Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative

Facultatea de Administraţie Publică

Studii Universitare de Licență, anul III, semestrul 2, ID

Disciplină: ”Deontologia funcționarului public”, sesiunea mai - iunie 2021

PROIECT

”Studiu comparativ privind conflictul de interese și incompatibilitățile

în exercitarea funcției publice – aspecte teoretice și practice”

Profesor:
Asist. univ. dr. Claudia Elena Marinică

Student:
Popescu (Radu) Camelia

București

2021

1
Cuprins

I. Prezentarea cadrului conceptual teoretic al tematicii …..……………….…… pag. 3

II. Prezentarea cadrului normativ specific și evidențierea în concret a modului de

transpunere de către Instituția Avocatul Poporului ……………………..……… pag. 7

III. Concluzii ………………………………………………………..………….. pag. 9

IV. Bibliografie. ……………………………………………………………….. pag. 11

2
 Aforisme1:

„Etica: efortul seninătății de a înțelege lacrimile!” - Andrei Pleșu

„Morala este aspectul circumstanțial al eticii” - Andrei Pleșu
„Nu poate exista etică profesională fără etică morală” - Camelia Oprița
„ Fără o ”cultură etică”, omenirea nu cunoaște izbăvire” - Albert Einstein
„Etica este o lege gravată în inima noastră” - Mircea Cărtărescu
„Educația este arta de a face omul etic” - Hegel
„Haleala întâi, etica pe urmă” - Bertolt Brecht
„Masca expune estetica și acoperă etica” - Ștefan Mîrzac
„Obsesia câștigului dizolvă etica afacerii” - Gheorghe Pârlea
„Impostura profesională și morală se obișnuiește așa de mult cu clemența, încât consideră dreptatea
ca pe o răutate” - Ștefan Mîrzac
„Etica și politica nu merg totdeauna împreună” - Dorel Schor
„La cum aleargă unii dezbrăcați de etică, după faimă și bani, psihologii vor fi suprasolicitați în
următorii ani” - Michelle Rosenberg
„Setea de parvenire nu are morală” - Ana Iordache
„Răul și binele stau în intenționalitate și conflict” - Petre Țuțea
„Unde domnește înțelepciunea, nu există niciun conflict între gândire și simțire” - Carl Gustav Jung
„Corupția e o năpastă care poate da înapoi roata istoriei” - David Boia
”Într-un stat în care corupția abundă, legile trebuie să fie foarte numeroase” - Tacitus
„În vest, se numește lobby, în est, corupție” - Alex Dospian
„Corupția este sora geamănă a fraudei” - Marian Stoica
„Au fost reținuți marii corupți ai țării. Ce memorie!” - Victor Martin
„Corupția este o formă de dictatură” - Cristian Tudor Popescu
„Primul semn al corupției, într-o societate încă în viață, este că scopul scuză mijloacele” - Georges
Bernanos
„Un popor care alege politicieni corupți, impostori, hoți și trădători, nu este victimă, ci complice” -
George Orwell
„Pe vremuri, numai bufonul regelui dispunea de imunitate parlamentară” - Valeriu Butulescu
„Iubirea este ceea ce rămâne după ce îndepărtăm interesul personal” - Cullen Hightower
„Imitatio Christi. ”Imitarea” faptelor de înaltă calitate etică ale cuiva – nu a fost niciodată socotită
ca un plagiat” - Lucian Blaga
„Etica nu este nimic altceva decât venerația vieții” - Albert Schweitzer
1 Surse: https://cristivasile.ro/vorbe-de-spirit-despre-coruptie și http://aforisme.citatepedia.ro

