Alexandru Lapusneanu, Costache Negruzi

I "Daca voi nu ma vreti io va vreu"

Începutul nuvelei Alexandru Lapusneanul surprinde personajul ce ofera numele nuvelei intrând in
Moldova intovarasit de vornicul Bogdan si o armata numeroasa 12312h74m având intentia de a-si
recapata tronul pierdut din cauza tradarii boierilor. Lapusneanul intentioneaza sa faca acest lucru
inlaturandu-l de la tron pe stefan Tomsa. La un moment dat Lapusneanu poposeste undeva in
apropierea Tecuciului unde este întâmpinat de patru boieri: Vornicul Motoc, postelnicul Veverita si
spatarul Spancioc si Stroici, acestia vin din partea lui stefan Tomsa si încearca sa-l întoarca din drum pe
Lapusneanu spunându-i ca poporul nu îl vrea. Insa acesta intelegand ca boierii doar încearca sa-l
descurajeze se înfurie si le promite rasplata cuvenita de indata ce isi va recapata tronul. Dupa plecarea
celorlalti trei boieri, Motoc, impresionat fiind de mania lui Lapusneanu ii cade la picioare si ii cere iertare
acestuia si îl roaga sa intre in Moldova fara armata straina deoarece va fi sprijinit de boieri si de popor.
Domnitorul nu are încredere insa in cuvintele amagitoare ale batrânului vornic, ramanand neclintit in
hotarârea sa. (Acest capitol constituie expozitiunea.)

II "Ai sa dai sama Doamna" (Acela de al doilea capitol al nuvelei reprezinta intriga acesteia.)

Alexnadru Lapusneanul nu întâmpina nici un fel de rezistenta din partea lui Tomsa si instalându-se la
tronul Moldovei începe sa duca la îndeplinire ceea ce le promisese celor patru boieri. Astfel voievodul
omora boierii la cea mai mica abatere si le distruge catatile. Doamna Ruxandra, îngrozita fiind de faptele
sotului sau îl roaga pe acesta sa înceteze si obtine promisiunea ca acest lucru se va întâmpla curând,
Lapusneanul de asemenea ii promite sotiei sale ce ii va oferii un leac pentru frica.

III "Capul lui motoc vrem" (In cadrul celui de al treilea capitol este atins punctul culminant al acestei
nuvele)

In acest capitol Lapusneanul ii invita pe toti boierii la un ospat care are loc intr-o zi de sarbatoare dupa
slujba religioasa la care domnitorul participa. Acesta întârzie la slujba, si dupa ce aceasta se încheie
Lapusneanul se închina la icoane si saruta cu mare smerenie moastele lui Ioan. Acesta se suie din nou in
strana si se caieste de faptele sale promitandu-le boierilor ca le va aduce pacea. Mai mult domnitorul le
cere boierilor iertare si apoi ii invita la un ospat. Banuind intentiile necurate ale domnitorului, Spancioc
si Stroici nu se duc la masa domneasca. Comfirmand temerile celor doi boieri ospatul se transforma pe
neasteptate intr-un macel in care sunt ucisi 47 de boieri. Poporul vine la palat amenintand sa forteze
portile. Toate nemultunirile multimii se îndreapta împotriva lui Motoc, considerat a fii cauza tuturor
relelor, de aceea poporul cere intr-un glas capul lui Motoc. Alexnadru Lapusneanul îl arunca pe motoc
multimii care omorandul pe motoc se razbuna pentru suferintele indurate. Acest moment constituie
punctul culminant. Dupa ce Vornicul Motoc este ucis de multime Alexnadru Lapusneanul porunceste sa
fie taiate capetele boierilor din care face o piramida pe care o arata Doamnei Ruxandra pentru a-i da un
leac de frica. Dupa ce- ucide pe boieri, domnitorul porunceste sa fie cautati Spancioc si Stroici insa
acestia reusesc da treaca granita nu înainte de a-i transmite domnitorului ca se vor vedea înainte de a
muri.
IV "De ma voi scula pre multi am sa popesc eu" (deznodamant)

Timp de patru ani Lapusneanul nu mai porunceste nici o executie insa, totusi, ii schingiuieste pe unii
boieri considerati suspecti. In timpul sederii sale la Hotin Lapusneanul se imbonlaveste si cazând la pat,
intr-un moment de delir cere sa fie calugarit. Dorinte ii este îndeplinita si acesta primeste numele de
Paisie. Odata revenit la realitate, Lapusneanul, ii alunga pe cei care l-au calugarit. Acesta o alunga si pe
Ruxandra, care, la sfatul lui Spancioc pune otrava in bautura sotului sau care isi gaseste astfel sfarsitul.

