Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Basmul cult:
Elemente de construcție: tema, relațiile spațiale și temporale, acțiunea, relația dintre incipit și
final.
Tema- lupta dintre bine și rău.
Relațiile spațiale și temporale- vagi, imprecise, ca în orice basm: „Amu cică era odată într-o
țară”. Spațiul este un tărâm al fantasticului pentru că includeființe fabuloase.
Acțiunea- tipar specific basmelor: o situație inițială de echilibru, dereglarea echilibrului,
plecarea la drum a eroului, încercarea de restabilire a echilibrului și revenirea la echilibrul
inițial. Într-o țară un crai avea trei ficiori. Acesta primește o scrisoare de la fratele său, Verde
Împărat, prin care îi cere să îi trimită un fiu pentru a-i moșteni tronul. Primii doi frați eșuează
în încercarea la care îi supune tatăl lor. Cel mic, ajutat de Sfânta Duminică, reușește și pleacă,
având cu sine un cal năzdrăvan. Pe drum, naiv, acesta va accepta tovărășia spânului, încălcând
porunca tatălui de a se feri de omul Spân și cel roș. Este păcălit și devine rob al Spânului,
acesta dându-se drept fiul craiului o dată ce sosesc la curtea lui Verde Împărat. Harap Alb este
supus de Spânla trei probe: să aducă salate din grădina Ursului, să aducă dintr-o pădure capul
plin de nestemate al unui cerb și să o aducă pe fata Împăratului Roșu. Trece de toate probele,
1
deși la curtea Împăratului Roșu este supus altor probe, datorită prietenilor
săi:Gerilă,Flămânzilă,Setilă,Ochilă,Păsări-Lăți-Lungilă, Sfânta Duminică, regina albinelor,
regina furnicilor.
Conflictul- este reprezentat de lupta dintre bine și rău (Harap Alb și Spân).
Relația de simetrie între incipit și final-formula inițială„Amu cică era o dată”- coincide cu
fixarea reperelor spațiu temporale vagi. Formula finală scoate cititorul din lumea ficțională,
readucându-l în lumea reală.
Caracterizare personaj
Personajul principal-Harap Alb- personaj pozitiv, fiind caracterizat directde către narator și
de alte personaje, dar și indirect, din acțiunile sale și relația cu alte personaje.
Statutul social-numele său:
În finalreiese la iveală adevărul, Harap Alb redevenind fiu de împărat și împărat peste
împărăție, cu mai multă experiență, maturitate și putere de decizie.
Trăsătura dominantă de caracter- naivitatea, generată de vârstă fragedă, lipsa de experiență.
În opinia mea, viziunea despre lume și viață a autorului în acest basm este magistral subliniată
atât prin temă, cât și prin construcția personajelor.
2
SCHIȚA
D-L GOE
de Ion Luca Caragiale
Intriga acțiunii- sosirea trenului și urcarea lor precipitată în tren. Câțiva tineri le oferă locurile
politicoși, dar Goe rămâne pe coridor „cu bărbații”.
Desfășurarea acțiunii cuprinde întâmplările din timpul călătoriei, principalul mod de
expunere fiind dialogul. Goe scoate capul pe fereastră,fiindapostrofat de un tânăr care îl „trage
puțin înapoi”. „Mititelul” se smuncește și îi răspunde obraznic „urâtului”, scoate capul pe
fereastră, iar pălăria îi zboară pe fereastră, împreună cu biletul de călătorie care era în
„pamblica pălăriei”. Sosind conductorul și cerând biletele, cele trei cucoane îl scuză pe Goe,
dar sunt nevoite să plătească biletul puișorului și o amendă pe deasupra. Afectuoasă și
nervoasă, maimițica îl ceartă pe Goe, mam mare îi ia apărarea. Totul se termină cu bine, căci
bunica prevăzătoare a luat „un berec” în locul pălăriei. După ce se preface că este supărat,
mamițica îi dă o „ciucalată”, iar scena ia sfârșit cu pupături.
Goe dispare de pe coridor. Mam mare este disperată până ce aude „bubuituri” în ușa
toaletei.Grație intervenției conductorului, captivul este eliberat, iar mam mare se hotărăște să
stea pe culoar să îl păzească pe puișor.
