Eseuri Bac

ESEURI BACALAUREAT
Basmul cult Ion Creangă -Povestea lui Harap-Alb tema și viziunea despre lume p.3
Basmul cult Ion Creangă Povestea lui Harap-Alb particularități de construcție a personajului
p.5
Basmul cult Ion Creangă -Povestea lui Harap-Alb relația dintre două personaje p.8
Nuvela psihologică Ioan Slavici Moara cu noroc tema și viziunea despre lume p.11
Nuvela psihologică Ioan SlaviciMoara cu noroc particularități de construcție apersonajului
p.13
Nuvela psihologică Ioan Slavici Moara cu noroc relația dintre două personaje p.16
Nuvela istorică Costache Negruzzi Alexandru Lăpușneanul tema și viziunea despre lume p.19
Nuvela istorică Costache Negruzzi Alexandru Lăpușneanul particularități de construcție a
personajului p.24
Comedia Ion Luca Caragiale O scrisoare pierdută tema și viziunea despre lume p.29
Comedia Ion Luca Caragiale O scrisoare pierdută particularități de construcție a personajului
p.31
Comedia Ion Luca Caragiale O scrisoare pierdută relația dintre două personaje p.33
Romantismul Mihai Eminescu- Luceafărul tema si viziunea despre lume p.36
Simbolismul George Bacovia Plumb tema și viziunea despre lume p.38
Tradiționalismul Vasile Voiculescu În grădina Ghetsemani tema și viziunea despre lume
p.40
Modernismul Lucian Blaga Eu nu strivesc corola de minuni a lumii tema și viziunea despre
lume p.45
Modernismul Ion Barbu Riga Crypto și Lapona Enigel tema și viziunea despre lume p.47
Neomodernismul Nichita Stănescu Leoaică tânără, iubirea tema și viziunea despre lume p.49
Romanul realist-obiectiv Liviu Rebreanu Ion tema și viziunea despre lume p.51
Romanul realist-obiectiv Liviu Rebreanu Ion particularități de construcție a personajului p,54
Romanul realist-obiectiv Liviu Rebreanu Ion relația dintre două personaje p.57
1
Romanul tradiționalist Mihail Sadoveanu Baltagul tema și viziunea despre lume p.60
Romanul tradiționalist Mihail Sadoveanu Baltagul particularități de construcție a
personajului p.62
Romanul tradiționalist Mihail Sadoveanu Baltagul relația dintre două personaje p.64
Romanul realist-balzacian George Călinescu Enigma Otiliei tema și viziunea despre lume
p.67
Romanul realist-balzacian George Călinescu Enigma Otiliei particularități de construcție a
personajului p.69
Romanul realist-balzacian George Călinescu Enigma Otiliei relația dintre două personaje
p.72
Romanul modern, subiectiv, psihologic, al experienței Camil Petrescu Ultima noapte de
dragoste, întâia noapte de război tema și viziunea despre lume p.74
dragoste, întâia noapte de război particularități de construcție a personajului p.76
dragoste, întâia noapte de război relația dintre două personaje p.79
Romanul postbelic Marin Preda Moromeții tema și viziunea despre lume p.82
Romanul postbelic Marin Preda Moromeții particularități de construcție a personajului p.84
Romanul postbelic Marin Preda Moromeții relația dintre două personaje p.87
Drama modernă Marin Sorescu Iona tema și viziunea despre lume p.90
Drama modernă Marin Sorescu Iona particularități de construcție a personajului p.92
Modernismul Tudor Arghezi Testament tema si viziunea despre lume p.95
BASMUL CULT
2
Povestea lui Harap-Alb
de Ion Creangă
-tema și viziunea despre lume-
C1 Ion Creangă, adept al curentului literar realism, este considerat ca fiind unul dintre cei mai
reprezentativi scriitori români datorită autenticității sale, aspect reliefat în mai multe dintre
operele acestuia.
C2 „Povestea lui Harap Alb” de Ion Creangă, publicat în anul 1877 în revista “Convorbiri
literare ” este un basm cult, ce surprinde maturizarea tânărului neinițiat. Totodată, în basm,
accentul cade asupra forțelor binelui și ale răului ce acționează concomitent, soldându-se cu
victoria binelui. Fiind un basm cult, se remarcă cifrele 3,5 și obiectele miraculoase ce capătă
valoare de simbol. De asemenea, timpul este unul mitic, fabulos. O primă trăsătură a basmului
cult ce se evidențiază în text este prezența formulelor inițiale, mediane și finale"Amu cică era
odată „. Acestea au rolul de a introduce cititorul în lumea miraculoasă a basmului, în care totul
este posibil. O altă trăsătură a basmului cult ce se evidențiază în text este prezența unui erou
atipic, lipsit de puteri supranaturale. Protagonistul basmului, fiul de crai, devenit Harap-Alb pe
parcursul drumului său inițiatic, se remarcă prin calitățile sale.
C3 Tema operei este lupta dintre bine și rău, finalizată cu victoria binelui, iar ca teme secundare
amintim:tema maturizării și tema destinului. Concret, eroul parcurge drumul spre maturizare,
trecând printr-o serie de probe la care este supus și dobândind ulterior anumite valori etice și
morale.
R1 O prima secvență reprezentativă pentru tema și viziunea despre lume este cea surprinsă în
scenă coborârii în fântână, în care Spânul îi fură identitatea nobilă tânărului. Băiatul naiv dă
ascultare Spânului, fără a se gândi la consecințe.Astfel, statutul său social se schimbă o dată cu
coborârea în fântână, ce este asociată din punct de vedere mitologic cu o coborâre în infern.
Așadar, din fiu de crai, Harap-Alb devine slugă, iar Spânul dobândește statutul inițial al
tânărului.Se remarcă totodată evoluția socială a Spânului și involuția tânărului naiv, care, în lipsa
lui de maturitate este sancționată prin pierderea originilor nobile.Statutul social al protagonistului
este dat și de numele acestuia.Numele Harap-Alb îi este atribuit băiatului de către Spân și
semnifică sclav sau rob de origine nobilă prin adjectivul cromatic:”alb”
R2 O a doua secvență reprezentativă pentru tema și viziunea despre lume este cea care
surprinde încercarea lui Harap-Alb de a-i aduce fata Împăratului Roșu Spânului. Acest episod
este relevant, întrucât aducerea fetei este cea mai grea probă prin care trebuie să treacă
eroul.Protagonistul se îndrăgostește pe drum de fată, însă își respectă jurământul de a nu-i
dezvălui adevărata sa identitate.În cele din urmă, fata se dovedește a fi o farmazoană ce îl va
demasca pe Spân la întoarcere.Totodată, Spânul îi taie capul lui Harap-Alb, crezând că i-a
3
divulgat secretul, însă eroul este înviat ulterior.Gestul Spânului relevă diferența de caracter, și
modul în care personajele relaționează. Într-un final și Spânul este ucis de către cal, întrucât
omul spân și-a marcat încheierea rolului de inițiator.
E1 Un element de compoziție îl reprezintă conflictul. În basm conflictul dintre bine și rău se
încheie întotdeauna cu victoria binelui. Conflictul care se dezvoltă în operă este unul de natură
exterioară între protagonist și antagonist, fiecare apelând la propriile abilități pentru a-și atinge
scopul. Astfel, curajul și determinarea sunt calitățile care-l salvează pe Harap-Alb, iar intuiția
este cea care asigură confortul temporar Spânului. Spre deosebire de basmul popular,
protagonistul nu are însușiri excepționale, fiind un tânăr cu calități și defecte. Nici Spânul nu e
doar o întruchipare a răului, ci are și un rol inițiator .De aceea, calul nu îl ucide înainte ca
inițierea eroului să se fi încheiat.
E2 Un alt element de structură îl constituie finalul, care vine în întâmpinarea soluționării
conflictului.Deși Spânul îl omoară pe Harap-Alb, conflictul se finalizează în momentul în care
animalul credincios își răzbună stăpânul.Totodată, eroul este înviat de către farmazoană și
primește un nou statut social.În urmă căsătoriei, tânărul devine împărat și primește drept răsplată
împărăția.
Opera literară „Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creangă este un basm cult ce urmărește
victoria binelui asupra răului și drumul parcurs spre maturizarea tânărului neinițiat, fiind o operă
reprezentativă pentru tema și viziunea despre lume a lui Ion Creangă.Totodată, prezența
fabulosului și a miraculosului constituie repere importante care conferă originalitate și
autenticitate operei.
4
BASMUL CULT

de Ion Creangă
-particularități de construcție a personajului-
operele acestuia.
C2Basmul ‘’Povestea lui Harap-Alb’’ de Ion Creangă, publicat în anul 1877 în

revista “Convorbiri literare ” este un basm cult, ce surprinde maturizarea tânărului neinițiat.
Totodată, în basm accentul cade asupra forțelor binelui și ale răului ce acționează concomitent,
soldându-se cu victoria binelui.Fiind un basm cult, se remarcă cifrele 3,5 și obiectele miraculoase
ce capătă valoare de simbol. De asemenea, timpul este unul mitic, fabulos. O primă trăsătură a
basmului cult ce se evidențiază în text este prezența formulelor inițiale, mediane și finale. "Amu
cică era odată „Acestea au rolul de a introduce cititorul în lumea miraculoasă a basmului, în care
totul este posibil. O altă trăsătură a basmului cult ce se evidențiază în text este prezența unui erou
parcursul drumului său inițiatic, se remarcă prin calitățile sale.
În basmul ” Povestea lui Harap-Alb ”de Ion Creangă, Harap-Alb este personajul principal în
jurul căruia se polarizează întreaga acțiune. Totodată, acesta ilustrează tipul omului harnic, bun și
hotărât, dar care este imatur și neinițiat, urmând un drum spre maturizare .Deși acesta posedă un
statut privilegiat, nu are nicio însușire supranaturală.Numele care i-a fost atribuit de către Spân
este foarte sugestiv, deoarece contrastează cu 2 dintre statuturile sociale pe care tânărul le deține
pe parcursul acțiunii.Harap desemnează un sclav, rob, iar adjectivul cromatic alb face apel la
firea nobilă.Totodată, Spânul se dovedește a fi un personaj inițiator pentru că produce modificări
pe plan social moral și psihologic eroului.
Din punct de vedere social, statutul inițial al tânărului este cel de neinițiat, acesta trăind într-un
orizont al inocenței justificat prin tinerețea și lipsa de experiență. El este prezentat drept fiu de
crai și mezinul acestuia.Treptat, statutul nobil al eroului devine inexistent o dată cu întâlnirea
dintre acesta și Spân, întrucât naivitatea lui Harap-Alb este sancționată cu noul statut de slugă pe
care îl obține o dată cu scena coborârii în fântână. Incapabilitatea de sustragere îi oferă Spânului
privilegiul de a-i fura statutul eroulului până în momentul în care, ajutat de celelalte personaje,
Harap-Alb învie și își câștigă un statut superior, cel de împărat.
Din punct de vedere moral, Harap-Alb este un personaj caracterizat prin bunătate și respect.
Acesta reprezintă întruchiparea binelui ce reușește să învingă răul, obținând într-un final
5
tronul.Totodată, acesta este răsplătit pentru valorile sale morale de către Sfânta Duminică ce-l
ajută în drumul său inițiatic, în urmă milostivirii sale.
Din punct de vedere psihologic, Harap-Alb este un tânăr lipsit de experiență și neîncrezător în
forțele proprii. Acesta reprezintă tipul tânărului neinițiat care încalcă sfaturile părintești,
aventurându-se în locuri primejdioase. Totodată, Harap Alb cunoaște un lung proces de
maturizare în urma căruia dobândește experiență, iar naivitatea inițială de a crede în bunătatea și
corectitudinea oamenilor este înlocuită cu temperarea și siguranța de sine.
Ca și trăsătură dominantă a eroului, se remarcă naivitatea acestuia regăsită în special în

secvența coborârii în fântână. Odată cu rătăcirea eroului în pădurea labirint și întâlnirea cu
Spânul, soarta protagonistului avea să ia o întorsătură neașteptată, imprevizibilă. Băiatul naiv dă
ascultare Spânului, fără a se gândi la urmări. Astfel, statutul său social se schimbă o dată cu
coborârea în fântână, ce este asociată din punct de vedere mitologic cu o coborâre în
Infern.Așadar, din fiu de crai, Harap-Alb devine slugă, iar Spânul dobândește statutul inițial al
tânărului.Se remarcă totodată evoluția socială a Spânului și involuția tânărului naiv, iar lipsa lui
de maturitate este sancționată prin pierderea originilor nobile.Statutul social al protagonistului
O a două secvență ilustrativă pentru naivitatea protagonistului este cea a trecerii podului .În
plan simbolic această scenă reprezintă trecerea de la copilărie la maturitate, iar în planul acțiunii
este o probă a curajului, fiind o calitate necesară a mezinului de a deveni împărat. Deși dovedește
curaj, tânărul este lipsit de experiență și incapabil să-și recunoască tatăl deghizat în urs. Calul
este cel care se năpustește asupra ursului, iar Harap Alb este cel care atacă ursul, prin aceasta
dovedindu-se mai întâi vitejia și îndemânarea calului, și mai apoi, curajul lui Harap Alb.
E1 Un element de compoziție îl reprezintă conflictul.În basm, conflictul dintre bine și rău se

doar o întruchipare a răului, ci are și un rol inițiator, de aceea calul nu îl ucide înainte că inițierea
eroului să se fi încheiat.
conflictului.Deși Spânul îl omoară pe Harap-Alb, conflictul se finalizează în momentul în care
primește un nou statut social. În urma căsătoriei, tânărul devine împărat și primește drept răsplată
împărăția.Astfel, binele învinge răul, restabilind ordinea lumii.
6
Harap-Alb este un personaj complex, reprezentativ pentru opera lui Creangă, al cărui destin
urmărește drumul spre maturizare și dobândirea unui nou statut social.Totodată, în etapa de
maturizare a tânărului contribuie și Spânul drept un pedagog rău ce aduce modificări
protagonistului pe plan moral, social și psihologic. Astfel, basmul „Povestea lui Harap-Alb”
poate fi considerat un bildungsroman.
BASMUL CULT

7
de Ion Creangă
-relația dintre două personaje-
operele acestuia.
C2 „Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creangă, publicat în anul 1877 în revista “Convorbiri
literare ” este un basm cult, ce surprinde maturizarea tânărului neinițiat.Totodată, în basm
accentul cade asupra forțelor binelui și ale răului ce acționează concomitent, soldându-se cu
victoria binelui. Fiind un basm cult, se remarcă cifrele 3,5 și obiectele miraculoase ce capătă
valoare de simbol. De asemenea, timpul este unul mitic, fabulos. O primă trăsătură a basmului
cult, ce se evidențiază în text este prezența formulelor inițiale, mediane și finale. "Amu cică era
odată „. Acestea au rolul de a introduce cititorul în lumea miraculoasă a basmului, în care totul
este posibil. O altă trăsătură a basmului cult ce se evidențiază în text este prezența unui erou
parcursul drumuli său inițiatic, se remarcă prin calitățile sale.
C3 În opera literară, „Povestea lui Harap-Alb”, relația dintre Harap-Alb și Spân devine
reprezentativă pentru tema și viziunea despre lume a autorului, întrucât se bazează pe paradigma
mentor-învățăcel. Harap Alb este protagonistul basmului, iar Spânul este antagonistul.Primul
întruchipează binele, dar este un erou atipic pentru basm, deoarece este lipsit de însușiri
supranaturale, fiind construit ca o ființă ce învață din greșeli.Nici antagonistul, care reprezintă
forțele răului nu este un personaj tipic pentru basm întrucât nu este un zmeu sau un animal
fabulos.
Din punct de vedere social , statutul inițial al tânărului este cel de neinițiat, acesta trăind într-un
orizont al inocenței justificat prin tinerețea și lipsa de experiență. El este prezentat drept fiu de
crai și mezinul acestuia.Treptat, statutul nobil al eroului devine inexistent o dată cu întâlnirea
dintre acesta și Spân, întrucât naivitatea lui Harap-Alb este sancționată cu noul statut de slugă pe
care îl obține o dată cu scena coborârii în fântână. Incapabilitatea de sustragere îi oferă Spânului
privilegiul de a-i fura statutul eroulului până în momentul în care ajutat de celelalte personaje,
Harap-Alb învie și își câștigă un statut superior, cel de împărat. .
Din punct de vedere moral, Harap-Alb este un personaj caracterizat prin bunătate și respect.
Acesta reprezintă întruchiparea binelui ce reușește să învingă răul obținând într-un final
tronul.Totodată, acesta este răsplătit pentru valorile sale morale de către Sfânta Duminică care-l
ajută în drumul inițiatic, în urma milostivirii lui.
8
Din punct de vedere psihologic, Harap-Alb este un tânăr lipsit de experiență și neîncrezător în
forțele proprii. Acesta reprezintă tipul tânărului neinițiat care încalcă sfaturile părintești,
aventurându-se în locuri primejdioase. Totodată, Harap Alb cunoaște un lung proces de
maturizare în urma căruia dobândește experiență, iar naivitatea inițială de a crede în bunătatea și
corectitudinea oamenilor este înlocuită cu temperarea și siguranța de sine.. .
Totodată, Spânul este personajul negativ, răul care seamănă în lume teroare și răutate. Spânul
nu este un personaj tipic, întrucât nici el nu este înzestrat cu atribute miraculoase, nefiind un
zmeu sau un animal fabulos. În ceea ce privește statutul social al acestuia, se poate remarca încă
de la început prezența unei persoane trecute prin viață, deoarece acesta știe cum să îl păcălească
pe fiul de Crai, prefăcându-se în slugă pentru a-i fura identitatea Așadar, el se remarcă drept un
om rău având o proastă condiție socială.
Din punct de vedere moral, ca orice antagonist, Spânul este un personaj imoral, înzestrat doar
cu defecte, fiind caracterizat prin ipocrizie, lașitate, viclenie considerat însă "răul necesar", ghid
spiritual, inițiator pentru Harap-Alb. El recurge la diverse planuri pentru a face rău societății.
Defectele sale, fățărnicia, lăcomia, răutatea ies la iveală oridecâteori relaționează cu celelalte
personaje.
Din punct de vedere psihologic, Spânul reprezintă răul necesar și se remarcă prin vicleșug,
dând dovadă de puterea unui manipulator priceput, invidios și rău.El este stăpân pe sine,
acționând cu ușurință.
R1 O prima secvență reprezentativă pentru relația dintre cele două personaje este cea
surprinsă în scena coborârii în fântână, în care Spânul îi fură identitatea nobilă tânărului. Băiatul
naiv dă ascultare Spânului, fără a se gândi la urmări.Astfel, statutul său social se schimbă odată
cu coborârea în fântână, ce este asociată din punct de vedere mitologic cu o coborâre în Infern.
Așadar, din fiu de crai, Harap-Alb devine slugă, iar Spânul dobândește statutul inițial al
tânărului.Se remarcă totodată evoluția socială a Spânului și involuția tânărului naiv, care în lipsa
lui de maturitate este sancționat prin pierderea originilor nobile.Statutul social al protagonistului
R2 O a doua secvență reprezentativă pentru relația dintre cele două personaje este cea care
surprinde încercarea lui Harap-Alb de a-i aduce fata Împăratului Roșu Spânului. Acest episod
este relevant, întrucât aducerea fetei este cea mai grea probă prin care trebuie să treacă eroul.
Protagonistul se îndrăgostește pe drum de fată, însă își respectă jurământul de a nu-i dezvălui
adevărata sa identitate. În cele din urmă, fata se dovedește a fi o farmazoană ce îl va demasca pe
Spân la întoarcere.Totodată, Spânul îi taie capul lui Harap-Alb, crezând că i-a divulgat secretul,
însă eroul este înviat ulterior.Gestul Spânului relevă diferența de caracter, și modul în care
personajele relaționează.
9
E1 Un element de compoziție îl reprezintă conflictul. În basm, conflictul dintre bine și rău se
doar o întruchipare a răului ci are și un rol inițiator, de aceea calul nu îl ucide înainte ca inițierea
eroului să se fi încheiat.

conflictului. Deși Spânul îl omoară pe Harap-Alb, conflictul se finalizează în momentul în care
primește un nou statut social.În urmă căsătoriei, tânărul devine împărat și primește drept răsplată
împărăția.
Relația dintre cele două personaje ilustrează sensul didactic al basmului, căci Spânul nu e doar
o întruchipare a răului, ci are și rolul inițiatorului fiind un “rău necesar”. Astfel, Harap Alb și
Spânul reprezintă două personaje opuse, primul caracterizat prin bunătate, respectiv al doilea
caracterizat prin răutate, ilustrând caractere reprezentative pentru tema și viziunea despre lume a
autorului.
NUVELA PSIHOLOGICĂ
Moara cu noroc
10
de Ioan Slavici
C1 Ioan Slavici, adept al curentului literar realism, este considerat ca fiind unul dintre cei mai
reprezentativi scriitori români, datorită autenticității sale, aspect reliefat în mai multe dintre
operele acestuia.
C2 „Moara cu noroc” de Ioan Slavici, publicată în anul 1881 în volumul “Novele din
popor” este o nuvelă realistă de factură psihologică, în care se reflectă lumea satului
transilvănean, prin prezentarea veridică a societății ardelenești.Totodată, în nuvelă accentul cade
asupra complexității personajelor, folosindu-se tehnici de analiză psihologică (introspecția,
monologul, memoria afectivă)
C3 Tema operei o reprezintă consecințele nefaste ale dorinței de îmbogățire, iar ca teme
secundare amintim: tema familiei și tema destinului.Astfel, Ioan Slavici ilustrază în opera sa
virtuți morale precum cinstea, sinceritatea și cumpătarea, atrăgând atenția asupra unor aspecte
din viața socială.
R1 O primă secvență reprezentativă pentru tema și viziunea despre lume este cea din incipitul
nuvelei, ce surprinde teza moralizatoare prin vorbele înțelepte ale bătrânei ”Omul să fie
mulțumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăția, ci liniștea colibei tale te face
fericit”.Potrivit vorbelor acesteia, fericirea nu trebuie căutată în bunăstarea materială, întrucât
aici sărăcia este asociată cu fericire, în timp ce bogăția este văzută ca posibilă sursă a nefericirii.
Neascultarea vorbelor înțelepte ale bătrânei de către Ghiță va duce mai apoi la asumarea
consecințelor, întrucât setea de înavuțire și înstrăinarea de familie va fi pedepsită cu moartea.
R2 O a doua secvență reprezentativă pentru tema și viziunea despre lume o reprezintă apariția
lui Lică, șeful porcarilor la Moara cu noroc. Naratorul insistă asupra portretului fizic și asupra
vestimentației lui Lică, detalii care sugerează caracterul personajului „un om dur, rece....de o
frumusețe malefică”. Latura autoritară a lui Lică este evidențiată în dialogul cu Ghiță:” Eu voiesc
să știu totdeauna cine umblă pe drum...cred că ne-am înțeles’’. Astfel, sosirea lui constituie
intriga nuvelei, declanșând în sufletul lui Ghiță un conflict interior și tulburarea armoniei
familiei.Din dorința îmbogățirii, Ghiță profită de oportunitate și se aliază cu Lică, însă se
înstrăinează tot mai mult de familie.Cu toate că protagonistul ia toate măsurile de apărare
împotriva lui Lică, acesta nu poate renunta la aspirațiile sale, chiar dacă sursele de venit provin
din afaceri necurate.
E1 Un prim element de structură și compoziție îl constituie conflictul. Fiind o nuvelă

psihologică, conflictul major este cel interior.Ghiță trăiește un puternic conflict interior, oscilând
între dorința de a rămâne un om cinstit și dorința de a se îmbogăți alături de Lică.Astfel,
11
conștientizând în ce stare se află, Ghiță le spune copiilor săi :”Bieții mei copii, voi nu mai puteți
spune că ați avut, așa cum au avut părinții voștri, un tată cinstit ”, această replică sugerând că
cinstea este văzută drept o valoare de către Ghiță .Totodată, conflictul se reflectă și pe plan
exterior în confruntarea dintre Ghiță și Lică. Deși ambii reprezintă firi puternice, Lică este mai
abil decât Ghiță și știe să se descurce în diferite situații, motiv pentru care protagonistul devine
laș și temător. Conflictul dintre Ghiță și Lică se reflectă în conștiința personajului principal prin
pierderea încrederii în sine, ceea ce afectează grav relațiile sale de familie.
E2 Un alt element de structură și compoziție îl reprezintă finalul operei, care o readuce în

prim plan pe bătrână. Aceasta încheie simetric nuvela printr-o replică ce face apel la destinul
tragic al personajelor”Așa le-a fost dată”. Astfel, avertismentul de la început își confirmă
valoarea de adevăr universal.Cei doi soți au murit în condiții dramatice, iar Lică a ales să se
sinucidă, pentru a nu cădea viu în mâinile lui Pintea. Destinul este necruțător și moralizator,
salvându-se doar cei inocenți-copiii și cei virtuoși-bătrâna.Totodată, nuvela ilustrează teza
moralizatoare potrivit căreia nimic nu rămâne în viață nerăsplătit sau nepedepsit.
„Moara cu noroc” de Ioan Slavici este o nuvelă realistă de factură psihologică întrucât
urmărește consecințele dorinței de îmbogățire, frământările personajelor în planul conștiinței, și
lupta pentru putere și afirmare în societatea secolului al 19-lea. Totodată, eșecul familiei lui
Ghiță este generat într-o bună măsură de eșecul comunicării datorat în mare parte vanității
masculine.
De asemenea, nuvela pune accent pe latura psihologică a personajului principal, realizând
totodată personaje tipice cu caractere deosebit de puternice.
NUVELA PSIHOLOGICĂ
Moara cu noroc
12
de Ioan Slavici
-particularități de construcție a personajului -
reprezentativi scriitori români, datorită autenticității sale, aspect reliefat în mai multe dintre
operele acestuia.
asupra complexității personajelor, folosindu-se tehnici de analiză psihologică(introspecția,
monologul, memoria afectivă).
C3 În nuvela „Moara cu noroc” de Ioan Slavici, Ghiță este personajul principal în jurul căruia
se polarizează întreaga acțiune.Totodată, acesta ilustrează inițial tipul individului harnic, modest,
care dorește să se autodepășească, iar ulterior devine tipul omului necinstit, deoarece ajunge să se
îmbogățească pe urma nelegiuirilor comise împreună cu Lică.Confruntarea cu soacra sa din
prologul nuvelei pune în evidență un conflict al mentalităților, în care Ghiță ironizează vorbele
bătrânei fără să își dea seama de consecințele acțiunilor sale, având drept urmare destinul tragic
al protagonistului.
Din punct de vedere social, Ghiță este mai întâi un cizmar sărac, soțul Anei și tatăl a doi copii,
însă ulterior acesta devine un arendaș bogat și necinstit, fiind anchetat de multe ori pentru faptele
comise împreună cu Lică. Astfel, din momentul în care Lică își face apariția, echilibrul familiei
este tulburat, iar Ghiță începe să se înstrăineze treptat față de soție, dar și față de copii, toate
acestea din dorința lui de avuție.
Din punct de vedere moral, protagonistul trece printr-o perioadă de involuție, deoarece de la
tipul omului harnic, blând și cinstit devine lacom, egocentric și agresiv. Astfel, degradarea sa
morală survine ca urmare a schimbărilor de statut social.
Din punct de vedere psihologic, Ghiță este caracterizat în faza inițială ca fiind stăpân pe sine,
hotărât, extravertit, dar mai apoi, sub influența lui Lică, acesta devine introvertit,
dezechilibrat emoțional, nesigur, temător, având un caracter slab, comparativ cu firea puternică
pe care o deținea inițial.
R1 Ca și trăsătură dominantă a personajului pricipal, se evidențiază lăcomia acestuia, regăsită

în secvența în care Lică își face apariția la Moara cu noroc. Această scenă determină nașterea
lăcomiei în mintea personajului principal, deoarece șeful porcarilor reușește să-l ademenească să
ia parte la afacerile lui.Ghiță, dorind să se îmbogățească, acceptă, astfel că ajunge să facă parte
din anturajul lui Lică. Astfel, sosirea lui Lică constituie intriga nuvelei, declanșând în sufletul lui
13
Ghiță un conflict interior și tulburarea armoniei familiei. Din dorința îmbogățirii, Ghiță profită de
oportunitate și se aliază cu Lică, însă se înstrăinează tot mai mult de familie. Cu toate că
protagonistul ia toate măsurile de apărare împotriva lui Lică, acesta nu poate renunța la
aspirațiile sale, chiar dacă sursele de venit provin din afaceri necurate. Deși aparent cei doi par a
fi buni prieteni, Sămădăului nu-i convine un om care să nu-i știe de frică.Astfel, acesta distruge
treptat imaginea de om cinstit pe care Ghiță o avea în față oamenilor prin acuzații și
jafuri.Protagonistul pierde într-un final respectul și încrederea oamenilor și se teme că familia lui
va avea de suferit din pricina faptelor comise.
R2 O altă secvență semnificativă pentru particularitațiile de construcție a personajului este

scena numărării banilor pe ascuns în una dintre odăile hanului. Protagonistul are parte de o
ascensiune în plan material, dar în același timp o decădere în plan moral.Primind bani de la Lică,
acesta nu are nicio satisfacție, întrucât își dă seama că aceștia nu sunt câștigați în mod
cinstit.Ghiță se îndepărtează treptat și de Ana, soția sa, și de restul familiei, lăsându-se condus de
lăcomie.În această secvență, setea de înavuțire atinge apogeul, deoarece în aceste momente nimic
nu mai conta în afară de bani.Astfel, personajul principal își neglijează familia pentru bani, motiv
ce o determină pe Ana să fugă în brațele Sămădăului despre care i se formase o impresie bună.
E1 Un prim element de structură și compoziție îl constituie conflictul. Fiind o nuvelă

psihologică, conflictul major este cel interior. Ghiță trăiește un puternic conflict interior, oscilând
între dorința de a rămâne un om cinstit și dorința de a se îmbogăți alături de Lică.Totodată,
conflictul se reflectă și pe plan exterior în confruntarea dintre Ghiță și Lică.Deși ambii reprezintă
firi puternice, Lică este mai abil decât Ghiță și știe să se descurce în diferite situații, motiv pentru
care protagonistul devine laș și temător. Conflictul dintre Ghiță și Lică se reflectă în conștiința
personajului principal prin pierderea încrederii în sine, afectând grav relațiile sale de familie.

