Tema nuvelei Moara cu noroc de Ioan Slavici o constituie consecinţele nefaste, morale şi existenţiale ale

patimii banului. Pe un plan mai profund, tema acestei opere este destinul, ca fatalitate impusă de trairile
sufleteşti ale personajelor.

De altfel, incipitul nuvelei, constituit din vorbele bătrânei, mama Anei, despre viaţă, reprezintă aceaşi
concepţie profund moralizatoare a autorului („Omul să fie mulţumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu
bogăţia, ci liniştea colibei tale te face fericit”). Aceste cuvinte stau la baza întregii acţiuni, fixând destinul
personajelor în funcţie de respectarea sau nerespectarea lor.

Prologul consta in dialogul purtat de cizmarul Ghita cu batrana lui soacra pe marginea eventualei mutari a
familiei la Moara cu noroc, han pe care ginerele ar vrea sa il arendeze pentru a-si depasi statutul social.
Trecand de la o meserie de mestesugar, la comertul bazat pe castigul usor, unde banul determina totul,
Ghita si sotia sa Ana isi asuma o mare responsabilitate.

Decizia lui Ghita de a inchiria carciuma de la Moara cu noroc poate avea semnificatia unei sfidari a
destinului. El nu intelege importanta mesajului rostit de batrana sa soacra, care este mai mult o anticipare, un
avertisment. Ghita nu intelege ca a pornit pe un drum gresit si acest lucru se observa de la inceput.
Pustietatea “locurilor rele” si “primejdioase” de la moara nu e inregistrata ca atare de Ghita: “Iara pentru
Ghita carciuma era cu noroc”.

Peripetia se declanseaza o data cu aparitia la han a lui Lica Samadaul, personajul negativ, care “schimba
norocul” carciumarului in nenoroc. Acesta este un spirit satanic ce exercita asupra celorlalte personaje o
dominatie fascinanta. Lica ii impune lui Ghita colaborarea la afacerile lui. Astfel apare principalul conflict,
al pierderii increderii in sine.

Intelegerea dintre cei doi marcheaza pentru Ghita inceputul obisnuirii cu raul. Banul, element nefast aici, nu
ofera libertate, ci dependenta fata de Lica.Pactul pe care il face Ghita cu Lica este un pact demonic: Ghita
isi da seama ca nu poate sta la moara fara voia lui Lica, de aceea face concesii. Cu toate acestea, incearca sa
se si apere: isi angajeaza sluga, isi cumpara pistoale si caini.

Toate deciziile lui Ghita de aici inainte se vor dovedi in ultima instanta gresite : anticipeaza nepotrivit
miscarile adversarului, pastreaza secrete fata de familie, refuza alianta sincera cu Pintea si accepta in cele
din urma sa intre in jocurile murdare ale lui Lica.

El continua sa traiasca intr-o stare de “orbire” fatala . Ghita, omul cinstit, respectat, ajunge sa fie banuit de
implicarea in furtul de la arendas si in uciderea tinerei doamne. Axa vietii lui morale se frange; se simte
instrainat de toti si de toate. Are un moment de atunci cand se hotaraste sa-l dea prins pe Lica. Ghita incepe
un joc dublu; pare ca accepta regulile impuse de Lica, dar dorinta de a-si apara familia il determina sa
colaboreze cu Pintea, comisarul.

.Ultima proba a supunerii este cea a infrangerii prin sotie. Imaginea relatiei dintre cei doi soti este una tipic
traditionala. Autoritatea barbatului este recunoscuta, el este cel ce ia deciziile pt. familie. Ana observa
schimbarile sotului ei o data cu aparitia lui Lica la han. Conflictul din interiorul cuplului se acutizeaza: Ana
traieste ea insasi un conflict interior : dragostea pentru sotul ei, care dispare pe masura ce acesta se inchide
in sine, dorinta de a-si salva casnicia, dar si rusinea de a avea un sot talhar.Catastrofa se consuma in
momentele imediat urmatoare, intr-o succesiune sugestiva: Ghita, care a determinat destinul Anei, o omoara
pe aceasta ; Lica, personificare a destinului lui Ghita, porunceste uciderea acestuia, pentru ca el insusi sa se
sinucida o data ce si-a indeplinit rolul.

Conditia finala a eroului tragic e, intr-adevar, ambigua: de invins (in confruntarea cu Lica), dar si de
invingator, pentru ca isi intelege vina si prin suferinta si moarte, se purifica. Ideea de purificare e subliniata
si de imaginea focului care mistuie scena nenorocirii de la Moara cu noroc, curatand locul.

Epilogul incheie simetric nuvela prin reluarea temei destinului : “Asa le-a fost dat!”