Nevoia de comunicare este o nevoie reală şi vitală a fiinţelor umane.

Ceea ce facem în
general ne defineşte ca persoana şi este un mod de exprimare a felului nostru de a trăi în lume,
fiind implicit un mod comunicare. Din această perspectivă, fiecare acţiune prin care
comunicăm cuiva sau decodăm comunicarea altcuiva ne îmbogăţeşte interior căci ne
poziţionăm în lumea în care trăim, ‘colorându-ne’ percepţia personală.

Piramida lui Maslow

Abraham Maslow (1908-1970) a conceput celebra sa piramidă în care a sintetizat una

dintre cele mai importante categorii psihice: trebuinţele umane. În concepţia lui Maslow, toate
acţiunile umane au drept scop satisfacerea unor necesităţi sau trebuinţe. Satisfacerea acestor
trebuinţe se realizează conform priorităţilor, mai întâi nevoile primare, apoi sunt luate în
calcul cele de ordin superior, astfel: 1

1. Nevoile elementare (la baza piramidei) sunt nevoile de ordin fiziologic (nevoia
de aer, apă, hrană, îmbrăcăminte; nevoi de ordin senzorial, sexual etc.).
Satisfacerea acestor nevoi asigură buna funcţionare biologică a organismului
uman;

1
Maslow, Abraham (1970 [1954]) – „Motivation and Personality”, Harper&Row Publisher, London, New
York.

1
 2. Nevoia de securitate individuală în mediul natural şi în cel social se referă la
protecţia individului faţă de forţele exterioare ostile. Asigurarea unei astfel de
protecţii se realizează prin stabilitatea locului de muncă şi prin asigurarea unor
bunuri şi resurse materiale necesare existenţei: casa, salariu etc;
3. Nevoile sociale se referă la necesitatea acceptării şi apartenenţei la un grup social,
de a face parte dintr-o comunitate. Oamenii manifestă nevoia de dragoste încă de
la cele mai fragede vârste, iar această nevoie devine treptat din ce în ce mai
conştientă, fiind o exigenţă de prim ordin pentru confortul sufletesc;
4. Nevoia de respect (stima) care derivă dintr-o exigenţă autoevaluativă a
individului, care doreste să-i fie recunoscut astfel statutul pe care îl are sau spre
care tinde. Se referă şi la dorinţa de a-i fi apreciate cunoştinţele, performanţele,
calităţile etc. Nesatisfacerea acestei trebuinţe duce la sentimente de frustrare şi
inferioritate;
5. Nevoia de autorealizare, de împlinire de sine, vizează construirea unei imagini
de sine favorabile, precum şi dobândirea capacităţii de auto-control. Se referă şi la
dorinţa de spiritualitate şi de găsire a unor valori de ordin spiritual. Această nevoie
este satisfăcută atunci când omul se auto apreciază ca fiind "cineva" şi spre
deosebire de celelalte nevoi de ordin social, nevoia de autorealizare poate fi
satisfacută fără existenţa altor factori sociali.

Conform A. Maslow, oamenii sunt motivaţi de nevoile de rang inferior până în

momentul în care acestea sunt satisfăcute, după care începe să se manifeste tendinţa spre
nevoile de rang superior, astfel o trebuinţă odată satisfăcută nu mai motivează în mod
suficient individual, iar oamenii nu trec la satisfacerea unei cerinţe de ordin superior înainte
de a-şi fi satisfăcut în mod convenabil o cerinţă de ordin inferior.

Maslow spunea că o nevoie de pe un strat superior nu poate apărea atât timp cât
nevoile din straturile (etajele) precedente nu au fost sătisfăcute, însă cercetări recente au
demonstrat nu numai că există nevoi de pe straturi (etaje) diferite care cer să fie satisfăcute în
mod simultan, ci şi că există nevoi de pe straturi superioare ce pot apărea înaintea unor nevoi
din straturile inferioare.
Din perspectiva lui Maslow, nevoia de comunicare ţine de etajul al 3-lea al piramidei
care cuprinde nevoile sociale ce au drept conţinut toate aspiraţiile fiinţei umane de a trăi şi a
se realiza în şi prin societate.

2
Etimologia cuvântului ‘comunicare’ şi definiţii

În limba latină, verbul „comunico-are" provine din adjectivul „munis-e" a cărui

semnificaţie era: „care işi face datoria, îndatoritor, serviabil". Cuvântul a dat naştere, prin
derivare, unei familii lexicale bogate : „immunis-e" = scutit de sarcini, (de unde a provenit
cuvântul: „imun" - exceptat de la contractarea unei boli, care nu face boala). După Antoine
Meillet, cel mai mare lingvist al Franţei, (1866-1936) „communise", înseamnă „care işi
împarte sarcinile cu altcineva"2. În latina clasică însemna „care aparţine mai multora sau
tuturor". „Comunicus" a dat ulterior naştere verbului „communico", pătrunzând în limba
română pe filieră franceză, odată cu valul de neologisme romantice din ultimul secol şi
jumătate. „Communis” mai înseamna şi „a pune de acord”, „a fi în legătură cu” sau „a fi în
relaţie”, cu sensul de „a transmite şi celorlalţi”, „a împărtăşi ceva celorlaţi”.