3
Punctul culminant- Goe trage semnalul de alarmă, în ciuda sfaturilor lui mam mare „Șezi
bine, puișorule, să nu strici ceva”. Trenul se oprește, lumea se alarmează,dar nimeni nu poate
știi cine a tras semnalul, deoarece mam mare doarme cu puișorul în brațe.
Portretul fizic- sumar conturat, insistându-se doar asupra vestimentației, care evidențiază
aroganțaafișată de către un puști repetent, care se bucură de sprijinul moral și material al
familiei.
Portretul moral- reliefează aspecte esențiale. Goe reușește să nu fie niciodată mustrat, ci
dimpotrivă, să fie lăudat și sărutat.Pentru cei din jurul său, cu excepția celor trei doamne, ele
este răsfățat și obraznic, needucat și leneș,nepoliticos șiprost crescut.
În relația cu doamnele, dar și cu cei din jur, urletele și țipetele devin modul său firesc de
manifestare când nu îi convine ceva,fiindneastâmpărat și neascultător.
Goe relevă o lipsă acută de cunoștințe, se dovedește a avea un vocabular sărac, justificând
proasta educație primită în familie.
În literatura română, Goe a rămas prototipul copilului răsfățat, numele său devenind
emblematic
4
POVESTIREA
NEGUSTOR LIPSCAN (Hanu Ancuței)
de Mihail Sadoveanu
Povestirea:
Hanul Ancuței:
Negustor lipscan, a șaptea istorisire din volum, este o povestire în ramă, deoarece face parte
din narațiunea mai amplă, aceea a evocării întâmplărilor petrecute demult, povestite cu
pasiune de drumeții care poposeau la hanulunde ritualul ospeției era rânduit de Ancuța cea
tânără.
Titlul indică o categorie socială, cea din care făcea parte eroul Damian Cristișor.
Tema- descrierea unei călătorii.
Structura- mai multe scene, istorisirea propriu-zisă e întreruptă de pauze narative în care
intervin ascultătorii și cer explicații.
Instanțele comunicării-între autor și cititor există naratorul, cel care povestește întâmplarea,
accentuând impresia de real, de autentic.
Timpul narativ- se compune din timpul povestirii, care marchează prezentul, și timpul
povestit, care ilustrează un timp al trecutului.
Perspectiva narativă- este realizată la început și la sfârșit de naratorul omniscient și narațiunea
la persoana a treia.
5
Perspectiva narativă este cea de narator-martor, alternând cu cea de personaj- narator.
Damian Cristișor povestește la persoana întâi despre cele văzute în călătoriile făcute, iar
informațiile despre unitatea monetară și rânduielile din țara respectivă sunt relatate la
persoana a treia.În urmă cu doi ani,Damian Cristișor se încumetaseîntr-o călătorie la Liov și
pentru că negustoria fusese cu folos se hotărăște să meargă în acest an până la Lipsca.Spre
mirarea tuturor, negustorul le spune că mersese cu trenul, aceștia își fac cruce,imaginându-și
că trenul este un fel de căruță „cu foc”.
Negustorul le povestește și alte lucruri de mirare: în țara nemțească sunt case cu patru, cinci
etaje, ulițele sunt făcute din piatră, unde se plimbă cucoane și boieri și cu toții beau bere „un
fel de leșie amară”.În toate târgurile și satele sunt școli și profesori dar ceea ce l-a impresionat
cu adevărat este faptul că legea se aplică la fel pentru toți.
În călătoria sa înapoi, întrând în țara Moldovei, vameșii i-au cerut un dar, așa că negustorul
le-a dat câte un baider(fular lung, șal).În Lunca Moldovei l-a oprit un călăreț cerându-i banii
pe care îi avea. Neavând bani a dat și acestuia un baider de lână roșu. Ultimul baider îl oferă
supraveghetorului locurilor care îi cereactele, acestea fiind în regulă și având în plus o
scrisoare semnată de agaTemistocle Bucsan, nașul negustorilor.Ascultătorii sunt puternic
impresionați de cele aflate și se manifestă zgomotos. Ancuța aduce „plăcinte cu poale-n brâu”,
iar negustorul îi prinde hangiței „ozgărdiță de mărgele și o sărută pe amândoi obrajii”.