COMENTARIU
Literatura paşoptistă se dezvoltă sub semnul romantismului european şi este marcată de
sincronizarea manifestului romantismului francez şi al articolului-program al lui Kogălniceanu,
publicat în 1840. în perioada paşoptistă literatura ocupă un loc din ce în ce mai important şi
începe să se îndepărteze de celelalte domenii culturale. Scriitorii epocii sunt, în primul rând
luptători ai creării unei conştiinţe naţionale puternice, ceea ce este de fapt oglindirea ideologiei
Revoluţiei de la 1848 nu numai în viaţa socială, ci şi în cea cultural- literară.

Articolul lui Mihail Kogălniceanu, „Introducţia” din revista „Dacia literară” este considerat
programul romantismului românesc deoarece cuprinde câteva idei importante: cum ar fi
unificarea limbii şi a literaturii, realizarea unei critici obiective, înlăturarea traducerilor şi
crearea de opere originale româneşti. în acest sens Kogălniceanu propune trei teme; istoria,
natura şi folclorul, teme care vor marca literatura acestei perioade.

Publicat în perioada paşoptistă, în primul număr al revistei „Dacia literară”, în anul 1840, nuvela
ilustrează una din sursele de inspiraţie romantică, potrivit recomandării făcute de Kogălniceanu.
Opera literară „Alexandru Lăpuşneanul” este o nuvelă romantică de inspiraţie istorică, este
prima nuvelă istorică a literaturii române, o capodoperă a speciei.

Este nuvelă, deoarece este o specie epică în proză, cu o construcţie riguroasă, având un fir
narativ central, un conflict concentrat, puţine personaje care sunt evidenţiate în relaţie cu
conflictul operei. Se poate observa concizia intrigii, tendinţa spre obiectivare a perspectivei
narative şi verosimilitatea faptelor prezentate.

,Alexandru Lăpuşneanul” este nuvelă romantică în primul rând pentru că se inspiră din istoria
naţională, fiind prezentat un moment zbuciumat din istoria Moldovei: timpul celei de- a doua
domnii a lui Alexandru Lăpuşneanul (1564-1569). în afara temei istorice, nuvela are şi un
conflict romantic, bazat pe antiteza dintre boieri şi domnitorul Lăpuşneanu. O trăsătură
specifică romantică este antiteza, vizibilă nu doar prin conflictul operei, ci şi prin caracterul
contradictoriu al personajului central sau prin personaje create în antiteză, cum ar fi
Lăpuşneanu şi boierii Spancioc şi Stroici, Ruxandra şi Lăpuşneanu. O altă trăsătură romantică
este şi naraţiunea lineară, urmărindu-se a doua domnie a lui Lăpuşneanu de la intrarea în ţară
până la sfârşitul lui dramatic. Personajul principal este un personaj romantic, un erou
excepţional în situaţii excepţionale, în jurul căruia gravitează evenimentele. Culoarea epocii
este redată prin descrieri amănunţite, cu valoare documentară, cum ar fi de exemplu descrierea
vestimentaţiei unor personaje, a obiceiurilor de la curtea domnească, a mesei,a ospăţului
domnesc, a slujbei religioase. Hiperbola este un alt procedeu artistic tipic romantic, care în
nuvelă este prezent prin ilustrarea unor trăsături a domnitorului, cum ar fi cruzimea sa în
punctul culminant şi deznodământul nuvelei. Pedeapsa domnitorului şi atitudinea lui în faţa
morţii este romantică.

Nuvela este istorică deoarece evocă un moment istoric, a doua domnie a lui Lăpuşneanu în
Moldova, acţiunea are desfăşurare cronologică, se reface atmosfera epocii şi conţine replici
memorabile, ca de exemplu primul motto, care conţine cuvintele domnitorului.

