La steaua

MIHAI EMINESCU
La steaua care-a rasărit
E-o cale-atît de lungă,
Că mii de ani i-au trebuit
Luminii să ne-ajungă.
Poate de mult s-a stins in drum
În depărtari albastre,
Iar raza ei abia acum
Luci vederii noastre.
Icoana stelei ce-a murit
Încet pe cer se suie;
Era pe cînd nu s-a zărit,
Azi o vedem, si nu e.
Tot astfel cînd al nostru dor
Pieri in noapte-adancă,
Lumina stinsului amor
Ne urmăreste încă.
(1886 , 1 Decembrie)
 LUMINA
Este o radiaţie electromagnetică
transversală şi în acelaşi timp un
ansamblu de fotoni. Efectele
fiziologice luminoase sunt produse
de componenta electrică din unda
electromagnetică luminoasă.

 Spectrul vizibil este cuprins

între (400 – 750) nm.

- Culoarea înseamnă frecvenţă -

Lungimile de undă ale diverselor
culori componente sunt:

 Roşu: 620 – 750 nm

 Orange: 600 – 620 nm
 Galben: 570 – 600 nm
 Verde: 490 – 570 nm
 Albastru: 450 – 490 nm
 Indigo: 435 – 450 nm
 Violet: 400 – 435 nm
 Indice de Viteza luminii
Mediu refracţie (km/h)
 Intr-un mediu optic omogen şi Vid 1 300.000

izotrop lumina se propagă în linie

dreaptă Aer 1,003 299.103

 Viteza luminii în vid este Apă 1,33 225.000

c = 300.000 km/s = 3.108 m/s
Sticlă 1,5 – 1,62 200.000 –
185.185

Glicerină 1,473 203.666

Diamant 24,173 124.105

Intr-un mediu oarecare

v = c/n, unde n este
indicele de refracţie al
mediului respectiv.
 Primele încercări de
DETERMINARE A VITEZEI LUMINII
în spaţiul liber

Ţara Anul Valoarea (km/s)

Dacă nu este instantanee,
GALILEI Italia 1600 este oricum foarte rapidă

RÖEMER Franţa 1675 200.000

FIZEAU Franţa 1849 313.300 ± 500

RÖEMER FOUCAULT Franţa 1862 298.000 ± 500

MICHELSON SUA 1926 299.796 ± 6

FIZEAU MICHELSON
FOUCAULT
 NATURA LUMINII
 Preocuparea oamenilor de a
stabili natura luminii datează din
antichitate. Euclid a publicat o lucrare
intitulată “Optica” în care a prezentat
o serie de teorii speculative din acea
vreme privind natura luminii.
 Euclid şi Arhimede cunoşteau şi
EUCLID utilizau legile reflexiei.
 Legile refracţiei au fost
descoperite de olandezul Wilibrord
Snell (Snellius) în 1626.

SNELLIUS
ARHIMEDE
  Spre sfârşitul secolului XVII,
Isaac Newton a publicat
lucrarea “Optica” în care
formulează o ipoteză privind
natura corpusculară a luminii.
El concepea lumina ca fiind un
fascicul de particule foarte mici
care se propagă în linie
dreaptă.
HUYGENS  Christian Huygens (1629 –
1695) a publicat în 1690
lucrarea “Tratat despre
lumină” în care a formulat
ipoteza privind natura
ondulatorie a luminii şi unde a
enunţat principiul său –
Principiul lui Huygens. Pe baza
acestuia se pot deduce legile
reflexiei, ale refracţiei şi se pot
explica fenomenele de
interferenţă şi difracţie.
NEWTON
 Teoria ondulatorie a fost
dezvoltată ulterior de
Thomas Young şi Augustin
Fresnel.
 James Clerk Maxwell a fost
cel care a elaborat teoria Young
Fresnel
câmpului electromagnetic
(ajutat fiind de
experienţele lui Heinrich
Hertz), calculând viteza de
propagare a undelor
electromagnetice şi
obţinând aceeaşi valoare ca
şi pentru viteza luminii. A Hertz
emis astfel ipoteza naturii
Maxwell
electromagnetice a luminii.
1 c c
v  
  r r n
 Max Planck (1900) a
revenit la teoria
corpusculară a luminii,
formulând ipoteza
cuantică a emisiei
radiaţiei luminoase.
Planck
 Albert Einstein a fost
însă cel care a extins Caracteristicile fotonului
ideile lui Planck şi a
introdus noţiunea de masa de repaus m0 = 0
foton pentru particular
viteza în vid c = 3.108 m/s
de lumină.
energia e = h = mc2
p = mc = h/c
impulsul = h/

