Creatia „Hanul Ancutei” este realizata prin tehnica povestirii in rama, avand ca si cadru un han in

care se adunau calatori de tot felul pentru a se relaxa, a revedea lumea si a asculta diverse
povesti captivante.

HA prezinta 9 povestiri, istorisite de 9 persoane diferite, care ajung fiecare la han si povestesc o
intamplare reala, traita de fiecare. Fiecare povestitor este introdus de catre un personaj al
naratiunii, care asista si la povestirea intamplarilor. Prezenta sa este redata la persoana I, astfel
creindu-se o iluzie de realism a celor petrecute. Acest personaj este, de fapt, un delegat al vocii
autorului, care introduce, rand pe rand, naratorii povestirilor. Faptele lor sunt relatate in interiorul
hanului, care functioneaza ca un decor, timpul povestirii referindu-se la timpul „celeilalte Ancute”,
adica cu cel putin 25 de ani in urma.

Hanul capata astfel un rol de centrun al universului, de intalnire a mai multor destine si oameni
care apartin unor paturi sociale diverse. Deasemeni, hanul este si locul unei vechi cetati sau asa
ne sugereaza zidurile care inconjoara locul, zcest fapt conferindu-i o aura de misticism, de parca
ar reprezenta o granita intre lumea reala si cea a povestilor.

Fantana dintre plopi este a patra povestire din HA, personajul narator fiind capitanul NI.

Povestirea se face la persoana I si cuprinde 2 planuri de narare: istorisirea evenimentelor traite cu

mai bine de 25 de ani in urma (timpul narat) si autoanaliza faptelor la maturitate (timpul naratiunii).

Povestea este o intamplare traita de NI in tinerete, o poveste de dragoste cu final tragic.

Pe vreme cand acesta facea negot cu vin, poposeste la HA. Iesind la plimbare da peste o satra
de tigani, iar unul dintre ei il intampina, insotit de o tanara frumoasa de opsprezece ani. Fata ii
cade cu tronc capitanului si impresionat le da un ban celor doi. A doua zi fata il cauta pe barbat la
han si isi dau intalnire intr-un loc ascuns vederii, la o fantana intre plopi, in padure, unde isi petrec
noaptea impreuna. Isi promit sa se intalneasca si a doua noapte, dar aceasta va fi una nefericita:
fata, indragostindu-se de el, ii marturiseste, cu pretul vietii, ca a fost trimisa pentru a-l ademeni,
deoarece tiganii voiau sa-l jefuiasca si sa-l omoare. N incaleca calul si reuseste sa scape, nu
inainte ca tiganii sa-i scoata un ochi cu o prajina aruncata. La final, se intoarce cu niste insotitori,
la fantana dupa fata, dar sangele proaspat din jurul acesteia il face sa realizeze ca fata a fost
ucisa si aruncata in fantana.

Naratiunea este redata la persoana I, ceea ce ofera autenticitate povestirii. Aceasta este sporita si
de interventiile Ancutei care face legatura dintre intamplare si prezent.

Conflictul este de natura exterioara, conturat de lupta dintre NI si banda de tigani, dar si interioara,
capitanul fiind macinat de sentimentul vinovatiei pentru ca nu a putut-o salva pe fata.

Personajele sunt putine, atentia fiind focalizata pe cel narator, NI. Trasaturile sale sunt descrise
atat la sosirea la han, in timpul prezent, dar se autocaracterizeaza si in relatarea sa, unde apare
conturat si portretul fizic al fetei.

Povestirea in rama se individualizeaza prin trasaturile sale: la inceput cadrul este trecut prin filiera
personajului narator, care introduce fiecare personaj povestirtor in parte, inca de la sosirea lor la
han. Povestea din poveste apartine fiecareia dintre cele noua caractere introduse, precum este si
cazul lui Neculai Isac.

Opera lui Sadoveanu este originala nu doar pentru abordarea acestei specii, ci si prin folosirea
unui limbaj care se adapteaza celor descrise, specifice personajelor: arhaismele, limbajul specifiuc
tiganilor, dar si prezenta metaforelor si a epitetului.