„- Salcâmul ăsta? De ce să-l tăiem? Cum o să-l tăiem? De

ce?!
– Într-adins, răspunse Moromete. Într-adins, Nilă îl tăiem,
înţelegi? Aşa, ca să se mire proştii! Pune mâna, nu te mai
uita, că se face ziuă.”
„Oamenii fac lucruri care, dacă n-ar fi proşti, nu i-ar putea
sili nimeni să le facă.”

„Dacă durerea trebuie stăpânită fiindcă îndurerează şi pe

alţii, bucuria prea mare trebuie şi ea stăpânită, fiindcă
poate fi rău înţeleasă.”

„Timpul nu mai avea răbdare.”

„Când omul uită de Dumnezeu, uită şi Dumnezeu de el şi îl
lasă singur în faţa păcatelor.”

„Eu îmi caut eul meu!”

„Şi sufletul? Un abur care trăieşte şi el şi se tot plimbă.”
„Da, am discutat odată să-ţi vând un salcâm! Poate am să
ţi-l vând… poate n-o să ţi-l vând… De ce trebuie să ne
grăbim aşa!? părea el să spună.”

     
 „Lovi-o-ar moartea de vorbă, de care nu te mai saturi, Ilie!
Toată ziua stai de vorbă și beai la tutun și mie îmi arde
cămașa pe mine. Dacă alții n-au treabă și au chef de
vorbă… Copilul ăsta plânge aici și el stă la poartă și bea
tutun. Veniți de la deal și vă lungiți ca vitele… și eu să îndop
singură o ceată de haidamaci…”

     

„Avea uneori obiceiul – semn de bătrâneţe sau poate nevoia

de a se convinge că şi cele mai întortocheate gânduri pot
căpăta glas – de a se retrage pe undeva prin grădină sau
prin spatele casei şi de a vorbi singur.”
„-Ei, acuma ce-ai rămas cu capul între urechi?! se miră
Moromete, călcând încet printre crăcile salcâmului. Desfă
caii și bagă-i în grajd…”
     
„Am făcut tot ce trebuia, reluă Moromete cu o sforțare, le-
am dat tot ce era, la toți, fiecăruia ce-a vrut… Ce mai
trebuia să fac si n-am făcut? Ce mai era de făcut și m-am
dat la o parte și n-am avut grijă? Mi-au spus ei mie ceva să
le dau și nu le-am dat? A cerut cineva ceva de la mine și eu
am spus nu? Mi-a arătat mie cineva un drum mai bun
pentru ei pe care eu să-l fi ocolit fiindcă așa am vrut eu? S-
au luat după lume, nu s-au luat după mine! Și dacă lumea e
așa cum zic ei și nu e așa cum zic eu, ce mai rămâne de
făcut?! N-au decât să se scufunde! Întâi lumea și pe urmă și
ei cu ea.”

„Copiii pătrund în sufletul unui om repede şi necruţător.”

„- De ce-ai tăiat, mă, salcâmul? se pomeni Paraschiv

întrebând…
– Întrebați-l pe Nilă, că el știe, răspunse într-adevăr tatăl cu
un glas ciudat…
– De ce, mă? îl întrebă.
– Ca să se mire proștii, îl cită Nilă pe taică-su și deodată își
arată dinții lui lați…”
„- Ia o țuică, Victore, îl îndemnă taică-său.
– Ți-am mai spus, tată, că nu obișnuiesc țuică dimineața,
răspunse Victor…"
– De ce, Victore, ai stomacul deranjat? întrebă Moromete cu
seriozitate.
– Nu, dar nu obișnuiesc.
– Noi obișnuim! spuse Moromete puțin absent… Cum
devine asta, Victore?! reluă Moromete mirat.
– Ce anume, nea Ilie?
– Să nu-i placă cuiva băutura.
– Asta devine după facultăți, răspunse Victor cu modestie.
Sunt unii oameni care le place să aibă mintea tulburată. Mie
îmi place să fie limpede.
– Da, e un punct de vedere! conveni Moromete…”