3
 I. Prezentarea cadrului conceptual teoretic al tematicii
Timp de milenii a fost acceptată, oarecum apriori, ideea că statul trebuie să asigure nevoile
cetățenilor, să urmărească un bine public și să fie implicat în atingerea intereselor comunității pe
care o reprezintă. Faptul că nu totdeauna a fost așa, o demonstrează istoria: au fost abuzuri,
dictaturi, exagerări în guvernare, necuvințe, care au dus la numeroase suferințe. Poate că a fost
necesar un astfel de proces dureros astfel ca, în prezent, să putem fi martori ai trezirii conștiintei
umane, a acelei conștiințe morale care să țină cont de factorul uman în primul rând. Faptul că nu am
ajuns încă la gradul de civilizație dorit, în care principiile morale să fie parte din noi, o semnalează
însăși nevoia de a fi elaborate legi, norme de conduită etică și integritate, de transparență care să ne
amintească de valorile la care sperăm ca, într-o bună zi, să le manifestăm fără constrângeri, de la
sine.
Pentru a înțelege cauzele care determină abaterile de la morală, de la deontologia profesională,
respectiv apariția conflictului de interese și a incompatibilităților, am găsit de cuviință să prezint în
introducere câteva aspecte ce definesc psihologia umană.
În anul 1954, psihologul umanist american Abraham Maslow a lansat un concept nou în
lucrarea sa ”A Theory of Human Motivation”, numit ierarhia nevoilor sau, mai cunoscută ca
piramida lui Maslow, încercând să descifreze motivațiile ce stau la originea acțiunilor umane. El
ajunge la concluzia că interesul propriu este forța motrică și, mai mult, acest interes poate fi
ierarhizat. Astfel, el susține că „ființele umane sunt motivate de anumite nevoi nesatisfăcute, și că
nevoile situate pe treptele inferioare ale piramidei trebuie satisfăcute înainte de a se ajunge la cele
superioare”2.
Maslow a identificat cinci tipuri de nevoi specifice, fiecărui tip fiindu-i asociat un etaj al
piramidei, după cum urmează:
1. Pe nivelul cel mai de jos sunt plasate nevoile fiziologice. Nevoia de hrană, de apă, de
adăpost, de somn, de sexul, de temperatură relativ constantă a corpului, chiar nevoia de transport.
Fără satisfacerea nevoilor de bază, ființa umană încetează să subziste.
2. Nivelul următor, al doilea, este dedicat așa numitelor nevoi ce țin de siguranța personală, ce
transcede siguranța fizică (teama de a fi agresat) și face apel la siguranța financiară, siguranța
locului de muncă, siguranță care permite acel confort psihic necesar funcționării eficiente, eliberat
de angoasele traiului de zi cu zi.
3. Al treilea nivel este dedicat nevoilor sociale, de iubire și prietenie, de apartenență, de a intra
în relații cu ceilalți, de a se încadra în grupuri sociale extinse, precum familia, partenerul de viață,
colegii apropiați sau confidenții.

