Sunteți pe pagina 1din 7

Diagnosticul calităţii în contextul noilor obiective educaţionale

de formare a personalităţii umane


Calitatea în educaţie ţine de fiinţa umană, care devine personalitate prin educaţie. Este
cunoscută abordarea omului în contextul evoluţiei sociale: Omul – forţă de muncă; Omul
economic; Omul – colectivist; Omul – relaţiile umane; Omul integru, complet, holistic. Literatura
de specialitate în domeniul vizat remarcă tendinţe accentuate în studierea personalităţii umane.
De la abordarea atomistă, structurală, sistemică, psihosocială a personalităţii la viziunea holist
– integralistă asupra ei, la surprinderea eficienţei personalităţii, a optimalităţii ei. Personalitatea
reprezintă subiectul uman conceput ca unitate bio-psiho-sociologică căruia îi sînt proprii funcţa
epistemică (de cunoaştere), funcţia pragmatică (a face, a crea, a produce), funcţia axiologică
(însuşirea şi respectarea unui sistem de valori care asigură progresul socio-uman).
Personalitatea este o rezultantă a 4 factori:
 constituţia şi temperamentul subiectului;
 mediul fizic (climat, hrană);
 mediul social (ţară, familie, educaţie);
 obiceiurile şi deprinderile (mod de viaţă, igiena, alimentarea).
Personalitatea comportă 2 laturi:
a) Latura instrumentală – dată de aptitudini
 aptitudini legate de meseria de bază / care asigură dobîndirea competenţei;
 aptitudini în desfăşurarea muncii de conducere: flerul, intuiţia, spontanietatea, capacitatea
de comunicare, de a lua decizii, abilitatea de a dirija oamenii, dorinţă de a conduce.
b) Latura acţională – dată de:
 temperament şi resurse energetice (sănătatea, echilibrul, stăpînirea de sine);
 caracter.
Printre cerinţele referitoare la calităţile intelectuale se remarcă: capacitatea de a gîndi clar,
memoria, imaginaţia.
În epoca modernă se evidenţiază cîteva direcţii principale cu referinţă la dezvoltarea
personalităţii umane. Cele mai noi centre de interes ale psihologiei personalităţii se consideră:
 Eficienţa personalităţii;
 BIG – FIVE (Marele „Cinci”);
 Personalitatea pozitivă.
Într-o lume dinamică, în schimbare şi competitivă creşte importanţa şi rolul personalităţii
eficiente. Timpul fiind considerat valoarea cea mai preţioasă a vieţii este factorul decisiv în
evoluţia de calitate a personalităţii umane întru realizarea sa. Începînd cu anul 1970, semnalizează
M. Zlate, tendinţa de a vorbi nu despre orice personalitate, ci despre personalitatea eficientă începe
să se accentueze tot mai mult. „Ceea ce interesează în primul rînd este nu atît ansamblul însuşirilor
de personalitate, cît valoarea lor comportamentală” [33, p. 291]. Destinsul cercetător în
psihologie Mielu Zlate pentru a ne convinge, menţionează atenţia prioritară a savanţilor psihologi
privind perfectibilitatea fiinţei umane, efectuează o analiză de esență a cercetărilor efectuate şi
publicate în acest domeniu pe care foarte succint intenționat le prezentăm în continuare avînd în
vedere valoarea și consecințele produse[ibidem, 293-295]. Spre exemplu, Jhon Passmore în
lucrarea The Perfectibility of Man editată în 1970 se referă la perfecţionarea omului de-a lungul
diferitelor etape istorice pînă în zilele noastre. Alţi doi autori, Claude Duval şi Yves A. Michaud
în lucrarea publicată în 1970 „Eficacitatea personală” pun accentul pe considerarea unor factori
psihoindividuali în asigurarea reuşitei, considerînd că temperamentul reprezintă cheia activităţii
personale deoarece este stabil.
Melvin L. Weiner în lucrarea Personality: The Human Potential publicată în 1973 face
analiza celor mai complexe probleme cu care se confruntă omul într-o lume a tehnologiei şi într-o
civilizaţie aflată la răscruce, situaţie căreia omul trebuie să-i dea un răspuns acceptabil pentru a-şi
construi demn existenţa.