Specificul limbajului artistic a lui Sadoveanu constă în îmbinarea epicului cu liricul, a
povestirii cu geniul său poetic.
Faptul că acesta este negustor dovedește faptul că este un bun cunoscător de oameni.Spirit
echilibrat, mereu zâmbitor, liniștit, negustorul Cristișor este o personalitate aparte pentru eroii
sadovenieni.
6
NUVELA
MOARA CU NOROC
de Ioan Slavici
Nuvela:
O primă trăsătură- existența reperelor de timp și spațiu care încadrează exact acțiunea:
începutul secolul al XIX-lea, într-un loc numit Moara cu noroc.
O a doua trăsătură-complexitatea personajelor, caractere puternice, deja formate.Ghiță-om
puternic, care știe exact ce vrea, Lică- personaj antagonist, personalitate și influență extrem de
puternică, nimeni nu i se poate opune.
Elemente de construcție: tema, relațiile spațiale și temporale, acțiunea, relația dintre incipit și
final.
Tema- dezumanizarea provocată de setea de înavuțire.
7
rămâne cu Ana, cu Lică și oamenii lui la cârciumă. Din dorința de a-l prinde pe Lică o lasă pe
Ana singură cu acesta. Ana, convinsă că Ghiță de mult nu o mai iubește îl acceptă pe Lică.
Ghiță se întoarce la han și, înțelegând ce greșeală a făcut, o omoară pe Ana cu un cuțit. Lică
se întoarce și el era la han, observând că își uitase brâul cu bani.Ordonă ca Ghiță să fie
împușcat de Răuț, unul din oamenii săi, incendiază hanul și fuge. Jandarmul Pintea îl
urmărește, iar Lică, pentru a nu fi prins, se sinucide izbindu-se cu capul de trunchiul unui
stejar bătrân.
Relația de simetrie între început și final-incipitul este reprezentat de dialogul dintre Ghiță și
soacra sa cu privire la dorința de a pleca din sat și de a avea un trai mai bun.Bătrâna îi spune:
„Nu bogăția, ci liniștea colibei te face fericit”;finalul include tot vorbele bătrânei, care
sugerase că îi avertizase:„Simțeam eu că n-are să iasă bine”.
Statutul moral- inițial, Ghiță este un om cinstit, gospodar harnic, muncitor, un tată și un soț
exemplar. O dată cu venirea lui Lică la Moara cu noroc, Ghiță se schimbă, îndepărtându-se de
familie.
Trăsătura dominantă de caracter- patima pentru bani. Oscenăsemnificativă- prima întâlnire cu
Lică.
În relație cu Lică- dovedește inițial tărie de caracter, ulterior însă decade moral, acceptând
compromis după compromis, numai pentru a putea rămâne la Moara cu noroc, pentru a face
bani.
În opinia mea, viziunea despre lumea scriitorului în această nuvelă este magistral subliniată,
atât prin temă, cât și prin construcția personajelor.Din nuvela „Moara cu noroc” transpare
spiritul moralizator al scriitorului, care îi marchează toate nuvelele: în viață, omul trebuie să
aibă simțul măsurii, echilibrul și stăpânire de sine.
8
ROMANUL
Romanul:
A doua trăsătură- prezența unui narator personaj, subiectiv care, prin intermediul narațiunii la
persoana întâi, prezintă cititorului gândurile, trăirile, emoțiile sale.
Titlul- face referire la natura interioară misterioasă („noapte”), iar dragostea și războiul
constituie temele și domeniile de experiență ce-l marchează adânc și copleșitor.
Tema- drama intelectualuluilucid care trece prin două experiențe fundamentale: iubirea și
războiul. Prima parte reprezintă drama iubirii iar a doua dramarăzboiului.
Conflictele romanului- interioare și au în vedere raporturile lui Gheorghidiu cu sine (în relația
de cuplu cu Ela) și cu lumea însăși (în război).