2 „A Theory of Human Motivation”, autor Abraham Maslow, USA, 1954

4
 4. Pe nivelul al patrulea, Maslow plasează nevoia de stimă, care cuprinde recunoașterea socială
(care rezultă în sentimente de putere, prestigiu, acceptare, etc) cât și respectul de sine, ce creează
sentimentul de încredere, de adecvare, de competență. Lipsa respectului poate da naștere la
descurajare, iar cu vremea la sentimente de inferioritate, transformate în complex de inferioritate și
inalienare socială. 
5. Ultimul nivel, al cincilea, este rezervat de Maslow auto-actualizării (self-actualization), cu
sensul de autoeducație, autocorecție sau al dezvoltării personale, al împlinirii potențialului uman
prin a fructifica la maximum capacitățile proprii, pentru a deveni din ce în ce mai bun, ajungând la
moralitate, creativitate, spontaneitate, lipsa prejudecăților, acceptarea faptelor, rezolvarea
problemelor.
Maslow afirma în cartea sa că ”oamenii care au atins starea de auto-actualizare intră adesea
într-o stare de transcendență, în care devin conștienți nu doar de potențialul lor personal, ci și de
întreg potențialul speciei umane”3.
În 1970, Maslow a revizuit piramida nevoilor din 1954, situând în vârful acesteia nevoile
cognitive (de a cunoaște, de a înțelege și de a explora) și pe cele estetice (pentru frumusețe, ordine,
simetrie). După același psiholog umanist, preocupat de cunoașterea ființei umane, nesatisfacerea
nevoilor cognitive se transformă în nevoi nevrotice (non-productive, care perpetuează un stil de
viață nesănătos). De exemplu, copiii ale căror nevoi de siguranță nu sunt satisfăcute adecvat pot
deveni adulți care pun deoparte bani sau diferite posesiuni. Psihologul a ajuns la concluzia că
„singurul motiv pentru care oamenii nu se mișcă în direcția auto-actualizării este din cauza
obstacolelor puse în calea lor de societate, mai ales printr-o educație deficitară ce nu poate schimba
o persoană cu o slabă pregătire pentru viață într-o persoană cu o abordare pozitivă”4, fiind de părere
că educatorii ar trebui să fie răspunzători de șansa pe care o are un individ pentru a-și atinge auto-
actualizarea în felul său.
Din această perpectivă, un om care aspiră să ocupe o funcție publică în administrația locală și
cu atât mai mult în cea centrală, ar trebui să-și fi satisfăcut nevoile de bază, să fie conștient de sine
și de nevoile celorlalți, pentru a putea răspunde responsabilităților atribuțiilor la care se angajează.
După cum afirma liderul spiritual al Indiei, Mahatma Gandhi: „Fii tu însuți schimbarea pe care
vrei să o vezi în lume” sau, altfel spus, numai cel ce are poate să dea, altfel, îi rămâne să ia.
În altă ordine de idei, din punct de vedere etimologic, termenul de administrație provine din
cuvintele de origine latină ”ad” și ”minister”, care se traduce prin ”supus”, ”slujitor” 5, conform

3 „A Theory of Human Motivation”, autor Abraham Maslow, USA, 1954, p. 117

4 Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Abraham_Maslow

5 „Dicționar latin-român”, V. G. Guțu, 1983, p. 38.

5
Dicționarului latin-român, al domnului V. G. Guțu. În limba latină există și verbul ”ad-
administrare”, care înseamnă ”a servi la ceva”, ”a servi pe cineva”. Însăși etimologia termenului ne
duce cu gândul la a face bine, a împlini, a rezolva, a satisface, în sens etic, moral, altruist, evolutiv.
Etica (din greacă, ethos = datină, obicei) este una din principalele ramuri ale filosofiei și poate
fi numită știința realității morale.
Morala, ca ramură a eticii (din latină, moralitas, maniere, caracter, comportament adecvat) este
o percepție a comportamentului care diferențiază intențiile, deciziile și acțiunile între cele bune (sau
corecte) și rele (sau greșite).
Deontologia derivă din două cuvinte de origine greacă: deon (datorie) și logos (știință). În
sensul originar grec, deontos semnifică știința a ceea ce va trebui făcut, știința datoriei.
Etica, morala, deontologia definesc valorile a ceea ce spunem că este bine, corect, demn și stau
la baza împlinirii aspirațiilor, virtuțiilor și idealurilor ce definesc ființa umană, în manifestările sale
diverse. Acesta este însăși sensul vieții, a experienței umane în această lume, atât în viața
particulară, cât și cea socială.
În ceea ce privește administrația publică, noțiunea de etică poate fi definită ca un ansamblu de
principii, valori şi norme de comportament adecvat sistemului administraţiei publice. Există diverse
forme de etică, diferențiate prin gradul lor de generalizare, prin obiectul lor sau prin fundamentarea
lor.
Giovanni Crema, ca raportor al Consiliului Europei, a subliniat: "Etica serviciului public
variază foarte mult în funcție de valorile istorice și culturale din fiecare țară europeană, precum și în
funcție de alți factori, cum ar fi nivelul de dezvoltare economică și maturitatea democratică''6.
În prezent, principiile etice în general, deontologice în particular, care trebuie să guverneze
conduita profesională a funcționarului public, sunt următoarele: legalitalitatea, responsabilitatea,
discernământul, eficiența, confidențialitatea, exercitarea atribuțiilor în interesul public, credibilitatea
și profesionalismul.
Scopul normelor deontologice este acela de a reduce neregulile din acest sector și restabilirea
încrederii publicului în administrație. Se dorește astfel o reformulare a regulilor de conduită, în
contextul unei perioade de reforme administrative.
Din categoria valorilor etice raportate la beneficiarii serviciului public fac parte: respectul față
de cetățeni, celeritatea (formularea răspunsului în termenul stabilit de lege), confidențialitatea,
integritatea (fără să aștepte cadouri sau alte beneficii de la cetățeni), imparțialitatea (să respecte
egalitatea cetățenilor în fața legii, să fie neutri față de interesele politice, economice sau religioase)

