii nu plătesc-Lică Sămădăul- bani mulţi-
Ghiţă devine slugă- afaceri necurate-uciderea femeii în negru- depărtartea de Ana- mărturie falsă-cedarea soţiei,
gelozie-cuţit- Ana-Răuţ-pistol-Ghiţă-foc- Lică se sinucide- stejar- autorul pedepseşte pers.
2. Ghiță- cizmar harnic într-un sat de săteni săraci, vrea bunăstarea familiei, se consultă cu cele două femei, se
joacă cu copiii, amenajează hanul, e îngăduitor cu cei ce nu plătesc, numără banii cu Ana, apoi devine sluga lui
Lică, dependent de banii ui, mărturie mincinoasă, îi dă nevasta, se depărtează de copii, conștient de greșeli,
gelos, criminal, moare.
Dezumanizarea lui Ghiţă se produce într-un ritm alert. Autoanalizându-se, dă vina pe firea lui slabă, încercând
astfel să-şi motiveze faptele săvârşite. Prin mărturia mincinoasă, prăbuşirea lui este inevitabilă şi rapidă:
Problematica nuvelei este concentrată în jurul lui Ghiţă, protagonistul operei, a cărui dramă este analizată
magistral. Analiza psihologică, monologul şi dialogul, faptele şi gândurile personajului, opiniile celorlalte
personaje dezvăluie într-o artă desăvârşită procesul degradării lui Ghiţă sub imperiul setei de bani.
3. Om onest la început, dornic să asigure familiei o viaţă mai bună, el este incapabil să reziste tentaţiei de a se
îmbogăţi după ce se mută la Moara cu noroc. În final, Ghiţă va cădea învins de propriul său destin, căci n-a avut
tăria morală a stăpânirii de sine.
4. ,,Moara cu noroc” poate fi considerată nu doar o nuvela bogată, ci si un mic roman de moravuri, afirma
George Topârceanu.
 Romanul realist- obiectiv- ,, Moromeţii’’, de Marin Preda- 1955- vol I și 1967- vol II
- roman, mai multe fire epice, mai multe pers. princ., întindere mare
- inspiraţie din realitate- sat Siliştea-Gumeşti, Câmpia Dunării
- Ilie, ţăran mijlocaş, fost primar, singurul ştiutor de carte, inspirat din chipul tatălui scriitorului, Tudor Călăraşu
- timp- cu 3 ani înainte de II RM
- obiectiv- povestire la pers. a III-a, autorul nu este personaj
- posbelic
- monografic- tarani saraci- Pisica, bogați- Balosu, mijlocași- Moromete
- vol I- scene semnificative- cina, secerişul, fonciirea, poiana lui Iocan, salcâmul
. vol II- dupa II RM- comunisti- părăsit, moare la 80 ani-,,totdeauna am dus o viaţă independentă’’
- familia hibrida- Ilie, Catrina, Paraschiv, Nilă, Achim, Tita, Ilinca şi Niculae
- cina- tindă, măsuţă joasă, arsă, două scaune, Ilie- autoritar, borş de ierburi, lapte cu mămăligă, brânza-câinele
Duţulache, întâi face cruce, la final- ţigara
- secerişul- 3 părţi- pregătirea de cu seară, drumul spre arie, secerişul propriu-zis
- Poiana lui Iocan- întârzie, ziare-Dimineaţa, Curentul, Mişcarea, ştiri interne (regele-primul agricultor al ţării), ştiri
externe (nemţii bombardează Spania)
- fonciirea- duminica- ignoră cei doi orăşeni, ,,N-am!’’, taie chitanţa, zestrea, caii, căruţa, plăteşte 1000lei, ironic,
arta disimulării, autoritar
- tăierea salcâmului- dimineaţa, bocete, Nilă, anunţă destrămarea familiei şi a satului românesc
Caracterizare- personaj inspirat din realitate, construit din calitatăți și defecte, țăran mijlocaș, fost primar, recăsătorit,
cu 10 ani mai mare, 6 copii.
Autoritar, harnic, arta disimulării, batjocoritor, tehnica amânării, meditativ
Mijloace de caracterizare- direct.... indirect
Păreri- Catrina- ,,mort după ședere și tutun, copiii nu-l înțeleg, sătenii îl respectă.

