Eseu despre particularitățile de construcție

a personajului principal în romanul de analiză psihologică

Scriitorul interbelic Camil Petrescu este cunoscut pentru aportul adus în privința
teoretizării aspectelor moderne ale literaturii prin lucrarea ,,De ce nu avem roman?” și prin
eseul ,,Noua structură și opera lui Marcel Proust” din volumul ,,Teze și antiteze”. Alături de
criticii literari Eugen Lovinescu și George Călinescu a conturat principalele direcții ale
romanului modern. Pledează pentru renunțarea la naratorul obiectiv, demiurgic, condamnând
omnisciența și ubicuitatea (a fi în mai multe locuri în același timp) pentru că falsifică trăirea
personajelor și știrbesc autenticitatea realității prezentate. Face mențiuni și asupra filosofiei
timpului, pledează pentru memoria involuntară preluată din tehnica proustiană ce duce la o
structură compozițională lipsită de simetrii. Anticalofilismul este tot o preferință a noii structuri,
refuzându-se așa-zisul ,,discurs frumos”.
Romanul psihologic publicat în 1930 - ,,Ultima noapte de dragoste, întâia
noapte de război” este scris la persoana I, având caracter subiectiv. Se prezintă confesiunea
personajului principal care trece prin două experiențe definitive: dragostea și războiul care sunt și
temele celor două părți ale romanului. Cartea I și Cartea a II-a au unitate prin unicitatea
conștiinței care prezintă subiectul. Este modern prin tehnicile narative: memoria involuntară,
fluxul conștiinței, autenticitate, anticalofilismul, prin mediul citadin, prin prezența personajelor
intelectuale, ce au conflicte interioare și conștiință problematizantă.
Ștefan Gheorghidiu se încadrează în tipologia
intelectualului luicid, fiind totodată inadaptat superior ce nu-și găsește locul în societatea
mediocră, superficială și lipsită de moralitate.
Sub aspect social, este student la Filosofie, trăiește
în lumea ideilor, simțindu-se izolat de realitatea materială. Căsătorit cu Ela, una dintre cele mai
frumoase studente de la Litere, este fericit la început într-o ,,gospodărie boemă”, având un trai
modest. Schimbările încep să apară odată cu moștenirea de la unchiul Tache, soția părându-i-se
alta din momentul pătrunderii în înalta societate bucureșteană. Idealist, se înrolează voluntar, ca
sublocotenent în Primul Război Mondial.
Statutul psihologic evidențiază o conștiinșă lucidă și
problematizantă. Ștefan Gheorghidiu dorește să se împlinească prin iubirea absolută, dar este
dezamăgit de realitate. Fire analitică și sensibilă, suferă enorm pentru fiecare gest de afecțiune pe
care Ela le face față de domnul G., un vag avocat venit de la Paris. Caută certitudini în privința
fidelității soției, depășind impasulsentimental prin experiența războiului: ,,Îmi putusem permite
atâtea gesturi până acum, pentru că aveam un motiv și o scuză: căutam o verificare și o
identificare a eului meu”. Consider că orgoliul este principala trăsătură a
protagonistului. Aceasta se regăsește în mărturisirea lui Ștefan care își amintește cum a început
să o iubească pe Ela: ,,Iubești mai întâi din milă, din îndatorire, din duioșie, iubești pentru că știi
1

că asta o face fericită.” Se simte flatat (autoanaliză lucidă): ,,Începusem totuși să fiu
Page

măgulit de admirația pe care o avea mai toată lumea...”