6 „Etică și transparență”, curs, autor conf. univ. dr. Mădălina Cocoșatu

6
 Valoarea sectorului public rezidă din faptul că trebuie să acorde întâietate cetăţeanului şi binelui
general al societăţii. Funcționarilor publici, implicit instituțiilor sau autorităților publice, fiind în
slujba cetățenilor, deci în strânsă conexiune cu factorul uman, li se solicită în primul rând
integritate (onestitate, sinceritatea, responsabilitate, curaj, voinţa şi asumare) și transparență în
luarea deciziilor ce privesc serviciul public.

II. Prezentarea cadrului normativ specific și evidențierea în concret a modului de transpunere

de către Instituția Avocatul Poporului
Corupția îmbracă diverse forme și constituie o amenințare la adresa bunei guvernanțe și
funcționări a statului. Pentru a preveni orice formă de corupție, au fost adoptate o serie de măsuri
preventive în Strategia Națională Anticorupție 2016-20207:
1. Codul etic/deontologic/de conduită. Cadrul normativ: Legea nr. 7/2004 privind Codul de
conduită a funcţionarilor publici, republicată; Legea nr. 477/2004 privind Codul de conduită a personalului
contractual din autorităţile şi instituţiile publice și Ordinul Secretariatului General al Guvernului nr. 400/2015
pentru aprobarea Codului controlului intern/managerial al entităților publice, cu modificările şi completările
ulterioare.
2. Declararea averilor. Cadrul normativ: Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea
funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind
înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru
modificarea şi completarea altor acte normative; Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea
transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi
sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare;
3. Declararea cadourilor. Cadrul normativ: Legea nr. 251/2004 privind unele măsuri referitoare
la bunurile primite cu titlu gratuit cu prilejul unor acţiuni de protocol în exercitarea mandatului sau
a funcţiei;
4. Conflicte de interese. Cadrul normativ: Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea
funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind
înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru
modificarea şi completarea altor acte normative; Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea
transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi
sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare și Codul penal;

5. Consilierul de etică. Cadrul normativ: Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare și Legea nr. 7/2004 privind Codul de conduită a
funcţionarilor publici, republicată;

7 Ministerul Justiției, Strategia Națională Anticorupție 2016-2020, site https://sna.just.ro/Inventarul+m

%C4%83surilor+preventive

7
 6. Incompatibilităţi. Cadrul normativ: Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi
demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi
funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative și
Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a
funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările
ulterioare.

7. Transparenţă în procesul decizional. Cadrul normativ : Legea nr. 52/2003 privind

transparenţa decizională în administraţia publică, cu modificările şi completările ulterioare.

8. Acces la informaţii de interes public. Cadrul normativ: Legea nr. 544/2001 privind liberul
acces la informaţiile de interes public, cu modificările ulterioare.

9. Protecţia avertizorului de integritate. Cadrul normativ: Legea nr. 571/2004 privind protecţia
personalului din autorităţile publice, instituţiile publice şi din alte unităţi care semnalează încălcări
ale legii.

10. Distribuirea aleatorie a dosarelor/sarcinilor de serviciu. Cadrul normativ: Regulamente,

ordine interne.

11. Interdicţii după încheierea angajării în cadrul instituţiilor publice. Cadrul normativ: Legea
nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor
publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei,cu
modificările şi completările ulterioare [art. 94 alin. (3)] și Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea
fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora [art. 13 alin. (1)].