Richard W. Coan în 1974 introduce conceptul de personalitate optimală în lucrarea sa
The optimal personality: An empirical and theoritical analysis. Personalitatea optimală ştie, de
regulă, să-şi utilizeze productiv potenţialităţile intelectuale de care dispune, obţine succesul în
confruntarea cu problemele vieţii cărora le face faţă, apelînd la funcţiile sale intelectuale, la
abilităţile creative şi astfel ajungînd la forme superioare de autoorganizare şi împlinire.
După A. Maslow „ceea ce un om poate, el trebuie să fie, deoarece există o tendinţă ca
fiecare să devină autoactualizat în ceea ce este el potenţial .... să devină, ceea ce este capabil să
fie” [apud, 33, p. 286].
Astfel, după Maslow condiţia personalităţii eficiente a sănătăţii sale psihice o reprezintă
autorealizarea, îndeplinirea metanevoilor, îndeosebi a ultimei trebuinţe din celebra sa „piramidă a
trebuinţelor”. M. Zlate, accentuează că merită a fi susţinută ideea lui Maslow potrivit căreia
autorealizarea şi maturizarea psihică nu pot avea loc în orice fel de condiţii, în orice tip de societăţi,
ci numai într-un mediu social suportiv, facilitator în care oamenii să se poată manifesta potrivit
naturii lor, să devină din ce în ce mai alocentrici [33, p. 288].
În lucrarea savantului american James T. Mangan „Învăţaţi a vă vinde” ,meníonează
M. Zlate, pe care editorul francez a întitulat-o „Arta de a reuşi”, autorul porneşte de la două sisteme
de reuşită: sistemul de merit, bazat pe cunoştinţe, priceperi, capacităţi, pe învăţare şi muncă
asiduă, şi sistemul de „a ajunge” (în sens de a reuşi, a parveni), care este „arta de a face spumă,
de a face să fii cumpărat la preţul corect, este sistemul de a te pune în valoare, a te valoriza, a-ţi
da importanţă , a deveni cineva” [Mangan, apud 33, p. 289]. Primul sistem în viziunea autorului
şi-a pierdut de mult valoarea şi propune ca să se acorde mai mare atenţie celui de-al doilea sistem
pentru că „cei care îl practică îşi lărgesc viaţa, se simt dinamici şi eficace, într-o lume în care
majoritatea oamenilor sunt insignifianţi, acest sistem procură o bucurie superioară” [apud, 33,
p. 289-190]. Cei dotaţi adesea nu reuşesc în viaţă datorită faptului că nu-şi fructifică posibilităţile
de care dispun şi se consumă în interior, ceilalţi, în schimb, posedă arta de a se pune în valoare, ca
una dintre premisele sau condiţiile esenţiale ale reuşitei. După James T. Mangan opt calităţi sunt
necesare pentru a te pune în valoare: a şti să te exprimi; a şti să promiţi; a dispune de curaj, de
îndrăzneală; a şti să comunici; a fi diplomaţi; a şti să fii familiar; a fi serios; a şti să convingi
[ibidem, p. 290].
În contextul problemei abordate privind eficienţa personalităţii umane e cazul să amintim de
paradigma celor opt deprinderi de reuşită fundamentate de Stephen Covey:
(1) a fi proactiv, este înzestrarea umană a cunoaşterii de sine;
(2) a începe avînd în minte scopul final, este înzestrarea umană a imaginaţiei şi conştiinţei;
(3) a da importanţă priorităţilor, este înzestrarea umană a puterii voinţei;
(4) a gîndi cîştig / cîştig, este înzestrarea umană a mentalităţii abundenţei;
(5) a căuta mai întîi să înţelegi şi apoi să fii înţeles, este înzestrarea umană a stimei şi
respectului;
(6) a acţiona sinergic, este înzestrarea umană a creativităţii;
(7) reînnoirea de sine (ascute ferestrăul), este înzestrarea umană pentru o continuă
îmbunătăţire / inovare [5, p.31-39].
