Jean Baptiste Lully

Lully a venit pe lume în Italia, la Florența, în 29 noiembrie 1632, fiind botezat de

familia Lulli cu prenumele Giovanni Battista. Tatăl său, Lorenzo di Maldo Lulli, era
morar, iar mama, Caterina del Sera, fiica unui morar. Din studiile întreprinse de
specialiști nu reiese de nicăieri că artistul ar fi avut muzicieni în familie, al căror talent l-
ar fi putut moșteni sau de la care ar fi putut primi lecții. Afirmația e susținută și de faptul
că primul profesor de muzică al compozitorului a fost un călugăr franciscan. Știm că
Lully a învățat să cânte la vioară, chitară și la instrumente cu claviatură, fiind de
asemenea un excelent dansator. Lully susținea că toate informațiile muzicale pe care le-a
învățat vreodată a reușit să le acumuleze până la vârsta de 17 ani.

În 1646, Lully a călătorit în Franța însoțit de Cavalerul de Guise.

Compozitorul fusese angajat de domnișoara de Montpensier, nepoata lui Guise, în
calitate de valet, pentru a o ajuta pe aceasta să își îmbunătățească abilitățile de a conversa
în limba italiană. După ceva vreme artistul a părăsit acest post, mutându-se în 1653 la
Paris, unde a atras atenția Regelui în calitate de dansator într-un balet. La numai câteva
săptămâni după acest moment, Lully a fost numit compozitor responsabil cu muzica
instrumentală la Curtea lui Ludovic al XIV-lea.

În această calitate, Lully compunea muzică pentru baletele regale și pentru un

ansamblu numit Petits Violons; această mică formație era alcătuită din 16 membri care
cântau la instrumente de coarde și care călătoreau împreună cu Regele. Se scrie că Lully
a fost cel care a ridicat nivelul interpretativ al ansamblului, aducându-l pe culmi ale
excelenței artistice și disciplinei .

În 1661 Lully a devenit cetățean francez, schimbând forma italiană a numelui său
cu cea pe care istoria muzicii o înregistrează până astăzi; în același an a fost numit
administratorul activităților muzicale de la Curtea Regelui. Ani mai târziu, în 1672,
folosindu-se de influența pe care o avea asupra suveranului, Lully a reușit să obțină
control asupra producțiilor de operă din Franța; acest lucru însemna că artistul controla în
totalitate, pe tot parcursul vieții sale, operele ce se cântau pe teritoriul Franței. Până la
stingerea sa din viață, în 1687, el a redus considerabil resursele competitorilor săi,
devenind astfel cel mai important creator de operă din țară. De asemenea, a aranjat ca
toate veniturile obținute din producțiile sale de operă să îi revină în mod direct, ceea ce l-
a îmbogățit considerabil.

Inspre sfârșitul vieții, aflat la Curtea Regală, Lully s-a concentrat exclusiv asupra
compoziției, interpretării și promovării operelor sale. Împreună cu libretistul Philippe
Quinault el a reușit să creeze opere franceze; într-o perioadă în care toate operele erau
scrise în limba italiană de compozitori italieni, Lully a conturat un stil francez. Cu
ajutorul lui Quinault, Lully a conceput așa numita tragédie lyrique, un gen cu subiecte
serioase, bazate pe povești și idealuri clasice stilizate, ce implica o serie de efecte
speciale și mașinării menite să epateze. Regele adora acest gen! Publicul adora operele!
Deși alți compozitori făcuseră primi pași în acest sens, Franța a găsit abia odată cu Lully
opera națională, care va dăinui multă vreme în această formă.