Romanul modern - ,,Enigma Otiliei’’, de George Călinescu- 1938

- Genul epic, roman, modern- oraş, intelectual, sc xx, interbelic, elemente balzaciene= tipuri de personaje, orfani,
moştenirea, descrieri detaliate- Otilia, moş Costache, casa, camera Otiliei
- nu are fir epic, destinele individuale ale personajelor
- Otilia Mărculescu-enigmă- Felix Sima-intelectual- Leonida Pascalopol-moşier
- Costache Giurgiuveanu- avar
- Fam. Tulea- Aglae- baba absolută, Simion-senil, Olimpia-marionetă+Stănică Raţiu-arivist, Aurica-fata bătrănă,
Titi-retardat
- Otilia Mărculescu este ,,eroina mea lirică”, proiecţia autorului în afară: ,,tipizarea mea în ipostază feminină”,
cum însuşi Călinescu nota.
Fascinantă şi imprevizibilă, Otilia se diferenţiază de celelalte personaje feminine din literatura română prin aceea că
se afla permanent într-un proces dinamic, în continuă devenire.
Portretul fizic, relatat direct, prin ochii lui Felix, sugerează, indirect, trăsăturile sale morale de delicateţe,
tinereţe, farmec, cochetărie, distincţie şi maturitate: ,,… un cap prelung şi tânăr de fată, încărcat cu bucle până la umeri.
Fata, subţirică, îmbrăcată într-o rochie foarte largă pe poale, dar strânsă tare la mijloc şi cu o mare coleretă de dantelă
pe umeri, îi întinse cu francheţe un braţ gol şi delicat…”.
Definită indirect, prin fapte, gesturi, vorbe şi gânduri, Otilia este un personaj complex, cu un comportament
derutant, fiind capabilă de emoţii puternice, apoi trecând brusc de la o stare la alta, împrăştiată şi visătoare uneori, devenind
alteori, în mod surprinzător, matura, dând dovadă de tact şi luciditate: aleargă desculţă prin iarbă, stă ca un copil pe genunchii
lui Pascalopol, dar este profund lucidă şi matură atunci când îi explică lui Felix motivul pentru care cei doi nu se pot căsători,
dovedind o autocunoaştere desăvârşită a propriei firi: ,,Eu am un temperament nefericit: mă plictisesc repede, sufăr când sunt
contrariată”.
Este cel mai controversat personaj al romanului, apărând în opinia celorlalte personaje în mod diferit- Moş
Costache o iubeşte pe ,,Otilica”, pe ,,fe-fetiţa mea”, raţionalul Felix vede în Otilia ,,o fată admirabilă, superioară, pe
care n-o înţeleg”. Pascalopol o priveşte pe Otilia ca pe o femeie în devenire. Aglae o consideră ,,o zănatică”, ,,o
dezmăţată”, ,,o stricată”, care suceşte capul băieţilor din familie. Otilia întruchipează, aşadar, eternul feminin plin de
mister, tainic şi cuceritor, care fascinează prin amestecul de sensibilitate candidă şi profundă maturitate.
Romanul modern, monografic Ion- de Liviu Rebreanu- 1920
- def, trăsătuti, realist- țăran sărutând pământul, Livia, obiectiv, circular- drumul, satul, monografic- hora- 3
tabere- țărani săraci, țărani bogați, intelectuali- preotul Belciug ți învățătorul Herdelea, modern- apar și
intelectuali și sec XX
- Tema este deci, în primul rând, una socială, având în centru problematica pământului. Ea e dublată, însă de
tema iubirii şi de tema destinului.
- Romanul are treisprezece capitole şi două părţi: Glasul pământului şi Glasul iubirii. Arhitectonic privit,
Rebreanu îl concepe ca pe un corp geometric perfect „sferoid”, circular, atrăgând atenţia, simetria incipitului cu
finalul. – Începutul și Sfârșitul- simbolice
- Destinul fam. Ion Pop al Glanetașului cu Ana lui Vasile Baciu, George Bulbuc cu Florica, fata văduvei lui
Maxim Oprea= femeia= două brațe de muncă și o producătoare de copii
- În mentalitatea sătească oamenii sunt respectaţi doar dacă au avere, acest fapt generând tensiuni sociale între
săraci şi bogaţi. Căsătoria devine contract social, neîntemeindu-se pe sentimente, ci urmând interese economice.
Acesta va fi, de fapt, factorul declanşator ar dramelor personajelor romanului (Ion, Ana, Florica, George, Vasile
Baciu, Laura).
- Ion- tânăr, frumos, harnic. Sărăcit de tatăl bețiv- - Tot la sărăcie tragi, dragul mamii, tot? - Ana- gravidă-
șantaj- nuntă- dansează cu Florica- Petrișor- bolnav- moare- nepăsător, violent, nunta Floricăi, Ana se spânzură,
idila, pierde pământurile- biserică- omorât cu sapa- simbol
- Ion- pers. realist- construit din calități și defecte, din lumini și umbre
- Ion este prezentat la început ca un tânăr ţăran admirat de unii reprezentanţi ai satului, cum este învăţătorul
Herdelea, care afirmă despre el că fusese cel mai bun elev al său, regretând faptul că din cauza problemelor
familiei nu mai poate urma şcoala.
- Eroul este isteţ, nu însă foarte inteligent. Renunţă conştient la dragostea Floricăi, dorind pământul lui Vasile