9
Acțiunea romanului începe sub semnul războiului.Incipitul romanului: în primăvara anului
1916, Ștefan Gheorghidiu se află concentrat undeva la graniță.Într-o zi la popota ofițerilor se
pornește o discuție despre căsătorie și dragoste, despre un ofițer care își ucide soția adulterină
și este achitat la proces. Această discuție declanșează memoria afectivă a personajului, acesta
vrând neapărat să meargă la Câmpulung să-și vadă soția.
Prin memorie involuntară Gheorghidiu aduce în prezent experiența erotică pe care o
notează în jurnal: „Eram căsătorit de doi ani jumătate cu o colegă de la Universitate și
bănuiam că mă înșeală”. Căsnicia este liniștită o vreme, mai ales că duc o viață modestă,
aproape de sărăcie, iubirea lor fiind singura avere.Moartea unchiul Tache îi aduce lui Ștefan o
moștenire substanțială,fapt ce schimbă radical viața tânărului cuplu.Sub influența Anișoarei,
verișoara lui Ștefan, Ela este atrasă în societatea modernă, lipsită de griji.În casă Anișoarei
cunosc un vag avocat, Domnul G. și Ștefan observă că soția sa îi acordă o atenție exagerată,
care, după opinia personajului narator, îi va deveni mai târziu amant.Gheorghidiu începe să
fie torturat de gelozie, iar cuplul se desparte.
După un timp cei doi se împacă și sublocotenentul Ștefan, fiind concentrat în armată pe
Valea Prahovei, aranjează ca Ela să petreacă vară la Câmpulung, dar îl zărește în oraș pe
Domnul G. și atunci nu se mai îndoiește că „venise pentru ea aici,îi era deci sigur
amant”.Plănuiește să îi omoare pe amândoi, dar se întâlnește cu locotenent- colonelul, care îl
silește să meargă împreună în regiment, fiind astfel împiedicat să își ducă la îndeplinire planul
de răzbunare.
În relația cu Ela- suferă o dramă a incompatibilității, care transformă căsnicia într-un eșec.
Trăsătura dominantă de caracter-orgoliu.
Treptat, fiind profund marcat de cealaltă dramă, războiul, gesturile sale față de propria soție
devin reci, sedispersează, se frâng.
Statutul social- tânăr sublocotenent combatant, și, totodată, profesorla Universitate.
10
Statutul psihologic- intelectual preocupat de probleme de conștiință, trăind în lumea ideilor.
LUCEAFĂRUL
de MIHAI EMINESCU
-romantismul-
Capodoperele lui Mihai Eminescu (1850-1889) stau mărturie a geniului său creator,
auimitoarei sale capacități de sinteză și a modului extraordinar în care a schimbat și înnoit
limbajul artistic românesc.
Poemul „Luceafărul” se încadrează în curentul literar romantism, două dintre trăsături
fiind: folosirea antitezei și utilizarea ca sursă de inspirație a folclorului.
Antiteza- procedeu dominant în acest poem se evidențiază prin: opoziția dintre lumea
pământească, a fetei de împărat și lumea nepământească, a Luceafărului; descrierea tânărului
Cătălin în raport cu Luceafărul. Prin utilizarea pronumelor personale „ei” și „noi” se
subliniază antiteza dintre ființele umane, muritoare, și ființele cerești, nemuritoare.
Incipitul- formula specifică basmelor: „A fost odată ca-n povești”. Întâmplările sunt puse sub
semnul unui timp nedeterminat în care faptele sunt unice și irepetabile:„a fost ca
niciodată”.Fata de împărat va avea atribute unice: „Din rude mari, împărătești”, „O prea
11
frumoasă fată”, „Și era una la părinți”, „Mândră-n toate cele”,„Cum e Fecioara între
sfinți”,„Și luna între stele”.
Elementele de opoziție- antiteza dintre omul comun, obișnuit, reprezentat de fata de împărat și
omul de geniu, reprezentat de Luceafăr.Totodată, în opoziție sunt și Cătălin și Luceafărul.
Luceafărul este o ființă supranaturală, care are doar înfățișare umană, dar spirit nepământesc
„Iar umbra feței străvezii/ E albă ca de ceară”, iar Cătălin este ființa pământească „ Cu obrăjei
ca doi bujori/De rumeni, bată-i vina”.
