Opera „Hanul Ancutei” este realizata prin tehnica povestirii in rama, avand un cadru suport initial: un han la

care poposesc calatori de toate felurile. Inovatia pe care o prezinta capodopera este structurarea ei in noua
povestiri, apartinand a noua personaje diferite care fiecare la randul sau preia rolul de narator. 

„Fantana dintre plopi” este cea de-a patra povestire apartinand volumului „Hanul Ancutei”, personajul
narator ce o realizeaza fiind Neculai Isac. Ca si celelate povesti si Fantana dintre plopi este realizata prin
tehnica povestirii in rama, povestire in povestire, unde protagonistul acesteia istoriseste o intamplare traita
de el, cu mai bine de douazeci de ani in urma.

Caracterizarea personajului se face direct, de catre narator, prin portretul fizic, nelipsit din operele lui
Sadoveanu, sau chiar autocaracterizare, si indirect, prin propriile simtiri, ganduri, actiuni sau prin alte
personaje.

Nu putem sa nu observam ca NI este un personaj controversat: acum, la batrante, este un om bine cladit,
inalt si care”se tinea drept si sprinten pe cal”, cu „nas vulturesc si sprincene intunecoase”, asa cum il descrie
autorul. Atitudinea lui tradeaza un om care a trecut prin multe in viata si a reusit, datorita lui sau a
imprejurarilor favorabile, sa depaseasca toate obstacolele. Defectul fizic care il are, ochiul pierdut, il face sa
para straniu si misterios. Detaliile legate de felul cum este imbracat dezvaluie un statut social inalt: „ciubote
de iuft’, „ilic de postav cu nasturi de argint”, „la gat atarna o blanita de jder:”

Din comentariile altui personaj aflam ca era un alt om in tinerete. Unul care parca cauta primejdiile ca sa se
ia la tranta cu ele. Um om caruia ii placea viata si tot ce avea aceasta de oferit: bani, femei, scandaluri. Le
cauta pe toate „fara hodina si fara astampar”. Era ajutat si de fizicul sau, fiind, asa cum il carecterizeaza un
vechi prieten, „voinic si frumos si rau”. Provenind dintr-o familie normala, asa cum reiese, unde era asteptat
sa mai apara din cand in cand, acesta nu o facea si-si vedea de drumurile sale, ocupandu-se de treburile sale
si cautand aventuri.

Rugat de ceilalti oameni din han sa-si inceapa istorisirea, NI incepe cu o autocaracterizare: „Eram un om
buiac si ticalos”. Acum la batranete, intelepciunea dobandita de-a lungul vietii, il face sa-si dea seama de
greselile trecutului. Stie ca, in ciuda faptului ca era descurcaret si reusea sa castige bani nefiind intretinut de
familie, avea un spirit prea rebel si era prea nepasator fata de sentimentele altora pentru el.

Caracterul sau apus reiese cel mai bine din spusele sale, cand povesteste despre parintii sai: mama a suferit
cel mai mult stiindu-l pe drumuri si fara capatai, rugandu-se pentru el la biserica sa se linisteasca si sa-si
intemeieze o familie, iar tatal, avea si el suferinta sa, stiind ca avusese aceiasi tinerete ca si fiul sau,
zbuciumata si primejdioasa, facand multora zile amare.

Povestea spusa de NI este una tragica. In tinerete, este ademenit de membrii unei bande de tigani, spre a fi
jefuit si omorat. Acestia ii trimit ca momeala o tiganca tanara si frumoasa, dandu-si seama ca are slabiciune
la femei, urmand, ca pe masura ce ea il seduce, ei sa-si duca planul la indeplinire. Dar omit un lucru: puterea
iubirii adevarate. Tiganca, indragostindu-se de Isac, ii dezvaluie acestuia planul confratilor ei si drept
razbunare este ucisa de catre acestia si aruncata in fantana langa care s-au intalnit.

Secventa cand Isac isi termina istorisirea este una memorabila: ramane pe ganduri, realizand acum , ca si
atunci, pentru prima data, ce inseamna, de fapt, iubirea adevarata. Acesta este pragul pe care l-a avut de
trecut,catre maturitate, reusind sa se salveze de banda de tigani, cu pretul pierderii unui ochi, dar si cu
amintirea, care avea sa fie mereu vie si mereu dureroasa a sfarsitului tigancii. Isi da seama atunci ca ea l-a
iubit si ca iubirea insemna sa pui fiinta iubita mai presus de tine. Lucru de neinteles pana atunci, la un tanar
pentru care iubirea era doar un popas, unde nu mai revenea,fiind mereu in cautare de alte si alte popasuri.

Tindem sa credem ca un astfel de om, care a trait asa, pe muchie de cutit, avea multe povesti, savuroase si
aventuroase si ar fi putut alege oricare dintre ele pentru a o relata. Probabil, pentru ca intorcandu-se in locul
unde s-a petrecut totul il face sa o aleaga pe aceasta sau poate ca aceasta poveste reprezinta un prag pe care
acesta l-a avut de trecut, unul de care si-a dat seama, de la rebeliunea tineretii, la intelepciunea asezata. Sau
poate ca a vrut sa traga un semnal de alarma pentru altii, care au urechi de auzit, sa se linisteasca la vreme.