Romanul modern, de analiză psihologică “Maitreyi” de Mircea Eliade este un roman al autenticităţii şi al

experienţei, un roman de dragoste, exotic, apărut în 1933, în perioada interbelică.

“Maitreyi” este un roman al existenţei pentru că valorifică trăirile intense ale personajelor care au experienţe
definitorii şi un roman al autenticităţii prin utilizarea unor elemente care ţin de  realitate (jurnalul din India al
scriitorului, aspecte autobiografice, scrisori).

Principala sursă de inspiraţie a romanului este povestea de iubire a autorului şi a fiicei profesorului său,
gazda lui din India, unde Eliade s-a dedicat studiilor de orientalistică la Universitatea din Calcutta.
Însemnările din jurnalul acestei perioade stau la baza creaţiei epice din 1933, care aparţine totuşi ficţiunii
prin modificarea numelor, ocupaţiilor unor personaje, finalului poveştii. Lui Allan, personajul-narator al
romanului şi alter-ego al autorului scriitorul îi transferă o parte din propria experienţă.

“Maitreyi” este un roman existenţial prin legăturile cu viaţa reală a autorului, prin faptul că opera creează
impresia de viaţă autentică, iar eroii lui îşi trăiesc iubirea cu intensitate, prin confesiunea personajului-
narator, relatarea la persoana I, introspecţia, autoanaliza lucidă.

Tema romanului este reprezentată de iubirea înfiripată între doi tineri, Allan şi Maitreyi, un cuplu de
îndrăgostiţi care trăiesc o experienţă de iubire nefericită în decorul exotic al Indiei. Ei aparţin unor culturi şi
civilizaţii diferite (occidentală şi orientală ), incompatibilitatea lor fiind cauzată de diferenţele de
mentalitate, religie, civilizaţie. Pentru Allan, iubirea are semnificaţia unei duble iniţieri: erotică şi culturală;
pentru Maitreyi, dragostea îi dă doar iluzia împlinirii cuplului.

Perspectiva narativă: romanul este subiectiv prin relatarea la persoana I, din perspectiva personajului –

narator, Allan. Există trei niveluri ale scriiturii: primul nivel cuprinde însemnările zilnice ale lui Allan,
consemnate în timpul şederii sale în casa lui Sen, tatăl fetei; al doilea nivel conţine comentarii adăugate între
paranteze, ulterioare producerii faptelor, care au scopul de a clarifica anumite aspecte notate în jurnal; al
treilea nivel este o confesiune a personajului-narator, care, în timp ce scrie, retrăieşte, de fapt, povestea de
iubire cu Maitreyi, analizând lucid sensul evoluţiei şi al semnificaţiilor acestei istorii.

Elemente de structură şi de compoziţie: noutatea construcţiei discursului narativ constă în dubla

perspectivă temporală pe care naratorul-personaj o are asupra evenimentelor:cea a scrieri romanului si cea a
recitirii si rememorarii si a scrierei propriu-zise..El nu evocă doar întâmplările rememorându-le, ci
reconstituie evenimentele trecute prin raportare la timpul prezent, dar şi la felul în care percepuse
respectivele fapte în momentele în care le trăise, consultând pentru aceasta jurnalul acelei perioade.

Titlul cărţii este acelaşi cu numele eroinei, Maitreyi, considerată de critica literară un personaj feminin
exotic, “femeie şi mit”, un “simbol al sacrificiului în iubire” (P. Constantinescu).

         Incipitul  romanului surprinde o confesiune referitoare la timp şi spaţiu, la misterul femeii iubite: “Am
şovăit atât în faţa acestui caiet, pentru că n-am izbutit să aflu încă ziua precisă când am întâlnit-o pe
Maitreyi.În însemnările mele din acel an n-am găsit nimic. Numele ei apare acolo mult mai târziu, după ce
am ieşit din sanatoriu şi a trebuit să mă mut în casa inginerului Narendra Sen, în cartierul Bhowanipore. Dar
aceasta s-a întâmplat în 1929…”  Din amănuntele consemnate în incipit, referitoare la frumuseţea stranie a
tinerei bengaleze, se poate deduce că înfiriparea unei poveşti de iubire este aproape iminentă.

        Finalul romanului îl surprinde pe eroul-narator, care încearcă să afle noutăţi despre Matreyi şi despre
ce a urmat despărţirii lor, de la nepotul doamnei Sen. Acest final este deschis, deoarece întreţine misterul
frumoasei bengaleze, care rămâne pentru europeanul Allan  o enigmă.
Conflictul se construieşte pe opoziţia dintre cele două lumi: europeană şi asiatică. Se poate vorbi despre
unconflict exterior între Allan şi inginerul Sen, bazat pe libertatea dragostei în cazul tânărului şi pe
constrângerile tradiţiei în cazul tatălui fetei. Dar conflictul interior, psihologic este cel care îl marchează pe
erou, care are o fire reflexivă, care trăieşte iubirea intens şi se autoanalizează lucid. Allan este un tânăr
inginer englez care, atras de exotismul Indiei, dornic de a face o carieră, se angajează la o societate, dar se
îmbolnăveşte de malarie, este spitalizat şi apoi invitat în casa lui Narendra Sen, pe timpul convalescenţei.

La primele întâlniri cu Maitreyi, Allan este frapat de trăsăturile fizice şi vestimentare ale adolescentei. La
început, nu se gândeşte la dragoste, dar se simte atras de misterul bengalezei şi este fascinat de universul
familiei alcătuită din cei doi soţi şi două fete, Maitreyi şi Chabu. Treptat, tânărul este cucerit de senzuala şi
inocenta Maitreyi, de la care învaţă limba ei şi pe care el o învaţă franceza. Allan este surprins de gesturile ei
de seducţie şi de concepţiile fetei. Ea iubeşte “un pom cu şapte frunze”, are ca idol pe Tagore, poetul
naţional, oficiază logodna lor printr-un legământ faţă de cer şi pământ, dăruindu-i un inel. Alături de
Maitreyi, Allan traversează toate etapele iubirii: începutul, când se simte tulburat, evoluţia sentimentului,
când se simte vrăjit şi îndrăgostit, finalul dramatic, când soarta îi desparte pentru totdeauna.

Fericirea îndrăgostiţilor nu a durat mult pentru că Chabu a divulgat părinţilor secretul celor doi. Sen, care îl
socotea pe Allan un fiu spiritual şi nimic mai mult, care nu era de acord să-şi dea fata unui străin ce nu
aparţinea castei sale, îl alungă din casă. Consecinţele sunt dramatice: tatăl orbeşte, Chabu moare, iar
Maitreyi, în speranţa că va fi alungată de acasă, se dăruieşte unui vânzător de fructe, gest care se dovedeşte
inutil.Allan se întoarce în Himalaya, având iubiri pasagere. Întrebările care îl frământă în finalul romanului
sugerează că nici distanţarea temporală, nici rememorarea faptelor nu pot destrăma misterul iubirii
Maitreyiei.

Prin introspecţie şi monolog interior, Allan îşi analizează cu luciditate trăirile. El este europeanul/ străinul
care descifrează esenţa spiritualităţii indiene, având drept cale de acces erosul.

În opinia mea, viziunea despre lume a scriitorului Mircea Eliade este oglindită într-o afirmaţie care aparţine
chiar acestui autor: “Orice se întâmplă în viaţă, poate constitui un roman…”, din care se înţelege că el
optează pentru categoria romanului experienţei, autentic, psihologic, capabil să exprime cel mai bine punctul
său de vedere asupra vieţii şi asupra lumii.