prim plan pe bătrână. Aceasta încheie simetric nuvela printr-o replică care face apel la destinul
sinucidă, pentru a nu cădea viu în mâinile lui Pintea.Astfel, destinul este necruțător și
moralizator, salvându-se doar cei inocenți-copiii și cei virtuoși-bătrâna. Totodată, nuvela
ilustrează teza moralizatoare potrivit căreia nimic nu rămâne în viață nerăsplătit sau nepedepsit.
Ghiță este un personaj complex, reprezentativ pentru opera lui Slavici, un personaj tragic,
debusolat, al cărui destin ilustrează consecințele nefaste ale dorinței de îmbogățire.Drama
comunicării duce la înstrăinarea de sine și înstrăinarea de familie.Astfel, destinul său tragic este
14
generat de nerespectarea normelor morale ale societății, în ciuda avertizărilor primite de la
bătrână.Așadar, prin urmărirea efectelor de îmbogățire, frământările personajelor în planul
conștiinței, conflictul interior,”Moara cu noroc” de Ioan Slavici este o capodoperă a literaturii
române încadrându-se în curentul realism, fiind o nuvelă de factură psihologică.
NUVELA PSIHOLOGICĂ
Moara cu noroc
15
de Ioan Slavici
operele acestuia.
asupra complexității personajelor, folosindu-se tehnici de analiză psihologică(introspecția,
monologul, memoria afectivă).
În operă, personajele Ghiță și Lică sunt puternic individualizate, relația acestora bazându-se pe
raportul a două forțe. Deși amândoi reprezintă două firi puternice, Lică se dovedește a fi mai abil
decât Ghiță, motiv ce produce teamă și supunere pentru protagonist, dar și generarea unei
involuții pe plan moral și psihologic.O dată cu apariția sa la cârciumă, echilibrul familiei se
distruge. În nuvela „Moara cu noroc” de Ioan Slavici, Ghiță este personajul principal în jurul
căruia se polarizează întreagă acțiune.Totodată, acesta ilustrează inițial tipul individului harnic,
modest, care dorește să se autodepășească, iar ulterior devine tipul omului necinstit, deoarece
ajunge să se îmbogățească de pe urma nelegiuirilor comise împreună cu Lică.
Din punct de vedere social, Ghiță este mai întâi un cizmar sărac, soțul Anei și tatăl a doi copii,
însă ulterior acesta devine un arendaș bogat și necinstit, fiind anchetat de multe ori pentru faptele
comise împreună cu Lică.Astfel, din momentul în care Lică își face apariția, echilibrul familiei
este tulburat, iar Ghiță începe să se înstrăineze treptat față de soție, dar și față de copii, toate
acestea din dorința lui de avuție.
Din punct de vedere moral, protagonistul trece printr-o perioadă de involuție, deoarece de la
tipul omului harnic, blând și cinstit devine lacom, egocentric și agresiv.Astfel, degradarea sa
morală survine ca urmare a schimbărilor de statut social.
Din punct de vedere psihologic, Ghiță este caracterizat în faza inițială ca fiind stăpân pe sine,
hotărât, extrovertit, dar mai apoi sub influența lui Lică acesta devine introvertit,
dezechilibrat emoțional, nesigur, temător, având un caracter slab, comparativ cu firea lui
puternică pe care o deținea inițial.
Lică Sămădăul este personajul secundar și negativ al acestei nuvele ce deține controlul asupra a
tot ce se întâmplă și îl influențează pe protagonist pe tot parcursul acțiunii.
Din punct de vedere social, Sămădăul este șeful porcarilor, dar încă de la prima sa apariție, se
comportă ca un stăpân absolut peste oameni și peste locuri. Portretul fizic al acestuia este
16
detaliat, Lică era „un om de treizeci și șase de ani, înalt, uscățiv și supt la față, cu mustață
lungă, cu ochii mici și verzi și cu sprâncene dese”
Din punct de vedere moral, Lică este un personaj imoral, grație nelegiuirilor produse, care se
conduce după legi proprii, altele decât cele ale satului.
Din punct de vedere psihologic, Lică este o fire puternică, orgolioasă și extrovertită, cunoscător
al psihologiei umane, un manipulator abil și priceput.Experiența îl determină să se folosească de
slăbiciunile cârciumarului pentru a-l transforma într-un partener de afaceri valoros.
O secvență reprezentativă pentru relația dintre cele două personaje este cea în care
Sămădăul își face apariția la cârciumă, urmând ca Ghiță să se se aliaze cu acesta. Naratorul
insistă asupra portretului fizic și asupra vestimentației lui Lică, detalii care sugerează caracterul
personajului „un om dur, rece....de o frumusețe malefică”.Latura autoritară a lui Lică este
evidențiată în dialogul cu Ghiță:”Eu voiesc să știu totdeauna cine umblă pe drum...cred că ne-
am înțeles” .Astfel, sosirea lui constituie intriga nuvelei, declanșând în sufletul lui Ghiță un
conflict interior și tulburarea armoniei familiei. Din dorința îmbogățirii, Ghiță profită de
oportunitate și se aliază cu Lică, însă se înstrăinează tot mai mult de familie.Cu toate că
protagonistul ia toate măsurile de apărare împotriva lui Lică, acesta nu poate renunța la
aspirațiile sale, chiar dacă sursele de venit provin din afaceri necurate.
Deși aparent cei doi par a fi buni prieteni, Sămădăului nu-i convine un om care să nu-i știe de
frică.Astfel, acesta distruge treptat imaginea de om cinstit pe care Ghiță o avea în fața oamenilor
prin acuzații și jafuri.Protagonistul pierde într-un final respectul și încrederea oamenilor și se
teme că familia lui va avea de suferit din pricina faptelor comise.
O a doua scenă reprezentativă pentru relația dintre cei doi este secvența în care Ghiță își
aruncă soția în brațele Sămădăului.Episodul surprinde un protagonist dezumanizat, care, orbit de
dorința de a se răzbuna, este dispus să își sacrifice familia.Astfel, Ana este dezgustată de
lașitatea soțului, ce merge să-l anunțe pe jandarmul Pintea că Lică are asupra lui banii furați, și i
se dăruiește întru totul lui Lică.Dându-și seama de infidelitatea soției, Ghiță o ucide, fiind la
rândul lui omorât la ordinul lui Lică.
E1 Un prim element de structură și compoziție îl constituie conflictul.Fiind o nuvelă

psihologică, conflictul major este cel interior.Ghiță trăiește un puternic conflict interior, oscilând
între dorința de a rămâne un om cinstit și dorința de a se îmbogăți alături de Lică.Totodată,
conflictul se reflectă și pe plan exterior în confruntarea dintre Ghiță și Lică.Deși ambii reprezintă
firi puternice, Lică este mai abil decât Ghiță și știe să se descurce în diferite situații, motiv pentru
care protagonistul devine laș și temător. Conflictul dintre Ghiță și Lică se reflectă în conștiința
personajului principal prin pierderea încrederii în sine, afectând grav relațiile sale de familie.

prim plan pe bătrână. Aceasta încheie simetric nuvela printr-o replică ce face apel la destinul
17
sinucidă, pentru a nu cădea viu în mâinile lui Pintea.Destinul este necruțător și moralizator,
salvându-se doar cei inocenți-copiii și cei virtuoși-bătrână. Totodată, nuvela ilustrează teza
moralizatoare potrivit căreia nimic nu rămâne în viață nerăsplătit sau nepedepsit.
Relația dintre cele două personaje rămâne reprezentativă, întrucât cele două personalități
reușesc să restabilească ordinea lumii tradiționale.Fiind două personaje cu personalități
puternice, Slavici ilustrează în opera sa o luptă pentru înavuțire, care va fi mai apoi sancționată
de puterea destinului.Astfel, Lică îl influențează în mod negativ pe protagonist, care se lasă
păcălit de valoarea banului.
ALEXANDRU LĂPUȘNEANUL
de Costache Negruzzi
18
-Tema şi viziunea despre lume -
Context/ Perioada pașoptistă(1830-1860) se caracterizează prin imprimarea unui

Încadrarea
puternic spirit național culturii autohtone, accentul punându-se pe literatura
autorului într-o
epocă/ mişcare originală și pe evidențierea valorilor naționale. Valorificarea elementului
literară/ curent național are loc cu ajutorul a trei mari surse de inspirație: istoria națională,
literar şi a textului folclorul românesc și natura.
în opera autorului
Costache Negruzzi, un important om politic, scriitor și reprezentant de seamă al
perioadei și generației pașoptiste, o epocă de avânt revoluționar, de emancipare
socială și națională, caracterizată de spirit critic, conștiință civică și patriotică, s-
a afirmat în variate domenii, opera lui fiind vastă și diversificată. Printre operele
sale cele mai cunoscute se regăsesc Alexandru Lăpușneanul, Sobieski și
românii, Duchesa Milanului și Melancolii.
Opera Alexandru Lăpușneanul a fost prima nuvelă istorică din literatura
română, o capodoperă a speciei, publicată în anul 1840, la Iași, în perioada
pașoptistă, în primul număr al revistei Dacia literară, condusă de Mihail
Kogălniceanu, care militează pentru o literatură națională originală. Nuvela este
inspirată din istoria națională, potrivit recomandărilor formulate de
Kogălniceanu în manifestul literar al romantismului românesc, articolul intitulat
„Introducție”. Este o nuvelă deoarece este o construcție riguroasă, epică, în
proză, cu un fir narativ central și conflict puternic, în care personajele –relativ
puține- sunt caracterizate succint cu scopul de a pune în lumină trăsăturile
protagonistului, accentul căzând pe involuția acestuia.
Evidenţierea a Opera „Alexandru Lăpușneanul” se încadrează în curentul romantism

două trăsături
prin tema de inspirație istorică, prin protagonistul eponim cu trăsături
care fac posibilă
încadrarea într-un nemaiîntâlnite, aflat în situații excepționale, prin personaje construite în
curent cultural/ antiteză și prin culoarea epocii redată în descrieri cu valoare documentară( de
literar, într-o exemplu, portretul doamnei Ruxanda, vestimentația lui Lăpușneanul în bisrică,
perioadă sau într-
o orientare masa domnească), prin replici devenite celebre și gesturi spectaculoase.
tematică;
Nuvela istorică este o specie literară, preferată de romantici, de aceea, și
Costache Negruzzi optează în spirit pașoptist pentru zugrăvirea unui episod
inspirat din Evul Mediu românesc în ceea ce privește tema subiectul, personajele
și culoarea epocii(mentalități, comportamente, relații sociale, obiceiuri,
vestimentație, limbaj).
19
Autorul, pentru a realiza o scriere originală, valorifică cronicile moldovenești ale
lui Grigore Ureche și Miron Costin, care împart același titlu, Letopisețul Țării
Moldovei. Din cronica lui Ureche, Negruzzi preia imaginea personalității lui
Alexandru Lăpușneanul și motto-urile capitolelor I și IV, scena uciderii celor 47
-prima
de boieri din capitolul al II-lea și a morții domnitorului din final. De asemenea,
trăsătură detaliile din trecutul doamnei Ruxanda au ca izvor de inspirație aceeași cronică.
Totuși, în spirit romantic, autorul intervine în adevărul istoric prin apel la
ficțiune, unele evenimente fiind rodul imaginației sale. Spre exemplu, deși
istoria atestă faptul că, la revenirea lui Alexandru Lăpușneanul, Moțoc fuge în
Polonia, unde este decapitat, Negruzzi îl păstrează ca personaj, ca să îi poată
oferi domnitorului o caracterizare mai amplă. O creație a autorului este boierul
Stroici, neatestat documentar și care, prin atitudinea necuviincioasă față de
domnitor, reprezintă, de fapt, idealurile democratice ale pașoptiștilor.
Pe de altă parte, o altă trăsătură a romantismului o reprezintă construcția

personajelor aflate în antiteză. Un prim exemplu concret se observă între
cruzimea lui Alexandru Lăpușneanul și soția sa, Ruxanda (demon-înger). De
asemenea, se remarcă un contrast între tipologia boierului trădător, lingușitor
(Moțoc) și boierul patriot, lipsit de ipocrizie (Spancioc, Stroici). Un alt aspect
relevant îl reprezintă folosirea unui personaj istoric cunoscut, cu trăsături
morale neobișnuite, care acționează în împrejurări excepționale,
protagonistul(spre exemplu, scena uciderii celor 47 de boieri).
-a doua
trăsătură
Ilustrarea temei Tema nuvelei istorice gravitează în jurul luptei pentru putere în epoca
prin două medievală, în Moldova secolului al XVI-lea, făcându-se apel și la evocarea unei
episoade/ scene perioade zbuciumate din istoria acestei țări, când Alexandru Lăpușneanul se afla
comentate
la a doua sa domnie (1564-1569), luptând pentru a-și impune și menține
autoritatea domnească. De asemenea, se urmăresc, simultan, și consecințele
nefaste ale puterii concentrate în mâna unui tiran, care își exploatează poporul,
abuzând în mod constant de poziția socială pe care o are și de privilegiile care
vin odată cu aceasta.
Un episod edificator în acest sens poate fi reprezentat de incipitul operei, în
capitolul I, care dezvăluie întoarcerea lui Alexandru Lăpușneanul la tronul
20
Moldovei, în 1564, în fruntea unei armate turcești, și întâlnirea cu solia formată
din cei 4 boieri trimiși de domnitorul Tomșa: Veveriță, Moțoc, Spancioc și
Stroici. Această scenă constituie și intriga operei și explică, justifică dorința lui
-prima scenă Alexandru Lăpușneanul de a redeveni conducătorul țării, dorință ce atinge
apogeul, devenind o nevoie pentru acesta, un instinct, condus de sentimente
puternice de ură, frustrare. Astfel, declicul transformării personalității dintr-un
om calculat, rațional, calm și milostiv într-un dictator orgolios al cărui vis este să
se răzbune, s-a produs, în trecut, în timpul primei sale domnii, când a fost trădat
de către boieri, cărora alege să le adreseze un reproș tăios: “Doar nu mi-ați jurat
și mie credință, când eram numai stolnicul Petre, nu m-ați ales voi? Ce sânge am
vărsat?”. Aceste interogații retorice evidențiază întru totul poziția defensivă a lui
Lăpușneanul, respingând vehement ipoteza conform căruia ar putea fi din nou
persiflat și păcălit, întrucât eșecul devastator l-a determinat să fie precaut, mai
lucid, dar totodată și mai nemilos, aspect ce reiese și din replicile sale: “Să
mă-ncred în voi? Nu vă cunosc eu și pre tine mai vârtos?“. Totuși, nu se lasă
pradă căderii în abisul impulsivității și alege înțelept, respectând cursul planului
pe care l-a conceput de-a lungul timpului, pregătindu-se pentru ziua în care își
va face singur dreptate, sfidând dogmele societății.
O altă scenă concludentă pentru tema nuvelei este cea în care doamna
Ruxanda își mustră crunt soțul pentru actele sale de cruzime, în urma replicii
aduse de soția unuia dintre boierii uciși: „Ai să dai samă, doamnă!”. Intervenția
domniței, prezentată în antiteză cu domnitorul, este timidă și stârnește o reacție
violentă a soțului, care se stăpânește și îi promite un “leac de frică“, cu prilejul
sărbătorii Sfântului Dimitrie, adunând boierii la palat pentru o masă de
reconciliere, aplicându-și o mască socială. În urma discursului său împăciuitor
față de boieri, Lăpușneanul le ordonă supușilor săi să îi ucidă pe toți, creând un
masacru morbid, un tablou impresionant al vărsării de sânge prin imaginea
piramidei de capete. Ucigând cu sânge rece 47 de boieri și prezentându-i acest
fapt doamnei Ruxanda drept leacul de frică promis, această scenă ieșită din
tiparele obișnuitului constituie o caracteristică romantică și îl face cunoscut în
istorie pe Lăpușneanul drept cel mai crud domnitor al țării Moldovei.
-a doua scenă
Sublinierea unor Titlul operei este sugestiv și orientează lectura cititorului, fiind alcătuit din
elemente ale
două substantive proprii, ce reprezintă numele personajului principal,
textului narativ,
semnificative Alexandru Lăpușneanul, care participă la toate momentele subiectului, și al
pentru ilustrarea cărui destin este urmărit prin interacțiunea cu toate celelalte personaje, asupra
21
viziunii despre cărora își exercită puterea conferită de poziția socială. Articolul hotărât “l”
lume a autorului/
utilizat la al doilea substantiv, Lăpușneanul, poate semnifica o individualitate
a naratorului (de
exemplu: acţiune, bine definită și unicitatea personajului.
conflict, relaţii
temporale şi Perspectiva narativă este una obiectivă, conferită de relatarea tuturor
spaţiale, întâmplărilor la persoana a III-a, cu un narator omniscient, sobru, detașat,
construcţia având focalizare zero și o viziune “dindărăt”: zise, răspunse, mergea, era,
subiectului,
particularităţi ale câștigase, venea.
compoziţiei,
perspectivă Construcția acestui discurs narativ se bazează pe metoda înlănțuirii, care, prin
narativă, tehnici criteriul succesiunii temporale, conferă textului un ritm alert.
narative,
construcţia Compozițional, nuvela este structurată în patru mari capitole, cu denumiri
personajului, proprii, care fixează momentele subiectului: capitolul I (Dacă voi nu mă vreți,
modalităţi de
caracterizare,
eu vă vreu), capitolul al II-lea (Ai să dai samă, Doamnă), capitolul al III-lea
limbaj,etc (Capul lui Moțoc vrem)-reprezentând cererea norodului, care găsește în Moțoc
un vinovat pentru toate nedreptățile, și capitolul al IV-lea (De mă voi scula, pre
mulți am să popesc și eu)-amenințarea rostită de Lăpușneanul care, fiind
bolnav, fusese călugărit și își pierduse puterea domnească.
În acest sens, capitolul I cuprinde deopotrivă expozițiunea (întoarcerea lui
Alexandru Lăpușneanul la tronul Moldovei în anul 1564, în fruntea unei armate
turcești și întâlnirea cu solia formată din patru boieri trimiși de Ștefan Tomșa) și
intriga (hotărârea irevocabilă a personalității istorice de a-și relua tronul,
indiferent de obstacole și dorința de răzbunare față de trădători).
Capitolul al doilea corespunde, ca moment al subiectului, cu desfășurarea
acțiunii și cuprinde o serie de evenimente declanșate de debutul celei de a doua
domnii a lui Alexandru Lăpușneanu: plecarea lui Tomșa în Valahia, incendierea
cetăților, confiscarea averilor boierești, uciderea constantă a celor ce nu respectă
regulile domnitorului, dar și intervenția doamnei Ruxanda, cu scopul de a-și
tempera soțul.
Capitolul al treilea continuă desfășurarea acțiunii prin discursul domnitorului,
participarea la slujbă, ospățul de la palat, dar cuprinde și punctul culminant al
operei, reprezentat de uciderea unui număr de patruzeci și șapte de boieri și a lui
Moțoc, care se considera mâna dreaptă a lui Lăpușneanul.
În capitolul al patrulea este dezvăluit deznodământul, marcat de moartea
conducătorului tiran, fiind otrăvit de însăși Ruxanda, soția lui, la îndemnul
boierilor ce l-au trădat pe Alexandru Lăpușneanul în timpul primei sale domnii.
Conflictul nuvelei este complet și reușește să pună în lumină veritabila
personalitate puternică și impunătoare a personajului principal. Astfel, cel
exterior este unul de ordin social, existând o luptă pentru putere între domnitor
și boieri, întrucât, în perioada secolului al XVI-lea, impunerea autorității
22
centrale domnești în fața oamenilor de rând, a reprezentat o necesitate. Totuși,
aparenta bună intenție este dublată de setea de răzbunare a lui Lăpușneanul,
care își schimbă în totalitate comportamentul în a doua sa domnie, devenind un
tiran.
Conflictul secundar dintre domnitor și Moțoc, unul dintre cei care îl trădaseră
în trecut, este anunțat în prima parte a operei și se încheie în capitolul al III-lea,
odată cu moartea boierului Moțoc.
Concluzia În concluzie, opera Alexandru Lăpușneanul, scrisă de Costache Negruzzi,

reprezintă o sursă de inspirație pentru autorii care au cultivat-o ulterior,
ilustrând în mod concis una dintre caracteristicile romantismului, și anume,
istoria națională. Totuși, această primă nuvelă istorică a literaturii române nu
aduce în fața contemporanilor un model de patriotism, ci un antimodel de
conducător, creionând epoca în aspectul ei documentar.
ALEXANDRU LĂPUȘNEANUL
23
de Costache Negruzzi
-Caracterizarea personajului principal al nuvelei istorice-
Context/ Perioada pașoptistă(1830-1860) se caracterizează prin imprimarea unui

Încadrarea puternic spirit național culturii autohtone, accentul punându-se pe literatura
autorului într-o
epocă/ mişcare originală și pe evidențierea valorilor naționale. Valorificarea elementului
literară/ curent național are loc cu ajutorul a trei mari surse de inspirație: istoria națională,
literar şi a textului folclorul românesc și natura.
în opera autorului
Costache Negruzzi, un important om politic, scriitor și reprezentant de seamă
al perioadei și generației pașoptiste, o epocă de avânt revoluționar, de
emancipare socială și națională, caracterizată de spirit critic, conștiință civică și
patriotică, s-a afirmat în variate domenii, opera lui fiind vastă și diversificată.
Printre operele sale cele mai cunoscute se regăsesc Alexandru Lăpușneanul,
Sobieski și românii, Duchesa Milanului și Melancolii.
Opera Alexandru Lăpușneanul a fost prima nuvelă istorică din literatura
română, o capodoperă a speciei, publicată în anul 1840, la Iași, în perioada
pașoptistă, în primul număr al revistei Dacia literară, condusă de Mihail
Kogălniceanu, care militează pentru o literatură națională originală. Nuvela
este inspirată din istoria națională, potrivit recomandărilor formulate de
Kogălniceanu în manifestul literar al romantismului românesc, articolul
intitulat „Introducție”. Este o nuvelă deoarece este o construcție riguroasă,
epică, în proză, cu un fir narativ central și conflict puternic, în care personajele
–relativ puține- sunt caracterizate succint cu scopul de a pune în lumină
trăsăturile protagonistului, accentul căzând pe involuția acestuia.
Menționarea temei/ Tema nuvelei istorice gravitează în jurul luptei pentru putere în epoca
fără comentarea medievală, în Moldova secolului al XVI-lea, făcându-se apel și la evocarea unei
unor episoade
concludente perioade zbuciumate din istoria acestei țări, când Alexandru Lăpușneanul se
afla la a doua sa domnie (1564-1569), luptând pentru a-și impune și menține
autoritatea domnească. De asemenea, se urmăresc, simultan, și consecințele
nefaste ale puterii concentrate în mâna unui tiran, care își exploatează poporul,
abuzând în mod constant de poziția socială pe care o are și de privilegiile care
vin odată cu aceasta.
Sublinierea unor Titlul operei este sugestiv și orientează lectura cititorului, fiind alcătuit din
elemente ale
două substantive proprii, ce reprezintă numele personajului principal,
textului narativ,
24
semnificative Alexandru Lăpușneanul, care participă la toate momentele subiectului, și al
pentru ilustrarea
cărui destin este urmărit prin interacțiunea cu toate celelalte personaje, asupra
viziunii despre
lume a autorului/ cărora își exercită puterea conferită de poziția socială. Articolul hotărât “l”
a naratorului (de utilizat la al doilea substantiv, Lăpușneanul, poate semnifica o individualitate
exemplu: acţiune, bine definită și unicitatea personajului.
conflict, relaţii
temporale şi Perspectiva narativă este una obiectivă, conferită de relatarea tuturor
spaţiale,
construcţia întâmplărilor la persoana a III-a, cu un narator omniscient, sobru, detașat,
subiectului, având focalizare zero și o viziune “dindărăt”: zise, răspunse, mergea, era,
particularităţi ale câștigase, venea.
compoziţiei,
perspectivă Construcția acestui discurs narativ se bazează pe metoda înlănțuirii, care, prin
narativă, tehnici
narative,
criteriul succesiunii temporale, conferă textului un ritm alert.
construcţia
personajului,
Compozițional, nuvela este structurată în patru mari capitole, cu
modalităţi de denumiri proprii, care fixează momentele subiectului: capitolul I (Dacă voi nu
caracterizare, mă vreți, eu vă vreu), capitolul al II-lea (Ai să dai samă, Doamnă), capitolul al
limbaj, etc
III-lea (Capul lui Moțoc vrem)-reprezentând cererea norodului, care găsește în
Moțoc un vinovat pentru toate nedreptățile, și capitolul al IV-lea (De mă voi
scula, pre mulți am să popesc și eu)-amenințarea rostită de Lăpușneanul care,
fiind bolnav, fusese călugărit și își pierduse puterea domnească.
În acest sens, capitolul I cuprinde deopotrivă expozițiunea (întoarcerea lui
Alexandru Lăpușneanul la tronul Moldovei în anul 1564, în fruntea unei armate
turcești și întâlnirea cu solia formată din patru boieri trimiși de Ștefan Tomșa)
și intriga (hotărârea irevocabilă a personalității istorice de a-și relua tronul,
indiferent de obstacole și dorința de răzbunare față de trădători).
Capitolul al doilea corespunde, ca moment al subiectului, cu desfășurarea
acțiunii și cuprinde o serie de evenimente declanșate de debutul celei de a doua
domnii a lui Alexandru Lăpușneanu: plecarea lui Tomșa în Valahia, incendierea
cetăților, confiscarea averilor boierești, uciderea constantă a celor ce nu
respectă regulile domnitorului, dar și intervenția doamnei Ruxanda, cu scopul
de a-și tempera soțul.
Capitolul al treilea continuă desfășurarea acțiunii prin discursul domnitorului,
participarea la slujbă, ospățul de la palat, dar cuprinde și punctul culminant al
operei, reprezentat de uciderea unui număr de patruzeci și șapte de boieri și a
lui Moțoc, care se considera mâna dreaptă a lui Lăpușneanul.
În capitolul al patrulea este dezvăluit deznodământul, marcat de moartea
conducătorului tiran, fiind otrăvit de însăși Ruxanda, soția lui, la îndemnul
boierilor ce l-au trădat pe Alexandru Lăpușneanul în timpul primei sale domnii.
Conflictul nuvelei este complet și reușește să pună în lumină veritabila
personalitate puternică și impunătoare a personajului principal. Astfel, cel
25
exterior este unul de ordin social, existând o luptă pentru putere între domnitor
și boieri, întrucât, în perioada secolului al XVI-lea, impunerea autorității
centrale domnești în fața oamenilor de rând, a reprezentat o necesitate. Totuși,
aparenta bună intenție este dublată de setea de răzbunare a lui Lăpușneanul,
care își schimbă în totalitate comportamentul în a doua sa domnie, devenind
un tiran.
Conflictul secundar dintre domnitor și Moțoc, unul dintre cei care îl trădaseră
în trecut, este anunțat în prima parte a operei și se încheie în capitolul al III-
lea, odată cu moartea boierului Moțoc.
Evidențierea Alexandru Lăpușneanul este personajul principal și eponim al nuvelei studiate,