Negruzzi este întemeietorul nuvelei istorice, primul scriitor care valorifică într-o operă literară
cronicile moldoveneşti. Astfel, sursa de inspiraţie este „Letopiseţul Ţării Moldovei” scris de
Grigore Ureche, capitolul „Cându au omorât Alixandru-Vodă 47 de boieri”. Din cronica lui
Ureche Negruzzi preia imaginea domnitorului, respectiv scene, momente, fapte şi replici, însă
se îndepărtează de realitatea istorică prin apelul la ficţiune şi prin viziunea romantică asupra
istoriei. Această licenţă istorică înseamnă de fapt transfigurarea artistică a faptelor istorice, cu
scopul de a grada şi a mări tensiunea narativă, pentru a scoate în evidenţă caracterul puternic al
eroului, pentru a-1 face un personaj memorabil. Astfel acţiunile personajului precum şi unele
trăsături de caracter sunt hiperbolizate. Ficţiunea auctorială este şi aceea că Moţoc nu a trăit în
timpul celei de- a doua domnii a lui Lăpuşeanu, iar Spancioc şi Stroici au fost executaţi în
Polonia în timpul lui Ştefan Tomşa.

Imitând stilul cronicăresc, perspectiva narativă a nuvelei impune o naraţiune obiectivă, la

persoana a IlI-a şi un narator omniscient, distanţat de evenimente, dar care uneori intervine
direct prin câteva cuvinte prin care îşi caracterizează personajele („tiran”, „mişelul boier”,
„deşănţată cuvântare”). Perspectiva spaţială este reală, acţiunea se desfăşoară în Moldova
secolului al XVI-lea, iar perspectiva temporală este lineară, are o desfăşurare cronologică,
acţiunea fiind situată într-un trecut istoric mai îndepărtat.

Tema nuvelei este prezentarea celei de a doua domnii a lui Lăpuşneanu în Moldova, temă care
evidenţiază lupta pentru impunerea autorităţii domneşti şi urmările deţinerii puterii de un
domnitor crud şi tiran. Conflictul este complex, bine-conturat de la bun început, fiind vorba
despre un conflict social între boieri şi domnitor, punând în evidenţă personalitatea puternică a
personajului principal.

Coexistenţa elementelor romantice cu elementele clasice într-o operă literară este o

caracteristică a literaturii paşoptiste. De factură clasică este caracterul obiectiv al naraţiunii,
aspectul verosimil, credibil al faptelor, respectiv echilibrul compoziţional şi construcţia simetrică
a operei.

începutul şi finalul se remarcă prin sobrietatea ei. în începutul nuvelei, cu precizia şi

obiectivitatea unui cronicar, Negruzzi povesteşte pe scurt, rezumă evenimentele care explică
venirea pentru a doua oară pe tron a lui Lăpuşneanu. Finalul este concis, rezumativ, obiectiv,
autorul afirmând: „Acest fel fu sfârşitul lui Alexandru Lăpuşneanul, care lăsă o pată de sânge în
istoria Moldovei”.

Naraţiunea se desfăşoară linear, cronologic, prin înlănţuirea secvenţelor narative şi a

episoadelor, conferind nuvelei o compoziţie echilibrată şi simetrică. Textul narativ este
organizat pe patru capitole, care fixează momentele subiectului. Fiecare capitol are câte un
motto sugestiv, cu caracter rezumativ, care este construit din replicile memorabile ale
personajelor. în primul capitol motto-ul este „Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu…”, care este
răspunsul dat de Lăpuşneanu soliei boierilor care îl întâmpină la graniţa ţării, la Tecuci şi îi spun
să renunţe la tronul Moldovei deoarece poporul nu-1 vrea. Motto-ul celui de- al doilea capitol
este „Ai să dai samă, doamnă!”, care este replica văduvei unui boier ucis de domnitor, o
ameninţare indirectă la adresa lui Lăpuşneanu. Cel de-al treilea motto „Capul lui Moţoc vrem!”
reprezintă cuvintele mulţimii de ţărani veniţi la curte în timpul ospăţului pentru a-şi exprima
nemulţumirea faţă de Moţoc, care îi exploata. Motto-ul celui de-al patrulea capitol „De mă voi
scula, pre mulţi am să popesc şi eu…” este ameninţarea rostită de Lăpuşneanu celor care îl
călugăriseră.