 O secvență semnificativă este aceea când se întâlnesc, de Sf. Dumitru, la masă, la
unchiul Tache, ,,cel atât de bogat și de avar”. Se adună toate celelalte rude: un frate al
bătrânului - unchiul Nae Gheorghidiu, mama și cele două surori ale lui Ștefan. Discuția se poartă
în jurul tatălui lui Ștefan, Corneliu – profesor universitar și publicist apreciat, dar care murise
după o viață agitată, încă tânăr, ,,lăsând bruma de avere încărcată de datorii”. Nae Gheorghidiu
vorbește disprețuitor la adresa fratelui său care murise sărac pentru că era un visător, semnând
articole fără să aibă noțiunea banului.
Scena capătă accente balzaciene prin descrierea casei vechi și mari ,,cât o
cazarmă”, cât și prin construirea tipului de avar ursuz și dificil, ,,uscat și negru”, care, deși bogat,
locuia într-o singură cameră ce era în același timp sufragerie, birou și dormitor. Nae Gherogidiu
ironizează căsătoria din dragoste cu o fată săracă atât a lui Ștefan, cât și a tatălui său, Corneliu,
ceea ce îl determină pe Ștefan să aibă o reacție vehementă, acidă, susținând cu fermitate că cei
care fac avere au ,,un obraz mai gros, un stomac în stare să digere și ouă clocite, ceva din
sluțenia nevestei luate pentru averea ei, neapărat o șiră a spinării flexibilă ca nuiaua.”
Toți sunt consternați și cuprinși de teama ca nu cumva bătrânul să se supere și să
lase averea vreunui spital, de aceea toată lumea caută să-l mulțumească. Unchiul Tache este
impresionat de izbucnirea lui de sinceritate și îi lasă cea mai mare parte din averea sa, ceea ce
surprinde pe toaată lumea, schimbând radical și căsătoria tânărului cuplu. De atunci, Ela începe
să acorde importanță primordială vieții mondene. Criza matrimonială nu întârzie să apară,
Ela ajungând să-și compare soțul cu dansatorii din noul cerc de prieteni. Lui Ștefan i se
pare sub demnitatea lui de intelectual să-și schimbe garderoba, să adopte comportamentul
superficial al celor apreciați de Ela.
Discuțiile familiale generate de testamentul considerat nedrept de rudele lui
Ștefan, care văd necesară intentarea unui proces, scot la iveală materialismul Elei care îl
surprinde dureros: ,,Aș fi vrut-o mereu feminină, deasupra discuțiilor acestea vulgare,
plăpândă și având nevoie să fie protejată, nu să intervină atât de energic interesată.”
Cedează o parte din avere, dar se simte tot mai izolat de lumea
meschină și egoistă, mai ales că observă că nici persoana iubită nu îl înțelege. Mai târziu, unchiul
Nae îi va reproșa: ,,N-ai spirit practic...Ai să-ți pierzi averea...Cu filosofia d-tale nu faci doi
bani...”

O altă secvență semnificativă este aceea în care se prezintă excursia de trei zile, la
Odobești care amplifică acea criză matrimonială, devenind ireversibilă.
Individ refexiv și hipersensibil, Ștefan suferă, crezând că este înșelat. Efortul
soției de a călători în mașină, alături de domnul G, deranjând de două ori pe toată lumea, micile
incidente, gesturile fără importanță, privirile pe care Ela le schimbă cu avocatul puțin cunoscut,
venit de la Paris, toate se amplifică în conștiința protagonistului. ,,Toată suferința asta
monstruoasă îmi venea din nimic” recunoaște Ștefan într-un moment de luciditate. Nevoia de
absolut îl determină să-și analizeze cu luciditate stările și să-și exagereze suferința. Ela apare ca o
2
Page

soție infidelă, dar trădarea ei nu este evidentă, ci se constituie dintr-o suită de împrejurăripe care
Ștefan le interpretează în manieră proprie. Ela consideră că nu a înfăptuit nimic reprobabil, că nu
s-a comportat altfel decât celelalte femei: ,,toate femeile fac la , dar soții lor nu se supără.” Ela
consideră că ,,sensibilitatea imposibilă” a lui Ștefan este aceea care amplifică neînțelegerile
dintre ei. Oricum, el îi spune că la întoarcere vrea să divorțeze.
Tot din orgoliu se înrolează voluntar, deși ar fi putut evita participarea la război,
așa cum făcuseră unchiul Tache și moșierul Iorgu, soțul verișoarei sale, Anișoara: ,,Orgoliului
meu i se pune...o altă problemă. Nu pot să dezertez, căci, mai ales, n-aș vrea să existe pe
lume o experiență definitivă ...de la care să lipsesc...să lipsească ea din întregul meu
sufletesc.” În plus, Ștefan este o fire analitică, reflexivă: ,,Atenția și luciditatea nu
omoară voluptatea, ci o sporesc, așa cum...atenția sporește și durerea de dinți”, afirmă el când i
se reproșează că este prea lucid, prea sensibil, chiar gelos.
Ultimul capitol, ,,Comunicat apocrif” prezintă efectele celor două exeperințe.
Comunicatele contradictorii de pe front, scrisoarea anonimă, obosit să mai caute certitudini,
dezinteresat să verifice autenticitatea scrisorii, capabil odinioară de crimă, devine indiferent,
detașat, gata să-i lase soției ,,tot trecutul”.