Referindu-se la eficienţa individuală şi organizaţională, redutabilul specialist în management
Ştephen Covey menţionează: „A fi eficient ca individ sau ca organizaţie nu mai reprezintă în lumea
de azi ceva opţional – este însuşi preţul întrării pe terenul de joc [6, p.5]. Nouă realitate a epocii
prezente impune cu stringenţă realizările măreţe. Ea cere deopotrivă împlinirea profesională,
îndeplinirea cu pasiune a sarcinilor de serviciu şi educarea de contribuţii semnificative în folosul
organizaţie. Aceste cerinţe se situează pe un alt plan diferit sau într-o dimensiune diferită, impune
cu totul altă mentalitate, o gamă nouă de abilităţi şi de instrumente şi ... o nouă deprindere în anii
Epocii a Profesionalului Cunoaşterii – Identificarea Vocii Proprii şi în ale inspira Celor Din
Jur Dorinţa de A-şi Găsi Vocea”, care se consideră a 8-a deprindere [ibidem,p.5]. Termenul de
voce se referă la semnificaţia personală unică – o semnificaţie care ni se dezvăluie în momentele
în care ne confruntăm cu cele mai dificile probleme şi în care rusim să le depăşim. Atunci cînd eşti
angrenat într-o activitate în care îţi poţi folosi talentele şi pasiunea – care sînt animate de nevoie
profundă de a soluţiona problema pe care ti-o dictează conştiinţa – îţi poţi descoperi vocea, vocaţia,
codul sufletului.
În sprijinul acestei excepţionale idei, autorul se referă la Peter Drucker, unul din cei mai străluciţi
teoreticeni din domeniul managementului care precizează: ,,Peste cîteva sute de ani, cînd vom
privi retrospectiv evenimentele lumii contemporane dintr-o amplă perspectică istorică, este foarte
probabil ca istoricii să considere că evenimentul cel mai important al acestei perioade îl constituie
nu progresul tehnologiei, nu internetul, nu comerţul electronic. Este vorba de fapt despre o
schimbare fără precedent a condiţiei fiinţei umane. Pentru prima oară – literalmente – numeroşi
oameni, al căror număr creşte ameţitor pe zi ce trece, au posibilitatea de a alege. Pentru prima dată
în istoria omenirii, ei sînt puşi în faţa unei nevoi imperioase, acea de a se autoconduce. Iar
societatea este total nepregătită în acest sens [apud, 6, p.12]. Or, această concluzie este proprie
îndeosebi nouă, veniţi dintr-o societate totalitară şi dorind să edificăm o societate democratică.
Nouă Epocă a Profesionistului Cunoaşterii se bazează pe o paradigmă nouă, total diferită de
paradigma lucrurilor specifice Epocii Industriale – Paradigma Fiinţei Integrale. St. Covey
menţionează în context că fiinţele umane au patru dimensiuni – corp, minte, inimă şi spirit (Figura
2.2) cărora le corespund patru dimensiuni universale ale vieţii, care reprezintă totodată patru nevoi
şi motivaţii fundamentale ale tuturor oamenilor: a trăi (supraveţuire), a iubi (relaţionare), a învăţa
(creştere şi dezvoltare) şi a lăsa o moştenire (semnificaţie şi contribuţie) (Figura 2.3).Distinsul
autor, precizează că în lumea contemporană, în Epoca Profesionistului Cunoaşterii, numai
persoana integrală într-o slujbă integrală – cineva, care este folosit în mod creator (minte) este
tratat corect, cu respect (inimă) şi căruia i se oferă ocazia de a satisface nevoi umane în moduri
principale – procedează la o cooperare activă, se integrează cu devotament, dispune de o implicare
profundă.

Figura 2.2. Patru dimensiuni ale fiinţei umane Figura 2.5 .Conceperea/reprezentarea Vocii
Deci, spune Şt. Covey este cazul să medităm profund asupra acestui mod simplu de a gîndi despre
viaţă(Tabelul 2.7): o persoană integrală (corp, minte, inimă şi spirit), cu patru nevoi fundamentale
(a trăi, a învăţa, a iubi şi a lăsa o moştenire), patru tipuri de inteligenţă sau capacitate -fizică,
mintală, emoţională şi spirituală-, şi cele mai înalte forme de manifestare ale acestora - disciplină,
viziune, pasiune, conştiinţă (Figura 2.4), toate acestea reprezentând cele patru dimensiuni ale vocii
-nevoie, talent, pasiune şi conştiinţa (Figura 2.5) [ibidem, p. 84].

