MOROMETII

DE MARIN PREDA

Prin tema unei opere literare se înţelege aspectul general din realitate abordat în creația
literară respectivă. Tema aleasă de scriitor este tratată într-o anumită viziune despre lume,
înţelegând prin aceasta modul în care scriitorul vede lucrurile, le înțelege şi le interpretează,
precum şi atitudinea şi opinia lui față de aspectele realității înfățișate.
Viziunea despre lume sau perspectiva narativă într-o creație literară epică este, în
esenţă, obiectivă sau subiectivă, în funcție de tipul narațiunii sau de curentul literar căruia
aceasta îi aparține, putând însă să sufere anumite nuanţări.
Viziunea obiectivă este specifică romanuluirealist-obiectiv şi ea pornește de la
orientarea tematică, mai ales de natură socială, şi continuă cu structurarea tradițională a
conținutului, la acțiune participând personaje aparținând unor clase și structuri sociale
diverse. Totodată, tehnica narativă constă în relatarea cronologică a faptelor prin înlănţuire,
printr-o desfăşurare logică a evenimentelor.
Acestei specii literare, a romanului realist-obiectiv, i se încadrează şi creația
literară ,,Moromeții" a lui Marin Preda, întrucât acțiunea este ancorată în actualitate, sunt
înfăţişate diverse aspecte sociale dintr-o anumită perioadă istorică, personajele sunt tipice,
naratorul este omniprezent şi omniscient, iar relatarea întâmplărilor se face la persoana a III-
a, fără vreo implicare afectivă a acestuia. Totodată, forma adoptată este una echilibrată,
punându-se accent pe exactitatea exprimării şi pe verosimilitatea întâmplărilor. Fiind un
roman de tip neorealist, parțial se renunță la perspectiva narativă obiectivă, fiind înlocuită cu
cea subiectivă, întrucât faptele sunt prezentate și judecate prin prisma lui Ilie Moromete,
protagonistul romanului.
O viziune obiectivă este prezentă și în opera literară ,,Moromeții", care continuă
tradiția romanului de inspirație rurală, realist-obiectivă, începută de opere ca ,,Ion"
și ,,Răscoala" de Liviu Rebreanu sau ,,Baltagul" de Mihail Sadoveanu. De data aceasta este
însă vorba despre un neorealism aparţinând perioadei postbelice, deoarece sunt înfățișate
aspecte sociale, iar autorul renunță parţial la perspectiva omniscientă. Această viziune
obiectivă este evidenţiată prin numeroasele aspecte sociale, familiale, dar ea este prezentată
din perspectiva lui Ilie Moromete, personajul principal al omanului, ceea ce îi conferă şi un
anumit grad de subiectivitate. De aceea, această viziune se conturează în roman atât prin
tematica abordată, prin relatarea unor evenimente şi prin prezentarea conflictelor existente în
operă, cât şi prin această perspectivă a protagonistului asupra întâmplărilor şi a vieții în
general.
Tema generală o constituie satul şi țăranul, totul raportându-se la timp. Ea are o notă
individuală dată de pierderea iluziilor personajului central în ceea ce priveşte trăinicia
proprietății țărăneşti individuale şi libertatea morală a omului în luptă cu fatalitățile istoriei.
Acestei teme generale i se subordonează câteva teme secundare, toate obiective,
ancorate în realitate, acestea fiind evoluția și criza familiei, criza comunicării manifestată
între Ilie Moromete şi familia sa şi tema timpului nerăbdător, care schimbă raporturile dintre
individ şi istorie.
Acțiunea ambelor volume se desfăşoară pe durata a douăzeci şi cinci de ani, la
confluenţa a două momente istorice semnificative: înainte şi după cel de-al Doilea Război
Mondial, deceniile patru-şase ale secolului al XX-lea.
 Opera este alcătuită din trei părți, fiecare parte începând cu o scenă memorabilă:
întoarcerea Morometilor de la câmp, respectiv plecarea lui Achim la Bucureşti şi seceratul,
momente cu o semnificație aparte în structura romanului.