statutului social/ un personaj rotund, excepțional, acționând în situații excepționale, fiind
moral realizat într-o manieră romantică și reprezentativ pentru o anumită categorie
/psihologic al
personajului socială, având capacitatea de a surprinde lectorul prin reacțiile și acțiunile sale.
principal + Protagonistul întruchipează tipul domnitorului tiran (“crud și cumplit este
modalități de
caracterizare omul acesta”) din a doua jumătate a secolului al XVI-lea, perfect integrat în
directă mentalitatea epocii, guvernând absolutist într-o societate dominată de anarhie
/indirectă feudală și a cărui existență este guvernată de verbele “a râvni” și “a conduce”.
Statutul social și moral al personajului se află în raport de inversă
proporționalitate. Astfel, în timp ce statutul social crește, valorile morale ale lui
Lăpușneanul dispar treptat. În momentul în care personajul își atinge cel mai
înalt țel, ajungând din nou pe tronul Moldovei, procesul de dezumanizare al
acestuia atinge apogeul.
Inițial, protagonistul are o poziție socială modestă, cea a unui actual om de
rând, fost conducător al Moldovei, învins de către Iacov Eraclid, fapt ce îi
generează un complex intens de inferioritate. În urma obsesiei dezvoltate
pentru revanșă, pentru locul ce consideră că i-a fost furat, statutul acestuia se
schimbă, devenind un om înstărit, posesor al unei averi impresionante și al
titlului de domnitor, abuzând de puterea ce era concentrată în mâna sa, aidoma
unui dictator: “Nimeni nu îndrăznea a grăi împotriva lui”.
Profilul moral și psihologic al domnitorului se determină unul pe celălalt,
întrucât, deși deține un set generos de veritabile calități, Lăpușneanul alege să
le pună în slujba răului, transformându-le în defecte. Astfel, cade în abisul
impulsivității, al imoralității, plăsmuind o lume în care trăiește după o serie
proprie de dogme încorsetante, care nu interferează cu regulile societății
vremii. Crud, hotărât, viclean, disimulator de excepție, inteligent, bun
cunoscător al psihologiei umane, abil politic, personajul se înscrie în categoria
personalităților memorabile, remarcându-se prin perseverența sa, relevată prin
hotărârea implacabilă de a avea puterea domnească, formulată încă din
incipitul nuvelei, în răspunsul oferit soliei care îl întâmpină la Tecuci. Acestei
26
voințe nemărginite i se asociază abilitatea în ceea ce privește relațiile cu cei din
jurul său, pe care îi manipulează prin minciuni învelite într-o peliculă estetică,
prin promisiuni deșarte, aparente acte de milostenie, în spatele cărora se
ascund, de fapt, gânduri, mijloace perfide pentru culegerea laurilor succesului,
un plan de răzbunare preconceput.
Ilustrarea Trăsătura dominantă a personalității protagonistului, Alexandru Lăpușneanul

trăsăturii este reprezentată de cruzime, patima răzbunării transformându-l într-un
dominante a personaj unic, memorabil, întrucât își pune toate calitățile în slujba acesteia,
personajului
principal prin canalizându-și toată energia înspre îndeplinirea dorinței de a fi venerat,
două scene prezentată încă din incipitul nuvelei: “dacă voi nu mă iubiţi, eu vă iubesc pre
concludente voi şi voi merge ori cu voia, ori fără voia voastră, căci mai degrabă-şi va întoarce
Dunărea cursul îndărăpt”. Această patimă îl macină, fiindcă se consideră a fi
”unsul lui Dumnezeu”, întreaga ființă a protagonistului fiind mistuită de
obsesia deținerii puterii, care îi acaparează întreaga ființă.
Această trăsătură începe să se contureze odată cu reinstaurarea domniei sale la
tronul Moldovei, prin scena din capitolul al II-lea, cea în care doamna Ruxanda
își mustră crunt soțul pentru actele sale nelegiuite. Întors la domnie, Alexandru
Lăpușneanul adoptă măsuri energice împotriva boierilor trădători: ordonă să
fie arse toate cetățile, pentru a elimina posibilitatea de a se mai naște
comploturi, taie capetele oamenilor care ies din cuvântul său și le atârnă în fața
palatului și confiscă averi, fiindcă setea de răzbunare îl domină, iar vărsarea de
sânge îi mângâie orgoliul rănit. În acest sens, soția unuia dintre boierii uciși o
roagă pe Ruxanda să intervină, să își oprească soțul din acest proces crud,
amenințând-o că va fi responsabilă în fața divinității pentru faptele lui
Lăpușneanul: “Ai să dai samă, doamnă!”. Intervenția soției, prezentată în
antiteză cu domnitorul, este timidă și stârnește o reacție violentă a soțului, care
se stăpânește și îi promite un “leac de frică“, cu prilejul sărbătorii Sfântului
Dimitrie, adunând boierii la palat pentru o masă de reconciliere, aplicându-și o
mască socială.
În capitolul succesor, în pofida încercării domnitorului de a-și îngropa, numai
în aparență, desigur, caracterul de tiran nemilos, acest văl transparent cade,
fiindcă schimbarea bruscă de temperament a personajului nu este deloc
credibilă, iar cruzimea lui atinge apogeul prin evenimentul din cadrul ospățului
de la palat. Arta fină a disimulării pe care Alexandru Lăpușneanul o stăpânește
foarte bine se remarcă la slujbă, când, pentru a-i manipula pe boieri, abuzează
de utilizarea unor citate biblice, aspect ce se află într-o veritabilă relație de
opoziție cu următoarea sa “mutare“, însă pe care invitații nu o intuiesc, deși un
indiciu este subliniat prin închiderea porților, pentru ca nimeni să nu poată
ieși. Astfel, după ce au mâncat și au băut vin în tihnă, elementul surpriză a ieșit
la iveală, domnitorul ordonându-le lefegiilor săi să îi ucidă pe toți cei patruzeci
27
și șapte de boieri, pentru a-și hrăni mândria cu satisfacția exploatării puterii
sale. Aflat în poziția de regizor, Lăpușneanul își admiră creația, un real și tragic
masacru, care, însă, îi conferă pace sufletească și nu remușcare, vină, spaimă,
aspect ce, din nou, subliniază lipsa de moralitate a personajului, barbaria și
cruzimea sa.
Concluzie În concluzie, opera Alexandru Lăpușneanul, scrisă de Costache Negruzzi,

reprezintă o sursă de inspirație pentru autorii care au cultivat-o ulterior,
ilustrând în mod concis una dintre caracteristicile romantismului, și anume,
istoria națională. Totuși, această primă nuvelă istorică a literaturii române nu
aduce în fața contemporanilor un model de patriotism, ci un antimodel de
conducător, prin intermediul personajului al cărui destin s-a urmărit,
creionând epoca în aspectul ei documentar.
28
COMEDIA
O scrisoare pierdută
de Ion Luca Caragiale
C1 Ion Luca Caragiale, adept al curentului literar realism, este considerat ca fiind unul dintre cei
mai reprezentativi scriitori români datorită autenticității sale, aspect reliefat în mai multe dintre
operele acestuia.
C2 O scrisoare pierdută de Ion Luca Caragiale publicată în anul 1884 în revista „Convorbiri
literare” este o comedie de moravuri ce surprinde satirizarea defectelor omenești, fiind a treia
din seria celor patru comedii ale autorului și inspirată totodată din farsa electorală din anul
precedent.Așadar, fiind o comedie, opera are ca efect stârnirea râsului prin satirizarea societății
cu scop moralizator. Personajele aparțin unor tipologii umane, acționând stereotip și neavând
profunzime sufetească pe tot parcursul acțiunii.
C3 Tema operei redă viață politică românească, în care domină șantajul politic și lupta pentru
putere.Astfel, Caragiale realizează un atac la adresa burgheziei inculte, care nu reușește să
discearnă între ce este bine și ce este rău.Totodată, viziunea despre lume a autorului este una
ironică și caricaturală, dar realistă.
R1 O primă secvență reprezentativă pentru tema și viziunea despre lume este cea în
care Trahanache, abilul politician îi aduce la cunoștință lui Tipătescu, amantul lui Zoei că Nae
Cațavencu deține o scrisoare de amor, amenintnd cu publicarea acesteia, în cazul în care
Cațavencu nu va fi votat în cadrul alegerilor.Astfel, scrisoarea devine un instrument de șantaj,
fiind totodată pretextul dramatic al comediei prin pierderea repetată a acesteia.Nae Cațavencu
este un șantajist:fură, și manipulează, ajungând în cele din urmă să fie păcălitorul păcălit, mai
ales prin lipsa acestuia de cultură. Așadar, Zoe adoptă o atitudine umilă, cerându-și scuze pentru
comportamentul lui Tipătescu, astfel încât, Cațavencu obține susținerea acesteia:”eu te aleg, eu
și cu bărbatul meu”.
R2 O altă secvență reprezentativă este cea în care Cațavencu își pierde pălăria în căptușeala
căreia se afla scrisoarea. Aceasta este găsită de cetățeanul turmentat și i-o înapoiază lui Zoe. La
început Nae, aflându-se în posesia scrisorii, afișează o atitudine superioară, dar o dată cu
pierderea biletului compromițător, acesta cade în genunchi și își cere iertare.Astfel, rolurile sunt
inversate, iar de această dată Zoe este cea care devine superioară în fața lui Catavenu.Relația
dintre cei doi este ghidată de interesul personal al fiecăruia și reacționează similar:aroganți când
sunt de partea puterii, umili atunci când au ceva de pierdut.
29
E1 Un prim element relevant pentru tema și viziunea despre lume îl
constituie conflictul dramatic manifestat pe plan exterior.Acesta se declanșează în urma luptei
pentru puterea politică dintre cele două tabere adverse (Tipătescu, Zoe ) și gruparea independentă
a lui Nae Cațavencu. Obstacolul este generat de pierderea repetată a scrisorii, fapt ce provoacă
tensiune dramatică manifestându-se prin tehnica bulgărelui de zăpadă.În conflictul secundar
apare grupul Farfuridi-Brânzovenescu, iar cetățeanul turmentat pare să rămână în afara
conflictului, chiar dacă el este deținătorul scrisorii.În cele din urmă, conflictul comic se încheie
cu împăcarea opozanților ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.Așadar, conflictul comic are la
bază discrepanța dintre aparență și esență, dintre ceea ce sunt și ceea ce vor să pară personajele.
E2 Un alt element relevant pentru tema și viziunea despre lume îl constituie modalitățile de
caracterizare ce au o funcție majoră în construcția personajelor.Didascaliile, singurele intervenții
directe ale autorului în text realizează trăsăturile de bază ale personajelor. Zoe apare ca o femeie
voluntară, fiind singurul personaj feminin care reușește să eclipseze bărbații.Ea este caracterizată
ca fiind „un înger”, iar numele ei denotă o fire puternică, în ciuda aparențelor.Tot prin
intermediul didascaliilor este prezezentat și Nae Cațavencu în relația cu celelalte personaje.El
este incult și își dorește puterea prin mijloace necinstite.Numele său conferă o sursă a comicului,
întrucât acesta provine de la substantivul cațavenca ce este o haină de blană.
„O scrisoare pierdută” de Ion Luca Caragiale este o comedie de moravuri întrucât

urmărește căutarea adevărului și satirizarea defectelor omenești într-un mod critic și ironic, fiind
o operă reprezentativă pentru tema și viziunea despre lume a lui Ion Luca Caragiale.
Lumea eroilor lui Caragiale e alcătuită din personaje „plate”, dar dincolo de stârnirea râsului,
comedia „O scrisoare pierdută„ atrage atenția în mod critic asupra „comediei umane”.
30
COMEDIA
mai reprezentativi scriitori români datorită autenticitățîi sale, aspect reliefat în mai multe dintre
operele acestuia.
precedent.Așadar, fiind o comedie, opera are ca efect starnirea râsului prin satirizarea societății
cu scop moralizator.Personajele aparțin unor tipologii umane, acționând stereotip și neavând
profunzime sufletească pe tot parcursul acțiunii.
În opera ” O scrisoare pierdută ”de Ion Luca Caragiale, Zoe este personajul semnificativ în
jurul căruia se polarizează întreaga acțiune. Totodată, aceasta reprezintă tipul cochetei adulterine,
fiind singurul personaj feminin din comedie.Personaj lipsit de profunzime, ea reușește să se
impună în societate, deși femeia din societatea acelor vremuri nu avea drept de vot.
Din punct de vedere social, Zoe este soția venerabilului om politic Trahanache și amanta
prefectului Ștefan Tipătescu, fiind inclusă într-un triunghi amoros. Deși se află în mijlocul celor
doi bărbați, Zoe este cea care conduce de fapt județul afirmându-se datorită abilităților sale, fiind
conștientă totodată de statutul ei în societate.
Din punct de vedere moral, Zoe se afirmă drept o femeie șireată, fiind implicată în viața
politică în perioada votului cenzitar fără că această să dețină un drept de vot.Totuși, apariția și
prezența sa subliniază capacitatea de manipulare de care dispune, recurgând la tot arsenalul
feminin folosit drept armă de șantaj.Așadar, ea mimează adesea stări de leșin și momente de
cumpănă prin lacrimi și implorări.
Din punct de vedere psihologic, personajul este lipsit de profunzime sufletească, la fel ca în
cazul celorlalte personaje ale comediei.Frământările ei interioare nu alcătuiesc un portret
psihologic, ci unul moral, deoarece sunt simple instrumente de șantaj.
Ca și trăsătură dominantă a personajului se remarcă viclenia , chiar dacă aceasta mimează

slăbiciunea feminină pentru a-și atinge scopul. Ea devine subiectul unui scandal de provincie, în
urma pierderii scrisorii de amor, primită de la Ștefan Tipătescu.
31
O secvență reprezentativă ce denotă puterea ei este cea în care Cațavencu își cere iertare în
fața acesteia. Cațavencu își pierde pălăria în căptușeala căreia se afla scrisoarea.Aceasta este
găsită de cetățeanul turmentat și i-o înapoiază lui Zoe. La început Nae, aflându-se în posesia
scrisorii, afișează o atitudine superioară, dar o dată cu pierderea biletului compromițător, acesta
cade în genunchi și își cere iertare.Astfel, rolurile sunt inversate, iar de această dată Zoe este cea
care devine superioară în față lui Cațavencu.Relația dintre cei doi este ghidată de interesul
personal al fiecăruia și reacționează similar: aroganți când sunt de partea puterii, umili atunci
când au ceva de pierdut.
O altă secvență care ilustrează viclenia lui Zoe este cea în care îl asigură pe Cațavencu că îi va
oferi sprijinul în alegeri, chiar dacă aceasta nu deținea drept de vot. „ Te aleg eu, eu și cu
bărbatul meu! Din această scenă reiese puterea personajului și mai ales viclenia, întrucât
apelează la tot arsenalul feminin pentru a-l convinge pe Ștefan să-l voteze pe Cațavencu. Zoe se
folosește de mijloacele șantajului emoțional, iar în cele din urmă îl face pe bărbat să accepte
cererea ei.
E1 Un prim element relevant îl constituie conflictul dramatic manifestat pe plan
exterior.Acesta se declanșează în urmă luptei pentru puterea politică dintre cele două tabere
adverse(Tipătescu,Trahanache ,Zoe )și gruparea independentă a lui Nae Cațavencu.Obstacolul
este generat de pierderea repetată a scrisorii, fapt ce provoacă tensiunea dramatică manifestându-
se prin tehnica bulgărelui de zăpadă.În conflictul secundar apare grupul Farfuridi-
Brânzovenescu, iar cetățeanul turmentat pare să rămână în afară conflictului, chiar dacă el este
deținătorul scrisorii.În cele din urmă, conflictul comic se încheie cu împăcarea opozanților ca și
cum nimic nu s-ar fi întâmplat.Așadar, conflictul comic are la bază discrepanța dintre aparență și
esență, dintre ceea ce sunt și ceea ce vor să pară personajele.
E2 Un alt element relevant îl constituie modalitățile de caracterizare ce au o funcție majoră în

construcția personajelor.Didascaliile, singurele intervenții directe ale autorului în text realizează
trăsăturile de bază ale personajelor.Zoe apare ca o femeie voluntară, fiind singurul personaj
feminin care reușește să eclipseze bărbații.Ea este caracterizată ca fiind „un înger”, iar numele ei
denotă o fire puternică, în ciuda aparențelor.Tot prin intermediul didascaliilor este prezezentat și
Nae Cațavencu în relația cu celelalte personaje.El este incult și își dorește puterea prin mijloace
necinstite.Numle său conferă o sursă a comicului, întrucât acesta provine de la substantivul
cațavencă ce este o haină de blană.
Așadar, pe baza celor relatate mai sus, Zoe este un personaj complex, reprezentativ pentru
opera lui Caragiale, fiind o personalitate puternică, manipulatoare care se impune în ciuda
aparențelor de femeie firavă și neputincioasă.
32
COMEDIA
operele acestuia.
precedent. Așadar, fiind o comedie, opera are ca efect stârnirea râsului prin satirizarea societății
cu scop moralizator. Personajele aparțin unor tipologii umane, acționând stereotip și neavând
profunzime sufetească pe tot parcursul acțiunii.
C3 În opera literară, „O scrisoare pierdută”, relația dintre Zoe și Cațavencu devine

reprezentativă pentru tema și viziunea despre lume a autorului, întrucât cele două personaje
întruchipează două tipologii diferite, dar care se interferează. Zoe reprezintă tipul cochetei
adulterine, iar Cațavencu reprezintă tipul politicianului incult care dorește să se afirme în
societate.
Din punct de vedere social, Zoe este soția venerabilului om politic Trahanache și amanta
prefectului Ștefan Tipătescu, fiind inclusă într-un triunghi amoros.Deși se află în mijlocul celor
doi bărbați, Zoe este cea care conduce de fapt județul afirmându-se datorită abilitățlor sale, fiind
conștientă totodată de statutul ei în societate. Deși aceasta este lipsită de putere, se folosește de
statutul de soție și amantă pentru a-și urmări interesele.
Din punct de vedere moral, Zoe se afirmă drept o femeie șireată, fiind implicată în viața
politică în perioada votului cenzitar fără că aceasta să dețină un drept de vot.Totuși, apariția și
prezența sa subliniază capacitatea de manipulare de care dispune, recurgând la tot arsenalul
feminin folosit drept armă de șantaj.Așadar, ea mimează adesea stări de leșin și momente de
cumpănă prin lacrimi și implorări.
Din punct de vedere psihologic, personajul este lipsit de profunzime sufletească, la fel ca în
cazul celorlalte personaje ale comediei.Frământările ei interioare nu alcătuiesc un portret
psihologic, ci unul moral, deoarece sunt simple instrumente de șantaj.
33
Totodată, statutul social al lui Cațavencu este cel de avocat, directorul ziarului „Răsunetul
Carpaților”.El reprezintă tipul arivistului și al demagogului. Folosește scrisoarea ca pe un
instrument de șantaj pentru a-și asigura voturi la alegeri.
Din punct de vedere moral, Cațavencu este un personaj duplicitar, grosolan, impostor, lipsit de
demnitate.Acesta se crede superior când este în posesia scrisorii și devine lingușitor atunci când
o pierde.
Din punct de vedere psihologic, la fel ca și în cazul lui Zoe, Cațavencu este lipsit de
profunzime sufletească.
R1 O primă secvență reprezentativă pentru relația dintre cele două personaje este cea în
care Trahanache, abilul politician îi aduce la cunoștință lui Tipătescu, amantul lui Zoe că Nae
Cațavencu deține o scrisoare de amor, amenintnd cu publicarea acesteia, în cazul în care
Cațavencu nu va fi votat în cadrul alegerilor.Astfel, scrisoarea devine un instrument de șantaj,
fiind totodată pretextul dramatic al comediei prin pierderea repetată a acesteia.Nae Cațavencu
este un șantajist:fură și manipulează, ajungând în cele din urmă să fie păcălitorul păcălit, mai ales
prin lipsa acestuia de cultură.Așadar, Zoe adoptă o atitudine umilă, cerându-și scuze pentru
comportamentul lui Tipătescu, astfel încât, Cațavencu obține susținerea acesteia:”eu te aleg,eu și
cu bărbatul meu”.
R2 O altă secvență reprezentativă este cea în care Cațavencu își pierde pălăria în căptușeala
căreia se afla scrisoarea.Aceasta este găsită de cetățeanul turmentat și i-o înapoiază lui Zoe. La
început Nae, aflându-se în posesia scrisorii, afișează o atitudine superioară, dar o dată cu
pierderea biletului compromițător acesta cade în genunchi și își cere iertare.Astfel rolurile sunt
inversate, iar de această dată Zoe este cea care devine superioară în față lui Catavenu.Relația
dintre cei doi este ghidată de interesul personal al fiecăruia și reacționează similar: aroganți când
sunt de partea puterii, umili atunci când au ceva de pierdut.
E1 Un prim element relevant pentru tema și viziunea despre lume îl

constituie conflictul dramatic manifestat pe plan exterior.Acesta se declanșează în urma luptei
pentru puterea politică dintre cele două tabere adverse (Tipătescu,Trahanache, Zoe ) și gruparea
independentă a lui Nae Cațavencu.Obstacolul este generat de pierderea repetată a scrisorii, fapt
ce provoacă tensiunea dramatică manifestându-se prin tehnica bulgărelui de zăpadă.În conflictul
secundar apare grupul Farfuridi-Brânzovenescu, iar cetățeanul turmentat pare să rămână în afara
conflictului, chiar dacă el este deținătorul scrisorii.În cele din urmă, conflictul comic se încheie
cu împăcarea opozanților ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.Așadar, conflictul comic are la
bază discrepanța dintre aparență și esență, dintre ceea ce sunt și ceea ce vor să pară personajele.
E2 Un alt element relevant îl constituie modalitățile de caracterizare ce au o funcție majoră în

construcția personajelor.Didascaliile, singurele intervenții directe ale autorului în text, realizează
trăsăturile de bază ale personajelor.Zoe apare ca o femeie voluntară, fiind singurul personaj
feminin care reușește să eclipseze bărbații.Ea este caracterizată ca fiind „un înger”, iar numele ei
34
denotă o fire puternică, în ciuda aparențelor.Tot prin intermediul didascaliilor este prezentat și
Nae Cațavencu în relația cu celelalte personaje.El este incult și își dorește puterea prin mijloace
necinstite.Numele său conferă o sursă a comicului, întrucât acesta provine de la substantivul
cațavenca ce este o haină de blană.
Așadar, pe baza celor relatate mai sus, relația dintre cele două personaje rămâne reprezentativă
pentru tema și viziunea autorului despre lume, întrucât cele două personalități întruchipează două
tipologii diferite.
35
ROMANTISMUL
Luceafărul
de Mihai Eminescu
Tema și viziunea despre lume
Luceafărul, poezia - sinteză a gândirii eminesciene a apărut inițial la Viena în Almanahul
Societății România Jună, iar mai apoi a fost publicată în revista Convorbiri literare în anul
1883. Poemul valorifică idei din basmul Fata în grădina de aur, cules de Richard Kunish, dar și
surse mitologice și izvoare filosofice.
Poezia aparține romantismului datorită identificării a noi surse de inspirație, a meditației
asupra universului, a creării eroului excepțional, a folosirii antitezei, dar și a miturilor și
simbolurilor. Romantismul este un curent literar apărut la noi în secolul al 19-lea.
Viziunea despre lume este romantică, prin elementele specifice. Luceafărul este omul de
geniu, condamnat să trăiască în veșnicie. În opoziție cu acesta este omul comun, reprezentat de
cuplul Cătălin-Cătălina, personaje care trăiesc o viață cu dorințe și pasiuni. Viziunea despre lume
este aceea că omul de geniu nu poate fi fericit, și la rândul său, nu poate ferici pe nimeni.
Tema poemului o reprezintă condiția omului de geniu într-o societate mediocră, incapabilă să
îl înțeleagă. Această temă este completată de tema cunoașterii, a iubirii, a naturii și a
cosmogoniei. Motivele poetice sunt: visul, luna, teiul, noaptea, codrul, universul.
Titlul poeziei este format dintr-un substantiv propriu, articulat hotărât, cu o dublă semnificație.
În sens denotativ, titlul face referire la cea mai strălucitoare stea, planeta Venus, iar în sens
conotativ, Luceafărul reprezintă pentru poet, simbolul omului superior, al geniului, dotat cu o
inteligență neobișnuită, însetat de absolut, capabil să-și depășească limitele și să se sacrifice în
numele iubirii.
Poemul aparține unei lirici mascate, evidente în pasajele ce descriu întâlnirea la nivel oniric
dintre fata de împărat și Luceafăr, chemările fetei sau scenariul erotic din partea finală. Totodată,
identificăm și un lirism subiectiv datorită expresivității limbajului și meditației filosofice.
Structural, poezia este alcătuită din 98 de strofe de tip catren, pe o structură clasică și
riguroasă.
Compozițional, poemul este simetric, prin alternanța cosmic-terestru. Identificăm patru
tablouri.
Primul tablou stă sub semnul epicului prin referirea la un spațiu ireal, și la un timp anistoric și
irepetabil : A fost odată ca-n povești, a fost ca niciodată. Predomină elementele epice,
surprinzând povestea de iubire la care aspiră fata de împărat. Se conturează un portret de
frumusețe feminină ideală, prin comparația: fecioara între sfinți și luna între stele. Fata de
împărat este surprinsă într-o atitudine contemplativă la fereastra castelului, și se îndrăgostește
36
treptat de Luceafărul care se oglindește în camera ei, și la rându-i o îndrăgește. Cadrul conturat
este nocturn, specific romantic, favorizând visul, cei 2 îndrăgostiți întâlnindu-se în plan oniric.
Viziunea romantică se reflectă în prezența motivelor literare identificate: înserarea, castelul, sau
oglindirea. În mod repetat, Luceafărul se reflectă în oglindă: și cât de viu s-aprinde el, în
orișicare sară. În urma celor două chemări ale fetei, Luceafărul se metamorfozează în înger și
demon prin elemente ale naturii eterne: mare, cer, soare. La rându-i, Luceafărul o cheamă pe
tânără în lumea lui, iar fata conștientizează incompatibilitatea dintre ei, refuzând să-l urmeze în
lumea lui. Doritor să cunoască experiența iubirii, Luceafărul e dispus la sacrificiu.
Al doilea tablou surprinde în plan terestru idila dintre fata de împărat- Cătălina, și pajul
Cătălin, reflectând relația afectivă între 2 ființe compatibile, care aparțin aceleiași spețe. În
antiteză cu Luceafărul, Cătălin întruchipează mediocritatea terestră, fiind viclean și îndrăzneț.
Comunicarea firească dintre Cătălin și Cătălina reflectă apartenența lor la lumea obișnuită,
Cătălin propunându-i fetei să fugă în lume pentru a uita de părinți și visul de Luceferi. Cătălina
are încă nostalgia Luceafărului, fapt ce ilustrează dualitatea ființei pământene, cu o existență
între fizic și metafizic.
Al treilea tablou surprinde planul cosmic și călătoria astrală a Luceafărului - Hyperion, în
căutarea Demiurgului. Hyperion străbate imensitățile cosmice, dar și timpul în mod regresiv,
către origini, ajungând la momentul cosmogenezei. În dialogul cu Demiurgul, se identifică
dorința Luceafărului de renunțare la nemurire, și de asumare a condiției terestre, reflectând
puterea sa de sacrificiu în numele iubirii. Demiurgul refuză dezlegarea de nemurire a
Luceafărului deoarece acesta aparține creației primordiale și unității cosmice. Spiritul de
sacrificiu al Luceafărului este atât de puternic, încât își dorește o oră de iubire în plan terestru.
Demiurgul îi atrage atenția lui Hyperion asupra condiției efemere pământene.
Al patrulea tablou este construit simetric în raport cu primul tablou, prin interferența planului
terestru cu cel cosmic. Cuplul Cătălin și Cătălina este surprins într-un cadru natural, romantic, în
singurătate, sub teii înfloriți. Cătălina are nostalgia Luceafărului pe care, revăzându-l îl invocă
să-i lumineze norocul: Norocu-mi luminează. Finalul este o meditație pe marginea condiției
omului de geniu care rămâne în universul rece al ideilor. Luceafărul redevine el însuși, prin
renunțarea la iluzia fericirii pământești.
Din punct de vedere prozodic, poemul conține 98 strofe a câte 4 versuri, cu o măsură de 7-8
silabe, ritm iambic și rimă încrucișată.
În concluzie, poemul conturează o viziune a lumii prin prisma iubirii și a omului de geniu.
Iubirea dorită este imposibilă, iar superiorul e condamnat la o viață nesfârșită, fără iubire.
37
SIMBOLISMUL
Plumb
de George Bacovia
C1 George Bacovia, adept al curentului literar simbolism, este considerat ca fiind unul dintre cei
mai reprezentativi poeți români datorită autenticității sale, aspect reliefat în mai multe dintre
operele acestuia.
C2 Simbolismul este o mișcare literară artistică de tranziție, ce se opune falsei

sensibilități, căutând prin intermediul simbolului ideea pură.Totodată, simbolismul românesc se
manifestă aproape sincron cu cel francez.Printre trăsăturile definitorii se numără adâncirea
lirismului prin intermediul sugestiei muzicale și forța imaginară a corespondențelor.
C3 Poezia “Plumb” de George Bacovia publicată în 1916 în volumul cu același nume se înscrie
în lirică simbolistă, deoarece face apel la simboluri, tehnica repetiției, cromatică.Totodată, poezia
este o artă poetică deoarece surprinde o perspectivă inedită asupra reprezentării artistice a
lumii.În poezie este prezentată starea de marasm, iar textul hiperbolizează starea de singurătate.
C4 Tema poeziei este moartea sau condiția artistului într-o lume ostilă, lipsită de
aspirații.Viziunea despre lume este sumbră, pesimistă, dominată de suferința eului surprins într-
un univers din care nu se poate scăpa.Astfel, eul liric trăiește o dublă înstrăinare, față de de sine
și față de cei din jur.
R1 O primă imagine relevantă pentru tema și viziunea despre lume se conturează în

jurul câmpului dominant, decorul funerar amplificând stările de spaimă și angoasă.Totodată,
acest decor este alcătuit din “sicrie de plumb” “flori de plumb”,”coroane de plumb”,”veșmânt de
plumb”. Repetabilitatea epitetului “de plumb” are mai multe sugestii (cromatice, fizice, de
apăsare) insistând asupra existenței mohorâte. Astfel, Bacovia folosește sinestezia conturând o
atmosferă lugubră prin asocierea imaginilor auditive(scârțâiau) cu cele senzitive (era vânt)
R2 Cea de-a doua imagine semnificativă debutează sub semnul tragicului generat “de moartea
afectivității ‘’Dormea întors amorul meu de plumb ”.Prin această secvență este sugerată
imposibilitatea salvării prin iubire, deoarece o dată cu disoluția materiei se produce și disoluția
sentimentului.Astfel, eul liric privește sentimentul ca un spectator, “aripile de
plumb” presupunând un zbor în jos.
38
E1 Un prim element al textului poetic este motivul cu valoare de simbol, plumb,ce apare încă
din titlul sugerând angoasă, starea de apăsare și cenușiul existenței.Motivul plumbului domină
întreaga poezie, întrucât cadrul spațial are atributele plumbului (coroane, flori, aripi).Totodată,
repetabilitatea plumbului ce apare de șase ori are mai multe sugestii, insistând asupra stării
mohorâte și imposibilității de înălțare.Simbolul PB capătă o autonomie față de context,
păstrându-și semnificațiile proprii de metal toxic, greu, dar și îmbogățindu-și sensul cu alte
semnificații ce sugerează sfârșitul agonic.
E2 Un al doilea element pentru tema și viziunea despre lume îl reprezintă relațiile de

simetrie.În textul poetic întâlnim realitatea exterioară, obiectivă simbolizată prin cavou, și
realitatea exterioară, subiectivă, simbolizată prin sentimentul iubirii, a cărui invocare se face cu
disperare, fiind condiționată de natura mediului.La nivel morfologic se remarcă prezența
verbelor dispuse simetric “Dormeau”,“Dormea”, ”Era vânt”-“Era frig”.Imperfectul
desemnează trecutul și totodată permanentizează starea de angoasă. Elementele Era vânt”-“Era
frig” produc disoluția materiei, iar punctele de suspensie fragmentează discursul liric, anticipând
iluzia încercării de salvare.
La Bacovia solitudinea devine un sentiment sumbru, apăsător, în care eul liric se simte înstrăinat,
inadaptat, fără putință de a comunica cu ceilalți.Astfel, din lumea bacoviană nu se poate fugi,
fiind o lume închisă, fără iluzia transcendenței salvatoare, în care sensul existenței este vidul.
Prin atmosferă, muzicalitate, folosirea sugestiei, a simbolului, a corespondențelor și zugrăvirea
stărilor de angoasă, poezia “Plumb”se circumscrie esteticii simboliste.
39
TRADIȚIONALISMUL
Vasile Voiculescu – „În grădina Ghetsemani”