12. Funcțiile sensibile. Cadrul normativ: Ordinul SGG nr. 400/2015 pentru aprobarea Codului
controlului intern/managerial al entităților publice, cu modificările şi completările ulterioare.

Măsurile de prevenire, descoperire și sancționare a faptelor de corupție se aplică următoarelor

persoane8:

a) care exercită o funcție publică, indiferent de modul în care au fost investite, în cadrul
autorităților publice sau instituțiilor publice;

b) care îndeplinesc, permanent sau temporar, potrivit legii, o funcție sau o însărcinare, în
măsura în care participă la luarea deciziilor sau le pot influența, în cadrul serviciilor publice, regiilor
autonome, societăților comerciale, companiilor naționale, societăților naționale, unităților
cooperatiste sau al altor agenți economici;

8 Legea nr. 78 din 8 mai 2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție.

8
 c) care exercită atribuții de control, potrivit legii;

d) care acordă asistență specializată unităților prevăzute la lit. a) și b), în măsura în care
participă la luarea deciziilor sau le pot influența;

e) care, indiferent de calitatea lor, realizează, controlează sau acordă asistență specializată, în
măsura în care participă la luarea deciziilor sau le pot influența, cu privire la: operațiuni care
antrenează circulația de capital, operațiuni de bancă, de schimb valutar sau de credit, operațiuni de
plasament, în burse, în asigurări, în plasament mutual ori privitor la conturile bancare și cele
asimilate acestora, tranzacții comerciale interne și internaționale;

f) care dețin o functie de conducere într-un partid sau într-o formațiune politică, într-un
sindicat, într-o organizație patronală ori într-o asociație fără scop lucrativ sau fundație;

g) alte persoane fizice decât cele prevăzute la lit. a)-f), în condițiile prevăzute de lege.

Funcționarii publici care îndeplinesc funcții publice de conducere și de execuție, în situațiile

enumerate anterior, sunt obligați prin lege să-și declare averile și interesele.

Legea 161/2003, actualizată, definește conflictul de interese ca fiind situația în care persoana
ce exercită o demnitate publică sau o funcție publică are un interes personal de natură
patrimonială, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin potrivit
Constituției și altor acte normative. Principiile care stau la baza prevenirii conflictului de interese în
exercitarea demnităților publice și funcțiilor publice sunt: imparțialitatea, integritatea,
transparența deciziei și supremația interesului public.

O altă definiție se referă la faptul că ”un oficial public este în conflict de interese atunci când, în
virtutea funcţiei publice pe care o ocupă, ia o decizie sau participă la luarea unei decizii cu privire la
care are şi un interes personal. Recomandarea 10/2000 a Comitetului de Miniştri al Consiliului
Europei include o definiţie a conflictului de interese pentru funcţionarii publici în articolul 13:
Conflictul de interese apare atunci când funcţionarul public are un interes personal care
influenţează sau pare să influenţeze îndeplinirea atribuţiilor sale oficiale cu imparţialitate si
obiectivitate. Interesele private ale funcţionarului public pot include un beneficiu pentru sine sau
pentru familia sa, pentru rudele sale apropiate, pentru prieteni, pentru persoane sau organizaţii cu
care funcţionarul public a avut relaţii politice sau de afaceri. Interesul personal se poate referi si la
orice datorii pe care funcţionarul public le are faţă de persoanele enumerate mai sus” 9

9 Ghid privind incompatibilitățile și conflictele de interese. Agenția Națională de integritate., 2016, p.5.

9
 Dacă, pentru existenţa unui conflict de interese persoanele publice trebuie să ia o decizie care
să influenţeze un interes personal, pentru a se afla într-o situaţie de incompatibilitate un oficial
public nu trebuie să ia nicio decizie, fiind suficient faptul că exercită concomitent două sau mai
multe funcţii al căror cumul este interzis de lege10.

