Particularități de construcție a personajului dintr-un roman

subiectiv/interbelic/modern/psihologic/al experienței

Ștefan Gheorghidiu

Romanul românesc interbelic are diverse formule tradiționale, dar și moderne.

Camil Petrescu este adeptul inovațiilor din literatura momentului, susținând metoda lui
Marcel Proust care era în vogă. Romancierul preia metoda acestui scriitor francez, dar o
adaptează la realitățile românești și chiar îi aduce îmbunătățiri, în sensul că personajul-
narator nu numai că își rememorează trecutul, ca la Proust, ci îl și supune analizei.
„Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” apare în 1930, fiind
roman interbelic, psihologic și se încadrează în modernism prin: inspirația citadină,
unicitatea perspectivei narative, timpul prezent și subiectiv, timpul psihologic care se
substituie timpului cronologic, fluxul conștiinței, memoria involuntară, narațiunea la
persoana I, luciditatea analizei, autenticitatea trăirii, anticalofilismul.
Ștefan Gheorghidiu este personajul principal, personajul-narator al romanului și se
înscrie în tipologia intelectualului lucid, inadaptatul superior, care nu se poate adapta într-
o societate dominată de mediocritate și lipsă de moralitate.
Statutul social al personajului se evidențiază pe parcurs. În incipit, este
sublocotenent la infanterie și participă, în primăvara anului 1916, la fortificațiile de pe
Valea Prahovei. Apoi, în confesiune, apare ca student la Filosofie cu o situație materială
modestă, orfan de tată. Se căsătorește cu Ela, studentă la Litere, cea mai frumoasă fată din
universitate, ducând o existență modestă, dar liniștită. Moștenirea neașteptată de la
unchiul său bogat transformă radical viața tânărului cuplu, astfel își schimbă statutul
social, pătrunzând în înalta societate bucureșteană.
Statutul moral relevă un intelectual cu valori morale înalte, care nu acceptă
compromisul, inadaptarea sa reieșind din refuzul de a accepta minciuna și ipocrizia lumii
mondene, pe de altă parte, este un tip orgolios, sensibil, lucid, dar extrem de gelos („viața
mea a devenit o tortură continuă”).
Statutul psihologic relevă un tânăr inteligent, măcinat de incertitudini, neputând să
se adapteze la lumea mondenă. Este frământat de un puternic conflict interior, deoarece
toate idealurile sale erau contrazise de realitate, analizând profund orice aspect al vieții
sale („Niciodată nu m-am simțit mai descheiat de mine însumi, mai nenorocit”). El aspiră
spre iubirea absolută, dar este dezamăgit de realitate.
Principala trăsătură de caracter a lui Ștefan este orgoliul, care îl face să
izbucnească pătimaș atunci când își exprimă opinia despre iubire la popota ofițerilor,
când opiniile acestora despre iubire i se par naive, copiate din cărți, iar nu trăite: „Vorbiți
mai bine ceea ce vă pricepeți. Nu cunoașteți nimic din psihologia dragostei.”
O scenă semnificativă pentru a ilustra orgoliul personajului este invitația la masă
făcută familiei de unchiul avar Tache Gheorghidiu. Fratele mai mare al tatălui lui Ștefan
este foarte bogat și zgârcit. Își invită la masă rudele,care se întrec să-l lingușească. Cei
doi unchi ai lui Ștefan Gheorghidiu îi ironizează pe cei care au rămas săraci, deoarece au
ales să se căsătorească din dragoste, adică Ștefan și tatăl lui (care murise). Ștefan
izbucnește pătimaș și orgolios, vorbind despre cei care se căsătoresc pentru avere că
moștenesc, odată cu ea, și urâțenia nevestei. Rudele sunt indignate pe ieșirea lui Ștefan,
deoarece visează să moștenească ceva din averea bătrânului avar. Acesta moare după
două săptămâni, lăsându-i lui Ștefan cea mai mare parte a averii, deși Nae Gheorghidiu
remarcă mai târziu că nepotul lui este lipsit de spirit practic („N-ai spirit practic... ai să-ți