-Tema și viziunea despre lume-
Context/ Tradiționalismul este un curent cultural care se opune modernismului și

Încadrarea
care, așa cum sugerează și denumirea, apără și promovează tradiția, percepută
autorului într-o
epocă/ mișcare ca o însumare a valorilor arhaice, patriarhale, ale spiritualității, și expuse
literară/ curent pericolului degradării. Încercarea de conservare a valorilor tradiționale
literar și a textului românești s-a regăsit și în activitatea poporanismului, sămănătorismului și
în opera autorului
gândirismului, care s-au manifestat în primul sfert al secolului al XX-lea.
În perioada interbelică, direcția tradiționalistă, la nivel ideatic, s-a regăsit în
programul promovat, în principal, în reviste cu orientări ideologice distincte,
cum ar fi, în prima etapă, „Sămănătorul", care se opunea influențelor străine,
considerate primejdioase pentru cultura națională și „Viața românească”.
În a doua etapă, se remarcă revista „ Gândirea", apărută în anul 1921 la Cluj și
fondată de personalități precum Cezar Petrescu și Lucian Blaga. Printre
colaboratorii gazetei se numără poeții Adrian Maniu, Ion Pillat și Vasile
Voiculescu. Revista aduce ca noutate promovarea în operele literare a credinței
religioase ortodoxe românești, care ar fi elementul esențial de structură al
sufletului românesc și consideră importantă valorificarea miturilor autohtone, a
ritualurilor, si a credințelor străvechi prin care pot fi surprinse particularitățile
sufletului național.
Evidențierea a Vasile Voiculescu este poet tradiționalist, mai ales pin primele volume:
două trăsături
„Poezii'", „Din țara zimbrului", „Poeme cu îngeri". Odată cu volumul „,Pârgă",
care fac posibilă
încadrarea într- începe să primeze tema religioasă. Volumele care urmează, „Urcuș" sau
un curent „Întrezăriri", accentuează caracterul religios al liricii sale.
cultural/ literar,
într-o perioadă Una dintre temele majore ale liricii religioase este suferința și moartea lui Iisus.
sau într-o Acesta este nucleul poeziei „În Grădina Ghetsemani", poem care face parte din
orientare
tematică; volumul „,Pârgă", apărut în anul 1921.
O trăsătură a tradiționalismului evidentă în opera citată este promovarea
credinței populare românești, ortodoxismul. Sursa de inspirație a poemului o
-prima
constituie motivul biblic al rugăciunii lui Iisus pe Muntele Măslinilor, după
trăsătură a Cina cea de taină, scenă relatată de Evangheliile după Matei, Marcu și Luca.
40
tradiționalismul Prin jertfa și patima sa de pe cruce, Iisus împlinește predicțiile Scripturii și
ui preia păcatele omenirii, oferindu-le, astfel, mântuirea. Poemul voiculescian,
deși inspirat din mitul biblic, mută accentul de pe dimensiunea dogmatică, in
care primează partea divină a lui Iisus, subliniind omenescul suferinței și chinul
personajului.
O altă trăsătură tradiționalistă o constituie concretizarea sugestiei
poetice, la nivel lexical, prin câmpul semantic al naturii, sursa de inspirație
autohtonă a tradiționaliștilor. Suferințele lui Iisus din ultima strofă sunt redate
de poet cu ajutorul elementelor naturii: „Se frământau măslinii/păreau că vor
să fugă din loc să nu-l mai vadă”. Ultimul vers al poeziei anticipează chinurile
-a doua lui Iisus în urma trădării lui Iuda: și ulii de seară dau roate după pradă”.
trăsătură
Ilustrarea temei Tema poeziei este suferința lui Iisus înainte de răstignire, conflictul dintre
prin comentarea natura umană și natura divină. Întreaga poezie se organizează, astfel, în jurul
a două idei elementelor ce țin de natura duală a lui Iisus: ezitarea, îndoielile și neliniștea,
poetice
teama de moarte sunt ale omului, depășirea momentelor de zbucium si de
teamă țin de natura divină. Sursa de inspirație a poeziei este rugăciunea lui
Iisus în grădina de la poalele Muntelui Măslinilor, rugăciune înălțată lui
Dumnezeu pentru a fi izbăvit. Se ruga zicând: „Părinte, de voiești, treacă de la
Mine acest pahar.” Motivul biblic devine, astfel, la Voiculescu, un suport
metafizic în fața aspirației lui spre Dumnezeu. Rugăciunea lui Iisus are loc în
grădina Ghetsemani înainte de arestarea lui de către escorta înarmată, condusă
de Iuda, care îl trădează, sărutându-l. După acel eveniment, Iisus își arată
latura umană, fiind înspăimântat de apropierea patimilor predestinate Fiului de
către Tată, pentru a izbăvi omenirea de păcatul strămoșesc care ni se atribuie la
naștere, cel înfăptuit de cuplul originar Adam și Eva.
Prima idee poetică care evidențiază tema operei se regăsește în prima strofă,
care reprezintă, de fapt, și prima secvență, în care se compune o
imagine iconică a lui Iisus în Grădina Ghetsemani, accentuându-se
zbuciumul omenesc, lupta cu un destin care îl înspăimântă. Împotrivirea
în fața destinului este subliniată prin începutul: „Isus lupta cu soarta și
nu primea paharul". Această luptă interioară este redată prin elemente
exterioare, care descriu o suferință fizică tocmai pentru a accentua
tragismul omului: „Căzut pe brânci, în iarbă, se-mpotrivea întruna".
41
Verbele la imperfect: „lupta", „nu primea", „se-mpotrivea" exprimă lupta
dintre uman și divin, care trebuie să se sfârșească cu asumarea
destinului său. Natura duală a lui Iisus este ilustrată și prin contrast vizual
în versul „ Curgeau sudori de sânge pe chipu-i alb ca varul", în care
sângele reprezintă viața terestră iar albul devine simbolul purității
cerești. Intensitatea durerii și a suferinței capătă proporții cosmice,
natura fiind străbătută de jale: „Amarnica-i strigare stârnea în slăvi
furtuna".
Cea de a doua secvență semnificativă este compusă din strofele a doua și a
treia, care dezvoltă tragedia omului înspăimântat de patimile crucificării, dar și
depășirea acestui moment prin înțelegerea sensului misiunii divine al lui Isus.
Metafora „mâna - nendurată" este expresia voinței divine implacabile.
Dumnezeu își îndeamnă fiul să-și îndeplinească misiunea, „să bea paharul".
„Infama băutură", simbol al păcatelor omenirii ce trebuie răscumpărate prin
jertfă, se ascunde sub aparența amăgitoare a mierii într-o imagine antitetică:
„în apa verzuie jucau sterlici de miere / și sub veninul groaznic simțea că e
dulceață". Această secvență poetică este organizată în jurul metaforei simbol
„ grozava cupă", care are multiple conotații: ispită, păcat, natura umană, dar și
viață. În lupta cu moartea, Iisus își înțelege destinul și acceptă să se jertfească
pentru a mântui păcatele omenirii: „Bătându-se cu moarte uitase de viață".
Ilustrarea Titlul, o „fereastră” spre un univers ficțional și senzațional, este un element

unor elemente de paratextual care face referire la tema religioasă a operei, rugăciunea lui Hristos
structură /
din grădina Ghetsemani. Acesta nu fixează doar cadrul fizic al rugăciunii, ci
42
compoziție / denumește spațiul sacru, cu semnificații în plan spiritual, și anume locul
limbaj (titlu, purificării lui Iisus de patimi prin virtuți.
figuri de stil,
tropi, motive Compozițional, poezia e alcătuita din patru catrene organizate în jurul
literare, ipostazei duale a lui Iisus: cea de om și cea de Fiu al lui Dumnezeu(natura
elemente de teandrică). Primele trei strofe surprind planul subiectiv, starea sufletească a lui
simetrie și Iisus, iar ultima strofă amplifică suferința acestuia, care se răsfrânge asupra
opoziție, limbaj
planului exterior, al naturii.
poetic, elemente
de prozodie. Prin absența mărcilor eului liric textul se încadrează în categoria lirismului
de tip obiectiv.
Din punct de vedere structural și prozodic, se remarcă o conformație
clasică, tipic tradiționalistă, versuri cu rimă încrucișată, ritm iambic și măsura
constantă de 14 silabe.
Stilistic, plasticitatea limbajului abundă în utilizarea metaforelor: „paharul”,
“grozava cupă” , “infama băutură”, “veninul groaznic” , sugerează chinurile
trăite de Iisus pentru izbăvirea omenirii, în vreme ce “mierea” , “dulceața”
exprimă fericirea ce va cuprinde omenirea după izbăvirea de păcatul
strămoșesc, întrucât, conform Sfintei Scripturi, atâta timp cât oamenilor nu le-a
fost iertat păcatul cuplului originar, ei nu puteau să pătrundă în împărăția
cerurilor. Personificările “se frământau măslinii” , “păreau că vor să fugă”
conferă dimensiuni cosmice zbuciumului divin.
43
Concluzia Așadar, putem observa că opera „În grădina Ghetsemani”, de Vasile
Voiculescu, este o poezie de tip tradiționalist prin inspirația religioasă,
coordonată a spiritualității românești, prin evidențierea elementului natural,
lirism obiectiv și, la nivel, prin conservarea prozodie clasice.
MODERNISMUL
44
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
de Lucian Blaga
C1 Lucian Blaga, adept al curentului literar modernism, este considerat ca fiind unul dintre cei
mai reprezentativi poeți români datorită autenticității sale, aspect reliefat în mai multe dintre
operele acestuia.
C2 Modernismul este o mișcare literară ce se opune tradiționalismului, introducând noi

concepții și idei asupra reprezentării artistice a lumii.La noi, Eugen Lovinescu circumscrie
modernismul drept doctrină estetică. Printre trăsăturile definitorii ale modernismului se remarcă
cultivarea versului liber și eliberarea de rigorile prozodiei clasice.
C3 Poezia Eu nu strivesc corola de minuni a lumii publicată în 1919 în volumul Poemele

luminii este o poezie modernă de factură expresionistă, deoarece face apel la metafore, mister,
intelectualizarea emoției, tehnica ingambamentului. Totodată, poezia este o artă
poetică deoarece surprinde o perspectivă inedită asupra reprezentării artistice a lumii, în care
interesul poetului este deplasat de la formă la fond, evidențiindu-se totodată relația poet- lume,
poet-creație.De asemenea, textul poeziei conține elemente de limbaj metaforic, având ca la Mihai
Eminescu un plan filosofic secundar, în care emoția este intelectualizată.
C4 Tema poeziei este cunoașterea ce se evidențiază cu ajutorul metaforei luminii, sau atitudinea
poetului față de marile taine ale Universului. Astfel, cunoașterea lumii în planul creației este
posibilă numai prin iubire. Eu nu strivesc.../căci eu iubesc/și och și flori și buze și morminte,
iubirea simbolizând așadar, un mijloc de comunicare cu Universul.Viziunea poeziei este una
poetică și filosofică, raportându-se la mister. Totodată, cunoașterea se face cu ajutorul
metaforelor plasticizante și revelatorii, iar poetul optează pentru două tipuri de
cunoaștere:luciferică ce își propune adâncirea, potențarea tainelor și cunoașterea paradisiacă,
opusă primului tip de cunoaștere logică, de tip rațional.
R1 O primă imagine reprezentativă pentru tema și viziunea asupra lumii este atitudinea eului
poetic față de marile taine ale Universului, ce este evidențiată cu ajutorul verbelor la forma
negativă: nu strivesc, nu ucid (cu mintea).Toate acestea exprimă refuzul poetului de a diminua
misterele lumii, fapt ce ilustrează opțiunea pentru cunoașterea luciferică. Totodată, imaginea
absolutului și a perfecțiunii Universului este dată de metafora plasticizantă Corola de minuni a
lumii.Astfel, în forma sa concretă sau abstractă, Universul armonios apare sub forma unei corole
ce adăpostește tainele (flori, ochi, buze, morminte). Elementele flori, ochi, buze, morminte
dobândesc valoare de simbol, întrucât florile desemnează frumosul, ochii-cunoașterea, buzele-
iubirea, mormintele-eternitatea sau moartea.
45
R2 Cea de-a doua imagine reprezentativă pentru tema și viziunea despre lume se centrează
în jurul astrului nopții și al câmpului de mister ce cuprinde elemente precum luna, zarea,
noapte, fior. Astfel, în poezie misterul se află în centrul gândirii poetice și filosofice a poetului,
devenind totodată un motiv ce are rolul de a potența tainele “Cu razele ei albe, luna/nu
micșorează, ci tremurătoare/mărește și mai tare taina nopții”.În aceste versuri, luna devine un
motiv specific în care eul liric se regăsește.Totodată, raportul eului cu lumea se face sub semnul
metaforei luminii “Lumina altora sugrumă vraja nepătrunsului ascuns../Dar eu cu lumina
mea sporesc a lumii taină.:” Dacă lumina altora este una solară, ce “sugrumă” vraja, lumina
mea, lumina poetică este o lumină crepusculară, nocturnă, ce adâncește misterul.
E1 Un prim element de structură și compoziție a textului poetic este titlul.Acesta este o
metaforă revelatorie, ce indică opțiunea poetului pentru cunoașterea luciferică. De asemenea,
plasarea pronumelui personal Eu în poziție inițială accentuează ideea exacerbării eului ce apare
de cinci ori în poezie. Astfel, eul poetic este văzut ca un protector al tainelor, având o atitudine
izvorâtă din iubire.Totodată, metafora din titlu “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”devine
o imagine a perfecțiunii, a absolutului și a misterului.
E2 Cel de-al doilea element semnificativ se construiește în jurul unor relații de opoziție dintre
cele două tipuri de cunoaștere: cunoașterea luciferică, poetică ce potențează tainele și
cunoașterea paradisiacă, logică, rațională. Dacă prima sporește misterul, cea de-a doua îl
reduce. Astfel, antiteza Eu-alții se centrează în jurul metaforei luminii.Totodată, opoziția aduce
cu sine și alternarea celor două motive:motivul întunericului și motivul luminii.
Opera “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” sintetizează viziunea lui Blaga despre
lume, atât din perspectiva poetului, cât și din cea a filosofului, misterul aflându-se în centrul
gândirii, iar cunoașterea fiind posibilă numai prin iubire.Totodată, prin elementele ce conferă
expresivitate textului: metafore, comparații, versul liber, poezia “Eu nu strivesc corola de
minuni a lumii” se circumscrie esteticii moderne-expresioniste.
MODERNISMUL
46
Riga Crypto și Lapona Enigel
de Ion Barbu
C1 Ion Barbu, adept al curentului literar modernism este considerat că fiind unul dintre cei mai
reprezentativi poeți români datorită autenticității sale, aspect reliefat în mai multe dintre operele
acestuia.
C2 Modernismul este o mișcare literară ce se opune tradiționalismului, introducând noi concepții
și idei asupra reprezentării artistice a lumii.La noi, Eugen Lovinescu circumscrie modernismul
drept doctrina estetică. Printre trăsăturile definitorii ale modernismului, se remarcă cultivarea
versului liber și eliberarea față de rigorile prozodiei clasice.
C3 Poezia „Riga Crypto și Lapona Enigel „ publicată în anul 1924 și integrată în volumul “Joc
secund” este o poezie modernistă de factură ermetică, deoarece face apel la simboluri, mister,
echivoc, intelectualizarea emoției.Totodată, în poezie este solicitată dimensiunea rațională,
inhibând-o pe cea sentimentală. Subintitulată baladă, poezia aparține etapei de creație baladesc-
orientală, fiind atât un poem de cunoaștere cât și un poem alegoric. Chiar dacă poemul pare a fi
un cântec bătrânesc de nuntă, textul surprinde o poveste de iubire din lumea vegetală, în care
întâlnirea membrilor cuplului se face în vis.
C4 Tema poeziei este iubirea că modalitate de cunoaștere a lumii, iar ca temă secundară tema
naturii.Astfel, fiind o poveste de iubire din lumea vegetală, balada îi are ca protagoniști cele două
personaje care se întâlnesc în plan oniric. Totodată, viziunea despre lume este una modernă,
originală, iar scenariul epic este dublat de caracterul dramatic și de lirismul de măști, personajele
având semnificații simbolice. Astfel, în poemul lui Barbu se remarcă interferența de genuri și
specii.Textul poetic actualizează o lirică a măștilor întrucât poetul apare în spatele fiecărui
personaj, fiind atât Crypto, Enigel și menestrel. Astfel, se conferă o asemănare între poemul lui
Barbu și “Luceafărul”lui Eminescu, deoarece ambele prezintă drama incompatibilității celor
două lumi care încearcă să comunice.
R1 O prima imagine reprezentativă pentru tema și viziunea asupra lumii este întâlnirea
propriu-zisă a celor două personaje.La fel ca în Luceafărul eminescian, această se desfășoară în
visul fetei, doar că rolurile sunt inversate: ființa superioară este feminină, iar ființa inferioară este
masculină. În baladă, Riga este cel care rostește de trei ori descântecul de dragoste și tot de atâtea
ori lapona îl respinge, evidențiindu-se o relație de simetrie. Riga încearcă să îi ofere fetei
stăpânirea lumii vegetale, îi oferă daruri și este dispus la sacrificiu. Crypto o îmbie pe laponă cu
fragi, elemente ale lumii vegetale, ce capătă conotații senzuale, însă darul lui este refuzat
categoric de Enigel “Eu mă duc să culeg/fragii fragezi mai la vale”, fapt ce îl pune pe Crypto
într-o situație dilematică. Cu toate acestea, el rămâne ferm în hotărârea sa “Dacă pleci să
47
culegi/începi rogu-te cu mine”.Mai mult decât atât, Crypto îi propune laponei să renunțe la
aspirația către Soare, însă refuzul laponei evidențiază și de această dată un gest al respingerii,
deorece în viziunea sa Soarele este înțelept.
R2 Ce a de-a doua imagine reprezentativă pentru tema și viziune despre lume este
reprezentată de finalul poeziei.Enigel și Crypto sunt personaje simbolice într-un sistem în care
contrariile se atrag, dar contactul este imposibil, din cauza incompabilității, întrucât aspirațiile nu
corespund.Soarele, simbol al spiritualității este în opoziție cu Umbra, simbol al existenței
instinctuale. Lapona aspiră către Soare, dorind să-și depășească condiția, în timp ce Crypto își
dorește împlinirea prin iubire, pătrunzând în lumea fetei, fapt ce atrage după sine consecințe
întrucât o dată ajuns în spațiul Soarelui, Riga se transformă în ciupercă otrăvitoare, fiind nevoit
să rămână alături de ființe inferioare asemenea lui “balaurul”,”măsălarița”.
E1 Un prim element de structura și compoziție al textului poetic este titlul poeziei.Acesta

reflectă imaginea unei povești de dragoste regăsită în creații binecunoscute din literatura lumii,
precum “Romeo și Julieta”, “Tristan și Isolda”, datorită asocierii celor două nume propria
(Crypto, Enigel) prin intermediul conjuncției coordonatoare copulative “și”. Prin precizarea
statutului antagonic dintre cei doi (riga, lapona) se conturează un tablou al contrastelor
existențiale, dintre materie și spirit, în care este simbolizată iubirea imposibilă dintre criptograma
cu taina ei ascunsă (cryptos-cryptic:ascuns) și ființa spirituală(enigel-angel).
E2 Cel de-al 2-lea element semnificativ se construiește în jurul unor relații de opoziție dintre
cei doi membrii ai cuplului, opoziția fiind marcată încă din titlu, la nivelul statutului social al
personajelor.Astfel, ca și la Eminescu se regăsește un substrat filosofic, unde avem ipostaza
omului de geniu și ipostaza omului comun, reprezentate de Enigel, respectiv Crypto.Povestea de
dragoste dintre cele două personaje reflectă caracteristicile distincte a celor două lumi (umană și
vegetală).Lumea întunecată, nocturnă, umedă se opune celei luminoase, diurne, dinamice .Chiar
dacă cele două personaje se opun, depășirea limitelor este pedepsită numai în cazul ființei
inferioare.Lumina soarelui de care este atrasă Enigel are efecte distrugătoare asupra lui Crypto,
iar depășirea condiției echivalează cu nebunia.
Așadar, opera “Riga Crypto și Lapona Enigel” sintetizează viziunea lui Barbu despre lume
înfățișând cele două lumi ale existenței personajelor. Totodată, prin elementele ce conferă
expresivitate textului: metaforele, intelectualizarea emoției, poezia “Riga Crypto și lapona
Enigel” se circumscrie esteticii moderne-ermetiste.
NEOMODERNISMUL
48
Leoaică tânără ,iubirea
de Nichita Stănescu
- tema și viziunea despre lume-
Nichita Stănescu, adept al curentului literar neomodernism este considerat ca fiind unul dintre
cei mai reprezentativi poeți români datorită autenticității sale, aspect reliefat în mai multe dintre
operele acestuia.
Neomodernismul este un curent literar manifestat cronologic în literatura română între
anii 1960-1980.Printre trăsăturile definitorii ale modernismului se remarcă redarea temelor grave
într-o manieră ludică eliberarea față de rigorile prozodiei clasice și deschiderea spre interpretări
multiple. Textul se încadrează în neomodernism datorită intensității cu care sunt trăite
sentimentele . Astfel, întreaga operă este centrată pe tema iubirii fulgerătoare și a modificării
fundamentelor sufletești survenite în urmă impactului cu dragostea, semn că pe lângă
iubire omul nu poate trece nepedesit.
Poezia “Leoaică tânără, iubirea” de Nichita Stănescu este o poezie neomodernista ,publicacata
în anul 1964 în volumul “O viziune a sentimentelor”în care eul liric vizualizează iubirea că
sentiment, ca stare exaltică.Astfel, fiind o capodoperă a liricii erotice românești, poezia
accentuează subiectivitatea, afectivitatea și senzorialul, prin puterea expresivă a
limbajului ,ambiguizarea sensurilor, dar și a subtilității metaforelor. Așadar, dacă pentru poeții
moderni iubirea este un sentiment ambiguu pentru neomodernul Nichita Stănescu, iubirea este o
certitudine ce își pune amprenta asupra identității îndrăgostitului modificându-I percepția despre
sine și despre viață.
Tema poeziei este iubirea ,și mai precis impactul sentimentului asupra eului, nevalind sub formă
unui animal de pradă.Iubirea apare sub formă unei leoaice care pătrunde violent în spațiul ființei
și care produce modificări.Astfel, fiind o confesiune lirică ,poezia prezintă imaginea eului marcat
de intensitatea și forța celui mai uman sentiment, Iubirea.
O prima imagine relevanță pentru tema și viziunea despre lume se regăsește în imaginile
poetice din strofa întâi ce surprind momentul întâlnirii bruște și dureroase cu iubirea. Aici are loc
vizualizarea sentimentului de iubire sub forma unei tinere leoaice agresive care-I sare în față
eului liric, având efecte devastatoare asupra identității sinelui.” Leoaică tânără, iubirea/mi-a sărit
în faţă.” “Colţii albi mi i-a înfipt în faţă”. Pronumele personal la persoană întâi “mi” “mă” “m”
potențează confesiunea eului poetic în sensul că acesta era conștient de eventualitatea ivirii
sentimentului de dragoste , care îl pândise mai demult, dar nu se aștepta ca acesta să fie atât de
puternic și să aibă atâta forță devastatoare.
O a două imagine relevanță pentru tema și viziunea despre lume este regăsită în secvență
poetică din strofă a două ce surprinde transformările eului liric odată cu întâlnirea sentimentului
de iubire.Totodată, această secvență accentuează efectul psihologic al acestei neașteptate întâlniri
49
cu iubire, ce degajă în sufletul eului o energie omnipotentă.Așadar,că urmare a atacului
violent ,ființă nu se mai percepe la fel ,iar schimbările produse în interiorul eului liric produc
schimbări bruște la nivelul exteriorului “și de-odată-n jurul meu, natură/se făcu un cerc de-a
dura.”.Forță agresivă a iubirii modifică realitatea, remodelează lumea într-un joc al cercurilor,
simbol al perfecțiunii.
Un prim element de structura semnificativ pentru tema și viziunea despre lume este simbolul
central al textului,leoaică, tânără . Cuvântul "tânără" sugerează momentul iniţierii în iubire, o
întâlnire spontană, neaşteptată, iar cuvântul "leoaică" asociază sentimentul iubirii
unei fiinţe feroce, viclene, ce simbolizează puterea,agresivitatea,,forța, dar și noblețea, elegantă
care prin feminizare capătă noi valențe.Acest element surprins în poezie sugerează extazul poetic
la apariția neașteptată a iubirii,văzută sub formă unui animal de pradă agresiv,leoaică tânăra,
iubirea.Aici iubirea se manifestă violent și lasă urme vizibile.În final sentimentul devine o
leoaică arămie cu caracteristici diferite “cu mișcările viclene”.Metaforă explicită a iubirii
imaginată că o leoaică presupune o perspectiva șocantă pentru cititor prin idea de ferocitate pe
care o induce.
Relațiile de simetrie și opoziție sunt elemente de structura relevante pentru tema și viziunea
despre lume.Compozițional, cele trei secvențe lirice corespund celor 3 strofe ce dezvoltă tema
iubirii: întâlnirea cu iubirea, metamorfozarea universului, constatarea modificării percepției
ireversibile a finite. Simetria se realizează prin cele două imagini ale iubirii-leoaică, plasate la
începutul și la sfârșitul textului poetic. “Leoaică tânără” și “leoaică arămie” se corelează cu două
percepții diferite ale eului asupra lumii, ce sugerează faptul că transformarea produsă de iubire
este ireversibilă.Dacă incipitul reia titlul, finalul reîntregește simbolistica prin anularea ferocității
și perspectiva matură pe care o aduce latura maternală a animalului simbolizat prin leoaică
arămie.
În poezia “Leoaică tânăra, iubirea ‘’de Nichita Stănescu iubirea este un sentiment asociat unor
trăiri complexe, iar dragostea aduce posibilitatea depășirii sinelui prin cunoașterea lumii. Poezia
propune un mod de receptare subiectiv a sentimentului iubirii, înțeles ca modalitate de existentă.
Prin imagini șocante, prin împletirea senzorialului cu abstractul,prin expresivitatea inedită a
limbajului, poezia “Leoaică tânăra, iubirea”de Nichita Stănescu devine reprezentativă pentru
neomodernismul românesc.
50
ROMANUL REALIST-OBIECTIV
Ion
de Liviu Rebreanu
C1 Liviu Rebreanu adept al curentului literar realism este considerat că fiind unul dintre cei mai
operele acestuia.
C2 Romanul „Ion” de Liviu Rebreanu , publicat în anul 1920 este un roman realist de tip
obiectiv, cu tematică rurală ce surprinde monografia satului ardelean în perioada stăpânirii
Imperiului Austro-Ungar. De asemenea, romanul este realist, deoarece prezintă caractere tipice,
precum tipul țăranului sau al arivistului. Abordarea personajelor ca tipologii este specifică
realismului Totodată, în roman, accentul cade asupra dramei țăranului român și asupra obsesiei
acestuia de a dobândi pământ, lucru care-i va asigura bunăstarea materială și afirmarea în
societate.
C3 Tema operei este lupta țăranului pentru pământ, iar ca și teme secundare amintim :tema
iubirii și tema destinului.Astfel, Liviu Rebreanu ilustrează în opera sa tipologia omului parvenit,
ce oscilează între două obsesii:prima este obsesia de a avea pământ, iar cea de-a doua este de a
obține fericirea alături de femeia iubită.Astfel, personajul eponim al romanului este pus în
situația de a alege între dragostea pentru Florica, fata frumoasă, dar săracă și Ana fata urâtă, dar
bogată.În cele din urmă, protagonistul decide să o ia de soție pe Ana pentru a primi pământurile
de la tatăl acesteia,Vasile Baciu, și o abandonează temporar pe Florica.
R1 O prima secvență reprezentativă pentru tema și viziunea despre lume este scena horei,
ce pune în lumină relația omului cu mediul prin ierarhizarea socială.Totodată, hora reprezintă un
prilej al tinerilor de a-și găși perechea.De aceea, Ion, sub masca ipocriziei, profită de ocazie și o
invită pe Ana la dans pentru a pune stăpânire pe pământurile acesteia. Ion o cucerește pe Ana și
aceasta îl acceptă cu naivitate. Astfel, Ion intenționează să se îmbogățească de pe urma unei
căsătorii cu o fată pe care nu o iubește. Încă din această secvență, este evidențiat faptul că Ana
reprezintă o unealtă pentru Ion, dar surprinsă de atenția pe care băiatul i-o acordă, aceasta se
îndrăgostește. Pentru că pământul reprezintă mult mai mult decât un mijloc de subzistență, Ion o
părăsește temporar pe Florica, fata frumoasă dar săracă pentru averea Anei. Așadar,
imposibilitatea împlinirii erotice alături de Florica își găsește compensația într-o pasiune pentru
pământ.
51
R2 O a 2a secvență reprezentativă pentru tema și viziunea despre lume o reprezintă scena
nunții dintre Ion și Ana. Nunta țărănească este prezentată drept una tradițională, după tipicul
nunților țărănești, întrucât ospățul ține trei zile și trei nopți. În operă, Ion se căsătorește din
interes cu Ana, considerând-o urâtă, dar bogată. Căsătoria, care inițial era considerată o
binecuvântare, este și ea o dezamăgire profundă . Astfel, în cadrul nunții, Ion o ignoră pe Ana și
o ia la dans pe adevărata sa iubire, Florica. Ana începe să realizeze ce se întâmplă de fapt, dar
Ion își motivează gestul prin faptul că soția să este însărcinată. Această secvență anticipează
destinul tragic al Anei, însă și numele său accentuează faptul că este un personaj predestinat
suferinței. Încă o dată, Ion este caracterizat prin comportament că fiind materialist și mincinos -
nu se bucură de eveniment, fiind preocupat de câți bani s-au strâns la nuntă.
E1 Un element de compoziție îl reprezintă structura romanului.La nivelul structurii romanului

