Difracția

Luminii

Realizat de elevul grupei C- 0217 Tacu

Victor
 Introducere
Fenomenele de difracție desemnează, în
general, fenomene ondulatorii care se produc
la propagarea luminii în medii cu
neomogenități suficient de mici astfel încât
legile opticii geometrice nu mai sunt
respectate.
Grimaldi (1665) observa prezența luminii
în umbra geometrică obținută pe ecranele
opace și interpretează fenomenul ca o
dislocație a fasciculului luminos.
 Difracţia luminii poate fi definită şi ca fenomenul de
„ocolire” de către lumină a obstacolelor atunci când
dimensiunile acestora sunt comparabile cu lungimea de undă a
radiaţiilor incidente şi implică modificarea repartiţiei spațiale a
intensităţii unei unde datorită obstacolelor (aperturi şi/sau
paravane opace), modificare ce reprezintă franjele de difracţie.

Datorită difracţiei nu există o frontieră netă între regiunea de umbră şi regiunile

luminoase atunci când lumina este incidentă pe obstacole de dimensiuni mici, iar
în spatele obstacolului apar franje de difracţie (distribuţia intensităţii luminii între
valori maxime şi minime). În fenomenele de difracţie spaţiul fizic este de regulă
împărţit în două regiuni: regiunea surselor de lumină (I) şi regiunea de difracţie (II),
printr-o suprafaţă de separaţie (Σ) ce conţine paravanele opace şi aperturile.
Reţea de difracţie
Rețeaua de difracție este un sistem de fante paralele, egale și echidistante.
Fata este o porțiune transparentă pentru lumină, de formă dreptunghiulară, și cu
laățime foarte mică. La ieșirea luminii prin fantele rețelei se produce fenomenul de
difracție.
Aparitia difractiei
Aceste fenomene sunt determinate de difracția luminii, iar zonele alternative mai
intunecate si mai luminoase poartă numele de franje de difractie
Difracția este importantă in fotografie deoarece apare la trecerea luminii printr-o
fantă si anume diafragma obiectivului.
APLICAȚII ALE DIFRACȚIEI LUMINII
IN NATURĂ ȘI TEHNICĂ
Cele mai des întâlnite exemple de difracție
sunt cele de difracție a luminii; unul îl
reprezintă banda spirală cu spațiere foarte
mică, de pe un CD ori DVD care se comportă ca
o rețea de difracție formând imaginea unui
curcubeu în direcția discului. Acest principiu
poate fi extins pentru a proiecta o rețea care să
producă un șablon de difracție dorit;
hologramele de pe cardurile de credit sau debit
sunt și ele un exemplu.
 Difracția poate fi însă și o problemă în unele
aplicații tehnice. Ea stabilește o limită
fundamentală a rezoluției aparatelor foto,
telescoapelor sau microscoapelor.
În fotografie, limita de difracție este valoarea
diafragmei peste care claritatea imaginii începe să
se degradeze. Această limită nu este universala
pentru toate aparatele foto, ci este strâns legată
de dimensiunea fotositului (elementul receptor al
unui senzor), care depinde la rândul lui de
dimensiunea senzorului și de rezoluția acestuia.
Pentru DSLR-uri, limita de difracție se situează
undeva in intervalul f/11-f/16, în funcție de model,
iar pentru aparate compacte este considerabil mai
joasă.
 Difracția atmosferică produsă de
particulele fine pot cauza apariția unui
halo.
Haloul este un inel luminos,
multicolor, care poate apărea pe bolta
cerească în jurul Soarelui sau al Lunii în
condiții atmosferice propice.
Norii stratosferici polari, cunoscuți și sub
acronimul PSC (abvrevierea lui Polar
Stratospheric Cloud), sunt nori aflați la o
altitudine de 15.000–25.000 metri, situați în
stratul inferior al stratosferei. Aceștia prezintă
fenomenul de irizare, difracția luminii în cele 7
culori, prezentând uneori și fenomenul de
sidefare.
BIBLIOGRAFIE

http://ro.wikipedia.org/wiki/Difrac%C8%9Bie
http://www.scribd.com/doc/78349629/DIFRACTIA-LUMINII
http://uva.onlinejudge.org/external/118/p11849.jpg
http://www.yanskladman.com/images/cd.gif
http://www.nikonisti.ro/articole/tutorial-foto-profunzimea-de-camp/937
http://www.walter-fendt.de/ph14ro/doubleslit_ro.htm