Baciu, căreia îi seduce fata, „searbădă”, „urâţică”. La horă o „strânge la piept pe Ana cu mai multă gingăşie dar
şi mai prelung”, apoi este badjocoritor, indiferent, ajungând chiar să o lovească. Lăsând-o pe Ana însărcinată,
crede că-l va sili pe Vasile Baciu să-l accepte, cerându-i pământurile ca zestre.
- Dragostea faţă de pământ este apoape erotică, sărutarea pământului (scenă naturalistă) fiind o prefigurare a
îmbrăţişării ultime a elementului terestru, a morţii.
- Nicăieri nu apare în roman specificată clar relaţia eroului cu Dumnezeu, Dumnezeul lui, singurul lui Dumnezeu
este pământul. Posesiunea delniţelor este celebrată parcă ritualic. Din adâncurile pământului proaspăt se văd
însă tenebrele sfârşitului: „lutul negru, lipicios îi ţintuiau picioarele” şi „mâinile îi rămaseră unse cu lutul cleios
ca nişte mănuşi de coliu”. Se prefigurează aici trecerea spre moarte.
- Eroul este caracterizat direct (de către narator, de alte personaje şi prin autocaracterizare). Caracterizarea
indirectă se desprinde din relaţiile cu alte personaje, gesturi, comportament, limbaj, atitudini, fapte. Prezentat la
început, eroul e „iute şi harnic ca măsa; pământul îi era drag ca ochii din cap. Nici o brazdă de moşie nu s-a mai
înstrăinat de când s-a făcut dânsul stăpânul casei”.
- Scriitorul foloseşte tehnica pluralităţii perspectivelor, portretul eroului fiind realizat şi de alte personaje.
„Ion e băiat cumsecade. E muncitor, e harnic, e săritor, e isteţ” în viziunea doamnei Herdelea.
- Preotul Belciug după scena încăierării cu George la horă, îl ceartă în biserică: „Eşti un stricat şi un bătăuş
şi un om de nimic”.
- Monologul interior dezvăluie frământările intime ale personajului: „Dojana preotului îl şfichiuia ca un
bici de foc (…) dar el de ce e ticălos? Pentru că nu se lasă călcat în picioare? Pentru că vrea să fie în rândul
oamenilor?(…) Va să zică va trebuie să fie veşnic slugă la alţii, să muncească spre a îmbogăţi pe alţii. Toată
isteţimea lui nu plăteşte o ceapă degerată, dacă nu are şi el pământ mult, mult”.
Văzut de Eugen Lovinescu, eroul este „expresia instinctului de posesiune, în slujba căruia pune o inteligenţă
ascuţită, o viclenie procedurală şi o voinţă imensă”.
Pe de altă parte, George Călinescu îl vede ca pe un „egoist, lipsit de scrupule, ca pe „o brută, căreia pretenţia îi
ţine loc de deşteptăciune”, afirmând că „nu din inteligenţă a venit ideea seducerii Anei, ci din viclenia oricărei fiinţe
reduse”. Primul roman modern din literatura română
Stilul este unul sobru, lipsit de imagini artistice, concis, precis. Naratorul este anticalofil, mărturisind că
„strălucirile artistice, cel puţin în operele de creaţie se fac mai întotdeauna în detrimentul preciziei mişcării de viaţă”.
El propune cititorului o antificţiune descriindu-şi personajele, ca şi Balzac, printr-o privire rece şi obiectivă, având o
viziune dură asupra realităţii.
 Romanul subiectiv- ,,Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război’’, de Camil Petrescu- 1933
- Genul epic, roman, modern- oraş, intelectual, sc xx , interbelic, psihologic= urmărește evoluția pers,. Al
experienței/ dublă- dragoste, război, roman subiectiv- autorul e personaj-povesteşte la pers.I- jurnal de front- 13
capitole
- partea I- naratorul=personaj, partea II- autorul=narator=personaj
- Marcel Proust- memoria involuntară, tehnici de analiză psihologică
- Din cap II= Diagonalele unui testament- decepţie în dragoste – Ela-litere, Ştefan Gheorghidiu-filozofie, ea-
nevoia de protecție, el- orgoliu masculin, căsătorie, monotonie—Anișoara- domnul G.- moștenirea- mondenă-
gelozie, incertitudine, divorţ
- Din cap I- La Piatra Craiului, în munte- 1916- decepţia războiului- foamete, moarte, ordine contradictorii,
discuţia de la popotă (Tribunal Bucureşti achită soţ ucis soţia- două tabere)- ,,cei care se iubesc au dreptul de
viaţă şi de moarte unul asupra celuilalt.’’
- intelectualul inadaptat- optimist în final- singurul personaj camilpetrescian rămas în viaţă
- Ela- femininul de la el- Ștefan- nume cu rezonanță istorică- reacții contradictorii- Bănuiam că mă înșeală ... nu,
eu n-am fost gelos niciodată
- Radical- iubirea e un proces de autosugestie
- În concepţia lui George Călinescu, Ştefan Gheorghidiu este ,,un om cu un suflet clocotitor de idei şi pasiuni, un
om inteligent […], plin de subtilitate”. Pompiliu Constantinescu remarca: ,,Gheorghidiu e mărturia unui
combatant şi inovaţia unui artist care îşi confesează propria mutilare morală”.