avem două “voci” Glasul Pământului și Glasul Iubirii. Prima parte a romanului, Glasul
pământului urmărește patima lui Ion pentru pământ și dorința lui de a se impune în ierarhia
satului. Protagonistul își vede visurile realizate prin apropierea de Ana, fiica lui Vasile Baciu,
unul dintre cei mai bogați țărani din sat. Pentru atingerea scopului, flăcăul își reprimă dragostea
pentru Florica, fata frumoasă, dar săracă și își urmează planul perfid lăsând-o pe Ana
însărcinată.Partea a doua a romanului găsește personajul principal în ipostază de stăpân al
pământurilor, victorie care i-a dat prilejul de a intra în posesia averii lui Vasile Baciu. Așadar,
după nuntă comportamentul personajului se schimbă major.Sentimentul dobândirii demnității
prin posesiune îl determină să afișeze noul statut :”vorbea mai apăsat cu oamenii” “umbla cu
pașii mari”
E2 Un alt element de structuctura îl constituie conflictul ce se află în strânsă legătură cu tema

romanului avându-l în centru pe protagonist.În roman întâlnim două tipuri de conflicte: conflictul
interior și cel exterior.Conflictul central al acestui roman realist este determinat de lupta pentru
pământ.Principalul conflict exterior social se manifestă între Ion și Vasile Baciu, adversari care
își dispută pretențiile la posesiunea pământului, Ana fiind doar pretextul neglijabil al
confruntării.Vasile Baciu nu arată simpatie față de Ion numindu-l „tâlhar” și „sărăntoc”, motiv
pentru care tânărul îndură rușine, dar hotărăște să se răzbune. Adevărată dimensiune a dramei
personajului principal este redată de conflictul interior:glasul pământului și glasul iubirii.
Ion este pus în situația de a alege între iubirea pentru Florica și pământurile Anei.În cele din
urmă, protagonistul se căsătorește cu Ana, dar o tratează cu dispreț și indiferență, pentru ca mai
apoi ,acesta să se apropie din nou de Florica.
Opera literară „Ion” de Liviu Rebreanu este un roman realist de tip obiectiv întrucât urmărește
consecințele dorinței de îmbogățire prin mijloace perfide .Totodată, romanul „Ion” creează un
univers dominat de iubire, patimă și nevoia de afirmare în societate.Astfel, într-un univers în care
52
pământul reprezintă mai mult decât un mijloc de subzistență, Ion întruchipează tipologia
țăranului sărac dornic de înavuțire.Fiind o capodoperă a literaturii române, romanul „Ion” este o
operă reprezentativă pentru tema și viziunea despre lume a autorului.
53
Ion
de Liviu Rebreanu
C1 Liviu Rebreanu, adept al curentului literar realism, este considerat ca fiind unul dintre cei mai
operele acestuia.
C2 Romanul „Ion” de Liviu Rebreanu, publicat în anul 1920 este un roman realist de tip
obiectiv, cu tematică rurală, ce surprinde monografia satului ardelean în perioada stăpânirii
Imperiului Austro-Ungar. De asemenea, romanul este realist, deoarece prezintă caractere tipice,
precum tipul țăranului sau al arivistului. Abordarea personajelor ca tipologii este specifică
realismului .Totodată, în roman accentul cade asupra dramei țăranului român și asupra obsesiei
acestuia de a dobândi pământ, lucru care-i va asigura bunăstarea materială și afirmarea în
societate.
C4 În opera ” Ion”deLiviu Rebreanu, Ion este personajul principal în jurul căruia se
polarizează întreagă acțiune. Totodată, acesta ilustrează tipul țăranului harnic, modest, dar și
pragmatic și egoist, care dorește să își schimbe statutul social prin dobândirea pământurilor
obținute prin căsătoria cu Ana, fata bogată. Așadar, Ion se îmbogățește pe urma unei căsătorii din
interes, iar Ana devine o slugă a bărbatului.
Din punct de vedere social, Ion este mai întâi un țăran sărac, aflat la vârsta însurătorii, și
nemulțumit de condiția lui socială . Ulterior, acesta devine un țăran bogat și soțul Anei, fata
urâtă, dar bogată.Societatea în care trăiește Ion are un efect modelator, întrucât în viziunea
oamenilor posesiunea pământurilor echivalează cu bogăția și respectul.Așadar, Ion își dorește să
intre în posesia pământurilor pentru a-și schimba statutul social și a se răzbuna implicit pe Vasile
Baciu, care nu îl acceptă drept ginere.
2 Din punct de vedere moral, protagonistul dă dovadă de imoralitate și nerespectarea normelor
morale, întrucât urmărește doar nevoia de satisfacere a dorințelor materialist-erotice, fără a ține
cont de alte aspecte ale societății din care provine. Ion este prezentat într-o manieră obiectivă,
având atât calități, cât și defecte. Așadar, este inteligent și ambițios, dar în același timp mândru și
orgolios, dorința să de a avea pământ ducând la înfăptuirea unor acțiuni condamnabile.
Din punct de vedere psihologic, Ion este caracterizat ca fiind inteligent, manipulator și stăpân
pe sine.Protagonistul oscilează între nevoia de îmbogățire și nevoia de împlinire prin iubire,
54
gândind strategii bune de a le avea pe amândouă.Ion reușește să o seducă pe Ana, însă aceasta
conștientizează într-un final că reprezintă un simplu mijloc de împlinire a ambițiilor soțului.
R1 Ca și trăsătură dominantă a personajului pricipal se evidențiază viclenia regăsită în

secvența ce surprinde nunta băiatului cu Ana. Nunta țărănească este prezentată drept una
tradițională, după tipicul nunților țărănești, întrucât ospățul ține trei zile și trei nopți. În operă,
Ion se căsătorește din interes cu Ana, considerând-o urâtă, dar bogată. Căsătoria, care inițial era
considerată o binecuvântare, este și ea o dezamăgire profundă .Astfel, în timpul nunții, Ion o
ignoră pe Ana și o ia la dans pe adevărată sa iubire, Florica. Ana începe să realizeze ce se
întâmplă de fapt, dar Ion își motivează gestul prin faptul că soția sa este însărcinată. Această
secvență anticipează destinul tragic al Anei, însă și numele său accentuează faptul că este un
personaj predestinat suferinței. Încă o dată, Ion este caracterizat prin comportament ca fiind
materialist și mincinos - nu se bucură de eveniment, fiind preocupat de câți bani s-au strâns la
nuntă.
O altă secvență reprezentativă în care se evidențiază viclenia protagonistului este scena horei,
ce pune în lumina relația omului cu mediul prin ierarhizarea socială.Totodată, hora reprezintă un
prilej al tinerilor de a-și găsi perechea.De aceea, Ion, sub masca ipocriziei profită de ocazie și o
invită pe Ana la dans pentru a pune stăpânire pe pământurile acesteia. Ion o cucerește pe Ana și
acesta îl acceptă cu naivitate. Astfel, Ion intenționează să se îmbogățească pe urma unei căsătorii
cu o fată pe care nu o iubește. Încă din această secvență este evidențiat faptul că Ana reprezintă o
unealtă pentru Ion, dar surprinsă de atenția pe care băiatul i-o acordă, aceasta se
îndrăgostește.Pentru că pământul reprezintă mult mai mult decât un mijloc de subzistență , Ion o
părăsește temporar pe Florica, fata frumoasă, dar săracă pentru averea Anei. Așadar,
imposibilitatea împlinirii erotice alături de Florica își găsește compensația într-o pasiune pentru
pământ.
Un element de compoziție îl reprezintă structura romanului. La nivelul structurii romanului
pământului, urmărește patima lui Ion pentru pămnât și dorința lui de a se impune în ierarhia
satului.Protagonistul își vede visurile realizate prin apropierea de Ana, fiica lui Vasile Baciu,
unul dintre cei mai bogați țărani din sat.Pentru atingerea scopului, flăcăul își reprimă dragostea
pentru Florica, fata frumoasă, dar săracă și își urmează planul perfid lăsând-o pe Ana
însărcinată.Partea a dou a romanului găsește personajul principal în ipostaza de stăpân al
pământurilor, victorie care i-a dat prilejul de a intră în posesia averii lui Vasile Baciu. Așadar,
după nuntă, comportamentul personajului se schimbă major. Sentimentul dobândirii demnității
prin posesiune îl determină să afișeze noul statut :”vorbea mai apăsat cu oamenii” “umbla cu
pașii mari”

romanului avându-l în centru pe protagonist. În roman, întâlnim două tipuri de conflicte:
conflictul interior și cel exterior. Conflictul central al acestui roman realist este determinat de
55
lupta pentru pământ.Principalul conflict exterior social se manifestă între Ion și Vasile Baciu,
adversari care își dispută pretențiile la posesiunea pământului, Ana fiind doar pretextul neglijabil
al confruntării.Vasile Baciu nu arată simpatie față de Ion numindu-l „tâlhar” și „sărăntoc”, motiv
pentru care tânărul îndură rușine, dar hotărăște să se răzbune. Adevărata dimensiune a dramei
personajului principal este redată de conflictul interior: glasul pământului și glasul iubirii.Ion
este pus în situația de a alege între iubirea pentru Florica și pământurile Anei. În cele din urmă,
protagonistul se căsătorește cu Ana, dar o tratează cu dispreț și indiferență, pentru ca mai apoi
acesta să se apropie din nou de Florica. Ion este un personaj complex, reprezentativ pentru opera
lui Rebreanu, al cărui destin ilustrează consecințele nefaste ale dorinței de îmbogățire. Astfel,
destinul său tragic este generat de nerespectarea normelor morale ale societății.Fiind o
capodoperă a literaturii românești, romanul „Ion”este o operă reprezentativă pentru tema și
viziunea autorului despre lume.
56
Ion
de Liviu Rebreanu
C1 Liviu Rebreanu, adept al curentului literar realism este considerat ca fiind unul dintre cei mai
reprezentativi poeți români datorită autenticității sale, aspect reliefat în mai multe dintre operele
acestuia.
C2 Romanul „Ion” de Liviu Rebreanu, publicat în anul 1920 este un român realist de tip
obiectiv, cu tematică rurală ce surprinde monografia satului ardelean în perioada stăpânirii
Imperiului Austro-Ungar.Totodată, în roman accentul cade asupra dramei țăranului român și
asupra obsesiei acestuia de a dobândi pământ, lucru care-i va asigura bunăstarea materială și
afirmarea în societate.
C3 În opera literară „Ion”, relația dintre Ion și Ana devine reprezentativă, întrucât cele două
personaje întruchipează două tipologii complementare. Ana reprezintă tipul slab, ce se lasă
păcălit de aparențe, iar Ion reprezintă tipul puternic, hotărât, ce urmărește afirmarea în societate
pe urma obținerii pământurilor.
Din punct de vedere social, Ion este mai întâi un țăran sărac, aflat la vârsta însurătorii, și
nemulțumit de condiția lui socială . Ulterior, acesta devine un țăran bogat și soțul Anei, fata
urâtă, dar bogată.Societatea în care trăiește Ion are un efect modelator, întrucât în viziunea
oamenilor posesiunea pământurilor echivalează cu bogăția și respectul.Așadar, Ion își dorește să
intre în posesia pământurilor pentru a-și schimba statutul social și a se răzbuna implicit pe Vasile
Baciu, care nu îl acceptă drept ginere..
Din punct de vedere moral, protagonistul dă dovadă de imoralitate și nerespectarea normelor
morale, întrucât urmărește doar nevoia de satisfacere a dorințelor materialist-erotice, fără a ține
cont de alte aspecte ale societății din care provine. Ion este prezentat într-o manieră obiectivă,
57
având atât calități, cât și defecte. Așadar, este inteligent și ambițios, dar în același timp mândru și
orgolios, dorința să de a avea pământ ducând la înfăptuirea unor acțiuni condamnabile.
Din punct de vedere psihologic, Ion este caracterizat în faza inițială ca fiind inteligent,
manipulator și stăpân pe sine.Protagonistul oscilează între nevoia de îmbogățire și nevoia de
împlinire prin iubire, gândind strategii bune de a le avea pe amândouă. Ion reușește să o seducă
pe Ana, însă aceasta conștientizează într-un final că reprezintă un simpluu mijloc de împlinire a
ambițiilor soțului.
Din punct de vedere social, Ana este fica lui Vasile Baciu, un țăran înstărit.Aceasta devine
soția lui Ion, însă el o folosește numai cu scopul de a se îmbogăți de pe urma naivității acesteia.
Din punct de vedere moral, Ana este harnică, supusă și rușinoasă, răbdătoare, dar extrem de
naivă în relația sa cu Ion. E un personaj al cărui destin a fost predispus suferinței întrucât încă de
mică a trăit cu un tată care își găsea plăcerea în băutură.Prin urmare, Ana trăiește cu un sentiment
al frustrării. Totodată, gestul de sinucidere al Anei ilustrează imoralitatea întrucât ea alege să își
ia viața, într-o societate în care omul este judecat în funcție de acțiunile sale.
Din punct de vedere psihologic Ana este un personaj cu o mare complexitate

psihologică.Aceasta este necugetată, se lasă sedusă de Ion, crezând că acesta are sentimente
pentru ea.Aparențele înșelătoare o fac pe Ana să nu conștientizeze adevăratele intenții ale
tânărului, motiv pentru care aceasta este de acord să devină soția lui.Ana suferă de lipsa
afecțiunii și se refugiază în iluzia iubirii pentru Ion, fiind slabă din punct de vedere
emoțional. Traumele vieții o marchează puternic, iar numeroasele acte de violență fac din ea o
persoană slabă, care în final vede ca unică salvare moartea.
R1 O prima secvență reprezentativă pentru relația dintre cele două personaje este scena
horei ce pune în lumină relația omului cu mediul prin ierarhizarea socială.Totodată, hora
reprezintă un prilej al tinerilor de a-și găsi perechea.De aceea, Ion, sub masca ipocriziei profită
de ocazie și o invită pe Ana la dans pentru a pune stăpânire pe pământurile acesteia. Ion o
cucerește pe Ana și aceasta îl acceptă cu naivitate.Astfel, Ion intenționează să se îmbogățească
de pe urma unei căsătorii cu o fată pe care nu o iubește. Încă din această secvență, este evidențiat
faptul că Ana reprezintă o unealtă pentru Ion, dar surprinsă de atenția pe care băiatul i-o acordă,
aceasta se îndrăgostește.Pentru că pământul reprezintă mult mai mult decât un mijloc de
subzistență, Ion o părăsește temporar pe Florica, fata frumoasă dar săracă pentru averea Anei.
Așadar, imposibilitatea împlinirii erotice alături de Florica își găsește compensația într-o pasiune
pentru pământ.
58
R2 O a doua secvență reprezentativă pentru relația dintre cele două personaje o
reprezintă scena nunții dintre Ion și Ana. Nunta țărănească este prezentată drept un traditională,
după tipicul nunților țărănești întrucât ospățul ține trei zile și trei nopți. În operă, Ion se
căsătorește din interes cu Ana, considerând-o urâtă, dar bogată. Căsătoria, care inițial era
considerată o binecuvântare, este și ea o dezamăgire profundă. Astfel, în cadrul nunții, Ion o
ignoră pe Ana și o ia la dans pe adevărată sa iubire, Florica. Ana începe să realizeze ce se
întâmplă de fapt, dar Ion își motivează gestul prin faptul că soția sa este însărcinată. Această
secvență anticipează destinul tragic al Anei, însă și numele său accentuează faptul că este un
personaj predestinat suferinței. Încă o dată, Ion este caracterizat prin comportament ca fiind
materialist și mincinos - nu se bucură de eveniment, fiind preocupat de câți bani s-au strâns la
nuntă.
E1 Un element de compoziție îl reprezintă structura romanului. La nivelul structurii romanului

pământului, urmărește patima lui Ion pentru pământ și dorința lui de a se impune în ierarhia
satului. Protagonistul își vede visurile realizate prin apropierea de Ana, fiica lui Vasile Baciu,
unul dintre cei mai bogați țărani. Pentru atingerea scopului, flăcăul își reprimă dragostea pentru
Florica, fata frumoasă, dar săracă și își urmează planul perfid lăsând-o pe Ana însărcinată. Partea
a doua a romanului găsește personajul principal în ipostază de stăpân al pământurilor, victorie
care i-a dat prilejul de a intra în posesia averii lui Vasile Baciu. Așadar, după nuntă,
comportamentul personajului se schimbă major. Sentimentul dobândirii demnității prin
posesiune îl determină să afișeze noul statut :”vorbea mai apăsat cu oamenii” “umblă cu pașii
mari”

romanului avându-l în centru pe protagonist.În roman întâlnim două tipuri de conflicte: conflictul
interior și cel exterior.Conflictul central al acestui roman realist este determinat de lupta pentru
pământ.Principalul conflict exterior social se manifestă între Ion și Vasile Baciu, adversar care
își dispută pretențiile la posesiunea pământului, Ana fiind doar pretextul neglijabil al
confruntării.Vasile Baciu nu arată simpatie față de Ion numindu-l „tâlhar” și „sărăntoc”, motiv
pentru care tânărul îndură rușine, dar hotărăște să se răzbune. Adevărata dimensiune a dramei
personajului principal este redată de conflictul interior:glasul pământului și glasul iubirii. Ion
este pus în situația de a alege între iubirea pentru Florica și pământurile Anei.În cele din urmă,
protagonistul se căsătorește cu Ana, dar o tratează cu dispreț și indiferență, pentru ca mai apoi,
acesta să se apropie din nou de Florica.
Relația dintre cele două personaje rămâne reprezentativă pentru tema și viziunea autorului
despre lume, întrucât cele două personalități întruchipează două tipologii aflate în relație de
complementaritate. Ana este tipul slab, al cărei naivitate este pedepsită cu neîmplinirea erotică,
iar Ion este tipul puternic, al căror acțiuni sunt sancționate prin moarte.
59
ROMANUL TRADIȚIONALIST
Baltagul
de Mihail Sadoveanu
C1 Mihail Sadoveanu, adept al curentului literar realism, este considerat ca fiind unul dintre cei
operele acestuia.
C2 „Baltagul” de Mihail Sadoveanu, publicat în anul 1930 este un roman realist-mitic,

tradițional ce surprinde viața famililor din zona Tarcăului prin prezentarea veridică a societății
românești. Astfel, în “Baltagul “ se prezintă și valorifică miturile.Totodată, în roman accentul
cade asupra rezolvării misterului morții lui Nechifor, cât și asupra drumului maturizării a lui
Gheorghiță.
C3 Tema operei este căutarea adevărului sau condiția individului ce trăiește într-o zonă de
interferență a lumii vechi, tradiționale cu lumea nouă, modernă. Ca teme secundare amintim :
tema familiei și tema destinului.Astfel, Mihil Sadoveanu ilustrează în opera sa două concepte
fundamentale: tradiționalismul și capitalsmul, atrăgând atenția asupra unor aspecte din viața
socială.
R1 O prima secvență reprezentativă pentru tema și viziunea despre lume este cea în care Vitoria
decide să plece alături de Gheorghiță, în căutarea soțului ei.Deși inițial femeia dorește să îl
trimită numai pe Gheorghiță, aceasta realizează că fiul său este încă imatur și are nevoie de
sprijin, motiv pentru care mama devine un mentor în etapa de maturizare a tânărului neinițiat.
Așadar, întârzierea nejustificată a lui Nechifor reprezintă motivul pentru care Vitoria pornește în
călătorie cu fiul său secvență surprinzând totodată intriga romanului. Plecarea Vitoriei este o
consecință a tuturor pregătirilor pentru parcursul inițiatic: ține post, merge la preot dar și la
vrăjitoarea satului, vinde produse, și își ordonează gospodăria.
R2 O a doua secvență reprezentativă pentru tema și viziunea despre lume o

reprezintă confruntarea dintre Vitoria și Calistrat Bozga, ce demonstrează inteligența și energia
60
protagonistei, dar și încheierea procesului de maturizare a lui Gheorghiță.Vitoria reprezintă un
model al justiției, întrucât urmărește atât respectarea și împlinirea legii, cât și pedepsirea
ucigașilor.Totodată, în această scenă ce surprinde punctul culminant al operei, Gheorghiță
dovedește că poate folosi baltagul-unealta pedepsei și intră în rândul celor maturi. Așadar,
Vitoria predă fiului ei responsabilitatea bărbatului abil și competent de a lua decizii.
E1 Un prim element de structura și compoziție îl constituie conflictul.Fiind un roman realist,

conflictul major este cel exterior, însă textul surprinde și conflictul interior, cel al Vitoriei.
Conflictul exterior presupune confruntarea celor două mentlitati ale lumii tradiționale și
moderne.Astfel, încălcarea legii este văzută ca un fapt inacceptabil în viziunea Vitoriei, motiv ce
declanșează confruntarea între cei doi ucigași și eroina romanului.Totodată, conflictul interior se
reflectă în conștiința protagonistei, întrucât aceasta este frământată de griji și de dispariția soțului
său, Nechifor.
E2 Un alt element de structură și compoziție îl reprezintă finalul operei, ce conține

monologul femeii care i se adresează fiului.Aceasta afirmă și crede că viața nu se încheie cu
evenimentul tragic al morții soțului ei.Totodată, mesajul pe care-l transmite evidențiază faptul că
pentru Vitoria cuvântul reprezintă un reper important pentru respectarea tradiției, chiar dacă se
observă influențele lumii noi.Dacă Vitoria este o conservatoare, fiica sa, Minodora tinde să fie
adeptă a lumii moderne. Astfel, decizia de a nu-l accepta pe iubitul Minodorei surprinde
caracterul hotărât al femeii, caracter ce nu se schimbă pe parcursul romanului.
Prin urmare, opera literară „Baltagul ” de Mihail Sadoveanu este un roman realist-mitic întrucât
urmărește căutarea adevărului și îndeplinirea acestuia urmărind frământările personajelor în
planul conștiinței, și lupta pentru putere și afirmare în societatea românească, fiind o operă
reprezentativă pentru tema și viziunea despre lume a lui Mihail Sadoveanu.
61
Baltagul
de Mihail Sadoveanu
C1 Mihail Sadoveanu, adept al curentului literar realism este considerat ca fiind unul dintre cei
mai reprezentativi scriitori români, datorită autenticității sale, aspect reliefat în mai multe dintre
operele acestuia.
C2 „Baltagul” de Mihail Sadoveanu, publicat în anul 1930 este un roman realist-

mitic, tradițional ce surprinde viața famililor din zona Tarcăului prin prezentarea veridică a
societății românești. Astfel, în “Baltagul “ se prezintă și valorifica miturile.Totodată, în roman
accentul cade atât asupra rezolvării misterului morții lui Nechifor, cât și asupra drumului
maturizării lui Gheorghiță
În romanl„Baltagul ” de Mihail Sadoveanu,Vitoria este personajul principal în jurul căruia se
polarizează întreagă acțiune. Totodată, aceasta ilustrează tipul omului harnic, muncitor și hotărât,
care respectă tradițiile și obiceiurile, împotrivindu-se influențelor lumii moderne.Vitoria dă
dovadă de stăpânire de sine. Fiind un caracter puternic, ea reușește să își ducă la îndeplinire
scopul, și anume acela de a-și găși soțul dispărut și de a dezlega misterul morții neașteptate a
acestuia.
Din punct de vedere social, Vitoria este inițial o soție iubitoare și mamă a doi copii, Minodora
și Gheorghiță.Aceasta întruchipează tipologia muntencei, care își organizează familia după
obiceiurile străvechi. Astfel, familia Lipan este una tradițională, în care bărbatul face legea, iar
femeia veghează asupra respectării acesteia.Mai apoi, o dată cu moartea lui Nechifor, Vitoria
devine văduvă, jelindu-și soțul.
Din punct de vedere moral, protagonista are conștiința datoriei de a demasca ucigașii
soțului ei, negăsindu-și liniștea până când obiceiurile și datinile sunt respectate.Ca și trăsături
definitorii ale eroinei se remarcă iubirea, devotamentul, autoritatea, intuiția, ambiția.Totodată, ea
le impune copiilor respectarea tradiției respingând elementele moderne.
62
Din punct de vedere psihologic,Vitoria este caracterizată ca fiind o femeie puternică
conservatoare, manipulatoare și lucidă.Totodată, aceasta are abilitatea de a intui ce se află în
sufletele oamenilor, motiv pentru care obține informațiile de care are nevoie.Totodată, Vitoria
este o personalitate care posedă inteligență nativă, așa încât reușește să se adapteze situațiilor noi
cu care intră în contact.
R1 Ca trăsătură dominantă a personajului pricipal se evidențiază determinarea

acestuia, regăsită în secvența în care Vitoria decide să plece alături de Gheroghiță în căutarea
soțului ei. Această secvență relevă hotărârea ei fermă de a porni la drum, în ciuda dificultăților
care ar fi putut apărea pe parcurs. În călătoria sa, eroina decide să îl ia și pe tânărul Gheorghiță,
parcurgând un drum al maturizării. Deși Gheorghiță este inocent, mama adoptă o atitudine
convingătoare, prin care îi dă de știre fiului că urmează o nouă etapă a vieții.
Cea de-a două secvență care ilustrează determinarea protagonistei o

reprezintă confruntarea dintre Gheorghiță cu Vitoria și Calistrat Bozga, ce demonstrează atât
inteligența și energia protagonistei, cât și și încheierea procesului de maturizare a lui
Gheorghiță.Vitoria reprezintă un model al justiției, întrucât urmărește respectarea și împlinirea
legii, dar și pedepsirea ucigașilor.Totodată, în această scenă ce surprinde punctul culminant al
operei, Gheorghiță dovedește că poate folosi baltagul-unealtă pedepsei și intră în rândul celor
maturi. Așadar,Vitoria preda fiului ei responsabilitatea bărbatului, abil și competent de a lua
decizii.
Un prim element de structura și compoziție îl constituie conflictul.Fiind un roman realist,