Imaginarul poetic este evidențiat prin: prezentarea lumiiterestre: „Spre umbra negrului
castel”, „Din umbra falnicelor bolți” și prezentarea lumii cosmice, a Luceafărului „Iar cerul
este tatăl meu/ Și mama mea e marea”.
Compoziția- 98 de strofe de tip catren, cu măsura versurilor de șapte- opt silabe și ritm iambic
combinat cu ritm amfibrahic;patru tablouri constituite pe alternanța celor două
planuri:terestru- uman și cosmic- universal, aflate în antiteză.
Tabloul I - spațiul terestru, în care singurătatea fetei predispune la visare. Apare motivul
literar al ferestrei, ca deschidere spre altă lume.De asemenea, apare motivul visului, ca singura
modalitate de întâlnire între fata de împărat și Luceafăr.
Tabloul al II-lea- subliniază jocul dragostei în care intră fata de împărat și Cătălin. Tănărul
apare ca un „viclean copil de casă”,„copil din flori și de pripas”.El îi arată fetei frumusețea
sentimentelor de dragoste și o inițiază în tainele acestora.
Tabloul al III-lea prezintă zborul intergalactic al Luceafărului. El face o călătorie în timp,
pentru a ajunge la Demiurg. Dialogul cu Demiurgul îi relevă lui Hyperion imposibilitatea de a
deveni muritor:„Ei au doar stele cu noroc/ Și prigoniri de soartă/ Noi nu avem nici timp, nici
loc/Și nu cunoaștem moarte”.
Tabloul al IV-lea- evidențiază intensitatea și profunzimea sentimentelor celor doi tineri,
Cătălin și Cătălina. Luceafărul este martor mut al iubirii lor:„Dar nu mai cade ca-n trecut/În
mări din tot înaltul”.Eliberat de patima iubirii, Luceafărul se detașează de lumea strâmtă,
meschină, superficială, exprimându-si desconsiderarea:„Ce-ți pasă ție, chip de lut/Dac-oi fi eu
sau altul?”.
Viziunea despre lume a autorului-este sintetizată prin tema poemului, condiția omului de
geniu și subliniată în finalul poemului. Finalul scoate în evidență antiteza dintre lumea
omului comun, o lume a aspirațiilor mărunte, o lume supusă destinului, o lume limitată și cea
a omului superior care aspiră spre absolut.Omul de geniu este conștient de condiția sa eternă,
raportată la cea efemeră a oamenilor obișnuiți, de care încearcă să se detașeze cu
luciditate:„Trăind în cercul vostru strâmt/ Norocul vă petrece/Ci eu în lumea mea mă
simt/Nemuritor și rece”.
12
MEZUL IERNII
de VASILE ALECSANDRI
-pastel-
Tema- natura încremenită sub încleștarea gerului, care compunetabloul „fantastic” al nopții de
iarnă.
Titlul- semnifică esența pastelului, descrierea anotimpului friguros deja instalat și în plină
desfășurare.
Compozițional- poezia este alcătuită din patru catrene cu caracter descriptiv, organizate în
două secvențe poetice: primele trei strofe- planul obiectiv, static, al naturii neclintite și ultima
strofă prezintă mișcarea unui element însuflețit din natură,lupul.
Prima strofă- tabloul nopții de iarnă cu natura mineralizată de gerul atotputernic: „În păduri
trăsnesc stejarii/ E un ger amar, cumplit”.
Această imagine este dezvoltată în strofele a doua și a treia, în tabloul grandios al naturii
proiectate în plan cosmic.Tabloul naturii- templu se realizează prin:
13
metafore:„nemărginitul templu”.
Ultimul catren constituie a doua secvență poetică, tabloul dinamic realizat în antiteză cu
încremenirea din secvența statică, continuată și aici, în primele două versuri:„Totul e în
neclintire, fără viață, fără glas”. Propoziția interogativă introdusă prin conjuncția
adversativă„Dar ce văd” aduce elementul dinamic, imaginea lupului și a prăzii sale, chiar
dacă și aceasta poartă sugestia morții.