Primul capitol cuprinde expoziţiunea şi intriga nuvelei. Expoziţiunea prezintă sosirea la graniţa
ţării, la Tecuci a lui Alexandru Lăpuşneanu pentru a-şi reocupa tronul. El a fost înlăturat de la
domnie de boieri, iar acum îl întâmpină o solie formată din vornicul Moţoc, postelnicul Veveriţă,
spătarii Spancioc şi Stroici. Aceştia îi spun că „norodul nu te vrea, nici te iubeşte”, dar de fapt lor
le este frică de furia, de răzbunarea lui Lăpuşneanu. Intriga prezintă conflictul nuvelei.
Lăpuşneanu este hotărât să-l înlăture de la domnie pe Tomşa şi cu ochii scânteind „ca un fulger”
le răspunde solilor: „Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu… şi dacă voi nu mă iubiţi, eu vă iubesc pre
voi… să mă-ntorc? Mai degrabă-şi va întoarce Dunărea cursul îndărăpt!”.

Capitolul al doilea corespunde desfăşurării acţiunii şi prezintă răzbunarea crudă a lui

Lăpuşneanu, care revine pe tron în ciuda voinţei tuturor. Speriat de ameninţări, Moţoc îi cere
iertare şi jură domnitorului credinţă şi devotament. Lăpuşneanu îi promite că nu-1 va ucide
„sabia mea nu se va mânji de sângele tău”, pentru că are nevoie de serviciile boierului dar ştie
că va veni vremea şi pentru pedepsirea boierului linguşitor şi ipocrit. Răzbunarea este cruntă şi
tiranică: ia averile boierilor, le incendiază casele, la cea mai mică greşeală îi spânzură pe poarta
cetăţii, le taie capetele, braţul, le scoate ochii, le taie urechile. Soţia lui, doamna Ruxandra,
înspăimântată de cruzimile soţului ei, îl roagă să înceteze cu răzbunarea, fiind impresionată de
cuvintele unei văduve. Zâmbind cu ipocrizie, Lăpuşneanu îi promite soţiei „un leac de frică”.

Capitolul al treilea conţine mai multe scene romantice cu caracter memorabil şi excepţional,
conţinând punctul culminant al operei Simulând împăcarea, Lăpuşneanu merge la biserică, se
roagă, apoi invită la masă boierii ca să se împace cu ei. Spancioc şi Stroici îşi dau seama că e o
capcană şi fug din ţară. La ospăţ sunt tăiate capetele celor 47 de boieri, din care Lăpuşneanu
face o piramidă, aceasta fiind leacul de frică promis doamnei Ruxandra. Mulţimea adunată în
curtea domnească, auzind cele întâmplate, cere pedepsirea lui Moţoc, strigând „capul lui Moţoc
vrem…!”. Lăpuşneanu, profitând de ocazie, îl aruncă pe boier mulţimii, care va fi sfâşiat şi capul
lui va ajunge în vârful piramidei.

în capitolul al patrulea este înfăţişat deznodământul, care prezintă sfârşitul domniei lui
Lăpuşneanu. După patru ani de la fapta sângeroasă, se retrage la cetatea Hotinului şi fiind
bolnav, cere să fie călugărit. Trezindu-se din starea de inconştienţă, devine din nou
ameninţător, spunând călugărilor: „de mă voi scula, pre mulţi am să popesc şi eu…”. La sfatul lui
Spancoic şi Stroici, întorşi între timp în ţară, doamna Ruxandra îl otrăveşte pe Lăpuşneanu care
astfel „îşi dete duhul în mâinile călăilor săi”.

Costache Negruzzi prin această nuvelă, conform principiilor paşoptiste, valorifică o epocă
istorică şi transfigurează adevărul istoric. Autorul face din Alexandru Lăpuşneanul un domnitor
crud, un tiran, sugerând astfel caracterul excepţional al domniei sale, deşi comportamentul său
seamănă cu comportamentul celorlalţi domnitori medievali. Nuvela nu aduce un model de
patriotism, ci un antimodel de conducător şi reconstituie culoarea de epocă, în aspectul ei
documentar. Prin urmare, nuvela ,Alexandru Lăpuşneanul” este o creaţie valoroasă nu numai în
ceea ce priveşte raportul dintre realitate şi ficţiune, ci şi în ceea ce priveşte măiestria ei artistică,
capacitatea de evocare a unei epoci, îmbogăţind-o cu semnificaţii noi, cu întâmplări şi tipuri
umane memorabile.