APLICAȚII ALE DISPERSIEI

LUMINII

COORDONATOR,
Conf. dr. AVRAM CĂLIN

ABSOLVENT,
FRUJA CRISTINA
 STRUCTURA LUCRĂRII

INTRODUCERE

1. EVOLUȚIA TEORIILOR REFERITOARE LA NATURA LUMINII

2. ELEMENTE DE OPTICĂ GEOMETRICĂ

3. DISPERSIA LUMINII

4. APLICAȚII ALE DISPERSIEI LUMINII

1. EVOLUȚIA TEORIILOR
REFERITOARE LA NATURA LUMINII
 Am plecat de la teoria corpusculară a lui Newton în care
viteza luminii este minimă în vid iar în oricare alt mediu este
mai mare, particulele de lumină se supun legilor mecanicii,
rezultând legea Snellius-Descartes sub forma:

 au urmat: a) teoria ondulatorie a lui Huygens care susține că

lumina este o undă elastică care se propagă prin eter. Legea
Snellius-Descartes are aici forma inversă de proporționalitate:

Ambele teorii explicând legile opticii geometrice.

 b) teoria electromagnetică a luminii introdusă mai întâi
de J. C. Maxwell

- relația dintre propr. optice (n) ale unui

mediu și cele electrice și magnetice (,)

 c) teoria cuantică (fotonică) în cadrul căreia atât relația

obținută de Newton este adevărată pentru că conține
vitezele de fază ale undei asociate fotonului, cât și cea a lui
Huygens care conține vitezele de propagare ale undelor.

 Dezvoltarea fizicii în secolul XX a condus definitiv la

concluzia că lumina are, ca orice altă realitate materială, o
existență duală: caracter ondulatoriu și caracter
corpuscular.
2. ELEMENTE DE OPTICĂ GEOMETRICĂ
 În acest capitol am trecut cele 3 principii ale opticii care se
bazează pe conceptul de rază de lumină:
 principiul propagării rectilinii a luminii;
 principiul reversibilității parcursului razelor de lumină
 principiul independenței propagării razelor de lumină.

 Principiul lui Fermat și pe baza acestui principiu am obținut,

prin calcul, legile reflexiei și legile refracției.
3. DISPERSIA LUMINII
 Definirea dispersiei și tratarea dependenței n=f(λ).

 Studiul dispersiei în medii transparente în vizibil, cum sunt sticla, cuarțul

unde n descreștere lent cu creșterea lui λ(dispersie normală) și cazului
dispersiei anormale (prisma umplută cu iod) unde n descrește cu
creșterea lui λ dar în zona de absorbție crește pentru ca apoi să
descrească iarăși.

 Curbele de dispersie pentru diferite materiale

 Formulele lui Cauchy

unde A, B, C, D, … - constante caracteristice fiecărei substanțe
valabilă pentru domeniul vizibil al spectrului
și Lorenz-Lorentz

valabilă pentru dispersia anormală

 Mersul razei de lumină în prisma optică, cu relațiile prismei,
condiția de emergență, A ≤ 2l pentru care orice rază incidentă
pe prismă emerge din prismă;

 Dependența unghiului de deviație δ de unghiul de incidență i și

determinarea deviației minime δmin = 2i - A (când i=i’ și r=r’),
valoare determinabilă experimental și utilizată pentru calculul
indicelui de refracție al prismei.
 Teoria electromagnetică a dispersiei explică fenomenele de
absorbție puternică a luminii în zonele de dispersie anormală
prin procesele de rezonanță dintre oscilațiile componentei
câmpului electric al undei luminoase și oscilațiile proprii ale
sarcinilor electrice (atomii și moleculele substanței).
 4. APLICAȚII ALE DISPERSIEI LUMINII
 Aparate spectrale cu prismă:
 spectrometrul cu prismă – schema de principiu
- Lentila L1 împreună cu fanta F formează colimatorul care trimite
lumina în fasciculul paralel pe prisma P
- Lentila L2 joacă rol de obiectiv de lunetă sau de cameră fotografică, proiectează
spectrul pe o suprafață R-V, pe care poate fi observat
- Lentila L3 servește la observarea spectrului
Pentru radiații vizibile lentilele
din sticle sunt satisfăcătoare.
Pentru ultraviolet componente din
cuarț sau fluorit, iar pentru
domeniul infraroșu al spectrului,
din halogenuri alcaline sau din trioxid de aluminiu (Al2O3).
 Aparatul spectral cu viziune directă. Spectroscopul de buzunar
- de dimensiuni reduse, focalizează spectrul pe retină

 Aparatul spectral triprismatic cu deviație la 900

- constă din două prisme identice și una compusă, de tip Abbe. Toate prismele
se dispun la minimum de deviație.
- unghiul de deviație este de 900

 Spectrometrul cu deviație constantă

- utilizează Montajul Wodsworth compus dintr-o prismă și o oglindă solidar
legate una de alta.
- acest montaj asigură un unghi de deviere constant și se folosește la
spectrofotometrul universal ZEISS
FENOMENE DE DISPERSIE ÎN NATURĂ

 Curcubeul
 Haloul

 Gloria optică

 Culoarea corpurilor
 Curcubeul – un arc luminos produs pe cer la reapariţia Soarelui după
ploaie, se explică prin combinarea efectelor de dispersie, reflexie și
refracție a luminii în picăturile fine de apă din atmosferă.