„Mezul iernii” este un pastel reprezentativ prin echilibru compozițional și claritate,
tablou.fantastic și grandios al nopții de iarnă.
CÂINELE ȘI CĂȚELUL
de GRIGORE ALEXANDRESCU
-fabula-
Fabula-este specie a genului epic,ce conține o scurtă povestire alegorică, în versuri sau în
proză, în care sunt satirizate defecte omenești, cu scopul de a le îndrepta.
Tema fabulei„Câinele și cățelul” satirizează dorința celor care vor să parvină prin orice
mijloace, să ajungă puternici prin ipocrizie, aroganță și amenințări.
Universul operei.Un dulău pe nume Samson, stând de vorbă cu „un bou oarecare”, își exprimă
opiniile despre egalitate,arătându-șirevolta împotriva celor ce se simt superiori pentru că se
trag din neam nobil:„și eu poate sunt nobil, dar s-o arat nu-mi place”.
În acest timp, cățelul Samurache, luând în serios cele auzite, intervine în discuție și
apreciind ca fiind„minunată” gândirea lui Samson, li se adresează cu formula:„frații mei”.
Samson își schimbă brusc tonul și îi dă o replică violentă:„Noi frații tăi, potaie/ O să-ți dăm o
bătaie, care s-opomenești”. Samurache este derutat de ceea ce aude, iar dulăul își întărește
spusele „Adevărat, vorbeam că nu iubesc mândria și că urăsc pe lei/Că voi egalitate, dar nu
pentru căței”.
Ultimele versuri „Acestea între noi adesea o vedem/Și numai cu cei mari egalitate
vrem”constituie morala fabulei.
14
Modul de expunere- narațiunea.
Personaje- caracterizare:
15
TESTAMENT
de TUDOR ARGHEZI
-modernismul-
Poezia „Testament” deschide primul volum al autorului, apărut sub titlul „Cuvinte potrivite”
în 1927.
O trăsătură care atestă apartenența poemului la modernism este utilizarea și amestecarea
tuturor registrelor stilistice.Sunt prezente:
16
Patru elemente de construcție: titlul, incipitul, figurile semantice, elementele de prozodie.
Titlul-un substantiv abstract, comun. În sens propriu-un actjuridic prin care o persoană își
exprimă dorințele ce urmează a-i fi împlinite după moarte.În sens figurat- moștenirea
spirituală pe care autorul o oferă urmașilor.
Incipitul-„Nu-ți voi lăsa drept bunuri după moarte/ Decât un nume adunat pe-o carte”-
această moștenire aparent măruntă integrează un întreg univers, cel literar, care prin esența lui
nu este perisabil precum bunurile materiale.
Elementele de prozodie- contribuie la modernitatea textului:strofe inegale de la 4la 18
versuri,rimă împerecheată, iar măsura este variabilă, fiind cuprinsă între 9 și 11 cuvinte.
Astfel, în opinia mea, textul se constituie într-o operă de mare importanță artistică, într-o
artă poetică, în care autorul își exprimă viziunea artistică despre creator.
17
LEOAICĂ TÂNĂRĂ, IUBIREA
de NICHITA STĂNESCU
-neomodernismul-
Poezia „Leoaică tânără, iubirea” face parte din volumul „O viziune a sentimentelor”
(1964).
Opera se încadrează în genul literar liric și este o artă poeticăneomodernă, caracterizând
un eu liric vitalist, în care iubirea este sentimentul dominant, revitalizator atât pentru ființa sa,
cât și pentru poezie.
Arta poetică- este un crez literar, un program, o artă de a scrie.
Titlul- metafora- titlu asociază în mod inedit sentimentul iubirii unui unei feline
feroce,viclene.
Tema- viziunea asupra universului metamorfozat prin iubire.
18
simbolizează geneza, iarcomparația„când mai larg, când mai aproape/Ca o strângere
de ape” semnifică reinventarea în formă pură a tot ceea ce-l înconjoară pe îndrăgostit.
