Caracterizare Ștefan Gheorghidiu

Romanul “Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”(1930), este

un român realist psihologic, de analiză a vieţii interioare, iar că formulă epică
ilustrează romanul subiectiv. Autorul surprinde drama intelectualului lucid, însetat de absolutul
sentimentului de iubire, dominat de incertitudini, care se salvează prin conștientizarea unei
drame mai puternice, aceea a omenirii ce trăiește tragismul unui război absurd, văzut că iminență
a morții.

Ștefan Gheorghidiu, personaj principal al operei ”Ultima noapte de dragoste, întâia

noapte de război, ilustrează tipul intelectualului lucid, inadaptatul superior, care nu își găsește
locul într-o societate dominată de mediocritate.
Student la filozofie, acesta trăiește în lumea ideilor abstracte, departe de
realitatea materială a lumii în care soția să, Ela, se desfată. De altfel, momentul
primirii moștenirii de la unchiul Tache declansează criză matrimonială.

Caracterizarea indirectă prin fapte, acțiuni și gesturi arată că făurit din sete de ideal şi
din luciditate febrilă, personajul trăieşte profund o dramă a incertitudinii şi o dramă a
incomunicării. O trăsătură de caracter definitorie pentru Gheorghidiu este
orgoliul dus aproape spre absolut, așa cum mărturisește în legătură cu
modul în care o cunoaște pe Ela ” Eram însurat de doi
ani și jumătate cu o colegă de la Universitate și bănuiam că mă înșală. ”. Orgoliul personajului
este susținut atât cât și în casă unchiului Tache, prilej pentru Gheorghidiu de a ironiza și de
a reprobă întemeierea familiei pe baze materiale. Totodată, personajul este neputincios, asistă
la transformarea celei preaiubite într-o femeie avidă de bani, de lux şi de distracţîi: „Vedeam
cum femeia mea se înstrăina zi de zi, în toate preocupările şi admiraţiile ei,
de mine.” Suflet hipersensibil, Gheorgidiu suferă din cauza schimbării Elei, oscilând dramatic
între speranţă, tandreţe, disperare, dispreţ şi ură. Suferinţa personajului provine din faptul că
el este un inadaptat pe plan social şi sentimental, din faptul că se raportează mereu la o
ierarhie spirituală şi nu la una socială, bazată pe avere şi bani, că oamenii din jurul său

În roman nu este pus accentul pe caracterizarea directă al lui Gheorghidiu ceea ce

desprinde multiple interpretări asupra personajului, lăsând o pată de
incertitudine în orizont deschis. Caracterizarea este făcută de către alte personaje, unchiul lui
Ștefan, Nae, îi reproșează acestuia lipsa simțului practic: „N-ai simț practic. Ai să-ți pierzi
averea”. Naratorul este chiar protagonistul, astfel încât caracterizarea făcută de către narator și
autocaracterizarea devin unul și același lucru. Gheorghidiu declară despre sine însuși:
„Treceam printre studenții «bine». Eram înalt și elegant”, adăugând și „alb că un om fără
globule roșii”, nuanțând și portretul fizic, totodată. Deși nu are o fire superficială, admirația
altora nu trece neobservată pentru Ștefan: „Începusem totuși să fiu măgulit de admirația
pe care o avea mai toată lumea pentru mine”. Deși se caracterizează că un om lipsit de gelozie
(„nu am fost niciodată gelos, deși am suferit atâta din cauza iubirii”), Ștefan dovedește
contrariul în mariajul lui cu Ela („trăgeam cu urechea, nervos, să prind crâmpeie din
convorbirile pe care nevastă-mea le avea cu domnul elegant de alături de ea”). La rândul ei,
Ela îi spune: „eșți de o sensibilitate excesivă”.
De asemenea, acțiunea este relevantă în prezentarea relațiilor dintre Ștefan Gheorghidiu și Ela.
Implicarea Elei în discuțiile despre moștenirea pe care acesta a primit-o
de la unchiul sau îl surprinde în mod dureros pe Ștefan, pentru că, așa cum mărturisește,
ar fi vrut că Ela să fie: “mereu
feminină, deasupra discuțiilor acestea vulgare, plăpândă și având nevoie să fie protejată,
nu să intervină atât de energic interesată.” După excursia la Odobești, iubirea
ce părea până atunci indestructibilă începe să fie serios pusă la indoială, mai ales de către Ștefan.
Micile incidente, gesturile fără importantă, privirile pe care Ela le schimbă cu domnul
G. se amplifică în conștiința protagonistului: “Toată suferință asta monstruoasă îmi venea din nimic”.
Nevoia de absolut îl determina să-și analizeze cu luciditate stările și să-și exagereze suferință.
Ela consideră că “sensibilitatea imposibilă” a lui Ștefan este aceea care amplifică neînțelegerile dintre ei.
Astfel, relația lor devine o succesiune de separări și împăcări.

În concluzie,Ştefan Gheorghidiu, personaj principal al operei ”Ultima noapte de dragoste”

de Camil Petrescu, este o proiecţie în orizontul ficţiunii a scriitorului însuşi, un alter-ego căruia
îi sunt transferate experienţe personale ale autorului . Fiind un român cu caracter
subiectiv, acesta cumulează funcţîi narative multiple.