conflictul major este cel exterior, însă textul surprinde și conflictul interior, cel al Vitoriei
Conflictul exterior presupune confruntarea celor două mentalități ale lumii tradiționale și
declanșează confruntarea între cei doi ucigași și eroina romanului.Totodată, conflictul interior se
reflectă în conștiința protagonistei, întrucât aceasta este frământată de griji și de dispariția soțului
său, Nechifor.
E2 Un alt element de structură și compoziție îl reprezintă finalul operei, ce conține
monologul femeii care i se adresează fiului. Aceasta afirmă și crede că viața nu se încheie cu
evenimentul tragic al morții soțului ei. Totodată, mesajul pe care-l transmite evidențiază faptul că
pentru Vitoria cuvântul reprezintă un reper important pentru respectarea tradiției, chiar dacă se
observă influențele lumii noi.Dacă Vitoria este o conservatoire, fiica sa, Minodora tinde să fie
adeptă a lumii moderne .Astfel, decizia de a nu-l accepta pe iubitul Minodorei surprinde
caracterul hotărât al femeii, carcater ce nu se schimbă pe parcursul romanului.
În opera literară “Baltagul” de Mihail Sadoveanu ,Vitoria este un personaj complex,
reprezentativ pentru opera lui Sadoveanu, în care se evidențiază două mentalități, cea modernă și
63
cea tradițională. Fire conservatoare și complexă , munteanca din Măgura Tarcăului rămâne o
prezența memorabilă dincolo de paginile romanului.
Baltagul
de Mihail Sadoveanu
C1 Mihail Sadoveanu, adept al curentului literar realism, este considerat ca fiind unul dintre cei
operele acestuia.
C2 „Baltagul” de Mihail Sadoveanu, publicat în anul 1930, este un roman realist-

mitic, tradițional ce surprinde viața familiilor din zona Tarcăului prin prezentarea veridică a
societății românești. Astfel, în “Baltagul “ se prezintă și valorifică miturile.Totodată, în roman
accentul cade asupra rezolvării misterului morții lui Nechifor, dar și asupra drumului maturizării
lui Gheorghiță.
C3 În opera literară, „Baltagul”, relația dintre Vitoria și fiul ei Gheorghiță devine

reprezentativă pentru tema și viziunea despre lume a autorului, întrucât acestea întruchipează
semnul justiției.Totodată, acestea intervin pentru a restabili ordinea unei lumi aflate în pragul
haosului.
Din punct de vedere social, Vitoria este inițial o soție iubitoare și mamă a doi copii, Minodora
și Gheorghiță.Aceasta întruchipează tipologia muntencei, care își organizează familia după
obiceiurile străvechi. Astfel, familia Lipan este una tradițională, în care bărbatul face legea, iar
femeia veghează asupra respectării acesteia.Mai apoi, o dată cu moartea lui Nechifor, Vitoria
devine văduvă, jelindu-și soțul.
Din punct de vedere moral, protagonista are conștiința datoriei de a demasca ucigașii soțului ei,
negăsindu-și liniștea până când obiceiurile și datinile sunt respectate.Ca și trăsături definitorii ale
eroinei se remarcă iubirea, devotamentul, autoritatea, intuiția.Totodată, ea le impune copiilor
respectarea tradiției respingând elementele moderne.
64
Din punct de vedere psihologic,Vitoria este caracterizată că fiind o femeie
conservatoare ,manipulatoare și lucidă.Totodată, aceasta are abilitatea de a intui ce se află în
sufletele oamenilor, motiv pentru care obține informațiile de care are nevoie.Totodată, Vitoria
este o personalitate care posedă inteligență nativă, așa încât reușește să se adapteze situațiilor noi
cu care intră în contact.
Din punct de vedere social, Gheorghiță este fiul Vitoriei și al lui Nechifor și fratele
Minodorei reprezentând generația tânără.Acesta preia rolul tatălui, devenind un tânăr
responsabil.
Din punct de vedere moral, acesta este înfățișat la început ca fiind un copil respectuos și
ascultător, devenind pe parcurs mult mai bine pregătit pentru viață. Tot aici se remarcă și gestul
lui Gheorghiță de a-l lovi cu baltagul pe Calistrat Bogza, fiind interpretat ca un gest moral,
întrucât contribuie la restabilirea ordinii.
Din punct de vedere psihologic ,Gheorghiță întruchipează tipul tânărului în formare a cărui
personalitate se șlefuiește prin intermediul călătoriei inițiatice parcurse. Gheorghiță adoptă
comportamentul mamei, fiind uimit de iscusința acesteia. Astfel, el este caracterizat ca fiind
curajos și adaptat situațiilor noi.
R1 O prima secvență reprezentativă pentru relația dintre cele două personaje este cea în
care Vitoria decide să plece alături de Gheroghiță în căutarea soțului ei.Deși inițial femeia
dorește să îl trimită numai pe Gheorghiță, aceasta realizează că fiul său este încă imatur și are
nevoie de sprijin, motiv pentru care mama devine un mentor în etapa de maturizare a tânărului
neinițiat.Așadar, întârzierea nejustificată a lui Nechifor reprezintă motivul pentru care Vitoria
pornește în călătorie cu fiul său, secvență surprinzând totodată intriga romanului.
R2 O a doua secvență reprezentativă pentru relația dintre cele 2 personaje o

reprezintă confruntarea dintre Gheorghiță cu Vitoria și Calistrat Bozga, ce demonstrează
inteligența și energia protagonistei, dar și încheierea procesului de maturizare a lui
Gheorghiță.Vitoria reprezintă un model al justiției, întrucât urmărește respectarea și împlinirea
legii, cât și pedepsirea ucigașilor.Totodată, în această scenă ce surprinde punctul culminant al
operei, Gheorghiță dovedește că poate folosi baltagul-unealta pedepsei și intră în rândul celor
maturi. Așadar,Vitoria predă fiului ei responsabilitatea bărbatului abil și competent de a lua
decizii.
E1 Un prim element de structura și compoziție îl constituie conflictul.Fiind un roman realist,

conflictul major este cel exterior, însă textul surprinde și conflictul interior, cel al Vitoriei.
Conflictul exterior presupune confruntarea celor două mentlitati ale lumii tradiționale și
declanșează confruntarea între cei 2 ucigași și eroina romanului.Totodată, conflictul interior se
65
reflectă în conștiința protagonistei, întrucât această este frământată de griji și de dispariția soțului
său, Nechifor.
E2 Un alt element de structura și compoziție îl reprezintă finalul operei, ce conține monologul

femeii care i se adresează fiului.Aceasta afirmă și crede că viața nu se încheie cu evenimentul
tragic al morții soțului ei.Totodată, mesajul pe care-l transmite evidențiază faptul că pentru
Vitoria cuvântul reprezintă un reper important pentru respectarea tradiției, chiar dacă se observă
influențele lumii noi.Dacă Vitoria este o conservatoare, fiica sa, Minodora tinde să fie adeptă a
lumii moderne .Astfel, decizia de a nu-l accepta pe iubitul Minodorei surprinde caracterul hotărât
al femeii, caracter ce nu se schimbă pe parcursul romanului.
Relația dintre cele două personaje rămâne reprezentativă pentru tema și viziunea
autorului despre lume, întrucât cele două personalități reușesc să restabilească ordinea lumii
tradiționale.Cei doi acționează împreună într-o coordonare aproape perfectă și par să se
completeze foarte bine unul pe celălalt.
66
ROMANUL REALIST-BALZACIAN
Enigma Otiliei
de George Călinescu
-Tema și viziunea despre lume-
C1 George Călinescu, adept al curentului literar realism, este considerat ca fiind unul dintre cei
operele acestuia.
C2 „Enigma Otiliei” de George Călinescu, publicat în anul 1938 este un roman realist de tip
balzacian ce presupune observarea socialului, zugrăvirea unor caractere bine individualizate și
preocuparea pentru detalii.În roman accentul cade asupra reprezentării spațiului citadin al
societății bucureștene și asupra problematicii îmbogățirii.Romanul este realist deoarece surprinde
mediul urban, dar și pentru că înfățișează personaje ce aparțin unor tipologii.
C3 Tema operei o reprezintă monografia societății bucureștene, a spațiului citadin. Ca și teme

secundare amintim :tema paternități și tema condiției femeii și tema relațiilor de familie Astfel,
George Călinescu ilustrează în opera sa imaginea misterioasă a personalității Otiliei, dar și
etapele maturizării celor doi adolescenți, Felix Sima și Otilia Mărculescu.
R1 O prima secvență reprezentativă pentru tema și viziunea despre lume este cea în care se
surprinde sosirea la București a tânărului Felix și atmosfera societății bucureștene. Astfel, în
debutul textului ne este înfăşişat tânărul Felix Sima care vine la Bucureşti şi caută strada Antim
unde se află casa lui moş Costache. Felix este întâmpinat la intrarea în casă de Otilia care îi apare
ca o fiinţă cochetă şi prietenoasă şi îi face cunoştiinţă cu clanul Tulea şi cu Pascalopol. Mai mult
decât atât, Otilia îi oferă camera ei până când tânărul primeşte propria camera . Secvenţa
surprinde de asemenea descrierea realizată în manieră realist a caselor de pe acea stradă, implicit
67
și cea a lui Costache Giurgiuveanu . Astfel, spațiul citadin este reprezentat în toate dimensiunile
lui, evidențiind preocuparea scriitorului pentru atenta observare a socialului. Arhitectura și
ornamentele ieftine sugerează o lume supusă umezelii.
R2 O a doua secvență reprezentativă pentru tema și viziunea despre lume este lupta pentru
moștenirea bătrânului avar, ca urmare a intervenției banului , realizându-se în numeroase
secvențe ale romanului. Astfel, Costache, tatăl adoptiv al Otiliei, se dovedește tipul bătrânul avar
ce nutrește iluzia longevității și nu pune în practică niciun proiect pentru a asigura viitorul fiicei
sale nelegitime. Deși are o afecțiune sinceră pentru fată, bătrânul amână înfierea acesteia, de
dragul banilor și de teama Aglaei.Totodată, cei ce urmăresc succesiunea averii sunt membrii
clanului Tulea, așteptând un prilej pentru a obține ceea ce își doresc.
E1 Un prim element de structură și compoziție îl constituie relația dintre incipit și final unde
este prezentată sosirea lui Felix și descrierea străzii bucureștene.În incipitul romanului se fixează
veridic cadrul temporal și spațial, se prezintă principalele personaje.Întâlnirea lui Felix și a
Otiliei are loc prin intermediul lui moș Costache .Astfel, cei doi adolescenți locuiesc sub același
acoperiș.Simetria este susținută și de replica pe care Moș Costache o adresează lui Felix în
momentul în care tânărul apare în poarta casei sale și pe care doctorul Sima, pe mai târziu și-o
amintește în finalul romanului : “nu, nu stă nimeni aici, nu cunosc”.
E2 Un al doilea element de structură și compoziție îl constituie conflictul. Fiind un roman

realist, conflictul major este cel exterior, însă textul surprinde și conflictul interior, erotic al lui
Felix Sima.Primul conflict este iscat în jurul averii lui moș Costache și presupune confruntarea
cu Aglae și Stănică Rațiu sub pretextul îmbogățirii.Conflictul erotic ia naștere în sufletul
tânărului Felix Sima, ce trăiește o iubire idealizată pentru Otilia, avându-l în același timp
adversar pe maturul Pascalopol.
Opera literară „Enigma Otiliei” de George Călinescu este un roman realist de tip balzacian
întrucât urmărește rivalitatea și competiția în familie pentru obținerea averii, dar și maturizarea
tinerilor în societatea bucureșteană, fiind o operă reprezentativă pentru tema și viziunea despre
lume a lui George Călinescu.
68
ROMAN REALIST-BALZACIAN
Enigma Otiliei
-Particularități de construcție a personajului-
operele acestuia.
C2 „Enigma Otiliei” de George Călinescu,publicat în anul 1938 este un roman realist de tip
preocuparea pentru detalii. În roman accentul cade asupra reprezentării spațiului citadin al
C4 În opera Enigma Otiliei de George Călinescu, Otilia Mărculescu este personajul principal
în jurul căruia se polarizează întreaga acțiune.În romanul lui Călinescu, ea reprezintă misterul
feminității adolescentine, fiind un ideal feminin atât pentru Felix, cât și pentru Pascalopol.
Înzestrată cu un temperament de artistă, Otilia este preocupată de estetic.Este studentă la
conservator, studiază cu plăcere pianul, citește reviste și este indiferentă față de averea lui
Costache.
Din punct de vedere social, Otilia este o tânără orfană, studentă la Conservator și fiica
nelegitimă a lui moș Costache.Fata beneficiază de afecțiunea și grija lui moș Costache și rămâne
indiferentă în ceea ce privește averea acestuia, însă Aglae o consideră ca pe o amenințare,
întrucât se teme că ea va moșteni averea bătrânului.Totodată, fata îi va purta de grijă lui Felix,
încă din seara sosirii acestuia în casa lui Costache. Neavând unde să-l găzduiască, Otilia îi va
69
oferi cu generozitate camera ei, prilej pentru Felix de a descoperi o parte din personalitatea
exuberantă a fetei.
Din punct de vedere moral, Otilia Mărculescu întruchipează tipul cochetei, fiind atrasă de
artă și aranjându-se, așa cum impun normele societății din care provine.Totodată, ea consideră că
rostul femeii e să placă, iar în afară de asta nu poate fi fericire.
Din punct de vedere psihologic, Otilia este caracterizată ca fiind o fire extrovertită și
capricioasă ce își schimbă mereu opțiunile și gusturile .Având o personalitate în formare, copil și
femeie, cu un comportament spontan, derutant pentru Felix , ea devine o imagine a idealului de
iubire. Pentru Felix, Otilia întruchipează un temperament enigmatic, fiind în același timp rafinată
și elegantă prin naturalețe.
R1 Ca trăsătură dominantă a personajului pricipal se evidențiază latura misterioasă a
feminității, surprinsă în numeroase scene în care față apare alături de Felix. Una dintre aceste
secvențe este cea în care Felix îi mărturisește Otiliei că o iubește, prin intermediul unei
scrisori.Fata nu reacționează în niciun fel la declarația de dragoste a lui Felix, motiv pentru care
tânărul decide să fugă de acasă. Remarcând gestul lui nebunesc, Otilia decide să pornească în
căutarea băiatului. Deși a reușit să îl găsească, Otilia este neschimbată față de Felix, având
același comportament derutant și imprevizibil,f apt ce lasă în sufletul băiatului o dezamăgire
profundă..
O altă secvență ilustrativă pentru temperamentul enigmatic al fetei este ultima întâlnire
dintre Felix și Otilia, înaintea plecării din țară cu Pascalopol.Acestă scenă este relevantă,
deoarece evidențiază misterul ce definește personalitatea fetei.Tânăra percepe iubirea în felul
aventuros al artistei cu libertate absolută, în timp ce Felix trăiește cu covingerea că asteparea va
garanta cândva căsătoria acestuia cu Otilia. Dându-și seama de această diferență ,dar și de faptul
că ar putea reprezenta o piedică în calea realizării profesionale a lui Felix, Otilia îl părăsește pe
tânăr și alege siguranță căsătoriei cu Pascalopol. Hotărârea fetei de a pleca cu Pascalopol pare
inexplicabilă pentru Felix. Purtând în suflet imaginea fetei, băiatul reușește să se realizeze prin
muncă și perseverență
E1 Un prim element de structură și compoziție îl constituie relația dintre incipit și final unde
este prezentată sosirea lui Felix și descrierea străzii bucureștene.În incipitul romanului se fixează
veridic cadrul temporal și spațial, se prezintă principalele personaje. La început ne este prezentat
și tânărul Felix Sima, care vine la București cu un scop precis, pentru a urma facultatea de
medicină,r eprezentând tipul adolescentului în formare. Întâlnirea lui Felix și a Otiliei are loc
prin intermediul lui moș Costache . Astfel, cei doi adolescenți locuiesc sub același acoperiș.
Simetria este susținută și de replica pe care Moș Costache o adresează lui Felix în momentul în
care tânărul apare în poarta casei sale și pe care doctorul Sima, de mai târziu și-o amintește în
finalul romanului “nu, nu stă nimeni aici, nu cunosc”.
70
După trecerea anilor, Felix revine la locurile străbătute ca licean, pe strada Antim, care însă se
schimbase și ea și își amintește nostalgic cuvintele cu care îl întâmpinase Costache.
E2 Un al doilea lea element de structură și compoziție îl constituie conflictul. Fiind un roman

realist, conflictul major este cel exterior, însă textul surprinde și conflictul interior, erotic al lui
Felix Sima.Primul conflict este iscat în jurul averii lui moș Costache și presupune confruntarea
cu Aglae și Stănică Rațiu sub pretextul îmbogățirii. Conflictul erotic ia naștere în sufletul
tânărului Felix Sima, ce trăiește o iubire idealizată pentru Otilia, avându-l în același timp
adversar pe maturul Pascalopol.Deși Otilia îl iubește pe Felix, ea gândește într-un mod matur că
tânărul trebuie să se ocupe de carieră sa.Nedorind să-i perturbe realizarea profesională, tânăra
decide să fugă împreună cu Pascalopol. Așadar,Otilia rămâne o enigmă atât pentru Felix, cât și
pentru Pascalopol, întrucât niciunul nu o cunoaște îndeajuns de bine fiind surprinși de
comportamentul ei.În ceea ce îl privește pe Felix, jocul atracției și al respingerii, inițiat de fată,
conferă sentimentul nesiguranței, neștiind dacă ea îl iubește cu adevărat sau îl amăgește:”Pentru
orice tânăr de douăzeci de ani ,enigmatică va fi în veci fata care-l va respinge, dându-i totuși
dovezi de afecțiune”
În opera literară Enigma Otiliei de George Călinescu, Otilia devine un personaj reprezentativ
pentru tema și viziunea autorului despre lume, aceasta întruchipând misterul feminității, fiind o
personalitate care îi trezește tânărului Felix confuzii și incertitudini.
71
ROMAN REALIST-BALZACIAN
Enigma Otiliei
operele acestuia.
C2 „Enigma Otiliei” de George Călinescu, publicat în anul 1938 este un român realist de tip
preocuparea pentru detalii. În roman accentul cade asupra reprezentării spațiului citadin al
C3 În opera literară „Enigma Otiliei“ relația dintre Otilia și Felix devine reprezentativă pentru
tema și viziunea despre lume a autorului, întrucât prin intermediul acestora se evidențiază
legătură strânsă dintre interioritatea umană și condiționarea socială.
Din punct de vedere social, amândoi sunt orfani, adică ființe lipsite de protecție, expuși efectelor
distrugătoare ale unor lumi degradate. Otilia este o tânără orfană, studentă la Conservator și fiica
nelegitimă a lui moș Costache.Fata beneficiază de afecțiunea și grija lui moș Costache și rămâne
indiferentă în ceea ce privește averea acestuia, însă Aglae o consideră ca pe o amenințare,
72
întrucât se teme că ea va moșteni averea bătrânului.Totodată, fata îi va purta de grijă lui Felix,
încă din seara sosirii acestuia în casă lui Costache.Neavând unde să-l găzduiască, Otilia îi va
oferi cu generozitate camera ei, prilej pentru Felix de a descoperi o parte din personalitatea
exuberantă a fetei.Totodată, Felix, rămas orfan vine la București pentru a studia medicina,
locuind în casa tutorelui său legal, moș Costache. Spre finalului textului, tânărul reușește să
treacă peste despărțirea de Otilia, ajungând un medic renumit, la fel ca și tatăl său, și se
căsătorește cu o fată din lumea bună bucureșteană.
Din punct de vedere moral, Otilia Mărculescu întruchipează tipul cochetei, fiind atrasă de artă și
aranjându-se, așa cum impun normele societății din care provine.Totodată, ea consideră că rostul
femeii e să placă, iar în afară de asta nu poate fi fericire.Felix Sima este un tânăr integru, onest în
sentimente, dezinteresat de averea lui Costache, ce are aspirații mari pentru viitor, chiar dacă
finalul romanului îl prezintă în ipostaza de burghez bucureștean.
Din punct de vedere psihologic, Otilia este caracterizată ca fiind o fire sensibilă extrovertită și
capricioasă ce își schimbă mereu opțiunile și gusturile. Având o personalitate în formare, copil și
femeie, cu un comportament spontan, derutant pentru Felix, ea devine o imagine a idealului de
iubire pentru Felix.Otilia întruchipează un temperament enigmatic, fiind în același timp rafinată
și elegantă prin naturalețe.Totodată, Felix reprezintă imaginea intelectualului ambițios, aflându-
se într-o continuă formare, dragostea pentru Otilia având un impact asupra persoonalitatii
sale..Eșecul relației cu Otilia are un rol important în maturizarea tânărului. Refuzul acesteia îi dă
încrederea necesară pentru a deveni un reputat medic.
R1 O primă secvență reprezentativă pentru relația dintre cele două personaje este cea în care se
surprinde sosirea la București a tânărului Felix și atmosfera societății bucureștene. Astfel, în
debutul textului ne este înfăşişat tânărul Felix Sima care vine la Bucureşti şi caută strada Antim
unde se află casă lui moş Costache. Felix este întâmpinat la intrarea în casă de Otilia care îi apare
ca o fiinţă cochetă şi prietenoasă şi îi face cunoştiinţă cu clanul Tulea şi cu Pascalopol. Mai mult
decât atât, Otilia îi oferă camera ei până când tânărul primeşte propria camera. Casa din strada
Antim va devein spațiul în care Felix, student la medicină se va forma ca intelectual, dar și
spațiul unde vor lua naștere iubirea, speranța și inceritudiile legate de misterioasa Otilia.
Otilia Mărculescu excercită asupra tânărului o atracție irezistibilă, așa încât senzația spontană de
simpatie reciprocă evoluează în timp, transformându-se într-un sesntiment profund de
iubire. Secvenţa surprinde de asemenea descrierea realizată în manieră realistă a caselor de pe
acea stradă, implicit și cea a lui Costache Giurgiuveanu. Astfel, spațiul citadin este reprezentat în
toate dimensiunile lui, evidențiind preocuparea scriitorului pentru atenta observare a
socialului.Arhitectura și ornamentele ieftine sugerează o lume supusă umezelii.
R2 O a doua secvență reprezentativă este cea în care Felix îi mărturisește Otiliei că o iubește,
prin intermediul unei scrisori.Fata nu reacționează în niciun fel la declarația de dragoste a lui
Felix, motiv pentru care tanarul decide să fugă de acasă. Remarcând gestul lui nebunesc, Otilia
73
decide să pornească în căutarea băiatului.Deși a reușit să îl găsească, Otilia este neschimbată față
de Felix, având același comportament derutând și imprevizibil, fapt ce lasă în sufletul băiatului o
dezamăgire profundă.
Relația dintre cele două personaje rămâne reprezentativă pentru tema și viziunea autorului despre
lume, întrucât iubirea neîmpărtășită dintre Felix și Otilia reprezintă un compromis a tipologiei
romantice făcând legătura între interioritate și condiționările sociale.
ROMANUL MODERN, SUBIECTIV, PSIHOLOGIC, AL EXPERIENȚEI

Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război
de Camil Petrescu
C1 Camil Petrescu, adept al curentului literar modernism, este considerat ca fiind unul dintre cei
operele acestuia.
C2 „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” de Camil Petrescu, publicat în
anul 1930 este un roman modern, subiectiv, de analiză psihologică, ce surprinde în plan interior
drama intelectualului lucid, Ștefan Gheorghidiu, dornic de cunoaștere și de experiențe absolute,
valorificându-se așadar două componente fundamentale ale existenței: iubirea și războiul. O
trăsătură a romanului modern ce se evidențiază în text este anticalofilismul. Stilul anticalofil
pentru care optează romancierul susține autenticitatea limbajului. Scriitorul nu refuză
corectitudinea limbii, ci efectul de artificializare. O altă trăsătură a romanului modern ce se
evidențiază în text este prezența unor caractere tipice, precum tipul intelctualului Totodată, în
roman accentul cade pe incertitudinile lui Ștefan care-și suspectează soția asupra săvârșirii unui
act de adulter, fără să aibă suficiente dovezi pentru acuzarea acesteia.
Romanul este structurat în două părți:prima parte reprezintă rememorarea iubirii matrimoniale
eșuate, iar a doua reprezintă gândurile personajului consemnate într-un jurnal de campanie.
74
C3 Tema operei este iubirea și războiul ca experiențe fundamentale ale existenței, prin care eroul
speră să își găsească identitatea, iar ca teme secundare amintim :tema familiei și tema destinului.
Astfel, Camil Petrescu ilustrează în opera sa percepția subiectivă asupra unei iubiri absolute, dar
și afirmarea în socitate în urma unor studii universitare.
R1 O prima secvență reprezentativă pentru tema și viziunea despre lume este scena de la popotă,
în care protagonistul asistă la o discuție despre dragoste și fidelitate, pornindu-se de la un fapt
divers citit în presă:un bărbat care și-a ucis soția infidelă fusese achitat de tribunal.Această
discuție declanșează memoria afectivă a protagonistului. Astfel, episodul discuției de la popotă
provoacă rememorarea unor întâmplări sau stări.Totodată, Ștefan Gheorghidiu analizează și
interpretează trecutul, iar acesta afirmă că „cei ce se iubesc au drept de viață și de moarte unul
asupra celuilalt.”
R2 O a doua secvență reprezentativă pentru tema și viziunea despre lume o reprezintă excursia
de la Odobești.Ștefan și Ela trăiesc modest, dar sunt fericiți după căsătorie, până în momentul
primirii unei moșteniri.Astfel, echilibrul tinerei familii este tulburat, iar Ela devine din ce în ce
mai atrasă de viață mondenă, fapt ce îi displace lui Ștefan.În timpul șederii la Odobești cu
prilejul sărbătorii Sfinților Constantin și Elena, Ela îl întâlnește pe Domnul G. Ela îi acordă o
atenție exagerată, iar Ștefan sesizează acest aspect, motiv pentru care îl bănuiește pe bărbat ca
fiind amantul soției sale.Din acest moment începe calvarul protagonistului, întrucât nevoia de
certitudini îl pune să caute dovezi.Din acest aspect rezultă tensiunea dramatică și frământările
sufletești ale protgonistului.El devine foarte gelos, deși nu recunoaște acest lucru:”Nu, n-am fost
gelos,deși am suferit atâta din cauza iubirii”. Declanșarea crizei de gelozie la constatarea
anumitor gesturi familiare dintre soția sa și Domnul G. macină sufletul bărbatului.
E1 Un prim element relevant pentru tema și viziunea despre lume îl reprezintă conflictul.Fiind
un roman psihologic, conflictul major este cel interior și se produce în conștiința protagonistului
care trăiește stări și sentimente contradictorii în ceea ce o privește pe Ela.Acest conflict interior
este generat de raporturile pe care le are protagonistul cu realitatea înconjurătoare.Realitatea pe
care protagonistul o privește va duce la destrămarea cuplului.Implicarea Elei în lumea mondenă
reprezintă principalul motiv al detașării lui Ștefan față de soția lui. Așadar, confictul interior trăit
de protagonist se produce din cauza discrepanței dintre aspirațiile lui Gheorghidiu și realitatea
lumii înconjurătoare.Totodată, conflictul exterior pune în evidență relația personajului cu
societatea încadrându-l în categoria inadaptaților sociali.
E2 Un alt element relevant pentru tema și viziunea despre lume îl constituie finalul.Gheorghidiu
se simte detașat de tot ceea ce îl legase de Ela și hotărăște să o părăsească, lăsându-i tot
„trecutul”.Trecutul lăsat în urmă reprezintă toate frământările și toată suferința provocată de
femeia care nu s-a ridicat la nivelul aspirațiilor celui care a iubit-o.Ștefan realizează cu o umbră
de tristețe că Ela nu reprezintă idealul care a însemnat pentru el odată, pierzându-și caracterul
75
feminin de altădată. Așadar, individul superior nu poate concepe iubirea decât în varianta sa
originală.Totodată, Ștefan hotărăște să îi lase bunurile Elei, eliberându-se în totalitate de drama
erotică. Așadar, finalul nu rezolva misterul cărții, lăsând loc de interpretări multipe în ceea ce o
privește pe Ela .Nu se cunoaște cu adevărat dacă aceasta și-a înșelat soțul sau nu, de aceea
romanul are un final deschis.
Opera literară „Ultima noapte de dragoste întâia noapte de război” de Camil Petrescu este un
roman psihologic, întrucât urmărește drama intelectualului lucid, Ștefan Gheorghidiu, ce trăiește
într-o lume a incertitudinilor.
ROMANUL MODERN, SUBIECTIV,PSIHOLOGIC,AL

