Temă de reflecție:

„Managementul educaţional întruneşte toate caracteristicile de bază ale managementului

organizaţiei, însă ceea ce îl caracterizează este dimensiunea moral – axiologică, determinată, în
primul rând, de specificul activităţii pedagogice din şcoală, ca activitate de transmitere şi asimilare
a cunoaşterii, dar şi de educare şi formare a elevilor în spiritul unui sistem de valori, profesionale
ca finalităţi ale educaţiei şi, în al doilea rând, substanţa managementului educaţional o constituie
mobilizarea resurselor umane ca „gestiune a talentelor şi competenţelor” [E. Păun, p. 143].
Managementul educaţional se bazează pe strategii de tip comunicativ, axate pe
interacţiunea membrilor organizaţiei şi pe etosul managerial – generator al unui climat de
încredere, participare, iniţiativă şi responsabilitate. Astfel, conceptul de management al educaţiei
presupune un proces de prelucrare pedagogică a unor informaţii promovate de alte ştiinţe
socioumane, referitoare la activitatea de conducere realizată la diferite niveluri al sistemului social:
economie/management economic; sociologie/management social; politologie/management
politic; psihologie socială/management psihosocial. Conceptul de management al educaţiei
construit prin raţionament analogic, defineşte activitatea de conducere globală, optimă şi
strategică a sistemului şi a procesului de învăţămînt, realizată prin valorificarea eficientă a
tuturor resurselor pedagogice existente, angajate în sens innovator [Sorin Cristea, p. 288].
Managementul sistemului şi al instituţiilor de învăţământ cuprinde: formularea clară a
finalităţilor, proiectarea reţelei instituţionale, elaborarea obiectivelor şi conţinuturilor
educaţionale, asigurarea cadrului legislativ-normativ, formarea iniţială şi pe parcurs a
personalului de conducere şi instruire, stabilirea unor tehnici de evaluare, care să permită reglarea
sistemului şi a procesului de învăţământ şi ortimizarea rezultatelor. Managementul educaţional
depinde de respectarea unor cerinţe de bază: proiectarea calităţii, claritatea obiectivelor, motivarea
şi participarea factotilor implicaţi, utilizarea raţională a resurselor şi a elementelor educaţiei,
adaptarea continuă a proceselor la rezultate. El reprezintă o metodologie de abordare globală,
optimă, strategică a activităţii de educaţie, un ansamblu de principii şi funcţii, de norme şi metode
de conducere, care asigură realizarea obiectivelor sistemului educativ.
Managementul şcolar ca proces este o înlănţuire de eforturi, de gândire şi acţiune prin
care echipa managerială realizează diagnoza, planificarea, decizia, organizarea, coordonarea şi
controlul procesului de transformare a resurselor informaţionale, financiare şi materiale cu
implicarea resursei umane în scopul atingerii obiectivului strategic al învăţământului
preuniversitar în cadrul sistemului de învăţămînt naţional într-o manieră acţională eficace şi
eficienţă.
Problematica managementului educațional are o semnificație deosebită în contextual
societății moderne constituită dintr-un ansamblu de organizaţii care reglementează sau facilitează
aproape toate aspectele existenţei umane. În acest context, este tot mai larg acceptată ideea că
școala trebuie analizată ca un tip complex de organizație, un sistem cu un set de obiective proprii,
cu o anume distribuire a puterii și autorității, cu funcții și responsabilități specifice, format din
părţi integrate necesare care-i permit să funcționeze în încercarea de a-și îndeplini obiectivele.
Noua politică educaţională, promovată în Republica Moldova, impune crearea unei
comunităţi de învăţare, susţinute de o conducere democratic-participativă. Această comunitate are
-iracteristicile sale specifice. Oamenii care o formează sînt marcaţi de un ideal comun, de i-
.erdependenţă, activează cu dăruire de sine în colaborare şi prin relaţii strânse, legături «-
.erpersonale, de sprijin, relaţii bazate pe încredere, încurajare. Aceste caracteristici creează o
autoritate pe orizontală, împărtăşită de toţi membrii comunităţii, ceea ce face ca personalul
didactic, elevii, părinţii să fie participanţi activi la viaţa organizaţiei şcolare, avînd drept obiectiv
reuşita, succesul. Fără o reuşită şcolară este dificil să mizezi pe o reuşită socială, de aceea ideologia
lor în muncă este învăţarea cu succes.