Specific romanelor psihologice, predomină conflictul interior care se desfășoară în

conștiința problematizantă a personajului-narator. Acesta trăiește sentimente și stări
contradictorii față de soția sa. Realitatea mondenă în care se învârte Ela este cea care generează
acest conflict puternic.

Conflictul exterior este provocat tot de patosul și luciditatea personajului care îi consideră
superficiali pe cei de la popotă care-și dau cu părerea despre bărbatul achitat pentru crimă comisă
din cauza geloziei, fiind înșelat de soție. Nu se înțelege nici cu unchiul Tache, nici cu prietenii
Elei, disprețuind lumea mondenă, detestând acele cunoștințe ale Anișoarei care i-au atras soția
în ,,lumea bună” a Capitalei.
Autocaracterizarea este predominantă, fiind un roman subiectiv. Trăsăturile fizice
sunt sumare, dar evidențiază o persoană aprte, cu tenul străveziu, palid: ,,Eram alb ca un om fără
globule roșii”; ,,Eram înalt și elegant”, ,,Lipsit de orice talent în lumea asta muritoare, fără să
cred în Dumnezeu, nu m-aș fi putut realiza – și am încercat-o – decât într-o dragoste absolută”.
Propriile trăiri sunt reliefate prin intermediul tehnicilor moderne ale analizei
psihologice: introspecția, autoaanaliza lucidă (,,Evident, mă întreb uneori dacă nu-mi fac
singur această suferință”, ,,Nu, n-am fost nicio secundă gelos, deși am suferit din cauza
iubirii.”), monologul interior ce include stări fiziologice și senzații (,,Mi-era pielea uscată,
capul dur și gol să poți lovi cu ciocanul în el, parcă tot gâtul plin de câlți” – referindu-se la
experiențele de la Odobești). Salva de obuze de pe front îi blochează mintea, teama, ororile
și gândul la supraviețuire îi anihilează puterea minții: ,,nu pot gândi nimic. Creierul parcă
mi s-a zemuit, nervii, de atâta încordare, s-au rupt ca niște sfori putrede.” Pe lângă acestea,
se adaugă memoria involuntară și fluxul conștiinței.
3

Caracterizarea directă realizată de alte personaje este prezentă prin părerea Elei vcare îl
Page

consideră hipersensibil, mai ales în timpul excursiei de la Odobești: ,,Ești de o sensibilitate

imposibilă.”. Unchiul Tache îl consideră fără simț practic, incapabil să-și păstreze averea: ,,N-ai
spirit practic...”
Indirect, portretul lui Gheorghidiu se realizează prin intermediul faptelor dictate
de gelozie, de incertitudini, de nevoia de împlinire prin iubirea absolută. Vorbele, gesturile și
atitudinile sale arată o persoană nefericită, neîmplinită, în căutarea iubirii infite și unice: ,,Orice
iubire e ca un monoideism, voluntar la început, patologic pe urmă...”, ,,acei care se iubesc au
drept de viață ți de moarte unul asupra celuilalt”.
În relațiile cu celelalte personaje este orgolios, respingând cu superioritate morală
avariția unchiului Nae, abilitățile arivistului și politicianului veros Nae Gheorghidiu, pe cele ale
multimilionarului Tănase Vasilescu Lumânăraru, inclusiv talentul de dansator al domnului G.
Titlul sugerează temele romanului și subînțelesurile fiecărei părți. Antitezele:
ultima –prima, dragoste –război și repetiția substantivului ,,noapte” fac referire la experiențe
capitale care îl desăvârșesc pe Ștefan, la căutarea sensului în viața marcată de nesiguranță, în
viața de cuplu și pe front.
Așadar, prin noua viziune, prin folosirea formulei jurnalului de
campanie în Cartea a II-a (jurnalul autentic al ofițerului Camil Petrescu), prin inserarea
articolului de ziar în Cartea I, prin percepția demitizată, autentică asupra războiului, prin
tehnicile literare amintite, autorul romanului impune în literatura română un nou tip de personaj,
superior, însetat de absolut, un ,,om al ideilor”.

4
Page