EXPERIENȚEI
de Camil Petrescu
operele acestuia.
C2 „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” de Camil Petrescu, publicat în anul
1930, este un roman modern, subiectiv, de analiză psihologică, ce surprinde în plan interior
drama intelectualului lucid, Ștefan Gheorghidiu, dornic de cunoaștere și de experiențe absolute
valorificându-se două componente fundamentale ale existenței:iubirea și războiul. O trăsătură a
romanului modern ce se evidențiază în text este anticalofilismul. Stilul anticalofil pentru care
optează romancierul susține autenticitatea limbajului. Scriitorul nu refuză corectitudinea limbii,
ci efectul de artificializare. O altă trăsătură a romanului modern ce se evidențiază în text este
prezența unor caractere tipice, precum tipul intelctualului Totodată, în roman accentul cade pe
76
incertitudinile lui Ștefan care-și suspectează soția asupra săvârșirii unui act de adulter, fără să
aibă suficiente dovezi pentru acuzarea acesteia.
Romanul este structurat în două părți :prima parte reprezintă rememorarea iubirii matrimoniale
În opera ” Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” de Camil Petrescu, Ștefan
Gheorghidiu este personajul în jurul căruia se polarizează întreaga acțiune. Totodată, acesta
reprezintă tipul intelectualului lucid, însetat de absolut ce trăiește într-o lume a incertitudinilor.El
este un personaj analitic ce se ghidează după niște principii care nu au legătură cu realitatea, dar
în care el crede cu tărie.
Din punct de vedere social, Ștefan este un tânăr student la filosofie, lipsit de mijloace materiale
deosebite(statut social precar), care se căsătorește din dragoste cu Ela, studentă la Litere, orfană,
crescută de o mătușă(statut social asemănător).Iubirea bărbatului se naște din admirație, din
duioșie: “Iubești întâi din milă, din îndatorie, din duioșie, iubești pentru că știi că asta o face
fericită”.
Din punct de vedere moral, Ștefan se arată neinteresat de averea unchiului Tache neurmărind
câștigurile financiare.Pentru Ștefan, adevărul și refuzul compromisurilor sunt mult mai
importante decât confortul financiar. Acesta este și o fire răzbunătoare întrucât decide să
divorțeze de Ela pornind de la pretextul infidelității, în urma excursiei la Odobești. Conștiința îi
conduce trăirile, îndoielile, neliniștile, incertitudinile, frământările sufletești, ceea ce conduce la
o sensibilitate exagerată.
Din punct de vedere psihologic, Ștefan reprezintă tipul intelectualului lucid, inadaptatul superior
care trăiește drama îndrăgostitului de absolut.Filosof, el are impresia că s-a izolat de lumea
exterioară, însă în realitate evenimentele exterioare sunt filtrate prin conștiința sa.Tocmai această
realitate imediată produce destrămarea cuplului ce trăiește modest, dar în armonie până la
primirea moștenirii.
Ca și trăsătură dominantă se remarcă luciditatea, permanent alimentată de lumea sa interioară. O

prima scenă ce scoate în evidență luciditatea personajului este scena de la popotă, în care
protagonistul asistă la o discuție despre dragoste și fidelitate, pornindu-se de la un fapt divers
citit în presă: un bărbat care și-a ucis soția infidelă fusese achitat de tribunal.Această discuție
declanșează memoria afectivă a protagonistului, trezindu-i amintiri legate de cei doi ani și
77
jumătate de căsnicie cu Ela.Astfel, episodul discuției de la popotă provoacă rememorarea unor
întâmplări sau stări.Totodată, Ștefan Gheorghidiu analizează și interpretează trecutul, iar acesta
afirmă că „cei ce se iubesc au drept de viață și de moarte unul asupra celuilalt.”
O altă scenă unde se regăsește firea lucidă și orgolioasă a persoanjului este evidențiată și în
secvența excursiei de la Odobești.Ștefan și Ela trăiesc modest, dar sunt fericiți după căsătorie,
până în momentul primirii unei moșteniri.Astfel, echilibrul tinerei familii este tulburat, iar Ela
devine din ce în ce mai atrasă de viață mondenă, fapt ce îi displace lui Ștefan.În timpul șederii la
Odobești, cu prilejul sărbătorii Sfinților Constantin și Elena, Ela îl întâlnește pe Domnul G. Ela îi
acordă o atenție exagerată, iar Ștefan sesizează acest aspect, motiv pentru care îl bănuiește pe
bărbat ca fiind amantul soției sale.Din acest moment, începe calvarul protagonistului, întrucât
nevoia de certitudini îl pune să caute dovezi, din acest aspect rezultă tensiunea dramatică și
frământările sufletești ale protgonistului.El devine foarte gelos, deși nu recunoaște acest
lucru:”Nu,n-am fost gelos,deși am suferit atâta din cauza iubirii”.Declanșarea crizei de gelozie
la constatarea anumitor gesturi familiare dintre soția sa și Domnul G, macină sufletul bărbatului..
E1 Un prim element relevant pentru tema și viziunea despre lume îl reprezintă conflictul.Fiind
un roman psihologic, conflictul major este cel interior și se produce în conștiința protagonistului
care trăiește stări și sentimente contradictorii în ceea ce o privește pe Ela.Acest conflict interior
este generat de raporturile pe care le are protagonistul cu realitatea înconjurătoare.Realitatea pe
care protagonistul o privește va duce la destrămarea cuplului.Implicarea Elei în lumea mondenă
reprezintă principalul motiv al detașării lui Ștefan față de soția lui.Așadar, confictul interior trăit
de protagonist se produce dn cauza discreptanței dintre aspirațiile lui Gheorghidiu și realitatea
lumii înconjurătoare.Totodată, conflictul exterior pune în evidență relația personajului cu
societatea încadrându-l în categoria inadaptaților sociali.
E2 Un alt element relevant pentru tema și viziunea despre lume îl constituie finalul.Gheorghidiu
se simte detașat de tot ceea ce îl legase de Ela și hotărăște să o părăsească, lăsându-i tot
„trecutul”.Trecutul lăsat în urmă reprezintă toate frământările și toată suferința provocată de
femeia care nu s-a ridicat la nivelul aspirațiilor celui care a iubit-o.Ștefan realizează, cu o umbră
de tristețe, că Ela nu reprezintă idealul care a însemnat pentru el odată, pierzându-și caracterul
feminin de altădată.Așadar, individul superior nu poate concepe iubirea decât în varianta sa
originală.Totodată, Ștefan hotărăște să îi lase bunurile Elei, eliberându-se în totalitate de drama
erotică.Așadar, finalul nu rezolvă misterul cărții, lăsând loc la interpretări multipe în ceea ce o
privește pe Ela .Nu se cunoaște cu adevărat dacă aceasta și-a înșelat soțul sau nu, de aceea
romanul are un final deschis.
78
Stefan Gheorghidiu este un personaj complex, reprezentativ pentru opera lui Camil Petrescu,
fiind o personalitate ce se remarcă prin nevoia permanentă de certitudini, încadrându-se în
tipologia inadaptaților sociali.
ROMANUL MODERN, SUBIECTIV, PSIHOLOGIC, al EXPERIENȚEI

de Camil Petrescu
- Relația dintre două personaje -
operele acestuia.
C2 „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” de Camil Petrescu, publicat în
anul 1930 este un roman modern, subiectiv, de analiză psihologică, ce surprinde în plan interior
drama intelectualului lucid, Ștefan Gheorghidiu dornic de cunoaștere și de experiențe absolute
valorificându-se două componente fundamentale ale existenței: iubirea și războiul. O trăsătură
a romanului modern ce se evidențiază în text este anticalofilismul. Stilul anticalofil pentru care
optează romancierul susține autenticitatea limbajului. Scriitorul nu refuză corectitudinea limbii,
ci efectul de artificializare. O altă trăsătură a romanului modern ce se evidențiază în text este
prezența unor caractere tipice, precum tipul intelctualului Totodat ,în roman accentul cade pe
incertitudinile lui Ștefan care-și suspectează soția asupra săvârșirii unui act de adulter, fără să
aibă suficiente dovezi pentru acuzarea acesteia.
Romanul este structurat în două părți: prima parte reprezintă rememorarea iubirii matrimoniale
79
C3 În opera literară „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, relația dintre
Ștefan și Ela devine reprezentativă pentru tema și viziunea despre lume a autorului, întrucât cele
2 personaje întruchipează două tipologii complementare.Ștefan reprezintă tipul intelectualului
lucid. El este un personaj analitic ce se ghidează după niște principii care nu au legătură cu
realitatea, dar în care el crede cu tărie, iar din perspectiva lui Ștefan Ela pare să fie tipul cochetei
care se lasă în voia tentațiilor lumii.
Din punct de vedere social, cele două personaje au un statut social asemănător, Ștefan este un
tânăr student la filosofie și lipsit de mijloace materiale deosebite(statut social precar)se
căsătorește din dragoste cu Ela, studentă la Litere, orfană, crescută de o mătușă(statut social
asemănător).Iubirea bărbatului se naște din admirație, din duioșie: “Iubești întâi din milă, din
îndatorie, din duioșie, iubești pentru că știi că asta o face fericită.”
Din punct de vedere moral, Ștefan se arată neinteresat de averea unchiului Tache neurmărind
câștigurile financiare.Pentru Ștefan, adevărul și refuzul compromisurilor sunt mult mai
importante decât confortul financiar. Acesta este și o fire răzbunătoare, întrucât decide să
divorțeze de Ela pornind de la pretextul infidelității, în urmă excursiei la Odobești. Conștiința îi
conduce trăirile, îndoielile, neliniștile, incertitudinile, frământările sufletești, având o sensibilitate
exagerată. Cât despre Ela, ea se arată interesată de moștenire , punând mai presus bunurile
materiale decât armonia în cuplu. Dacă la început este blândă și inocentă, după primirea averii,
devine superficială, egoistă, adulterină și ipocrită, toate aceste însușiri fiind atribuite prin ochii
lui Ștefan.
Din punct de vedere psihologic, Ștefan reprezintă tipul intelectualului lucid, inadaptatul
superior care trăiește drama îndrăgostitului de absolut.Filosof, el are impresia că s-a izolat de
lumea exterioară, însă, în realitate evenimentele exterioare sunt filtrate prin conștiința sa.Tocmai
această realitate imediată produce destrămarea cuplului ce trăiește modest, dar în armonie până la
primirea moștenirii. Imaginea Elei este construită numai prin ochii bărbatului. Ela este o fire
extrovertită, cu o personalitate puternică și adaptabilă. Sub influența mondenă a Anisoarei,
verișoară cu Ștefan și măritată cu un moșier bogat, Ela învață să fie interesată de modă, de
distracții nocturne sau escapade.
. R1 O prima secvență reprezentativă este scena de la popotă, în care protagonistul asistă la o

discuție despre dragoste și fidelitate, pornindu-se de la un fapt divers citit în presă:un bărbat care
și-a ucis soția infidelă fusese achitat de tribunal.Această discuție declanșează memoria afectivă a
protagonistului, trezindu-i amintiri legate de cei doi ani și jumătate de căsnicie cu Ela. Astfel,
episodul discuției de la popotă provoacă rememorarea unor întâmplări sau stări.Totodată, Ștefan
Gheorghidiu analizează și interpretează trecutul, iar acesta afirmă că „cei ce se iubesc au drept
de viață și de moarte unul asupra celuilalt.”
80
R2 O a doua secvență reprezentativă o constituie excursia de la Odobești.Ștefan și Ela trăiesc
modest, dar sunt fericiți după căsătorie, până în momentul primirii unei moșteniri.Astfel,
echilibrul tinerei familii este tulburat, iar Ela devine din ce în ce mai atrasă de viață mondenă,
fapt ce îi displace lui Ștefan.În timpul șederii la Odobești cu prilejul sărbătorii Sfinților
Constantin și Elena, Ela îl întâlnește pe Domnul G.Ela îi acordă o atenție exagerată, iar Ștefan
sesizează acest aspect, motiv pentru care îl bănuiește pe bărbat ca fiind amantul soției sale.Din
acest moment, începe calvarul protagonistului, întrucât nevoia de certitudini îl pune să caute
dovezi, din acest aspect rezultând tensiunea dramatică și frământările sufletești ale
protgonistului.El devine foarte gelos, deși nu recunoaște acest lucru:”Nu, n-am fost gelos, deși
am suferit atâta din cauza iubirii”.Declanșarea crizei de gelozie la constatarea anumitor gesturi
familiare dintre soția sa și Domnul G., macină sufletul bărbatului.
E1 Un prim element relevant îl reprezintă conflictul.Fiind un roman psihologic, conflictul major

este cel interior și se produce în conștiința protagonistului care trăiește stări și sentimente
contradictorii în ceea ce o privește pe Ela.Acest conflict interior este generat de raporturile pe
care le are protagonistul cu realitatea înconjurătoare.Realitatea pe care protagonistul o privește
va duce la destrămarea cuplului.Implicarea Elei în lumea mondenă, reprezintă principalul motiv
al detașării lui Ștefan față de soția lui.Așadar, confictul interior trăit de protagonist se produce dn
cauza discrepanței dintre aspirațiile lui Gheorghidiu și realitatea lumii înconjurătoare.Totodată,
conflictul exterior pune în evidență relația personajului cu societatea încadrându-l în categoria
inadaptaților sociali.
E2 Un alt element relevant îl constituie finalul.Gheorghidiu se simte detașat de tot ceea ce îl
legase de Ela și hotărăște să o părăsească, lăsându-i tot „trecutul”.Trecutul lăsat în urmă
reprezintă toate frământările și toată suferință provocată de femeia care nu s-a ridicat la nivelul
aspirațiilor celui care a iubit-o.Ștefan realizează cu o umbră de tristețe că Ela nu reprezintă
idealul care a însemnat pentru el odată, pierzându-și caracterul feminin de altădată.Așadar,
individul superior nu poate concepe iubirea decât în varianta sa originală.Totodată, Ștefan
hotărăște să îi lase bunurile Elei, eliberându-se în totalitate de drama erotică.Așadar, finalul nu
rezolvă misterul cărții, lăsând loc de interpretări multipe în ceea ce o privește pe Ela. Nu se
cunoaște cu adevărat dacă această și-a înșelat soțul sau nu,de aceea romanul are un final deschis.
Relația dintre cele două personaje rămâne reprezentativă pentru tema și viziunea autorului despre
lume, întrucât cele două personalități întruchipează două tipologii aflate în relație de
complementaritate.
81
ROMANUL POSTBELIC
Moromeții
de Marin Preda
Marin Preda, adept al curentului literar neorealism este considerat că fiind unul dintre cei mai
operele acestuia.
Romanul „Moromeții” de Marin Preda aparține neorealismului postbelic, datorită desincronizării
literaturii române cu cea europeană. Printre trăsăturile definitorii ale neorealismului se remarcă
prezentarea în mod veridic a realității, în care sunt înregistrate transformările vieții rurale și
crearea unor tipologii umane. Romanul lui Marin Preda este alcătuit din două volume publicate
la doisprezece ani distanță.(1955-1967).Acestea aduc o viziune unitară, reconsituind imaginea
satului românesc într-o perioada de criză, în preajma celui de-al Doilea Război Mondial.
Tema romanului readuce în prim plan condiția țăranului în istorie, a familiei și a modului de
existență patriarhal.O altă temă este criza comunicării dintre Ilie Moromete și familia sa, iar tema
timpului și relația individului cu istoria nuanțează tema socială.Astfel, temele romanului surprind
destinul țăranului la confluența dintre două epoci istorice: înainte și după al Doilea Război
Mondial.
82
O primă scenă relevantă pentru tema și viziunea despre lume este scena cinei, în care are loc
ierarhizarea familiei în funcție de locul ocupat la masă.Masa rotundă creează iluzia egalității în
timp ce poziția la masă evidențiază relațiile de familie.Paraschiv, Nilă și Achim stăteau spre
partea din afara tindei ca și cum ar fi fost gata să plece, în timp ce Catrina stătea de partea
cealaltă a mesei, ceea ce sugerează răceală afectivă dintre ea și fiii din prima căsătorie.Niculae
nu are loc la masă și stă turcește, ceea ce anticipează destinul diferit al copilului.Tatăl își
ironizează copilul, care întârziase la masă prin vorbe care l-ar putea răni „Te duseși în grădină să
te odihnești că până acum stătuși!” Autoritatea tatălui este demonstrată de poziția lui Moromete,
care stătea deasupra tuturor.
O altă scenă relevantă pentru tema și viziunea despre lume este scena tăierii
salcâmului.Astfel, salcâmul constituie simbolul stabilității, iar prăbușirea lui devine sinonimă cu
prăbușirea unei lumi.Moromete taie salcâmul pentru a achita o parte din datoriile familiei, fără a
vinde pământ sau oi.Tăierea salcâmului duminică în zori, de Rusalii, în timp ce femeile își plâng
morții în cimitir, prefigurează destrămarea familiei, prăbușirea satului tradițional.Pe de altă parte,
protagonistul reușește să-și mascheze tristețea cu ajutorul tăcerii sau al ironiilor.Salcâmul care
reprezenta un axis mundi este acum doborât pentru a-l vinde vecinului Tudor Bălosu. Fiind un
reper al satului, salcâmul lasă în urma lui tradițiile și siguranța familiei țărănești.
Un prim element de compoziție relevant pentru tema și viziunea despre lume îl
reprezintă conflictul. Aparenta liniște sugerată de timpul răbdător este treptat anulată de
conflictele interne ce macină familia Moromete. Ilie Moromete se va raporta la triplul conflict
ce-i destramă familia.Primul conflict este cel relevat de dezacordul dintre tată și cei trei fii din
prima căsătorie.Acesta își are rădăcina în modalitatea diferită de a înțelege lumea: Paraschiv,
Nilă și Achim sunt exponenții unei generații ce pune accent pe profit, în timp ce pentru Ilie
pământul semnifică garanția libertății. Astfel, cei trei băieți se arată interesați numai de bani și de
plecarea la București pentru a avea o existență independentă.
Cel de-al doilea conflict izbucnește între Moromete și Catrina căreia Ilie îi promite trecerea
casei pe numele ei, promisiune ce o tot amână.Găsindu-și inițial refugiul în biserică, în al doilea
volum, Catrina își părăsește soțul. Al treilea conflict se ivește între Moromete și sora sa Maria,
poreclită Guica, care și-ar fi dorit ca fratele văduv să nu se căsătorească. În felul acesta, ea ar fi
rămas în casa fratelui să se ocupe de gospodărie și de creșterea copiilor, pentru a nu rămâne
singură la bătrânețe. Nerespectarea acestei rugăminți trezește în sufletul femeii ura, pe care o
transmite și fiilor mai mari.Între Moromete și Niculae se declanșează un conflict
secundar.Copilul își dorește cu ardoare să meargă la școală, în timp ce tatăl, care trebuie să
plătească taxele îl ironizează :”Altă treabă nu avem noi acuma!Ne apucăm să studiem”. Ilie este
de părere că învățătura nu aduce niciun beneficiu.Pentru a-și realiza dorința de a studia, băiatul
se desprinde treptat de familie.
Un al doilea element de compoziție relevant pentru tema și viziunea despre lume îl reprezintă
relația incipit-final, care prin simetria lor susțin viziunea realistă. Incipitul fixează cadrul spațio-
temporar „În Câmpia Dunării, cu câțiva ani înaintea începerii celui de-al Doilea Război
83
Mondial.,se pare că timpul avea cu oamenii nesfârșită răbdare”. Relația incipit-final pune în
evidență modul în care timpul istoric schimbă destine individuale.Verbul reflexiv impersonal „se
pare” impune perspectiva oamenilor asupra lumii marcată de incertitudine.Totodată, acesta se
pare că subliniază de la început o aparență a liniștii vieții oamenilor ce va fi spulberată pe
parcursul acțiunii.Evoluția evenimentelor și destinul personjelor anunță faptul că timpul nu mai
era răbdător.Finalul operei surprinde adevărată caracteristică a timpului, intoleranța: „timpul nu
mai avea răbdare”. Astfel, liniștea și răbdarea timpului cu oamenii era înșelătoare, anunțând
evenimente în fața cărora satul și oamenii vor rămâne neputincioși.
Tema familiei și viziunea realistă se reflectă în mod original în construcția lui Ilie ,spirit
contemplativ, înzestrat cu capacitatea de a trece prin filtrul conștiinței realitatea. Așadar, romanul
„Moromeții” de Marin Preda devine un roman al unei colectivități și al unei civilizații
sancționate de istorie.
ROMANUL REALIST POSTBELIC

Moromeții
de Marin Preda
Marin Preda, adept al curentului literar neorealism este considerat că fiind unul dintre cei mai
operele acestuia.
crearea unor tipologii umane.Romanul lui Marin Preda este alcătuit din două volume publicate la
doisprezece ani distanță(1955-1967).Acestea aduc o viziune unitară, reconsituind imaginea
satului românesc într-o perioada de criză, în preajma celui de-al Doilea Război Mondial.
În opera literară “Moromeții” de Marin Preda, Ilie este personajul principal în jurul căruia
se polarizează întreagă acțiune. Așadar, Ilie Moromete este un personaj complex, al cărui
prototip, după propria mărturisire a autorului este chiar tatăl său, Tudor Călărașul.Moromete este
un spirit contemplativ, înzestrat cu capacitatea de a trece prin filtrul conștiinței sale realitatea
înconjurătoare. Cu toate acestea el nu reușeșete să țină pasul cu ritmul alert în care evoluează
84
societatea și din acest motiv ajunge să fie implicat în tot felul de conflicte cu membrii familiei,
cu membrii societății, dar și cu timpul.
Din punct de vedere social, Ilie este un personaj exponențial, reflector, prototip al țăranului
patriarhal.Denumit de critica literară “cel din urmă țăran”, Ilie reprezintă o fire autoritară ce
este capul unei familii numeroase întemeiate cu prima soție, dar și cu cea de-a doua soție,
Catrina. Membru al partidului liberal, Moromete fusese consilier comunal, fiind perceput de
săteni drept o autoritate neoficială.
Din punct de vedere moral, Moromete are un portret care îl evidențiază și îi asigură o relație
cu cei din jur:el are darul vorbirii, plăcerea observației și un imprevizibil simt al umorului. El se
remarcă prin originalitate și inteligență, fapt ce îl încadrează în categoria singurului țăran cu
înclinații filosofice din literatură română. Discuțiile despre politică din Poiana lui Iocan, nu încep
decât în prezența lui, deoarece el este cel care citește ziare și interpretează
evenimentele.Moromete este sfătos, îi place să discute, iar acest lucru o deranjează pe Catrina,
care se revoltă adesea:”Lovi-o-ar moartea de ea vorbă, de care nu te mai saturi, Ilie!”
Din punct de vedere psihologic Ilie are o personalitate puternică și o fire independentă, nevrând
să renunțe la libertatea lui nici până în ultima clipă .”Eu întotdeauna am dus o viață
independentă!”Cu toate acestea, în conștiința acestuia se reflectă criza satului arhaic. Banul ca
valoare nouă înlocuiește pământul ca valoare tradițională și determină un nou mod de viață. El
nu se adaptează timpurilor și rămâne un autoiluzionat.
Ca și trăsătură dominantă a personajului se remarcă disimularea , aceasta reieșind din
dialogul cu vecinul său, Tudor Bălosu.Moromete așteaptă un partener de discuție, iar Bălosu
aduce în discuție un subiect care nu pare a fi pe placul lui Moromete:vânzarea salcâmului.Ilie se
preface că nu aude întrebările adresate și formulează considerații meteorologice:”să știi că la
noapte o să plouă.”Așadar, salcâmul pe care Bălosu vrea să îl cumpere este un simbol al
stabilității, iar tăierea lui ar echivala cu acceptarea problemelor financiare pe care le are
Moromete.
O altă scenă ce ilustrează disimularea lui Moromete este scena întâlnirii cu agentul
fiscal.Chemat de către Ilinca din poiana fierariei lui Iocan, acesta știe fără să i se spună că
motivul este sosirea agentului. Moromete intră și își ignoră interlocutorii discutând cu alții
inexistenți. Își strigă fii și pe Catrina despre care știe că este la biserică, apoi se întoarce brusc și
strigă :”N-am!” Îl lasă pe agent să taie chitanță, iar când acesta îi cere banii reia cu naturalețe
replica. Această este o altă modalitate de a se proteja de un pericol iminent. Când primește banii
pe salcâm îi dă agentului fiscal doar o parte, apoi se laudă vecinului că l-a păcălit pe agent.
Un prim element de compoziție relevant pentru tema și viziunea despre lume îl
reprezintă conflictul.Aparența liniște sugerată de timpul răbdător este treptat anulată de
conflictele interne ce macină familia Moromete.Ilie Moromete se va raporta la triplul conflict ce-
i destramă familia.Primul conflict este cel relevat de dezacordul dintre tată și cei trei fii din prima
căsătorie.Acesta își are rădăcina în modalitatea diferită de a înțelege lumea:Paraschiv, Nilă și
85
Achim sunt exponenții unei generații ce pune accent pe profit, în timp ce pentru Ilie pământul
semnifică garanția libertății.Astfel, cei trei băieți se arată interesați numai de bani și de plecarea
la București pentru a avea o existență independentă.
Cel de-al doilea conflict izbucnește între Moromete și Catrina căreia Ilie îi promite trecerea
casei pe numele ei, promisiune ce o tot amână.Găsindu-și inițial refugiul în biserică, în al doilea
volum, Catrina își părăsește soțul.Al treilea conflict se ivește între Moromete și sora sa Maria,
poreclită Guica, care și-ar fi dorit ca fratele văduv să nu se căsătorească. În felul acesta, ea ar fi
rămas în casă fratelui să se ocupe de gospodărie și de creșterea copiilor, pentru a nu rămâne
singură la bătrânețe.Nerespectarea acestei rugăminți trezește în sufletul femeii ura, pe care o
transmite și fiilor mai mari.Între Moromete și Niculae se declanșează un conflict
plătească taxele îl ironizează :”Altă treabă nu avem noi acuma!Ne apucăm să studiem”.Ilie este
de părere că învățătură nu aduce niciun beneficiu.Pentru a-și realiza dorința de a studia, băiatul
Un al doilea element de compoziție îl reprezintă relația incipit-final, care prin simetria lor
susțin viziunea realistă.Incipitul fixează cadrul spațio-temporar „În Câmpia Dunării,cu câțiva
ani înaintea începerii celui de-al Doilea Război Mondial,se pare că timpul avea cu oamenii
nesfârșită răbdare”.Relația incipit-final pune în evidență modul în care timpul istoric schimbă
destine individuale.Verbul reflexiv impersonal „se pare” impune perspectiva oamenilor asupra
lumii marcată de incertitudine.Totodată acest se pare subliniază de la început o aparență a liniștii
vieții oamenilor ce va fi spulberată pe parcursul acțiunii.Evoluția evenimentelor și destinul
personjelor anunță faptul că timpul nu mai era răbdător.Finalul operei surprinde adevărată
caracteristică a timpului, intoleranță „timpul nu mai avea răbdare”. Astfel, liniștea și răbdarea
timpului cu oamenii era înșelătoare, anunțând evenimente în fața cărora satul și oamenii vor
rămâne neputincioși.
Personajul Ilie Moromete este unul complex, reprezentativ pentru opera lui Preda, este tipul
țăranului filosof ce se confruntă cu schimbările lumii în care trăiește.Ilie, personaj contemplativ,
trece prin filtrul conștiinței sale realitatea.Eugen Simion afirmă că „din romanul unui destin
„Moromeții” devine un roman al unei colectivități și a unei civilizații sancționate de
istorie”.Astfel, Ilie este un personaj inedit, ce completează opera lui Marin Preda.
86
ROMANUL POSTBELIC
Moromeții
de Marin Preda
Marin Preda, adept al curentului literar neorealism este considerat ca fiind unul dintre cei mai
operele acestuia.
crearea unor tipologii de oameni. Romanul lui Marin Preda este alcătuit din două volume
publicate la doisprezece ani distanță.(1955-1967). Acestea aduc o viziune unitară, reconsituind
imaginea satului românesc într-o perioadă de criză, în preajma celui de-al Doilea Război
Mondial.
În romaul „Moromeții’’ relația dintre Ilie Moromete și Niculae devine reprezentativă pentru
tema și viziunea autorului despre lume, fiind o relație tată-fiu atipică.Tatăl este adeptul valorilor
tradiționale, în timp ce fiul său dorește să evolueze din punct de vedere intelectual, prin studiu.
87
Deși băiatul dorește cu ardoare să meargă la școală, tatăl său îi interzice întrucât nu poate să îi
plătească taxele :”Altă treaba n-avem noi acuma,ne apucăm să studiem.”
Protagonistul romanului, Ilie Moromete este un personaj complex, iar prin el se reconstituie
imaginea societății țărănești.
Din punct de vedere social, Ilie este un personaj exponențial, reflector, prototip al țăranului
patriarhal.Denumit de critica literară “cel din urmă țăran”, Ilie reprezintă o fire autoritară ce este
capul unei familii numeroase întemeiate cu prima soție, dar și cu ce-a de-a doua soție,
Catrina.Membru al partidului liberal, Moromete fusese consilier comunal, fiind perceput de
săteni drept o autoritate neoficială.
Din punct de vedere moral, Moromete are un portret care îl evidențiază și îi asigură o relație cu
cei din jur: el are darul vorbirii, plăcerea observației și un imprevizibil simț al umorului. El se
remarcă prin originalitate și inteligență, fapt ce îl încadrează în categoria singurului țăran cu
înclinații filosofice din literatura română.Discuțiile despre politică din Poiana lui Iocan, nu încep
decât în prezența lui, deoarece el este cel care citește ziare și interpretează
evenimentele.Moromete este sfătos, îi place să discute, iar acest lucru o deranjează pe Catrina,
care se revoltă adesea: ”Lovi-o-ar moartea de ea vorbă, de care nu te mai saturi, Ilie!”
Din punct de vedere psihologic Ilie are o personalitate puternică și o fire independentă, nevrând
să renunțe la libertatea lui nici până în ultima clipă .”Eu întotdeauna am dus o viață
independentă!”Cu toate acestea, în conștiința acestuia se reflectă criza satului arhaic.Banul, ca
valoare nouă, înlocuiește pământul ca valoare tradițională și determină un nou mod de viață.El
nu se adaptează timpurilor și rămâne un autoiluzionat.
Niculae este mezinul familiei, un băiat sensibil care își dorește afecțiunea tatălui.Cu toate
acestea, el este deseori ironizat de tatăl său din pricina dorinței pentru studiu, singurul aliat al
copilului fiind Catrina ce intră în conflict cu Moromte din această cauză.
Din punct de vedere social, Niculae este fiul lui Moromete și Catrina. Acestuia i se atribuie
rolul de a se ocupa de oi, deși el avea alte preocupări.Tatăl său Moromete se arată dezinteresat de
soarta copilului, crezând că singura sa atribuție este de a avea grijă de oi. Astfel, Ilie este ferm
convins că învățătură nu aduce niciun beneficiu. Mai târziu, Niculae îmbrățișează ideologia
socialistă devenind activist de partid, adept al “noi religii a binelui și a răului’’. În finalul
romanului, băiatul își modifică statutul social devenind inginer horticultor și căsătorindu-se cu o
fată din sat.
Din punct de vedere moral, copilul se remarcă prin perseverență și ambiție în a-și realiza
scopurile.Acesta se înstrăinează treptat de tatăl său pentru a-și asigura un statut mult mai
privilegiat. În timpul în care este activist de partid el capătă un aer superior, dar de care va scăpa
ușor după pierderea funcției. În timp ce copilul stă acasă, i se atribuie rolul de a avea grijă de oi,
fiindu-i aproape imposibil să meargă la școală. Astfel, prin Niculae, Preda distruge mitul
copilăriei fericite, lipsite de griji.
88
Din punct de vedere psihologic, copilul este sensibil, având un caracter slab dorindu-și în
permanentă afecțiunea tatălui.Însă, chiar dacă Moromete își iubește fiii, când vine vorba de
manifestarea afecțiunii acesta își cenzurează orice gest. Astfel, în sufletul lui Niculae se naște un
puternic conflict interior din dorința de a-I demonstra tatălui că merită.
O prima scenă relevantă pentru relația dintre cele două personaje este scena cinei, în care are
loc ierarhizarea familiei în funcție de locul ocupat la masă.Masa rotundă creează iluzia egalității
în timp ce poziția la masă evidențiază relațiile de familie.Paraschiv, Nilă și Achim stăteau spre
partea din afară a tindei ca și cum ar fi fost gata să plece, în timp ce Catrina stătea de partea
cealaltă a mesei, ceea ce sugerează răceala afectivă dintre ea și fiii din prima căsătorie.Niculae
nu are loc la masă și stă turcește, ceea ce anticipează destinul diferit al copilului.Tatăl își
ironizează copilul care întârziase la masă prin vorbe care l-ar putea răni „Te duseși în grădină să
te odihnești că până acum stătuși!” Autoritatea tatălui este demonstrată de poziția lui Moromete,
care stătea deasupra tuturor.
O altă secvență relevantă pentru relația dintre cele două personaje este scena serbării
școlare. Serbarea atrage lumea satului, iar Moromete, amestecat prin mulțime, constată cu
surprindere că fiul sau cel mic se numără printre premianți.Deși crezuse că acesta va rămâne
repetent, copilul reușește să își uimească tatăl obținând premiul întâi.Scena denotă atât lipsa de
interes a tatălui pentru preocupările fiului său, cât și lipsa de încredere în capacitățile intelectuale
ale băiatului. Premiant fiind, copilul recită o poezie în fața tuturor, însă datorită faptului că i se
făcuse rău din cauza unei crizei de friguri, băiatul nu poate recita până la capăt. Neînțelegând ce
se întâmplă, Ilie aleargă spre fiul său.Boala băiatului îl deranjează pe Moromete, ca și cum i-ar
împiedică un plan de viitor:”Lovi-o-ar moartea de treabă ,vă îmbolnăviți așa, fără nicio
socoteală.”
Un prim element de compoziție relevant îl reprezintă conflictul.Aparenta liniște sugerată de
timpul răbdător este treptat anulată de conflictele interne ce macină familia Moromete.Ilie
Moromete se va raporta la triplul conflict ce-i destramă familia.Primul conflict este cel relevat de
dezacordul dintre tată și cei trei fii din prima căsătorie.Acesta își are rădăcina în modalitatea
diferită de a înțelege lumea:Paraschiv, Nilă și Achim sunt exponenții unei generații ce pune
accent pe profit, în timp ce pentru Ilie pământul semnifică garanția libertății.Astfel, cei trei băieți
se arată interesați numai de bani și de plecarea la București pentru a avea o existență
independentă.
Cel de-al doilea conflict izbucnește între Moromete și Catrina căreia Ilie îi promite trecerea casei
pe numele ei, promisiune ce o tot amână.Găsindu-și inițial refugiul în biserică, în al doilea
volum, Catrina își părăsește soțul.Al treilea conflict se ivește între Moromete și sora sa Maria,
poreclită Guica, ce și-ar fi dorit ca fratele văduv să nu se căsătorească. În felul acesta, ea ar fi
rămas în casa fratelui să se ocupe de gospodărie și de creșterea copiilor, pentru a nu rămâne
singură la bătrânețe. Nerespectarea acestei rugăminți trezește în sufletul femeii ura, pe care o
transmite și fiilor mai mari. Între Moromete și Niculae se declanșează un conflict
89
plătească taxele îl ironizează :”Altă treaba nu avem noi acuma!Ne apucăm să studiem”.Ilie este
de părere că învățătură nu aduce niciun beneficiu.Pentru a-și realiza dorința de a studia, băiatul
Un al doilea element de compoziție îl reprezintă relația incipit-final, care prin simetria lor
susțin viziunea realistă.Incipitul fixează cadrul spațio-temporar „În Câmpia Dunării, cu câțiva
ani înaintea începerii celui de-al Doilea Război Mondial, se pare că timpul avea cu oamenii
nesfârșită răbdare”. Relația incipit-final pune în evidență modul în care timpul istoric schimbă
destine individuale.Verbul reflexiv impersonal „se pare” impune perspectiva oamenilor asupra
lumii marcată de incertitudine.Totodată, acesta, se pare, subliniază de la început o aparență a
liniștii vieții oamenilor ce va fi spulberată pe parcursul acțiunii.Evoluția evenimentelor și
destinul personjelor anunță faptul că timpul nu mai era răbdător. Finalul operei surprinde
adevărata caracteristică a timpului, intoleranța „timpul nu mai avea răbdare”. Astfel, liniștea și
răbdarea timpului cu oamenii era înșelătoare, anunțând evenimente în fața cărora satul și oamenii
vor rămâne neputincioși.
În opera literară “Moromeții” relația dintre Ilie Moromete și fiul său Niculae devine
reprezentativă pentru tema și viziunea autorului despre lume, fiind o relație atipică.Tatăl nu
reușește să se ridice la așteptările fiilor săi, motiv ce generează un conflict al mentalităților,
tradițional vs. nou.
Așadar, Marin Preda creează personaje complementare care conferă autenticitate romanului.
DRAMA DE IDEI-DRAMA POSTMODERNĂ