Einstein
sarcina electrică q=o
 Astăzi se acceptă că lumina este de natură
electromagnetică şi că are un character dual:
ondulatoriu şi corpuscular.
 In anumite fenomene se manifestă aspectul
ondulatoriu (reflexie, refracţie, interferenţă,
difracţie, polarizare).
 In alte fenomene se manifestă aspectul
corpuscular (emisia radiaţiei electromagnetice,
absorbţia luminii, efectul fotoelectric).
 FENOMENE LUMINOASE
 1). REFLEXIA LUMINII  3). DISPERSIA LUMINII
Este fenomenul de întoarcere a Este fenomenul de
luminii în mediul din care provine, variaţie a indicelui de
la incidenţa cu suprafaţa de refracţie a mediului cu
separare a altui mediu. lungimea de undă a
radiaţiei care-l
traversează.
“Razele de lumină
care diferă prin culoare,
diferă şi prin grade de
refrangibilitate” – I.
Newton “Optica”

 2). REFRACŢIA LUMINII

Este fenomenul de schimbare a
direcţiei de propagare a luminii la
traversarea suprafeţei de separare
a două medii optice diferite.
 4). INTERFERENŢA LUMINII
Este fenomenul de
suprapunere în acelaşi loc
din spaţiu a două sau mai
multe unde luminoase.

 5). DIFRACŢIA LUMINII

Este fenomenul de ocolire a obstacolelor
de către lumină, atunci când dimensiunile
acestora sunt comparabile cu lungimea de
undă a radiaţiei luminoase respective.
Fenomenul a fost prima dată observat de
Francesco Maria Grimaldi (1618 – 1663)
în 1660. Difracţia în lumină paralelă
(Fraunhofer). Difracţia în lumină
divergentă (Fresnel).
 6). POLARIZAREA LUMINII
Fenomenul de trecere a
luminii din stare naturală
în stare de polarizare
(când în unda luminoasă
există anumite direcţii
privilegiate de oscilaţie).

 7). ABSORBŢIA LUMINII

Fenomenul de scădere a
intensităţii radiaţiei
luminoase la trecerea
acesteia prin substanţă.
 8). EFECTUL FOTOELECTRIC
Fenomenul de emisie de
electroni de către un corp
aflat sub acţiunea radiaţiei
electromagnetice.
Johann Doppler
(1803 – 1853)
 9). EFECTUL DOPPLER.
Fenomenul de variaţie a
frecvenţei radiaţiei luminoase
înregistrate de un observator,
atunci când sursa de lumină şi
observatorul se află în
mişcare relativă. (Deplasare
spre roşu la îndepărtare şi
deplasare spre albastru la
apropiere).
 VEDEREA CROMATICĂ
 Pe retină se găsesc miliarde de celule
fotoreceptoare, care sunt de două tipuri:
- celule cu bastonaşe – sensibile la
intensitatea luminii şi mult mai numeroase;
- celule cu conuri – sensibile la culoare, mai
puţine şi mai grei de sensibilizat.
 Există trei tipuri de conuri, sensibile la culorile
roşu, verde, albastru (Vederea umană este
tricromatică).
 Culorile fundamentale, de bază sau primare sunt
deci: ROŞU – VERDE – ALBASTRU
 AMESTECUL CULORILOR
AMESTECUL ADITIV AL CULORILOR
 Roşu + Albastru = Magenta (Purpuriu)
 Albastru + Verde = Cyan (Turcoaz)
 Verde + Roşu = Galben
 Roşu + Albastru + Verde = Alb

AMESTECUL SUBSTRACTIV AL
CULORILOR
 Roşu + Albastru = Galben - Portocaliu
 Albastru + Verde = Albastru - verzui
 Verde + Roşu = Violet
 Roşu + Albastru + Verde = Negru
 Orice culoare reprezintă un amestec al
culorilor de bază în anumite proporţii
precizate:
C = rR + vV + aA
REACŢII DE ANIHILARE
 Reacţia dintre un electron

şi antiparticula sa,
pozitronul (descoperit de
Carl Anderson în 1932)
duce la dispariţia celor
două particule şi apariţia
a doi fotoni.

e  e  2
 
 Interacţia tare se încearcă a fi explicată prin ipoteza
quarcilor (particule elementare cu sarcina
fracţionară), care au şi o sarcină suplimentară de
culoare: roşu, verde, albastru. In acest mod
antiquarcii au sarcinile de culoare: cyan (antiroşu),
magenta (antiverde), galben (antialbastru). Acestea
sunt însă doar nişte analogii simbolice, fără a exista
vreo legătură directă cu culorile vizibile.