BALTAGUL
de Mihail Sadoveanu 1930
16 capitole motto: "Stapane, stapane/Mai cheama s-un caine"
Titul operei, din punct de vedere morfologic, este format dintr-un substantiv articulat cu articolul hotarat “-ul” care,
in sens denotativ, semnifica un topor cu doua taisuri. In sens conotativ, se concretizeaza motivul labirintului la nivelul
actiunii. Baltagul devine obiect simbolic, ambivalent: arma a crimei si instrumentul actului justitiar, reparator.
Tema Roman al perioadei de maturitate, marile teme sadoviene se regasesc aici: viata pastorala, natura, miturile,
iubirea, arta povestirii, intelepciunea. Tema textului este monografia satului moldovenesc de la munte, lumea arhaica a
pastorilor, avand in prim-plan cautarea si pedepsirea celor care l-au ucis pe Nechifor Lipan.
Perspectiva narativa Naratiunea se face la persoana a III-a, iar naratorul moniprezent si omniscient reconstituie in
mod obiectiv, prin tehnica detaliului si observatiei, lumea satului de munteni si actiunile Vitoriei. Desi naratorul
omniscrient este unic, la parastasul sotului, Vitoria preia rolul naratorului. Inteligenta si calculata ca “un Hamlet
feminin”, ea reconstituie crima pe baza propriilor deductii si o povesteste veridic celor prezenti, ceea ce ii determina pe
criminali sa-si recunoasca vina in fata satului si a autoritatilor.
Structura Din punct de vedere compozitional, textul este structurat in saisprezece capitolate, urmarind doua
coordonate fundamentale, aspectul realist (reconstituirea monografica a lumii pastorale si cautarea adevarului) si
aspectul mitic (sensul ritual al gesturilor personajului principal). Orizontul mitic include modul de intelegere a lumii de
catre personaje, traditiile pastorale, dar si comunicarea om-natura si mitul marii treceri.
Prima parte (capitolele I – al VI-lea) Framantarile Vitoriei in asteptarea sotului si pregatirile de drum – include
expozitiunea si intriga. Partea a doua (capitolele al VII-lea – al XIII-lea) Contine desfasurarea actiunii si releva drumul
parcurs de Vitoria si fiul ei, Gheorghita, in cautarea lui Nechifor Lipan. Ei reconstituie traseul lui Nechifor. Partea a
treia (capitolele al XIV-lea – al XVI-lea) Prezinta sfarsitul drumului: ancheta politiei, inmormantarea, parastasul lui
Nechifor Lipan si pedepsirea ucigasului.
Personajul principal, femeia voluntara, este “un exponent al spetei” in relatie cu lumea arhaica, dar si o
individualitate, prin insusirile sale. Vitoria este o femeie puternica, horatara, curajoasa, lucida. Inteligenta nativa si
stapanirea de sine sunt evidentiate pe drum, dar mai ales la parastas, cand demasca ucigasii. Sotie iubitoare, porneste
hotarata in cautarea barbatului: “era dragostea ei de douazeci si mai bine de ani. Asa-i fusese drag in tinereta Lipan,
asa-i era drag si acuma, cand aveau copii mari cat dansii”. Tipatul dinaintea coborarii cosciugului si gesturile
concentreaza iubirea si durerea pierderii sotului: “Cu asa glas a strigat, incat prin toti cei de fata a trecut un cutremur.
S-a daramat in genunchi, si-a rezemat fruntea de marginea sicriului.” Portretul fizic releva frumusetea personajului
prin tehnica detaliului semnificativ “Nu mai era tanara, dar avea o frumuseta neobisnuita in privire”.
Drama IONA, de Marin Sorescu- 1968- trilogia Setea muntelui de sare ( Matca, Paracliserul)