Iona
de Marin Sorescu
-tema si viziunea despre lume-
Marin Sorescu, adept al curentului literar neomodernism , este considerat unul dintre cei mai
reprezentativi scriitori români, datorită autenticității sale, aspect reliefat în mai multe din operele
acestuia.
90
Neomodernismul este un curent literar manifestat cronologic în literatura română între anii
1960-1980.Printre trăsăturile definitorii ale modernismului se remarcă redarea temelor grave
într-o manieră ludică eliberarea față de rigorile prozodiei clasice și deschiderea spre interpretări
multiple.
“Iona” de Marin Sorescu este o parabolă dramatică publicată în anul 1968 în revista
“Luceafărul”, fiind inclusă în triologia “Setea muntelui de sare” alături de Paracliserul și
Matca. Piesa de teatru intitulată “tragedie în patru tablouri” este alcătuită sub forma unui
monolog dialogat, în care se evidențiază lupta individului (Iona) cu destinul și încercarea de a-l
înfrunta, de a se găsi pe sine și de a-și defini ființa. Așadar, se poate vorbi în acest sens despre o
meditație asupra condiției omului modern. Personajul se comportă în scena dedublat, își pune
întrebări și își răspunde sie însuși. Iona devine o parabolă a căutării spirituale a Individului:”Pot
să merg, uite pot să merg încolo.”
Drama lui Sorescu are ca sursă de inspirație mitul biblic al profetului Iona, din cartea cu
același nume al Vechiului Testament.Totuși, din acest mit biblic, autorul păstrează doar numele
personajului, destinul său fiind altul.În povestea biblică, Iona este un om credincios care este
trimis de Dumnezeu în cetatea Ninive pentru a propovădui credința unor oameni care si-au
pierdut-o demult. Chinuit de spaima de a nu fi ucis, Iona refuză să se ducă unde este trimis și
fuge. Drept pedeapsă, Dumnezeu trimite o furtună pe mare, iar ceilalti oameni îl aruncă pe Iona
în apă pentru a potoli urgia, astfel încât Iona e înghițit de un chit (balenă). După trei zile și trei
nopți petrecute în burta peștelui, timp în care își cere iertare de la Dumnezeu, Iona este eliberat.
Spre deosebire de prorocul biblic, personajul Iona a lui Marin Sorescu se află de la început
prizonier în burta monstrului marin, fără posibilitatea evadării și fără a săvârși un păcat.
Tema operei este singuratatea, mai precis condiția omului într-un univers închis ce
surprinde frământările individului într-o liniște care îl obligă să vorbească cu sine, după cum
susține Sorescu :”Am vrut sa scriu despre un om singur, nemaipomenit de singur”Problematica
se diversifică prin revolta omului în fața destinului .
O prima secvență reprezentativă pentru tema și viziunea despre lume este cea în care
Iona își pierde ecoul, despre care Sorescu mărturisea că este cel mai îngrozitor lucru din textul
său. Aflat în gura peștelui, își strigă de trei ori numele, simbol al încercării sale de a-și găsi
identitatea.Fiindcă nu primește niciun răspuns, conștientizează că și-a pierdut ecoul “Gata si
ecoul meu”.Personajul este surprins in ipostaza de pescar care speră că va prinde peștele cel
mare, însă acesta se dovedește a fi un pescar ghinionist. Iona are sentimentul ratării, al
incapacităţii de a-şi schimba propriul destin fiind obligat să îşi accepte soartă.
O alta secvență semnificativă pentru tema si viziunea despre lume este cea în care Iona
reușește să taie cu ajutorul unghiilor o fereastră prin care să evadeze din burta peștelui, însă
constată că nu a reușit decât să pătrundă în burta unui alt pește mai mare. Acesta conștientizează
apropierea morții și se gândește la mama sa căreia decide să-i scrie un bilet prin care o roagă să o
mai nască odată. În cele din urmă scrie biletul cu propriul sânge . Acesta încearcă să îi trimită
biletul, dar tot el este cel care îl găsește, fapt ce accentueaza sentimentul singurătății.
91
Un prim element de compozitie relevant pentru tema și viziunea despre lume este
conflictul. Acesta este de natură interioară și se produce în sufletul protagonistului. Așadar,
conflictul este de fapt drama existențială a lui Iona. Imagine a omului modern, Iona trăiește un
conflict interior cu propriul sine într-o mare tensiune dramatică. Acesta își pune întrebări cu un
substrat filosofic și tot el își răspunde, motiv ce accentuează singurătatea ființei. Spațiul burții de
balenă desemnează de la început condiția tragică a omului modern condamnat să-și ducă
existența într-o lume închisă, limitată, fără speranța de a comunica cu alte lumi.
Un alt element de compozitie îl constituie finalul piesei. În acest sens, finalul este simbolic
întrucât soluția de ieșire din universul labirintic în care se află Iona este aceea a spintecării
propriei burți, ceea ce semnifică evadarea din propriul destin. Replica cu care se încheie piesa
sugerează încrederea pe care i-o transmite ideea regăsirii sinelui”Răzbim noi cumva la lumină”,
dar și acceptarea că nu ghinionul, ci singurătatea este drama existenței umane “Ce contează dacă
ai sau nu noroc? E greu să fii singur. Așadar, gestul lui Iona de a-și spinteca propria burtă nu
trebuie înțeles ca o sinucidere, ci mai degrabă ca o renaștere în plan simbolic.
Opera literară, “Iona” de Marin Sorescu devine reprezentativă pentru tema și viziunea
autorului despre lume, fiind o dramă de idei ce accentuează ideea singurătății prin intermediul
personajului eponim, încadrandu-l în categoria însinguratului ce își pune întrebări, vorbește cu
sine și se comportă ca și cum în scenă ar fi două personaje. Asadar, ”Iona” rămâne o capodoperă
a literaturii române.
DRAMA DE IDEI-DRAMA POSTMODERNĂ

Iona
de Marin Sorescu
-particularități de construcție a personajului -
Marin Sorescu, adept al curentului literar neomodernism , este considerat unul dintre cei mai
reprezentativi scriitori români, datorită autenticității sale, aspect reliefat în mai multe din operele
acestuia.
92
Neomodernismul este un curent literar manifestat cronologic în literatura română între
anii 1960-1980.Printre trăsăturile definitorii ale neomodernismului se remarcă redarea temelor
grave într-o manieră ludică eliberarea față de rigorile prozodiei clasice și deschiderea spre
interpretări multiple.
“Iona” de Marin Sorescu este o parabolă dramatică publicată în anul 1968 în revista
“Luceafărul, fiind inclusă în triologia “Setea muntelui de sare” alături de
‘’Paracliserul’’ și ‘’Matca’. Piesa de teatru intitulată “tragedie în patru tablouri”este alcătuită
sub forma unui monolog dialogat, în care se evidențiază lupta individului (Iona) cu destinul și
încercarea de a-l înfrunta, de a se găsi pe sine și de a-și defini ființa. Așadar, se poate vorbi în
acest sens despre o meditație asupra condiției omului modern.Personajul se comportă în scenă
dedublat, își pune întrebări și își răspunde sie însuși. Iona devine o parabolă a căutării spirituale a
Individului:”Pot să merg, uite pot să merg încolo.”
Drama lui Sorescu are ca sursă de inspirație mitul biblic al profetului Iona, din cartea cu același
nume al Vechiului Testament.Totuși, din acest mit biblic, autorul păstrează doar numele
personajului, destinul său fiind altul. În povestea biblică, Iona este un om credincios care este
trimis de Dumnezeu în cetatea Ninive pentru a propovădui credința unor oameni care și-au
pierdut-o demult. Chinuit de spaima de a nu fi ucis, Iona refuză să se ducă unde este trimis și
fuge. Drept pedeapsă, Dumnezeu trimite o furtună pe mare, iar ceilalți oameni îl aruncă pe Iona
în apă pentru a potoli urgia, astfel încât Iona e înghițit de un chit (balenă).După trei zile și trei
nopți petrecute în burta peștelui, timp în care își cere iertare de la Dumnezeu, Iona este eliberat.
Spre deosebire de prorocul biblic, personajul Iona a lui Marin Sorescu se află de la început
prizonier în burta monstrului marin, fără posibilitatea evadării și fără a săvârși un păcat.
În piesa de teatru a lui Marin Sorescu, Iona este protagonistul textului și singurul personaj
care comunică verbal de-a lungul celor patru tablouri.
Din punct de vedere social, Iona este surprins în ipostaza de pescar ghinionist. Statutul său
social are în piesă un rol simbolic în ceea ce privește comportamentul uman. El simbolizează
figura speranței eterne, iar actul de a pescui semnifică nevoia de cunoaștere și autocunoaștere.
Din punct de vedere moral, portretul protagonistului ne este ilustrat prin didascalii.Așadar, Iona
este nepăsător, curios, melancolic, meditativ, nehotărât și trist. Protagonistul este rațional,
profund în gândire, reflectând asupra progresului, sorții, vieții, înțelepciunii, și nerăbdării în față
destinului
Din punct de vedere psihologic, protagonistul demonstrează trăiri psihologice surprinzătoare
pentru statutul său social.Iona este un personaj introvertit, care acţionează şi care încearcă să
găsească soluţii pentru a scăpa de situaţia în care se află. Iar spre final, acesta este surprins în
ipostaza omului care își asumă destinul.
93
O trăsătură a personajului este perseverența, Iona fiind o ființă care, deși trăiește momente de
îndoială și de slăbiciune și ia în calcul posibilitatea sinuciderii, le depășește și caută soluții pentru
a se ieși din universul limitat în care se află captiv.
O prima secvență reprezentativă este cea în care Iona își pierde ecoul, despre care Sorescu
mărturisea că este cel mai îngrozitor lucru din textul său. Aflat în gura peștelui, își strigă de trei
ori numele, simbol al încercării sale de a-și găși identitatea. Fiindcă nu primește niciun răspuns,
conștientizează că și-a pierdut ecoul “Gata și ecoul meu”.Personajul este surprins în ipostaza de
pescar care speră că va prinde peștele cel mare, însă acesta se dovedește a fi un pescar ghinionist.
Iona are sentimentul ratării, al incapacităţii de a-şi schimba propriul destin, fiind obligat să îşi
accepte propria soartă.
O altă secvență semnificativă este cea în care Iona reușește să taie cu ajutorul unghiilor o
fereastră prin care să evadeze din burta peștelui, însă constată că nu a reușit decât să pătrundă în
burta unui alt pește mai mare. Acesta conștientizează apropierea morții și se gândește la mama sa
căreia decide să-i scrie un bilet prin care o roagă să îl mai nască o dată. În cele din urmă, scrie
biletul cu propriul sânge . Acesta încearcă să îi trimită biletul, dar tot el este cel care îl găsește,
fapt ce accentuează sentimentul singurătății.
Un prim element de compoziție relevant este conflictul. Acesta este de natură interioară și se
produce în sufletul protagonistului. Așadar, conflictul este de fapt drama existențială a lui Iona.
Imagine a omului modern, Iona trăiește un conflict interior cu propriul sine într-o mare tensiune
dramatică. Acesta își pune întrebări cu un substrat filosofic și tot el își răspune, motiv ce
accentuează singurătatea ființei.Spațiul burții de balenă desemnează de la început condiția tragică
a omului modern condamnat să-și ducă existența într-o lume închisă, limitată, fără speranța de a
comunica cu alte lumi.
Un alt element de compoziție îl constituie finalul piesei.În acest sens, finalul este simbolic,
întrucât soluția de ieșire din universul labirintic în care se află Iona este aceea a spintecării
propriei burți, ceea ce semnifică evadarea din propriul destin. Replica cu care se încheie piesa
sugerează încrederea pe care i-o transmite ideea regăsirii sinelui”Răzbim noi cumva la lumină”,
dar și acceptarea că nu ghinionul, ci singurătatea este drama existenței umane. “Ce contează
dacă ai sau nu noroc?E greu să fii singur.Așadar, gestul lui Iona de a-și spinteca propria burtă
nu trebuie înțeles că o sinucidere, ci mai degrabă că o renaștere în plan simbolic.
Opera literară “Iona ‘” de Marin Sorescu devine reprezentativă pentru viziunea autorului
despre lume, fiind o dramă de idei ce accentuează ideea singurătății prin intermediul personajului
eponim, încadrându-l în categoria însinguratului ce își pune întrebări, vorbește cu sine și se
comportă ca și cum în scenă ar fi două personaje. Așadar,”Iona” rămâne o capodoperă a
literaturii române.
94
MODERNISMUL
Testament
de Tudor Arghezi
Poezia “Testament” de Tudor Arghezi, face parte din seria artelor poetice
moderne ale literaturii române din perioada interbelică. Se încadrează în curentul
literar modernism, deoarece în cadrul ei apare o problematică specifică liricii
moderne: estetica urâtului, ambiguitatea, și transfigurarea socialului în estetic.
Modernismul a fost inițiat în România de către criticul literar Eugen Lovinescu, în
95
anul 1919. Poezia a apărut în anul 1927, în volumul “Cuvinte potrivite”, aflându-
se chiar în fruntea acestuia. “Testament” este o artă poetică în care Arghezi își
exprimă concepția despre arta literară, menirea literaturii și rolul poetului în
societate.
Poezia are în centru simbolul cărții. Cartea reprezintă relația spirituală dintre
generații “de la străbunii mei până la tine”, asigurând continuarea tradiției.
Tema poeziei o constituie actul creației, creația literară în ipostaza de meșteșug,
creație lăsată moștenire unui fiu spiritual definind întreaga creație lirică argheziană.
Discursul liric este structurat în strofe inegale, iar lirismul este subiectiv. Poezia
are forma unui monolog liric adresat direct unor urmași spirituali, numiți prin
vocativul “fiule”. Apar mărci ale eului liric, verbe, pronume și adjective
pronominale la persoana întâi : “nu voi lăsa” , “cartea mea”. Eul liric are o
atitudine de poet responsabil în fața urmașilor cititori.
Titlul poeziei are o simbolistică multiplă. Ca element paratextual, este o cheie de
decodare a semnificațiilor textului, aflată în strânsă legătură cu fondul ideatic.
Substantivul comun, nearticulat “testament”, are o dublă accepție : în sens
denotativ, testamentul este un act juridic prin care se lasă moștenire bunuri
materiale, iar în sens conotativ, testamentul face referire la bunurile spirituale, pe
care poetul le lasă moștenire unui fiu imaginar. Motivul central al operei este
metafora “carte”, cu sens de bun spiritual.
Structural, textul conține 5 strofe, cu număr inegal de versuri.
Compozițional, identificăm 3 secvențe lirice, care corespund definirii
conceptului de artă poetică.
Incipitul poeziei conține o negație prin care se scoate în evidență valoarea
moștenirii spirituale: “Nu-ți voi lăsa drept bunuri după moarte/Decât un nume
adunat pe-o carte”. Cuvântul “o carte” este un element de recurență, în jurul lui
construindu-se întregul discurs liric.
Poezia “Testament” este alcătuită din 5 strofe inegale, cu rimă împerecheată, și
cu măsura versului de 11 silabe, grupate în 3 secvențe lirice.
Strofa întâi sintetizează temele principale ale poeziei: succesiunea generațiilor,
truda îndelungată a creatorului , și importanța operei pentru urmași. Opera literară
este văzută de eul liric nu doar ca pe o punte între trecut, prezent și viitor: “În seara
răzvrătită care vine,/ De la străbunii mei până la tine”, ci și ca pe o oglindă a
96
greutăților pe care predecesorii săi le-au avut de suferit: “Prin râpi si gropi adânci/
Suite de bătrânii mei pe brânci”. Versul “Cartea mea-i fiule o treaptă” evidențiază
ideea de ascensiune a cunoașterii.
În a doua strofă, “cartea” devine “hrisovul cel dintâi” , document care pentru
generațiile urmase are o valoare asemeni Bibliei, în care este relatată suferința și
mărturiile istorice ale strămoșilor.
În a treia strofă, versurile unu-doi, autorul face referire la obiceiurile țăranilor de
demult, în comparație cu țăranul modern: “Ca să schimbăm, acum , întâia oară/
Sapa-n condei și brazda-n călimară”. Se remarcă estetica urâtului : “Din graiul lor
cu-ndemnuri pentru vite/Eu am ivit cuvinte potrivite”.
În a patra strofă, se continuă tehnica esteticii urâtului: “Din bube, mucegaiuri, și
noroi/ Iscat-am frumuseți și prețuri noi”. Este relatată durerea și truda țăranilor,
marcată prin epitetul dublu “surdă și amară”. Definită metaforic “vioară”, poezia
este expresivă, are muzicalitate și reflectă existența împovărătoare a neamului:
“Durerea noastră surdă și amară/ O grămădii pe-o singură vioară”.
Strofa a cincea evidențiază relația dintre cele două instanțe ale comunicării lirice
- poetul și cititorul. “Domnița” reprezintă pentru autor, poezia. Poezia este
inspirație- slova de foc, și meșteșug- slova făurită. Creația este revalorizată prin
receptarea cititorului.
Ineditul limbajului arghezian, provine din valorificarea diferitelor structuri
lexicale: arhaisme: “hrisov”, regionalisme: “grămădii”, și neologisme “obscur”.
Poezia “Testament” este reprezentativă pentru particularitățile liricii argheziene,
pentru că redă concepția despre poezie ca produs, atât al talentului, cât și al muncii.
97

Eseuri Bac

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Eseuri Bac

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

ESEURI BACALAUREAT

Povestea lui Harap-Alb

C2Basmul ‘’Povestea lui Harap-Alb’’ de Ion Creangă, publicat în anul 1877 în

Ca și trăsătură dominantă a eroului, se remarcă naivitatea acestuia regăsită în special în

E1 Un element de compoziție îl reprezintă conflictul.În basm, conflictul dintre bine și rău se

Povestea lui Harap-Alb

-relația dintre două personaje-

E2 Un alt element de structură îl constituie finalul, care vine în întâmpinarea soluționării

E1 Un prim element de structură și compoziție îl constituie conflictul. Fiind o nuvelă

E2 Un alt element de structură și compoziție îl reprezintă finalul operei, care o readuce în

R1 Ca și trăsătură dominantă a personajului pricipal, se evidențiază lăcomia acestuia, regăsită

R2 O altă secvență semnificativă pentru particularitațiile de construcție a personajului este

E1 Un prim element de structură și compoziție îl constituie conflictul. Fiind o nuvelă

E2 Un alt element de structură și compoziție îl reprezintă finalul operei, care o readuce în

E1 Un prim element de structură și compoziție îl constituie conflictul.Fiind o nuvelă

E2 Un alt element de structură și compoziție îl reprezintă finalul operei, care o readuce în

Context/ Perioada pașoptistă(1830-1860) se caracterizează prin imprimarea unui

Evidenţierea a Opera „Alexandru Lăpușneanul” se încadrează în curentul romantism

Pe de altă parte, o altă trăsătură a romantismului o reprezintă construcția

Concluzia În concluzie, opera Alexandru Lăpușneanul, scrisă de Costache Negruzzi,

Context/ Perioada pașoptistă(1830-1860) se caracterizează prin imprimarea unui

Evidențierea Alexandru Lăpușneanul este personajul principal și eponim al nuvelei studiate,

Ilustrarea Trăsătura dominantă a personalității protagonistului, Alexandru Lăpușneanul

Concluzie În concluzie, opera Alexandru Lăpușneanul, scrisă de Costache Negruzzi,

„O scrisoare pierdută” de Ion Luca Caragiale este o comedie de moravuri întrucât

Ca și trăsătură dominantă a personajului se remarcă viclenia , chiar dacă aceasta mimează

E2 Un alt element relevant îl constituie modalitățile de caracterizare ce au o funcție majoră în

C3 În opera literară, „O scrisoare pierdută”, relația dintre Zoe și Cațavencu devine

E1 Un prim element relevant pentru tema și viziunea despre lume îl

E2 Un alt element relevant îl constituie modalitățile de caracterizare ce au o funcție majoră în

C2 Simbolismul este o mișcare literară artistică de tranziție, ce se opune falsei

R1 O primă imagine relevantă pentru tema și viziunea despre lume se conturează în

E2 Un al doilea element pentru tema și viziunea despre lume îl reprezintă relațiile de

Vasile Voiculescu – „În grădina Ghetsemani”

Context/ Tradiționalismul este un curent cultural care se opune modernismului și

Ilustrarea Titlul, o „fereastră” spre un univers ficțional și senzațional, este un element

C2 Modernismul este o mișcare literară ce se opune tradiționalismului, introducând noi

C3 Poezia Eu nu strivesc corola de minuni a lumii publicată în 1919 în volumul Poemele

E1 Un prim element de structura și compoziție al textului poetic este titlul poeziei.Acesta

E1 Un element de compoziție îl reprezintă structura romanului.La nivelul structurii romanului

E2 Un alt element de structuctura îl constituie conflictul ce se află în strânsă legătură cu tema

R1 Ca și trăsătură dominantă a personajului pricipal se evidențiază viclenia regăsită în

E2 Un alt element de structuctura îl constituie conflictul ce se află în strânsă legătură cu tema

Din punct de vedere psihologic Ana este un personaj cu o mare complexitate

E1 Un element de compoziție îl reprezintă structura romanului. La nivelul structurii romanului

E2 Un alt element de structuctura îl constituie conflictul ce se află în strânsă legătură cu tema

C2 „Baltagul” de Mihail Sadoveanu, publicat în anul 1930 este un roman realist-mitic,

R2 O a doua secvență reprezentativă pentru tema și viziunea despre lume o

E1 Un prim element de structura și compoziție îl constituie conflictul.Fiind un roman realist,

E2 Un alt element de structură și compoziție îl reprezintă finalul operei, ce conține

C2 „Baltagul” de Mihail Sadoveanu, publicat în anul 1930 este un roman realist-

R1 Ca trăsătură dominantă a personajului pricipal se evidențiază determinarea

Cea de-a două secvență care ilustrează determinarea protagonistei o

Un prim element de structura și compoziție îl constituie conflictul.Fiind un roman realist,

C2 „Baltagul” de Mihail Sadoveanu, publicat în anul 1930, este un roman realist-

C3 În opera literară, „Baltagul”, relația dintre Vitoria și fiul ei Gheorghiță devine

R2 O a doua secvență reprezentativă pentru relația dintre cele 2 personaje o

E1 Un prim element de structura și compoziție îl constituie conflictul.Fiind un roman realist,

E2 Un alt element de structura și compoziție îl reprezintă finalul operei, ce conține monologul

C3 Tema operei o reprezintă monografia societății bucureștene, a spațiului citadin. Ca și teme

E2 Un al doilea element de structură și compoziție îl constituie conflictul. Fiind un roman

E2 Un al doilea lea element de structură și compoziție îl constituie conflictul. Fiind un roman

ROMANUL MODERN, SUBIECTIV, PSIHOLOGIC, AL EXPERIENȚEI

ROMANUL MODERN, SUBIECTIV,PSIHOLOGIC,AL