Figura 2.3. Patru nevoi fundamentale Figura 2.4 Atributele forte ale omului puternic
Tabelul 2.7. Semnificaţia celei de-a 8-a deprindere- Găseşte-ţi vocea şi Inspiră-le celor
din jur dorinţa de a-ţi găsi vocea [St. Covey, 6, p.84]
Astfel, soluţia bipolară – Găseşte-ţi Vocea şi Inspiră-le celor din jur dorinţa de a-ţi
găsi vocea – reprezintă calea fundamentală ce trebuie urmată la orice nevoie al unei organizaţii
pentru a obţine o creştere maximă a influenţei şi a sentimentelor de împlinire [ibidem, p. 25-26].
În asest context de menţionat nevoia accentuării individualităţii personalităţii, dezvoltării
trăsăturilor specifice ale personalităţii care o deosebesc de ceilalţi, o identifică, reprezintă
semnificaţiile personale ale acesteia, caracterizează în ultimă instanţă identitatea individului, care
reprezintă codul genetic al personalităţii. Într-o lume în schimbare, dinamică fiecare trebuie să se
descurce, să-şi promoveze calităţile sale, să se identifice ca persoană. Depistarea calităţilor
personale, aptitudinilor, talentelor de la o vârstă cît mai timpurie întru dezvoltarea identităţii
individuale este o sarcină primordială.
În context, Vlad Păslaru, argumentează legătura organică a conceptului de calitate a
educaţiei cu cel de identitate a individului precizînd că „finalitatea principală a educaţiei umaniste
depline este fiinţa umană, identificabilă cu omul desăvîrşit, omul liber [........] Or, calitatea
educaţiei este în funcţie directă de deplinătatea şi eficienţa formării identităţii educatului” [23,
p.217].
În căutarea reuşitei, succesului Guy Missoum propune un sistem dinamic al reuşitei, cu
trei componente, distincte şi interactive: potenţial psihologic, tehnici şi metode de training pentru
dezvoltarea personală şi strategii mintale [apud, 1, p. 17 ].
Potenţialul psihologic, presupune ,,cinci elemente majore sau parametri – cheie”
1. Prelucrarea informaţiei – baza fundamentală pentru luarea deciziilor;
2. Gestionarea emoţiilor – administrarea stării personal a stresului este o condiţie importantă în
atingerea obiectivelor;
3. Capacităţi raţionale – eficienţa lor îşi pune amprenta asupra succesului nostru;
4. Energia şi dinamismul comportamentului – pentru o acţiune de un nivel suficient al acestui
parametru;
5. Încredere în sine – credinţa în capacităţile proprii şi în atingerea obiectivelor este definitorie
pentru reuşita personală.
Al doilea element al microsistemului – trainingul mintal – este ,,ansamblul de mijloace,
tehnici şi metode care ne dezvoltă resursele psihice, ne stimulează energia, ne optimizează
pregătirea, gestionarea şi rezultatul acţiunilor, comportamentelor şi performanţelor noastre”
[ibidem, p.17].
Al treilea element al sistemului reuşitei, în opinia, lui Guy Missoum, îl reprezintă
strategiile mintale, care sînt elaborate în jurul a treisprezece concepte – cheie: viziunea,
obiectivele, experienţa, flexibilitatea mintală, influenţa, sincronizarea relaţională, reflecţia,
noutatea, reproducerea, demararea, încheierea, opoziţia, coeziunea. [Guy Missoum, apud, 1,
p.17].
Astfel, a reuşi înseamnă să-ţi descoperi şi să aplici trio-ul personal pertinent (potenţialul
psihologic, trainingul mintal şi strategiile mintale) căci, aşa cum spunea şi Seneca, ”nu există vânt
favorabil pentru cine nu ştie încotro se îndreaptă” [ibidem, p. 17].
În context, succesul managerului se determină de produsul abilităților manageriale,
motivație, oprtunitățile în conducere: S= A (abilități manageriale) х M (motivația) х O
(oprtunitățile în conducere).
Сaracteristicile unui manager de succes în documentele educaționale ale U.E. vizează:
inteligența; stabilitatea emoțională; considerație; obiectivitatea; atractivitatea (charisma);
flexibilitatea; calitatea și varietatea metodelor; comunicarea; responsabilitatea; expertiza
științifică; interdependența; formarea continuă; empatia; tehnici avansate etc.
