Romanul modern , psihologic, ,, Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”, publicat în anul

1930, este scris la persoana întâi, sub forma unei confesiuni a personajului principal, care trece prin două
experiențe fundamentale: iubirea și războiul, în același timp, temele romanului. Textul narativ este structurat
în două părți precizate în titlu, corespunzătoare experiențelor traversate de aceeași conștiință. Unicitatea
perspectivei narative asigură unitatea romanului.
Personajul principal, Ștefan Ghiorghidiu reprezintă tipul intelectualului lucid, inadaptatul superior, care
nu-și găsește locul într-o societate dominată de mediocritate și de lipsă de moralitate.
Sub aspect social, student la Filosofie, Ștefan Ghiorghidiu este un intelectual care trăiește în lumea ideilor,
a cărților și are impresia că s-a izolat de realitatea materială imediată. Însă tocmai acestă realitate produce
destrămarea cuplului pe care îl formează cu Ela. Până în momentul în care Ghiorghidiu primește moștenirea
de la unchiul Tache, cuplul trăiește în condiții modeste (,,era o gospodărie boemă”), dar în armonie, iar apoi
pătrunde în înalta societate bucureșteană.
Conștiință lucidă și problematizantă, Gheorghidiu aspiră la iubirea absolută, dar este dezamăgit de
realitate. Analitic si hipersensibil, analizează cu luciditate gesturile de afecțiune pe care Ela i le arată
domnului G., cu prilejul excursiei de la Odobești. Trăirea iubirii și a războiului are ca scop cunoașterea de
sine: „Îmi putusem permite atâtea gesturi pâna acum, pentru că aveam un motiv și o scuză: căutam o
verificare și o identificare a eului meu".
Consider că principala trăsătură de caracterizare protagonistului este orgoliul. Ilustrativă în acest sens
este mărturisirea lui Gheorghidiu referitoare la felul în care ia naștere iubirea lui pentru Ela: „lubești întâi din
milă, din îndatorire, din duioșie, iubești pentru că știi că asta o face fericită", dar, la o autoanaliză lucidă,
naratorul recunoaște că: ,,Începusem totuși să fiu măgulit de admirația pe care o avea mai toată lumea pentru
mine, fiindcă eram atât de pătimaș iubit de una dintre cele mai frumoase studente, și cred că acest orgoliu a
constituit baza viitoarei mele iubiri."
O primă secvență narativă semnificativă pentru a ilustra orgoliul personajului este aceea a mesei în familie
din casa bâtrânului avar, Tache, prilej cu care acesta din urmă hotărăște să-i lase cea mai mare parte din avere
lui Ștefan. Astfel, de Sfântul Dumitru, Ela și Ștefan sunt invitați la masă la unchiul Tache, unde celălalt unchi,
Nae Gheorghidiu, ironizează căsătoria din dragoste cu o fată săracă, pe care i-o reproșează atât lui Ștefan, cât
și tatălui său mort, Corneliu, pe care în plus il acuză ca nu i-a lăsat nicio moștenire fiului. Ștefan încearcă să-și
apere tatăl și le spune unchilor lui ce crede despre ei. În mod surprinzător, unchiul Tache este impresionat de
izbucnirea de sinceritate a lui Ștefan și îi lasă acestuia din urmă cea mai însemnată parte a averii, deși Nae
Gheorghidiu remarcă mai târziu că nepotul lui este lipsit de spirit practic: "N-ai spirit practic... Ai să-ți pierzi
averea [...]. Cu filosofia dumitale nu faci doi bani".
Din dorinta de a trăi o experienta existențiala pe care o consideră definitorie pentru formarea lui ca om,
dar și din orgoliu, Ștefan se înrolează voluntar, deși ar fi putut să evite participarea la război, folosindu-se de
averea sa, așa cum procedează Nae Gheorghidiu sau soțul verișoarei sale, moșierul lorgu. Războiul constituie
o altă secvență semnificativă pentru orgoliul protagonistului, care constată că realitatea frontului nu
corespunde imaginii despre eroism pe care și-o formase înaintea inrolării: ,,Orgoliului meu i se pune acum, de
altfel, și o altă problemă. Nu pot să dezertez, căci, mai ales, n-aș mai vrea să existe pe lume o experiență
definitivă, ca aceea pe care o voi face, de la care să lipsesc, mai exact, să lipsească ea din întregul meu
sufletesc”.
Dintre modalitățile de caracterizare directă a personajului, în acest roman subiectiv, de analiză, scris la
persoana I, este folosită adesea autocaracterizarea, pentru portretul fizic, moral sau psihologic („Eram alb ca
un om fără globule roșii"; „Eram înalt și elegant..."; „Lipsit de orice talent, în lumea asta muritoare, fără să
cred în Dumnezeu, nu m-aș fi putut realiza - și am încercat-o - decât într-o dragoste absolută").
Pentru observarea propriilor trăiri scritorul utilizează tehnici moderne ale analizei psihologice precum:
introspecția, autoanaliza lucidă („Evident, mă întreb uneori dacă nu-mi fac sigur această suferintță.", „Nu, n-
am fost nicio secundă gelos, deși am suferit din cauza iubirii."), monologul interior, cu notarea stărilor
fiziologice si a senzațiilor organice („Mi-era pielea uscată, capul dur și gol să poți lovi cu ciocamul în el,
parcă tot gâtul plin de câlți.", notează la Odobești, sau „Nu pot gândi nimic. Creierul parcă mi s-a zemuit,
nervii, de atâta încordare, s-au rupt ca niște sfori putrede", în scena salvei de obuze), fluxul conștiinței.
Caracterizarea directă realizată de către alte personaje este făcută prin intermediul replicilor scurte,
precum aceea a lui Nae Gheorghidiu, „N-ai spirit pratic..", ori accea pe care i-o adresează Ela lui Ștefan când
soțul reproșează comportamentul ei din timpul excursiei de la Odobești: „Ești de o sensibilitate imposibilă."
Dintre modalitățile de caracterizare indirectă a personajului, portretul lui Gheorghidiu se desprinde din
fapte, gânduri , limbaj, gesturi, atitudini și din relațiile cu celelalte personaje. lustrative pentru idealismul său,
pentru credința în absolutul și unicitatea iubirii, sunt replicile ocazionate de discuția de la popotă, din primul
capitol: ,,Orice iubire e ca un monoideism, voluntar la început, patologic pe urmă.” , ,,…acei care se iubesc au
drept de viață și de moarte, unul asupra celuilalt “. De aceea, dezamăgirea provocată de prăbușirea relației de
iubire, ca
Urmarea a posbilului adulter al Elei, este depășită atât de dificil. Și în raport cu celelalte personaje, Ștefan își
dovedește superioritatea morală, el respinde ,,orgolios” valorile unei societăți meschine: abilitățile specifice
unui dansator monden ca domnul G., unui arivist și politician veros ca Nae Gheorghidiu, unui avar ca unchiul
Tache sau ale unui multimilionar analfabet ca Tănase Vasilescu Lumânârarul.
În concluzie, ,, Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, de Camil Petrescu,este un roman
modern, psihologic, de tip subiectiv, reprezentativ pentru o nouă viziune autentică și demitizată asupra
războiului. Prin Ștefan Ghiorghidiu, personajul-narator, scriitorul impune în literatura română o nouă
tipologie:intelectualul inadaptat, ce aspiră spre absolut.