Specii- drama-conflict interior, comedia-satiră,ironie, tragedia- final moarte

1. Geneza- mit biblic- Iona, Amitai, D-zeu, cetatea Ninive, Tarsis, chit, 3 zile, căinţă, eliberat - mitul folosit ca
pretext literar- monolog – Iona nu se roagă, ci luptă cu propriul eu
2. Titlu-io-stăpân, na-obişnuit- dualitatea om simplu, familist- pescar însetat de absolut
3. Tema- drama individului însingurat, ce aspiră la libertate
4. Triplă ipostază- pescar, călător, auditoriu
5. Patru tablouri- I (Iona-pescar- mare- năvod- fâţe, peştele cel mare, acvariu- ,,Ce mare mare avem!’’), II (din
vânător devine vânat- burta P1- cuţit- n-are condiţii- luptă- scrisoare mamei, bancă de lemn-,,Ar trebui să se
pună un grătar la intrarea în orice suflet’’), III (P2, luptă-cuţit-doi pescari surzi și muți- mitul lui Sisif, moara de
vânt- ,,Fericirea nu vine niciodată atunci când trebuie’’), IV( evadează, nisip, vede șiruri de burţi de peşte, se
sinucide, optimist-,,Răzbim noi cumva la lumină. E greu să fii singur’’)
6. Tehnica monologului dialogat
7. Învins pe plan fizic, învingător pe plan spiritual- Iona interior
: ,,Gestul final al eroului nu e o sinucidere, ci o salvare. Adevărata măreţie a lui Iona este de a fi luat cunoştinţă
de sine, de forţa sa". Nicolae Manolescu