Curcubeul
Curcubeul primar
secundar

 Teoriile lui Antonio de Dominis și Descartes ne arată prezența a două

arce, formarea lor și determină unghiurile sub care se văd culorile
extreme roșu și violet din fiecare arc(curcubeu).
 Curcubeul primar

 Razele Soarelui, care vin din spatele observatorului, sunt întoarse spre
acesta după o reflexie și două refracții în interiorul picăturilor de apă şi în
acelaşi timp sunt dispersate, realizându-se un curcubeu având culoarea
roşie dispusă spre exterior , iar cea violet pe interior (curcubeul primar).
Curcubeul primar este un arc de cerc cu lățimea de aproximativ 2 0.
Lumina roșie este o parte a unui cerc cu raza de 42 0 în jurul punctului
antisolar iar lumina violet de 400, celelalte culori fiind deviate sub
unghiuri cuprinse între aceste două valori.
 Curcubeul secundar
Este cauzat de o dublă
reflexie și două refracții a razelor
de lumină în interiorul
picăturilor de ploaie și apare la
un ungi de 500 - roșu și 530 –
violet. Culorile lui sunt aranjate
invers față de cele din arcul
primar, cu violetul în exterior și
roșul în interior. Curcubeiele
secundare sunt mai slabe în
intensitate decât cele primare
datorită scăderii intensității
luminii după a doua reflexie.
 Halourile sunt inele luminoase formate în jurul Soarelui sau a
Lunii.

 Se produc prin efectele combinate ale refracției, dispersiei și

reflexiei luminii care vine de la Soare sau de la Lună în cristale
mici de gheață triunghiulare (hexagonale) regăsite în norii de mare
altitudine (cirostratus) și în ceața înghețată.

Halou în jurul Lunii observat la

Cluj la data de 06.12.2011
Haloul mic și haloul mare

 Lumina suferă două refracții în cristalul de gheață și în funcție

de forma cristalului, lumina este deviată cu 220 (haloul mic)
sau 460(haloul mare).
 Gloria optică sau spectrul Broken - umbra unui obiect este
proiectată pe un nor sau o zonă cu ceață și apare mărită. Se formează
când obiectul se află deasupra norilor sau a ceţii iar Soarele luminează
direct pe observator.

Gloria observată din avion respectiv pe munte, în M-ții Făgăraș

În 1947 olandezul Van de Hulst, a arătat că rolul determinant în

producerea fenomenului îl au razele luminoase marginale. Aceste raze se
reflectă o dată în interiorul picăturii și se întorc înapoi cu deviație totala
de 180°.
 Culoarea corpurilor

 Pe baza dispersiei luminii prin prismă, Newton a explicat culoarea

corpurilor ca fiind dată de razele reflectate de acel corp.
 Când un corp reflectă toate razele luminoase ce cad asupra lui el apare
alb, iar când le absoarbe pe toate nereflectând nici una, apare negru.
 Un lucru devine invizibil, când nu reflectă lumina ori când lumina
reflectată nu ajunge la ochi.
Un geam complet transparent are un indice extrem de mic de
reflexie a luminii; astfel, cu greu poate fi observat.
În laborator s-a reuşit în mare măsură "invizibilitatea" unui obiect
prin curbarea radiaţiilor reflectate.
Celebrele avioane de luptă americane tip "Stealth” sunt greu
detectabile de către radarele militare, întrucât vopseaua folosită are un
indice ridicat de absorbţie a luminii și construcţia specială a avionului
oferă suprafeţe de reflexie foarte mici.
BIBLIOGRAFIE

 [1] Nicolae Gherbanovschi (1997), FIZICĂ, manual pentru clasa a XI-

a, Editura Didactică și pedagogică, București, ISBN 973-30-5459-3;
 [2] Iancu Iova (1977), Elemente de optică aplicată, Editura Științifică
și Enciclopedică, București;
 [3] Gheorghe Huțanu(1984), De la optica clasică la optica modernă,
Editura Științifică și Enciclopedică, București;
 [4] Florea Uliu (1994), Curcubeul - de la mit la adevăr, Editura Sitech,
Craiova;
 [5] Nicolae Teodorescu, Gheorghe Chiș (1982), Cerul, o taină
descifrată…, Editura Albatros, București;
 [6] Horia Țintea (1972), Optică și spectroscopie, Editura Didactică și
Pedagogică, București;
 [7] George Moisil (1986), Optică, teorie și aplicații, Editura Tehnică,
București;
 [8] Florea Uliu (1973), Optică și spectroscopie, partea I, II,
Tipografia Universității Craiova;
 [9] Emanuel Vasiliu (1976), Lumina – undă sau corpuscul?, Editura
Albatros, București;
 [10] Ioan - Ioviț Popescu (1989), Optica, Editura Științifică și
Enciclopedică, București, ISBN: 973-29-0051-2;
 [11] http://ro.math.wikia.com/wiki/Dispersia_luminii ;
 [12] http://www.scientia.ro/fizica/38-electronica/44-spectrul-
electromagnetic.html ;
 [13] http://www.scritub.com/geografie/Refractia-si-dispersia-
luminii14476.php ;
 [14] http://www.stiridecluj.ro/social/halou-urias-in-jurul-lunii-la-cluj-
foto ;
 [15] http://fotovtcris.wordpress.com/2013/11/01/fenomenul-gloria-i/
VĂ MULȚUMESC!