pierzi averea […]. Cu filosofia dumitale nu faci doi bani”.) Familia lui îl dă în judecată,
iar acesta ar vrea să renunțe la moștenire, el este un intelectual de tip superior, nu își
dorește bogăție. Cel mai dezamăgit este de Ela care se implică pătimaș în discuțiile
despre bani, care lui Ștefan i se par vulgare.
O altă scenă semnificativă este excursia la Odobești, într-un grup mare. Proaspăt
îmbogățiți, Ștefan și Ela intră în lumea parveniților Bucureștiului. Aceștia organizează o
excursie la Odobești, iar Ștefan Gheorghidiu rămâne uimit de modul în care Ela îi mută
pe toți din mașini, pentru a reuși să-l aibă în propria mașină pe domnul G., vag avocat și
dansator la modă, pe care îl cunoscuse recent. Pe drum, soțului i se pare că observă
gesturi de complicitate între cei doi. La Odobești, gelozia lui Ștefan sporește, deoarece
Ela și domnul G. se comportă ca un cuplu: mănâncă din aceeași farfurie, au melodia lor
preferată pe care dansează, ba chiar dispar o vreme. Ștefan îi cere Elei să plece împreună
acasă, dar ea refuză. El va pleca singur și se va răzbuna, aducând acasă o femeie de
moravuri ușoare. Cei doi soți se despart o vreme, se împacă apoi, dar de aici înainte
istoria cuplului va fi alcătuită din împăcări și despărțiri repetate, care sporesc îndoielile
soțului gelos.
În iubire, el nu acceptă minciuna, nici compromisul, visând să trăiască o dragoste
perfectă, dar el devine victima propriului vis.
În război, Ștefan își cunoaște alte limite ale sale, iar drama războiului îl vindecă de
suferința iubirii.
Un element de compoziție este titlul, care anunță cele două teme ale romanului,
eroul fiind însetat de cunoaștere: de experiența războiului ar fi putut să scape, el
motivează că nu ar vrea să lipsească de la nici o experiență „definitivă” pe care i-o oferă
viața și se înrolează voluntar. Titlul surprinde și ideea incertitudinii eroului exprimată
prin repetiția cuvântului „noapte”, dar și prin faptul că o experiență este depășită cu
ajutorul celei de-a doua. Războiul și iubirea sunt trăite la modul absolut; înțelegerea
faptului că nu există o iubire perfectă atrage după sine prăbușirea sufletească a eroului.
Un alt element de compoziție este conflictul romanului. Conflictul principal este
interior, profund subiectiv, se desfășoară în conștiința personajului-narator, Ștefan
Gheorghidiu, care trăiește stări și sentimente contradictorii față de soția sa, Ela.
Principalul motiv al rupturii dintre cei doi este implicarea Elei în lumea mondenă, pe care
eroul o disprețuiește. Așadar, conflictul interior se produce din cauza diferenței dintre
aspirațiile lui Gheorghidiu și realitatea lumii înconjurătoare.
Conflictul interior este dublat de un conflict exterior provocat de relația
protagonistului cu societatea, acesta fiind plasat în categoria intelectualilor inadaptați.
Există un conflict între Gheorghidiu și domnul G., generator al dramei geloziei. Eroul
suferă enorm pentru că nu mai este evaluat în funcție de o scară valorică ce i se
potrivește. Admirat de Ela pentru modul strălucit în care perorează pe teme de filosofie,
este ulterior comparat în defavoarea lui pentru vestimentația de lux, dansuri la modă și
jocuri de salon, pe care le respinge din principiu. De asemenea, în plan secundar există un
conflict între Gheorghidiu și propria familie pentru moștenirea unchiului Tache, din care
iese învins, cedând o parte din avere.
În concluzie, eroul acestui roman modern, subiectiv, de analiză psihologică se
încadrează în tipologia inadaptatului superior, care aspiră spre absolut, refuzâd
compromisurile în iubire, ca în orice aspect al existenței sale. El este tipul intelectualului,
al filosofului care analizează experiențele trăite în cele mai mici detalii, confesându-se la
persoana I cu sinceritate dureroasă.