Prima parte a volumului I este cea mai întinsă şi cuprinde, mai întâi, evenimente legate
atât de familia lui Ilie Moromete, cât şi de alte familii din sat, pe durata unei zile, de sâmbătă
după-amiază până duminică noaptea, reperele fiind întoarcerea Moromeților de la câmp şi
fuga Polinei a lui Vasile Bălosu cu Ion Birică. Din incipitul volumului aflăm că acțiunea
romanului este plasată într-un sat din ,,Câmpia Dunării, cu câțiva ani înaintea celui de-al
Doilea Război Mondial", la începutul unei veri, când ,,se pare că timpul era foarte răbdător
cu oamenii; viața se scurgea aici fără conflicte mari". În continuarea incipitului,
corespunzător expozițiunii, este prezentată familia lui Ilie Moromete revenită de la câmp,
urmând cina desfăşurată după un anumit tipic.
Intriga principală a romanului este centrată pe dorința celor trei fii din prima căsătorie
a lui Ilie Moromete (Achim, Paraschiv, Nilă) de a pleca la București, instigați de Maria
Moromete, poreclită Guica, sora lui Ilie, care nu vede cu ochi buni grija Catrinei Moromete
pentru ceilalți trei copii (Ilinca, Tita, Niculae) din căsătoria cu Ilie. La toate acestea se
adaugă alți factori destabilizatori, cum sunt răutatea Guicăi, ,,fonciirea", rata la bancă, cele
trebuincioase celor şase copii sau lăcomia sătenilor bogați Tudor Bălosu și Aristide. Averea
lui Ilie Moromete i-ar permite un trai decent, dacă n-ar avea atâtea datorii şi o casă de copii,
ceea ce îl determină să-i vândă salcâmul vecinului său mai înstărit, Tudor Bălosu.
În roman, atenţia scriitorului se îndreaptă şi către alți țărani din sat: Țugurlan, Vasile
Boțoghină, Cocoșilă, Birică, un ţăran harnic, dar sărac, care se va căsători cu Polina, în ciuda
opoziției familiei fetei.
Apoi, din desfășurarea acţiunii mai aflăm că Achim se duce cu oile la Bucureşti, iar
Moromete împrumută bani de la Aristide pentru a face față datoriilor.
Între timp Paraschiv şi Nilă fură caii şi pleacă spre Bucureşti, dar din cauza nehotărârii
celui din urmă se înapoiază.
Ultima parte cuprinde continuarea desfășurării acțiunii, ca şi partea anterioară, şi
prezintă imaginea satului în momentul secerișului, apoi treieratul şi măcinatul grâului,
precum şi alte evenimente, cum ar fi, de pildă, întemnitarea lui Țugurlan pentru doi ani.
O altă secvenţă a romanului are ca idee centrală conflictele din familia Moromeţilor şi
conţine şi punctul culminant. Băieții sunt nemulțumiți că Ilie vinde o parte din grâu pentru a-
l da pe Niculae la şcoală la Câmpulung. Tatăl este contrariat că Achim nu-i trimisese niciun
ban de la Bucureşti, iar Paraschiv şi Nilă își arată făţiş ostilitatea. Copiii se încaieră între ei,
iar Moromete ii pedepseşte, administrându-le fiilor răzvrătiți o corecție pe cinste.
Deznodământul este cel previzibil: Nilă şi Paraschiv fug la Bucureşti cu o parte din
averea Moromeților, iar Ilie Moromete este nevoit să vândă mai mult de jumătate din
pământul familiei pentru a-şi cumpăra doi cai, pentru a plăti ,,fonciirea", rata anuală la bancă,
datoria lui Aristide şi taxele de internat ale lui Niculae. Astfel, familia Moromete îşi începe
declinul prin fuga băieților la Bucureşti, iar Moromete nu mai are puterea de a se bucura de
grandiosul spectacol al lumii, aşa cum îl percepe el, fiind puternic lovit în convingerile sale.
Finalul reia motivul timpului, prezent şi în incipit, dar de data aceasta precizează
că ,,timpul nu mai avea răbdare". Timpul destrămase iluzia lui Moromete, credinţa sa că
este ,,un om liber, stăpân pe liniştea şi bucuriile sale, şi iată că libertatea în care crezuse se
prăbuşea, iar neliniştea şi spaima aşteptau să-i ia locul".
 Prin prezenţa aceluiaşi motiv al timpului la început şi în partea finală, răbdător,
respectiv nerăbdător, romanul capătă o structură circulară, asemenea altor scrieri realist-
obiective, cum sunt, de pildă, şi romanele lui Liviu Rebreanu.