COMEDIA- O scrisoare pierdută, de I.L.Caragiale- 1884- scena Teatrului Național București- reacții adverse

Genul dramatic Definiţie, trăsături-didascalii- se joacă pe scenă, se prezintă iniţial personajele, are acte, scene,
tablouri, indicaţii scenice, de regie şi de decor, dialog, monolog
Specii- drama-conflict interior, comedia-satiră,ironie, tragedia- final moarte

1. Geneza-din realitate , tema- lumea burgheză parvenită- operă clasică- nu-și pierde valabilitatea, în timp
2. Lista de personaje- PUTEREA- prefectul Tipătescu, președinte de comitete Zaharia Trahanache, soția Zoe,
polițaiul orașului Ghiță Pristanda, F și B= deputați, OPOZITIA= Nae Cațavencu, directorul ziarului Răcnetul
Carpaților, DE LA CENTRU- Agamemnon Dandanache
3. Subiect- Zoe-pierde scrisoarea de amor de la prefect- cetăţeanul turmentat- Caţavencu- şantaj- puterea cedează,
telegrama-centru- deputat Dandanache- veselie finală
4. Tipuri de comic
a. comic de nume- tip, trahana şi zahariseală, zoaie, brânză şi farfurie, pristandaua, caţă şi caţaveică, turmentat,
dandana
b. comic de caractere- amorez, încornorat, femeia infidelă, cuplu de imbecili, slugă, şantajist demagog, om de
rând, marionetă.
c. comic de intenţii- Pristanda numără steagurile, Zoe votează cu liberalii, F.şi B. semnează scrisoarea anonimă
d. comic de situaţii – triunghiul conjugal, furtul scrisorii, apariţia lui Dandanache, veselia finală
a. comic de limbaj- Pristanda- neologisme pronunțate greșit- famelie, enteres, bampir, renumeraţie, coana Joiţica,
repetiții -curat murdar- oximoron, Ttrahanache- tic verbal aveţi puţintică răbdare, Cațavencu- industria e
sublimă, dar lipseşte cu desăvârşire, un popor care nu merge, va să zică stă pe loc, după lupte seculare care au
durat mai bine de douăzeci de ani - bâlbâiala, nonsensul, echivocul, contradicţia în termeni, Lipsa de cultură
marchează toate personajele.
b. Teatrul nu e un gen de artă, ci o artă de-sine-stătătoare- Caragiale
Mihai Eminescu- Luceafărul- publicat în 1884- Almanahul societății România jună

1. Romantismul- curent literar- Franţa sec. XVIII-Victor Hugo- Anglia- Shakespeare- la noi- Eminescu-,,ultimul
romantic întârziat’’-sec XIX
2. Genul liric- sentimente în mod direct. teme-natura, dragostea, istoria, trecerea ireversibilă a timpului, condiţia
omului de geniu
3. Eminescu- operă vastă- titluri de poezii
4. Luceafărul-poem filozofic- Schopenhauer, clasic- nu-și pierde valoarea în timp, epic- personaje, acțiune, liric-
versuri, eul liric, elemente de prozodie, imagini artistice, dramatic- dialog, interpretare pe roluri, romantic-
sinteză de teme şi motive romantice= natura terestră și cosmică, dragostea posibilă și imposibilă, condiția
omului de geniu, inspirat din basmul popular fata din grădina de aur
5. Teme- natura terestră- tei şi cosmică- stele, iubirea ideală- fata de împărat și Luceafărul- şi pământeană- Cătălin
și Cătălina, trecerea ireversibilă a timpului- drumul lui Hyperion către Demiurg, condiţia omului de geniu, care
n-are moarte, dar nici noroc- ipostaze ale Luceafărului (înger, demon, mort frumos, tânăr voievod)-fata (fată de
împărat unică, femeie obişnuită, chip de lut)- Cătălin-,,viclean copil de casă’’, Demiurgul- părinte
6. Motive- luna, fereastra, părul , teiul
7. Subiectul- 4 tablouri- I (chemările repetate ale celor două fiinţe superioare, el îi oferă cerul, apoi marea, ea
refuză, oferindu-i o oră de iubire), II( idila Cătălinei cu Cătălin, care-i arată ,,din bob în bob amorul’’), III
(călătoria lui Hyperion către Demiurg, refuzul acestuia de a-i oferi nemurirea), IV( decizia
Luceafărului-,,nemuritor şi rece’’- condiţia omului de geniu)
8. Luceafărul e un poem al măștilor, Eminescu încercând să se identifice cu fiecare personaj al operei, dorind a fi
Demirgul
9. ,,Fără Eminescu am fi altfel și mai săraci. ’’- Tudor Vianu