Incompatibilităţile se referă la situaţiile în care un oficial public se află în situația de a exercita

mai multe funcţii în acelaşi timp, cu toate că legea o interzice. Calitatea de funcţionar public este
incompatibilă cu exercitarea oricărei alte funcţii publice sau calităţi decât cea în care a fost numit,
precum şi cu funcţiile de demnitate publică (art. 94 alin. (1) din Legea nr. 161/2003).

Agenția Națională de Integritate (A.N.I.) are un rol important în soluționarea conflictelor de

interese și al incompatibilităților. A.N.I. reprezintă autoritatea administrativă autonomă, cu
personalitate juridică, ce funcționează la nivel național, ca structură unică, al carei scop este
asigurarea integrității în exercitarea demnităților și funcțiilor publice și prevenirea corupției
instituționale, prin exercitarea de responsabilități în evaluarea declarațiilor de avere, a datelor și
informațiilor privind averea, precum și a modificărilor patrimoniale intervenite, a
incompatibilităților și a conflictelor de interese potențiale în care se pot afla persoanele care au
obligativitatea declarării averii și intereselor pe perioada îndeplinirii funcțiilor și demnităților
publice.11

Una dintre funcțiile sensibile în stat este cea a Avocatului Poporului, ce necesită luarea unor
măsuri adecvate pentru a reduce la un nivel acceptabil riscurile asociate unei asemenea funcții
unice, în special cu privire la apariția conflictului de interese și a incompatibilităților.

Instituţia Avocatul Poporului12 are drept scop apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor în
raporturile acestora cu autorităţile publice. Este o autoritate publică autonomă şi independentă faţă
de orice altă autoritate publică, în condiţiile legii.

În exercitarea atribuţiilor sale, Avocatul Poporului nu se substituie autorităţilor publice și nu

poate fi supus nici unui mandat imperativ sau reprezentativ, ceea ce înseamnă că nimeni nu îl poate
obliga pe Avocatul Poporului să se supună instrucţiunilor sau dispoziţiilor sale. Activitatea
Avocatului Poporului, a adjuncţilor săi şi a salariaţilor care lucrează sub autoritatea acestora are
caracter public.

10 Ibidem, p.10.
11 Deontologia funcționarului publice, Note de curs, Asist. univ.dr. Claudia Elena Marinică, București, 2020
12 Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului,
republicată și actualizată

10
 Avocatul Poporului este numit în ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului, la
recomandarea grupurilor parlamentare din cele două Camere ale Parlamentului, pe o durată de 5 ani
și pe durata mandatului său, nu poate îndeplini nici o altă funcție publică sau privată, cu excepția
funcțiilor didactice din învățământul superior. Acesta răspunde numai în fața Parlamanentului,
răspundere ce se materializează prin obligația prezentării de rapoarte. Dar și a posibilității de a fi
revocat de către Parlament.

Poate fi numit Avocat al Poporului orice cetăţean român care îndeplineşte condiţiile de numire
prevăzute pentru judecători la Curtea Constituţională. Mandatul Avocatului Poporului încetează
înainte de termen în caz de demisie, revocare din funcţie, incompatibilitate cu alte funcţii publice
sau private, imposibilitate de a-şi îndeplini atribuţiile mai mult de 90 de zile, constatată prin examen
medical de specialitate, ori în caz de deces. Revocarea din funcţie a Avocatului Poporului, ca
urmare a încălcării Constituţiei şi a legilor, se face de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă
comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi, la propunerea birourilor permanente
ale celor două Camere ale Parlamentului, pe baza raportului comun al comisiilor juridice ale celor
două Camere ale Parlamentului.