O altă dovadă a viziunii obiective din roman este şi prezența conflictelor menite să marcheze
dezbinarea familiei Moromete. Cel mai însemnat conflict este acela dintre Ilie Moromete şi
fiii săi din prima căsătorie, aceştia reprezentând două concepții diametral opuse, iar Ilie
Moromete intră în conflict și cu Guica, sora sa, care nu fusese de acord cu a doua căsătorie a
fratelui ei, şi chiar cu Catrina, soţia sa, care îşi simte averea ameninţată. Dorind să mențină
unitatea familiei şi existenţa gospodăriei, eroul intră în conflict şi cu Bălosu, cu Aristide sau
cu slujbaşii statului veniți să încaseze impozitul, toţi aceştia având până la urmă câştig de
cauză.
De la aceste conflicte exterioare se ajunge la un conflict interior puternic, pe care Ilie
Moromete încearcă să-l înlăture sau măcar să-l diminueze ca intensitate printr-o atitudine de
indiferență, prin contemplarea cu ironie a lumii sau prin plăcerea de a vorbi în dodii. De aici
izvorăşte, de fapt, şi viziunea lui Ilie Moromete asupra lumii zugrăvite de autor în acest
roman.
După cum se observă, perspectiva narativă, care este, în general, una omniscientă, se
diluează, totuşi, pentru că autorul se foloseşte de intermediari: personaje-reflector, care
interpretează evenimentele şi au un punct de vedere personal, sau personaje informatori
(Ilinca, Alboaica, Scămosu, Parizianu), care transmit evenimentele, întâmplările, însă fără să
le interpreteze.
Narațiunea, ca şi limbajul personajelor, se caracterizează prin autenticitate, dovadă fiind
oralitatea, atât personajele, cât şi naratorul exprimându-se spontan, nuanțat, colorat. Este o
oralitate a disimulării, completată de o atitudine ironică subtilă, dovadă a inteligenţei şi a
perceperii ascuțite a realității. Vorbirea directă se îmbină cu cea indirectă într-un mod
particular datorită stilului indirect liber, astfel încât planul vorbirii naratorului şi al vorbirii
directe a personajului se întretaie.

Dacă vom avea în vedere conținutul întregului român, se observă existența a numeroase
scene semnificative pentru tema operei. Scena cinei este una semnificativă, deoarece
întruneşte întreaga familie. Aceştia stăteau în jurul unei mese mici de lemn, cu urme de
arsură de la oale, pe care Moromete nu o schimbase de pe vremea primei lui căsătorii.
Conştient deşi de faptul că ar trebui schimbată masa, tatăl nu o face, ceea ce evidenţiază
modestia sa. Ilie Moromete avea locul său aparte, parcă deasupra tuturor, ceea ce dovedeşte
autoritatea bărbatului în familie. Achim, Nilă, și Paraschiv, cei 3 fii ai lui Moromete din
prima căsătorie, stăteau aşezaţi pe partea din afară a tindei, preconizându-se astfel fuga de
sub autoritatea părintească.
O altă scenă importantă este cea din Poiana lui Iocan. Poiana lui Iocan este locul în care
țăranii se adunau duminica pentru a discuta politică. Aici, Moromete citeşte din
ziarul ,,Mişcarea", deoarece el era singurul care era în stare să citească printre rânduri, pentru
ca toți să înţeleagă. Aici se evidențiază şi respectul pe care îl avea Ilie Moromete în sat,
acesta fiind susținut și de faptul că discuțiile nu începeau fără ca bărbatul să fie ajuns.
Privind romanul în ansamblu, se constată că viziunea despre lume este una cu totul originală
tocmai prin faptul că este prezentată din perspectiva personajului principal, devenit un țăran
filozof, capabil să interpreteze lumea şi istoria cu profunzime, dar şi cu oarecare detaşare.
Verdictul istoriei va fi însă altul decât evoluţia preconizată de Ilie Moromete, în aceasta
constând, de fapt, şi tragismul personajului. Îmbinarea viziunii obiective prin care sunt
prezentate aspecte sociale concludente ale unei perioade istorice complexe, cu viziunea
subiectivă a
protagonistului care încearcă din răsputeri să țină piept tăvălugului istoriei, conferă
romanului o notă profund originală din acest punct de vedere.