George Bacovia- Plumb- publicat în 1916 în volumul cu același nume

1. Simbolismul european- Franţa, Charles Baudelaire- ,,Les fleurs du mal’’, Paul Verlaine
2. Simbolismul românesc- teme- izolarea, incertitudinea, angoasa, nebunia, alunecarea spre moarte
3. Genul liric- sentimente în mod direct
4. Bacovia- vol ,,Plumb’’- titlul – sens propriu- metal greu, gri, maleabil- sens figurat- apăsare sufletească,
incertitudine, labilitate psihică, obsesia
5. Plumb- structurată în 2 catrene – I- exterior- cavou, mort, sicriu, coroane-atmosferă funebră, interior- amorul
,,întors’’ ,cu ,,aripi de plumb’’- nefericire
6. Condiţia omului de geniu- izolare, neînţeles, nefericit într-o societate meschină, deci poezia e o artă poetică, în
care poetul își exprimă concepția despre rolul poetului și al poeziei în societate
7. În poezia bacoviană plutește obsesia morții. E o atmosferă de coplețitoare dezolare.

Poezia neomodernă-Nichita Stănescu-Leoaică tânără, iubirea- 1964

1. Neomodernismul- curent literar, generația 60- organizare în strofe inegale, metafora personificatoare
2. Apare în volumul O viziune a sentimentelor- 1964
3. Genul liric- sentimente în mod direct
4. Titlul- metafora iubirii- leoaica (animal de pradă, vicleană, dar regina sentimentelor, protectoare)
5. Etape- apare brusc, ,,în faţă’’, după o pândă atentă, producând durere și plăcere totodată, la orice vârstă
( sprânceană, tâmplă, bărbie), durează variabil ,,înc-o vreme…’’ şi devine ,,arămie’’ şi ,,vicleană’’, alergând în
deșert.
Poezia modernă- arte poetice
1. Tudor Arghezi- Testament – creatorul esteticii urâtului- 1927- volumul Cuvinte potrivite,
- titlu - act oficial, moştenire spirituală lăsată nouă, urmașilor cititori,
- cartea e ,,o treaptă, hrisov, muguri, icoane, slovă de foc şi slovă făurită, leagăn, biciul răbdat’’
Din bube, mucegaiuri și noroi
Iscat-am frumuseți și prețuri noi.

2. Lucian Blaga- Eu nu strivesc corola de minuni a lumii- 1919- poetul metaforei- ,, lumina mea’’- ,, lumina
altora’’, cunoaşterea e posibilă numai prin iubire, cunoaşterea luciferică, ce adânceşte misterul-,, Eu nu
strivesc, nu ucid, ci sporesc, căci eu iubesc’’, motive- dualitate- flori, ochi, buze, morminte- fiecare ascunde,
deopotrivă, binele și răul.