Managementul, fiind o caracteristică a activităţii bine organizate, a acţiunii ce tinde către
eficienţă maximă, prezintă o serie de trăsături comune specifice clasei de elevi, comportamentelor
fundamentale ale cadrului didactic în activitatea instructiv-educativă cu clasa de elevi, care
necesită capacităţi de a planifica, organiza, comunica, îndruma, conduce, motiva, consulta,
controla şi evalua. Ca urmare, conducerea unităţii şcolare trebuie să faciliteze implementarea
didacticii moderne, trainziţia spre un proces de învăţare activ-participativ.
Această regîndire a conceptului de conducere este operantă în contextul prevederilor
curriculumului şcolar. Renovarea educaţiei prin implementarea unor concepte, metode şi tehnici
avansate de conducere este o sarcină de importanţă majoră care necesită promovarea cu insistenţă
a didacticii moderne, funcţionale, conform căreia elevul devine subiect al educaţiei şi, ca urmare,
pe primul plan se situează cunoaşterea, cucerită prin efort propriu, accentul punîndu-se pe laturile
normativă, educativă şi aplicativă ale învăţării, pe cultivarea creativităţii, pe îmbinarea învăţării
cu activităţi aplicative şi de investigare, pe învăţarea prin descoperire, pe reflectarea activă a
realităţii ţi dezvoltarea gîndirii critice pentru rezolvarea de probleme.
 Procesul de învăţare îmbină un act de comunicare, de transmisiune socială cu un efort
de însuşire, de apropiere din partea elevului. Profesorul este cel care iniţiază dialogul, selectează
şi sructurează materialul, propune şi organizează în comun activitatea elevilor. În acest context şi
conducerea unităţii şcolare trebuie să fie orientată pe demersul trecerii de pe poziţiile efectuării
unor acţiuni de control, pe cele de sprijin, îndrumare şi cooperare de acordare de consultanţă, de
ajutor în spirit creator. Supervizarea personalului didactic se face în scopul aprecierii stării de
lucruri, nu numai a rezultatelor, ci şi a procesului de instruire desfăşurat pe parcurs.
(Re)construcţia organizaţiei şcolare angajează un ansamblu coerent de norme şi valori
manageriale, cu o largă deschidere socială, care vizează responsabilitatea şi profesionalizarea
cadrului didactic, dezvoltarea intensivă, „autocentrată" a resurselor pedagogice, autodezvoltarea
instituţiei. Modelul raţionalităţii sociale manageriale stimulează evoluţia organizaţiei şcolare în
perspectiva secolului al XXI-lea. (Re)proiectarea sa are la bază corelaţia dintre responsabilitatea
politică - dezvoltarea economică - participarea culturală, care conferă educaţiei rolul de „indicator
important al creşterii capacităţii de autocunoaştere societal (Ion Ungureanu).
Managementul esucaţiei defineşte, astfel, un tip de conducere superioară a sistemului de
învăţămînt la nivel global, optim, strategic, în concordanţă cu cerinţele modelului cultural al
societăţii informaţionale democratice şi ale paradigmei curriculumului.
Un management/leadership de calitate este unul care implică în procesul de conducere și
funcționare a organizației școlare un număr semnificativ de persoane – profesori, părinți, elevi,
membri ai comunității. Un management/leadership de calitate înseamnă să îi ai alături de tine pe
oameni în călătoria către o viziune împărtășită. Întreg personalul școlii - echipa managerială,
cadrele didactice, personalul auxiliar și administrativ este implicat, acolo unde este cazul, în
procesul de planificare a activității astfel încât să se vină cât mai cuprinzător în întâmpinarea
nevoilor elevilor. Personalul este valorizat prin implicarea în dezbateri privind direcțiile de
dezvoltare viitoare ale școlii. Părerile lor sunt cerute și luate în considerare
Necesitatea de promovare a managementului participativ este generată, în primul rând,
de complexitatea mereu crescândă a fenomenelor, de rapiditatea schimbărilor sau multiplicarea
numărului de factori care influenţează mecanismul managerial al organizaţiilor.În aceste condiţii,
este dificil pentru conducătorul individual, oricât de capabil ar fi, să optimizeze deciziile strategice
sau unele decizii tactice importante.
 Managementul participativ este o formă de conducere în care angajații sunt implicați
activ în procesul de luare a deciziilor. Managerii care o practică valorizează capitalul intelectual
și emoțional al angajaților, înțelegând și apreciind valoarea ideilor, conceptelor și gândirii acestora,
își dau seama că membrii personalului sunt facilitatorii direcți în relația cu clienții și le cunosc cel
mai bine nevoile și așteptările. În managementul participativ, managerii desemnaţi au
responsabilitatea finală pentru luarea deciziilor şi răspunderea pentru ele, dar membrilor
personalului care sunt afectaţi de acele decizii li se cere în mod activ să furnizeze observaţii,
analize, sugestii şi recomandări. În procesul executiv de luare a deciziilor, în cazul organizației
școlare, managementul poate fi exercitat într-o optică individuală, când funcţiile acestuia sunt
realizate individual, de conducători situaţi la diferite niveluri ierarhice sau într-o viziune
participativă, când deciziile importante sunt adoptate prin participarea sau consultarea
colaboratorilor și a altor factori interesați – elevi, părinți, comunitatea locală.
