Detectoare de radiatii

ionizate

Efectuat de: Tacu Victor

Tipuri de detectoare

 Metoda emulsiilor fotografice

 Contorul cu scintilaţii
 Contorul cu descărcare electrică în gaze
 Camera cu ceaţă
 Camera cu bule
Metoda emulsiilor fotografice

Metoda aceasta se bazează pe acţiunea ionizantă a particulelor încărcate.

Trecând prin pelicula fotografică, ele ionizează, asemenea luminii, cristalele
microscopice de bromură de argint (AgBr). La developare argintul metalic
formează mai multe linii punctate negre. Acestea marchează atât traseul
particulei incidente, cât şi locurile unde s-au produs reacţii nucleare, precum şi
traseele particulelor rezultate. Grosimile liniilor sunt determinate de sarcinile şi
masele particulelor, iar lungimile – de energiile lor.
Contorul cu scintilaţii

Contorul de particule cu scintilație este alcătuit dintr-un cristal de scintilație și

un fotomultiplicator. Se bazează pe înregistrarea radiației de fluorescență care
apare sub formă de scurte emisii datorită interacției radiației nucleare incidente
cu atomii cristalului de scintilație CS. Cristalele scintilatoare sunt: ZnS(Ag), adică
sulfură de zinc activată cu argint sau ZnS(Cu) pentru detecția radiației nuclare
alfa, cristale de NaI pentru particulele beta și radiația fotonică dură gama.
Contorul cu descărcare electrică în gaze
sau Contorul Geiger-Müller
Intensitatea curentului de ionizare este determinată de mărimea tensiunii dintre
electrozi, de forma acestora, de natura și presiunea gazului de umplere și de alte
caracteristici contructive, iar nu de numărul de ioni primari formați. Astfel de
contoare se utilizează pentru numărarea particulelor, dar nu și pentru
determinarea energiei lor. Mărimea impulsului produs de acestea este cuprinsă
între 0,1 și 10 volți. Timpul în care această diferență de potențial atinge
valoarea zero (circa 10-4 secunde), în care contorul nu reacționează la o altă
particulă se numește timp de lucru (sau timp mort) și este determinat de viteza
de deplasare a ionilor pozitivi spre catod.
în funcție de genul particulelor înregistrate, există contoare beta și contoare
gama.
contor Geiger de tip gama

contor Geiger de tip beta

Camera cu ceață

Camera cu ceață, cunoscută și sub numele de cameră Wilson, este utilizată

pentru detecția particulelor de radiație ionizantă. În cea mai elementară formă,
o cameră cu ceață este un mediu sigilat care conține vapori de apă sau alcool,
superrăciți, suprasaturați. Când o particulă alfa sau o particulă beta
 interacționează cu vaporii, îi ionizează. Ionii rezultați se comportă ca nuclei de
condensare, în jurul căreia se va forma ceață (deoarece amestecul este în pragul
condensului). Energiile mari ale particulelor alfa și beta înseamnă că rămâne o
urmă, datorită faptului că se produc mulți ioni de-a lungul căii particulei
încărcate electric. Aceste urme au forme distincte (de exemplu, urma unei
particule alfa este largă și dreaptă, iar cea a unui electron este mai îngustă și
prezintă semne de deviere). Când se aplică un câmp magnetic vertical,
particulele încărcate pozitiv și negativ vor avea traiectorii curbate în direcții
opuse.
Cameră cu bule

O cameră cu bule este un vas umplut cu un lichid transparent supraîncălzit (cel mai

adesea hidrogen lichid) folosit pentru a detecta particule încărcate electric care se deplasează
prin el.
Camera cu bule este similară camerei cu ceață în aplicații și în principiul de bază. În mod normal
este realizată prin umplerea unui cilindru mare cu un lichid încălzit până aproape de punctul său
de fierbere. În timp ce particulele intră în cameră, un piston îi reduce brusc presiunea, iar
lichidul intră într-o fază de supraîncălzire, metastabilă. Particulele încărcate creează o urmă de
ionizare în jurul căreia lichidul se evaporă, formând bule microscopice. Densitatea bulelor în
jurul unei urme este proporțională cu cantitatea de energie pierdută de particulă.
Bulele cresc în mărime cu cât camera își crește volumul, până devin destul de mari pentru a fi
văzute sau fotografiate. Câteva camere foto sunt montate în jurul ei, furnizând o imagine
tridimensională a experimentului. Au fost folosite camere cu bule cu rezoluții până la
câțiva micrometri.
Întreaga cameră este supusă unui câmp magnetic constant, ceea ce determină particulele
încărcate să se deplaseze în spirală, cu raza determinată de raportul sarcină-masă. Dat fiind că
pentru toate particulele subatomice încărcate electric și cu viață lungă, sarcina lor este cea a
unui electron, iar raza de curbură este astfel proporțională cu impulsul.
Primele urme observate într-o cameră cu bule cu hidrogen lichid