3. Ion Barbu- Riga Crypto și lapona Enigel…1930- - poet şi matematician- etapa baladesc-orientală, apoi cea
ermetică, jocul cuvintelor e ,,joc secund, mai pur’- Luceafăr întors – regele cipercilor se îndrăgostește de o
femeie din Laponia, o iubire imposibilăSoarele îl ucide
REVISTA Dacia literară- 30 ian 1840- Iași- Mihail Kogălniceanu- prima revistă strict literară

Primul număr are 3 părți

1. articolul Introducție, în care Kogălniceanu trasează direcțiile revistei: apare la Iași, se distribuie
în toate Țările Române, se public- doar creații originale, inspirate din natură, tradiții și istorie,
sunt interzise traducerile din alte limbi, limba literară, critica obiectivă... și dă două modele- epic
și liric.
Nuvela istorică şi romantică Alexandru Lăpuşneanul, de Costache Negruzzi- 1840- Dacia literară
Gen epic, nuvelă-definiţie, trăsături
1. Romantică- tema-istoria, erou excepţional surprins în împrejurări excepţionale, cruzimea, scene macabre-
piramida, linşarea lui Moţoc, antiteza, otrăvirea
2. Istorică- a doua domnie a lui A.L., Ruxanda-fiica lui Petru Rareş, Moldova, Tomşa, turci, boierul Moțoc-
inspiraţie din cronica lui Grigore Ureche
3. Subiect- 4 capitole- ,,Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu…’’, ,,Ai să dai sama, Doamnă…’’, ,,Capul lui Moţoc
vrem…’’, ,,De mă voi scula, pre mulţi am să popesc şi eu…’’ – amestec de realitate şi ficţiune

Poezia paşoptistă- V.Alecsandri-Viscolul

1. Genul liric- sentimente direct, prin intermediul figurilor de stil şi al imaginilor artistice
2. ,,Rege-al poeziei, veşnic tânăr şi ferice’’(Eminescu)
3. Creatorul pastelului în literatura română și universală- tablou din natură
4. Deşi urăşte iarna, majoritatea pastelurilor o prezintă
5. Tipic- linişte, calm, zăpadă abundentă- pericol iminent, frică- în final- soare, cald, zgomot-zurgălăi, căsuţă
6. Tema- natura, titlul- viscol- zăpadă, vânt- frică, coşmar

Modernismul și Lovinescu- 1919- București- revista Sburătorul- propune sincronizarea literaturii românelti
cu cea universală
Proză- de la sat la oraș, de la țăran la intelectual- Camil Petrescu - Proust și George Călinescu- Balzac

Poezie- metafora ca figură de stil centrală, renunțarea la elementele de versificație și la aspectul formal- Arghezi-
creatorul esteticii urâtului, Blaga- poetul luminii, Barbu- poetul ermetic.

Maiorescu și Junimea- grupare culturală înfiinţată la Iaşi în 1863, de cinci tineri intelectuali veniţi de la studii din
străinătate- Titu Maiorescu.
Ideile promovate de Junimea sunt:
- realizarea unei literaturi române prin conceperea de compuneri originale;
- folosirea unei limbi şi a unei literaturi unice, adică textele să aibă o limbă comună tuturor românilor;
- combaterea traducerilor din alte limbi şi a imitaţiei;
- păstrarea specificului naţional în opera literară, a originalităţii creaţiei;
- folosirea surselor de inspiraţie din istoria poporului, din frumuseţile patriei şi din obiceiurile şi tradiţiile strămoşeşti;
- afirmarea criticii obiective - ,,vom critica cartea, iar nu persoana”.

În 1867 apare revista Convorbiri literare, în care publică marii clasici- Eminescu, Creangă, Caragiale, Slavici,
la îndemnul lui Maiorescu, critic literar

Maiorescu, critic literar- lucrări

- O cercetare critică asupra poeziei românești de la 1867- elogiul lui Alecsandri, descoperirea și
recunoașterea lui Eminescu
- Eminescu și poeziile lui
- Comediile domnului Caragiale
- Beția de cuvinte
- Neologismele
- Oratori, retori și limbuți