AMURG VIOLET

GEORGE BACOVIA
“Compozitor în vorbe şi pictor în cuvinte”
(Mihai Petroveanu)
 AMURG VIOLET
de George Bacovia

Amurg de toamnă violet...

Doi plopi, în fund, apar în siluete:
-Apostoli în odăjdii violete –
Oraşul tot e violet.

Amurg de toamnă violet...

Pe drum e-o lume leneşă, cochetă;
Mulţimea toată pare violetă,
Oraşul tot e violet.

Amurg de toamnă violet...

Din turn, pe câmp, văd voievozi cu plete;
Străbunii trec în pâlcuri violete,
Oraşul tot e violet.

cochet, adj. – (despre oameni) care caută să placă, mai ales printr-o
îmbrăcăminte îngrijită, căutată; care uzează de anumite purtări pentru a plăcea;
drăgălaş, graţios, elegant.
odăjdii, s.f.pl. – veşminte bisericeşti pe care le îmbracă preoţii la oficierea slujbei
religioase sau în împrejurări solemne.
apostol, s.m. – (în religia creştină) nume dat fiecăruia dintre cei doisprezece
discipoli ai lui Hristos care au răspândit învăţătura lui; misionar creştin.
 Bacovia este autorul unei atmosfere lirice
originale, fiind poetul oraşului de provincie,
al toamnelor pluvioase şi reci, al verii toride
sau al amurgurilor triste.

 Uneori, poetul sugerează anumite stări

sufleteşti prin diferite culori (negru, alb,
galben, violet, roşu), care invadează
peisajele în mod obsesiv, devenind materiale
şi dense.

 Inclusă în volumul de debut, Plumb, Amurg

violet este o astfel de poezie.
 TITLUL: alcătuit din doi termeni:
- amurg este un motiv al liricii bacoviene, apărând şi în titlurile altor
poezii; etapă crepusculară a zilei, amurgul conţine sugestia sfârşitului,
este timpul unei lumi care glisează spre mormânt, sub greutatea destinului
de plumb;

- violet creează impresia unui tablou ireal, venit de dincolo de lume;

culoare a morţii şi a neantului, violetul creează universul cromatic al unei
lumi de fantasme.
 STRUCTURA:
- alcătuită din trei catrene, poezia pivotează pe două versuri refren:
“Amurg de toamnă violet” şi “Oraşul tot e violet” – ocupă poziţiile 1 şi,
respectiv, 4 ale fiecărei strofe, creând o stereotipie care ar putea sugera
monotonia vieţii;

- se creează o imagine suprareală, învăluită de un fundal monocromatic,

simbolizând un moment final, apocaliptic, sens amplificat de al doilea
vers.
 STROFA I:
- cei doi plopi văzuţi în depărtare (“în fund”) sugerează singurătatea
şi pustiul;

- prezentaţi metaforic (“Apostoli în odăjdii violete”), cei doi arbori de

hotar par a oficia “liturghia de apoi” pentru lumea care poartă
pecetea morţii.

 STROFA a II-a:
- apare mulţimea amorfă, caracterizată prin două epitete: “lume
leneşă, cochetă”;

- uniformizată prin culoarea extincţiei (“Mulţimea toată pare violetă”),

lumea “leneşă” alunecă pe nesimţite în moartea perpetuă;

- se sugerează astfel ideea că amurgul nu este doar al zilei, ci şi al

oamenilor, este “târziul” celor care nu-şi mai pot schimba destinul;

- “întoarsă” cu faţa spre apus, mulţimea se va retrage, treptat, din

timpul curgător, lăsând locul fantomelor.
 STROFA a III-a:

- dominată de imaginea turnului medieval, în interiorul căruia se

proiectează eul liric: “Din turn, pe câmp, văd voievozi cu plete”;

- este un univers al fantomelor (“Străbunii trec în pâlcuri violete”), în care

culoarea este asociată atât dimensiunii spaţiale, cât şi celei temporale;

- dintr-un spaţiu recuperat prin imersiune în timp, vor apărea “voievozi cu

plete” şi “străbuni în pâlcuri violete”, posibilă sugestie a unei Judecăţi de
Apoi, a unei apocalipse inevitabile.
 TEME ŞI MOTIVE SIMBOLISTE
 oraşul părăsit
- spaţiu închis în care toate evenimentele sunt prestabilite într-o monotonie de
neînvins;
- spaţiu saturat de tehnică, îndreptându-se spre amurg, spaţiu al demitizării;
- singura realitate palpabilă.
 amurgul
- văzut ca un sfârşit de lume, o viziune bacoviană preexistentă asupra declinului
omenirii;
- sfârşitul unui ciclu şi pregătirea unei înnoiri;
- vesteşte epuizarea unei lumi;
- “Poartă în el frumuseţea nostalgică a declinului şi sfârşitului” (Jean Chevalier).
 predilecţia pentru o anumită culoare, violetul
- culoarea doliului, “evocă nu ideea morţii ca stare, ci a morţii ca trecere” (Jean
Chevalier);
- decadenţa, obsesia, epuizarea lumii.
 toamna
- generatoare de astenie existenţială, de nevroză şi spleen;
- anotimp al agoniei naturii, care aduce pustiul cosmic.
 TEME ŞI MOTIVE SIMBOLISTE
 monotonia oraşului
- văzut într-o singură tuşă cromatică, oraşul este populat de o lume leneşă,
sortită pieirii, din cauza absenţei idealului;
- “mulţimea toată” apare ca o masă amorfă, fără intenţii de înălţare
spirituală, supusă efemerităţii; o lume absurdă, cu tendinţă vădită spre
disoluţie şi regresiune.

 fantomele
- pot deschide spaţiile onirice, către visare.

 plopul
- “copac asociat infernului, durerii, sacrificiului şi lacrimilor. Arbore funerar,
simbolizează forţele regresive ale naturii, amintirea mai mult decât
speranţa, timpul trecut mai mult decât viitorul renaşterii”(Jean Chevalier).