Departe de a fi o instituție irelevantă, Avocatul Poporului poate fi unul dintre acele elemente ce
permite cetățeanului și autorităților să crească nivelul de transparență și de eficacitate al guvernării.
Instituție de tip ombudsman, Avocatul Poporului s-a organizat și funcționează potrivit
prevederilor art. 58-60 din Constituția României, ale Legii nr. 35/1997 privind organizarea și
funcționarea instituției, republicată și ale Regulamentului propriu de organizare și funcționare, din
18 octombrie 2019.
Avocatul Poporului își exercită atribuțiile din oficiu sau la cererea persoanelor lezate în
drepturile și libertățile lor, în limitele stabilite de lege.
Intenția de a alege instituția Avocatului Poporului, respectiv funcția de Avocat al Poporului, ca
exemplu în contextul temei privind confictul de interese și incompatibilități, este motivată de o
atribuție importantă pe care o are: aceea de control de constituționalitate a legilor și orgonanțelor.
Avocatul Poporului poate ridica direct în fața Curții Constituționale, excepții de
neconstituționalitate privind legile și ordonanțele în vigoare sau înaintea promulgării acestora de
către Președintele României.
Pe de o parte, prin această importantă atribuție, Avocatul Poporului dispune de o pârghie
serioasă și eficientă pentru îndeplinirea rolului său constituțional, pe de altă parte este motivul
pentru care percepția generală este că instituția este puternic politizată. Pe prea puțini îi interesează
cazurile individuale în care Avocatul Poporului reușește să facă dreptate pentru o persoană fizică.

11
 Deși nici Constituția și nici legea sa organică nu reglementează cazurile în care se ridică
excepția de neconstituționalitate și nici Curtea Constituțională a României nu a decis când, lăsând la
latitudinea Avocatului Poporului decizia, ar trebui să admitem că rațiunea acestor compentențe se
limitează la funcția constituțională Avocatului Poporului – apărarea drepturilor și libertăților
cetățenilor. Prin posibilitatea sesizării Curții Constituționale nu s-a urmărit ca instituția Avocatului
Poporului să fie transformată într-un arbitru între autoritățile publice și nici să se subtituie Curții
Constituționale sau Parlamentului. Tocmai din acest motiv, Avocatul Poporului are latitudinea de a
stabili cazurile în care poate să intervină, dar pare că nu este chiar așa. Drept dovadă, sunt revocările
din funcție a Avocatului Poporului, când deciziile acestuia nu mai sunt în acord cu voința politică la
un moment dat, ceea ce poate duce la concluzia că pot apărea conflicte de interes politic.
Cazul actualului Avocat al Poporului, fost membru de partid, care, pentru a-și putea prelua
funcția pentru care a fost numit, a fost nevoit să-si dea demisia din partid, pentru a nu intra în
incompatibilitate cu rigorile funcției, este relevant. Deși, prin deciziile luate în cursul anului 2020,
an care va rămîne în istorie ca anul pandemiei de covid-19, a apărat drepturile omului în general, a
intrat în conflict cu deciziile restrictive impuse din cauza pandemiei, ceea ce i-a atras critici și chiar
posibila revocare.

III. Concluzii
Prin consecințele negative asupra vieții sociale dar și private, corupția poate fi privită ca o boală
morală pentru care se caută un remediu corespunzător. Într-un alt context, ar putea fi privită ca un
păcat capital sau ca o consecință a faptului că o lecție a umanității nu a fost învățată corespunzător.
Facultatea de Drept a Universității din București, prin Centrul de Cercetare în Domeniul
Științelor Penale, a fost implicată în perioada 2014-2015 într-un studiu criminologic menit
să obţină mai multe detalii privind posibilele cauze şi consecinţe ale corupţiei în România 13.

Studiul face parte dintr-un proiect cu scopul de sprijinire a implementării şi

monitorizării Strategiei Naţionale Anticorupţie (SNA) în România și înregistrarea de
progrese cu privire la condiționalitățile stabilite în cadrul Mecanismului de Cooperare și de
Verificare (MCV) al Comisiei Europene.