Managementul participativ este benefic atât pentru organizație, cât și pentru personalul
acesteia deoarece participarea la procesul de luare a deciziilor, acționează ca o forță care motivează
personalul să atingă scopurile și obiectivele organizației, este o modalitate sigură de a păstra în
organizație persoanele cele mai bine pregătite și talentate care sunt mândre că au un cuvânt de
spus în ceea ce privește conducerea organizației. Performanța angajaților crește datorită faptului
că lucrează într-un anume confort psihologic, aceştea sunt mult mai motivați să comunice și să
găsească soluții la problemele apărute, conduce la un grad înalt al inovației ca urmare deschiderii
către idei și soluții noi și a unei comunicări continue la diverse niveluri ale organizației şi astfel,
diminuează demersul de supervizare a activității deoarece accentul este pus pe managementul
propriei persoane. În același timp, participarea tuturor membrilor comunității educaționale în
procesul decizional este o condiție esențială pentru asigurarea calității și susținerea schimbărilor
prin care școlile își dezvoltă capacitatea instituțională în acord cu dinamica societății. Acest tip de
management se bazează pe responsabilizare şi utilizează creativ resursele umane din organizaţia
școlară. Publicațiile de specialitate identifică cîteva niveluri ale participării angajaților la
conducerea unei organizații: consultarea - prin crearea unor comitete consultative la diferite
niveluri ale organizației; îmbogățirea atribuțiilor - duce la creșterea autocontrolului și a
posibilităților indivizilor de decizie la locul de muncă; stilul participativ de management și
reprezentarea angajaților la nivelul conducerii; negocierea colectivă a diferitelor aspecte de interes
mutual; consilii ale salariaților – luarea în comun a deciziei în toate problemele de personal;
reprezentarea salariaților în Consiliul de administrație; controlul angajaților asupra
managementului.
La nivelul școlii există forme de participare: directă - a tuturor persoanelor și grupurilor
implicate, de ex., Consiliul profesoral şi indirectă – prin reprezentanți, de ex., Consiliul
reprezentativ al părinților, Consiliul elevilor, Consiliul de administrație, Sindicatul.
În consecinţă, practicarea modelului autoritar-birocratic sau a celui democratic-
participativ influenţează tipurile de conducere, modul de luare a deciziilor, stilurile de conducere
şi ca urmare viaţa organizaţiei/instituţiei întrucît orice sistem sau organizaţie socială implică două
genuri de fenomene interdependente [2, p. 64]. Pe de o parte, organizaţia/instituţia cu anumite
roluri şi aşteptările sale constituie dimensiunea normativă, sociologică. Pe de altă parte, individul
cu personalitatea sa, cu trebuinţele şi aspiraţiile sale, cu sistemul său de valori, ele constituind
dimensiunea personală sau psihologică. La acestea se mai adaugă dimensiunea antropologică, ce
evidenţiază faptul că orice instituţie funcţionează într-o anumită cultură cu anumite moravuri şi
ceea ce se referă, mai cu seamă, la şcoală. Atunci cînd comportamentul este centrat pe îndeplinirea
cerinţelor rolului, există un comportament ajustat rolului, propriu, preponderant birocraţiei şi deci
un stil normativ, centrat pe sarcină, pe scopurile organizaţiei. Când comportamentul este axat pe
caracteristicile de personalitate, avem un comportament integrat şi un stil personal, relaţiile
interpersonale prevalând asupra intereselor organizaţionale. În sfirşit, mai favorabil şi necesar este
cazul în care atît sensul realizării sarcinilor oragnizaţiei, cît şi caracterul aspiraţiilor, aşteptărilor
membrilor săi coincid, aceştia identifieîndu-se cu scopul instituţiei şcolare şi plasând activitatea
managerială în extrema dreaptă a continuumului - modelul socratic participativ de conducere.
Acest model promovează un stil tranzacţional, care poate fi exprimat prin relaţia C - f ( R x P ) ,
unde C reprezintă comportamentul social al individului, R - rolul şi P - caracteristicile de
personalitate [ibidem, p. 68].

V. Cojocaru et al.
Management educational: referențial științific și metodologic