Simțurile sunt reinventate și percep doar ceea ce eul poetic dorește: „și privirea-n sus
țâșni/Curcubeu tăiat în două/Și auzul o-ntâlni/Tocmai lângă ciocârlii”.
ultima secvență- descrie iubirea ca un sentiment ce se perpetuează în timp. Iubirea este
acceptată, numai șochează simțurile, devenindo obișnuință „Peste care trece-
alene”,„leoaica tânără” se transformă în „leoaică arămie”, însă viclenia o
caracterizează în continuare „cu mișcările viclene/Încă-o vreme/ Și încă-o vreme”.
Mărcile subiectivității-„mi”,„m-„, „meu”, iar tipul de lirism este subiectiv.
O SCRISOARE PIERDUTĂ
de ION LUCA CARAGIALE
-comedia-
Comedia:
Comicul de nume:
19
„Zaharia”- verbul „a se zaharisi”, adică a îmbătrâni iar „Trahanache”- substantivul
„trahana”- cocă moale, ușor de modelat;
Cațavencu- substantivul „cață”- femeie rea, bârfitoare, sau substantivul „cațaveică”-
haină cu două fețe;
Dandanache- substantivul „dandana”- încurcătură, boacănă.
Comicul de limbaj:
Comicul de moravuri:
Acțiunea este simplă. Tipătescu, prefectul județului trimite o scrisoare de dragoste amantei
sale, Zoe, soția bunului său prieten Zaharia Trahanache. Aceasta o pierde, este găsită de
cetățeanul turmentat de la care o fură Cațavencu, liderul opoziției. Acesta îl șantajează pe
prefect și dorește voturile sale și ale membrilor partidului pentru a fi ales. În caz contrar va
20
face publică scrisoarea în ziarul al cărui director este. Scrisoarea este din nou pierdută și
găsită tot de către cetățeanul turmentat, care o înapoiază destinatarului.
Expozițiunea face cunoscută lectorului două personaje:, Ștefan Tipătescu, prefectul județului,
și Ghiță Pristanda,„polițaiul orașului” care discută un articol din ziarul „Răcnetul Carpaților”.
Intriga. Pristanda îi povestește prefectul despre discuția pe care a auzit-o pe furiș acasă la
Cațavencu, despre scrisoarea pe care acesta o găsit-o și care urma să-i aducă voturile necesare
câștigării alegerilor.
Desfășurarea acțiunii. Trahanache, președintele organizației locale, îi aduce lui Tipătescu
vestea că a avut o întrevedere cu Cațavencu și a aflat că acesta deține „o scrisoare de amor în
toată regula” adresată soției lui, Zoe, de către acesta.Evenimentele se precipită și se succed
într-un ritm alert.Tipătescu ordonă lui Pristanda să îl aresteze pe Cațavencu, pentru a recupera
scrisoarea, dar Zoe cere să îl elibereze imediat, pentru a negocia cu el. Cațavencu solicită să îi
fie sprijinită candidatura ca debutat. De la București sosește o depeșă care anunță obligația de
a-l alege „cu orice preț, dar cu orice preț” pe Agamemnon Dandanache, un candidat
necunoscut.
Punctul culminant este reprezentat de discursurile candidaților Farfuridi și Cațavencu și de
încăierareaoamenilor.
Conflictul:
un conflict principal, generat de lupta pentru putere dintre reprezentanții celor două
partide politice;
conflictul secundar- suspiciunile lui Farfuridi și Brânzovenescu privitoare la posibila
trădare politică a prefectului Tipătescu.
Relațiile temporale și spațiale
Zoe-caracterizare personaj
21
Tema comediei-este cea socială cu implicații politice.Tema se reflectă în construcția și în
atitudinea personajului Zoe, autorul utilizând cu finețe tipurile de comic, pentru a sublinia
aceste aspecte.
Statutul social a lui Zoe este subliniat în indicațiile scenice de la începutul piesei „Zoe, soția
celui de mai sus”.
Statutul psihologic-subliniază o femeie cu un caracter extrem de puternic, hotărâtă să
zdrobească pe oricine s-arîmpotriviplanurilor ei.
Statutul moral- pune în evidență calitățile și defectele acesteia. Ea are un rol determinant,
manipulând după propria dorință pe toți bărbații implicați în jocurile politice din piesă.
22