Reflectînd asupra eficienţei personalităţii, trebuie să conştientizăm evoluţia în „analiza
personalităţii în termeni numeroşi şi diverşi la descripţia şi analiza ei în termeni mai puţin
numeroşi şi relativi asemănători între ei [...], trecerea de la studiul analitic la studiul sintetic al
personalităţii” [33, p. 300]. În această ordine de idei o nouă tendinţă în studiul personalităţii este
BIG-FIVE („Marele cinci”) care scoate în evidenţă consensul cercetătorilor în denumirea
factorilor determinanţi în structura personalităţii, concept care vine să schimbe conceptul de
abordare a personalităţii în termeni de trăsături în expresia lor de „proprietăţi dispoziţionale”
(Allport). Adevăraţii descoperitori ai modelului BIG-FIVE sînt consideraţi a fi Tapes şi Christal
(1958; 1961), care, analizînd un număr de studii dedicate dezvoltării factorilor lui Cattell, au găsit
5 factori predeterminaţi ai personalităţii. După cum remarcă M. Zlate, deşi nu există un acord
unanim în denumirea factorilor (Tabelul 2.7 ) consensul autorilor în ceea ce priveşte conţinutul
psihologic al acestora este destul de mare, şi acesta înglobează [ibidem, p. 302-303]:
(1) Extraversia – arată capacitatea de orientare a personalităţii către exterior, socialitatea
persoanei;
(2) Agreabilitatea – semnifică defirenţele individuale relevate de interacţiune socială
(prietenie, plăcere) şi se referă îndeosebi la calităţile emoţionale şi comportamentul
prosocial;
(3) Conştientizarea – modul de a înţelege, trata sarcinile, responsabilităţile, problemele ce
apar în viaţă şi cuprinde trăsături cum ar fi ordinea, disciplina, responsabilitatea socială;
(4) Stabilitatea emoţională – concepută ca diferenţele individuale în caracteristicile
emoţionale ale unei persoane (calm, mulţumit, emotiv, neemotiv), dar şi la diferitele
dificultăţi emoţionale ale oamenilor (anxietate, depresie, instabilitate etc.);
(5) Cultura sau intelectul – arată diferitele aspecte ale funcţiilor intelectuale (creativitate,
inventivitate, deschiderea la experienţă etc.).
În această ordine de idei prezintă interes caracteristicile personalităţii pozitive stabilita
în rezultatul cercetărilor întreprinse, care întrunesc următoarele trăsături [M. Zlate, 33, p. 328-
332]:
 Sentimentul subiectiv de confort interior sau starea de bine interioară (well-being) care se
referă la ceea ce oamenii gândesc şi la ceea ce ei simt faţă de vieţile lor;
 Optimismul ca trăsătură dispoziţională care mediază relaţia dintre evenimentele exterioare
şi interpretarea lor subiectivă;
 Autodeterminarea susţinută de satisfacerea unor nevoi, precum, nevoia de competenţă, de
ataşament, satisfacţie etc.;
 Înţelepciunea ca o capacitate de organizare cognitivă şi motivaţională a informaţiilor şi
experienţelor cu scopul de a trage şi încuraja obţinerea succesului;
 Creativitatea şi talentul ca trăsături ce asigură obţinerea excelenţei, a unor performanţe în
activităţile întreprinsă;
 Apărările mature axate pe găsirea şi practicarea soluţiilor practice, creatoare care îl
propulsează pe om spre o viaţă fericită şi de succes.
În viziunea lui M. Zlate, cele şase caracteristici – trăsături ale personalităţii pozitive
ar putea fi reduse la trei şi anume: bunăstarea spiritului, autoreglarea, performanţa.
Toate acestea au un scop mai generos şi anume: a-i face pe oameni să înţeleagă că viaţa
merită a fi trăită, concluzionează M. Zlate, afirmaţie înţeleaptă pe care întru totul o susţinem
adăugând, cu sens şi demnitate.

V. Cojocaru et al. Diagnosticarea pedagogică din perspectiva calității educației.

S-ar putea să vă placă și