Pentru a înţelege mai bine motivaţiile oamenilor de a întreprinde acte de corupţie, a

fost administrat un chestionar, fiind completat de 315 de persoane condamnate pentru
infracţiuni de corupţie. Dintre aceşti 315 respondenţi, 50 de persoane au fost intervievate

13 Studiu criminologic – Opinia persoanelor condamnate privind cauzele și consecințele corupției. Studiu asupra
corupției în România, autori: studenții Facultății de Drept ai Universității din București, prin Centrul de Cercetare în
Domeniul Științelor Penale, București, 2015-2015

12
pentru a se obţine informaţii mai detaliate privind motivaţia lor în comiterea actelor de
corupţie, precum şi cu privire la consecinţele condamnării lor asupra vieţii lor personale şi
profesionale. Interviurile au fost conduse de reprezentanți ai Ministerului Justiției și
studenți ai Facultății de Drept, care au fost instruiți în acest sens de membri ai Facultății
de Drept a Universității VU din Amsterdam.

Rezultatele studierii chestionarelor și ale interviurilor arată că cei mai importanţi factori
explicativi au fost normele personale privind corupţia şi beneficiile aşteptate în urma
comiterii unor asemenea fapte de corupţie. Dintre aceste beneficii, cele mai importante au
fost satisfacţia şi gratificarea personale, precum şi posibilitatea de a oferi o viaţă mai bună
familiilor făptuitorilor – şi nu câştigul financiar, după cum se presupune adesea. Factorii
care par să stea la baza corupţiei pot fi comparabili cu factorii care stau la baza lipsei de
integritate în general.

Funcționarul public se află într-o relație de autoritate și de deservire față de cetățeni,

îndeplinindu-și obligațiile în mod egal și respectându-le acestora drepturile, prin satisfacerea
interesului public față de orice alte eventuale interese particulare.

În final, reamintindu-ne Piramida lui Maslow, se poate trage concluzia că, fără a-și fi
satisfăcut deplin nevoile de bază, nici un om nu se poate erija în poziții, funcții sau demnități care
pretind integritate, probitate, demnitate, reputație, imparțialitate, fidelitate, respectul față de funcție,
acestea fiind concepte asociate deontologiei care privesc obligații cu caracter moral. Faptul că unele
dintre acestea au căpătat în timp caracter de „obligații profesionale”, nu înseamnă că ele sunt
regăsite mereu și în practică. Porbabil că a obliga pe cineva să fie moral, devine deja imoral.

13
IV. Bibliografie

1. ”A Theory of Human Motivation”, autor Abraham Maslow

2. ”Avocatul Poporului – instituție de tip ombudsman”, autor prof. dr. Ioan Muraru, București, 2004
Codul etic și de conduită al personalului instituției Avocatul Poporului, București, octombrie 2011
3. ”Dicționar latin-român”, autor V. G. Guțu, București, 1983, p. 38.

4. ”Deontologia funcționarului public”, curs, Asist. univ.dr. Claudia Elena Marinică, București,
2020

5. ”Etică și transparență în administrația publică”, profesor: Conf. Univ. dr. Mădălina Cocoșatu,
București, 2020

6. Legea nr. 35/1997, modificată și completată privind organizarea și funcționarea instituției

Avocatul Poporului
7. Ghid privind incompatibilitățile și conflictele de interese. Agenția Națională de integritate, 2016

8. Legea 161/2003, actualizată în 2021, privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în
exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea
corupției
9. Legea nr. 78 din 8 mai 2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție
10. Regulamentul de organizare și funcționare a instituției Avocatul Poporului din 18 octombrie
2019

14
11. Strategia Națională Anticorupție 2016 – 2020, sursa: site-ul Ministerului de Justiție
https://sna.just.ro/Introducere și https://sna.just.ro/Inventarul+m%C4%83surilor+preventive
12. Studiu criminologic – Opinia persoanelor condamnate privind cauzele și consecințele corupției.
Studiu asupra corupției în România, autori: studenții Facultății de Drept ai Universității din
București, prin Centrul de Cercetare în Domeniul Științelor Penale, București, 2015-2015 (sursa:
https://drept.unibuc.ro/Studiu-criminologic-Opinia-persoanelor-condamnate-privind-cauzele-si-
consecintele-coruptiei.-Studiu-asupra-coruptiei-in-Romania-s799-ro.htm)

15