DEFINIŢIE: comunicare (SOCIOL) = „Mod fundamental de interacţiune psiho-

socială a persoanelor, realizat în limbaj articulat sau prin alte coduri, în vederea transmiterii
unei informaţii, a obţinerii stabilităţii sau a unor modificări de comportament individual sau
de grup.”Pornind de la această definiţie, comunicarea înseamnă transmiterea intenţionată a
datelor, a informaţiei, înştiinţare, ştire, veste, raport, relaţie, legătură.
„Comunicarea este un proces deosebit de complex care antrerenează o multitudine de
aspecte ale existenţei organizaţiei: tehnic, organizaţional, psihologic, economic şi chiar
ecologic”.3
Ruxandra Rascanu consideră comunicarea interumană drept obiect de studiu de o
importanţă mult mai mare decât aceea a studierii altor sfere ale comportamentului uman:
”Pătrunderea şi înţelegerea sistemului de comunicare deschid şi înlesnesc drumul
autocunoaşterii şi a celor din jur, fiind în măsură să clarifice ierarhizarea oamenilor în
societate după criterii de valoare.”4
În accepţiunea lui Paul Marinescu „comunicarea este schimbul de informaţii, idei şi
sentimente (…)Comunicarea este acel fenomen care permite crearea de legături între
oameni, între instituţii şi oameni, legături asemănătoare unor punţi invizibile de esenţă

2
Antoine Meillet , Dictionnaire étymologique de la langue latine, Paris, 1932
3
Marian Zaharia, Gheorghe Palko Competiţia şi managementul companiei, Editura Curtea veche, Bucureşti,
1999
4
Ruxandra Rascanu – op cit

3
informaţională(…) În sensul cel mai larg, se vorbeste de comunicare de fiecare dată când un
sistem, respectiv o sursă influenţează un alt sistem, în speţă un destinatar, prin mijlocirea
unor semnale alternative ce pot fi transmise prin canalul care le leagă.“ 5
Indiferent de sensul acordat noţiunii de comunicare, de modul cum este intepretată,
“comunicarea are un scop bine determinat şi anume schimbul reciproc de informaţii, idei,
6
gânduri şi opinii,“

Scurt istoric al comunicării

Înţelegerea comunicării din perspectiva istorică vizează încercarea de a reconstitui

perceperea comunicării şi a sistemelor interacţionale care au existat de-a lungul diferitelor
epoci. Motivul acestei scurte analize din perspectivă istorică are la bază înţelegerea sistemelor
de comunicare interumană ce au apărut odată cu modificările sociale. Dezvoltarea limbajului
scris, avântul tehnologiei din ultimul timp, îndeosebi a telefoniei şi a e-mailului - toate
demonstrează cum schimbările în sistemele de comunicare pot promova şi susţine schimbările
sociale. Comunicarea din perspectivă istorică nu poate fi inţeleasă în dezvoltarea ei decât prin
înţelegerea acestor schimbări sociale, omiterea ori neglijarea ei, ducând la o înţelegere
inadecvată a procesului.
Evoluţia studierii sistemului de comunicare interumană a cunoscut mai multe perioade
principale delimitate în: perioada clasică (500 i.H. - 400 d.H.); a Evului Mediu şi a Renaşterii
(400-1600); perioada modernă (1600-1900) la aceasta adăugându-se perioada contemporană.
Deşi interesul omului pentru cunoaşterea naturii comunicării s-a manifestat cu mult
înainte de apariţia democraţiei în Grecia antică, statuarea unor metode specifice a aparut mai
ales în jurul secolului V î.H. când cetăţenii din Siracuza au răsturnat conducerea tiranică şi au
stabilit reguli de convieţuire democratice. Cu această ocazie, Corax a scris "Arta retoricii" în
care arată diferite moduri concrete de comunicare în cadrul unor procese de recuperare a
averilor. Platon a fost acela care a abordat pentru prima dată retorica drept ştiinţă a
comunicării şi a emis teoria conform căreia comunicarea umană parcurge cinci etape: studiul
cunoaşterii (conceptualizarea), studiul sensului cuvintelor (simbolizarea), studiul
comportamentului uman şi al modurilor de abordare a vieţii (clasificarea), studiul aplicării
practice (organizarea) şi studiul instrumentelor de influenţare a oamenilor (realizarea).
Retorica a fost dezvoltată în continuare de Aristotel, celebra sa lucrare "Rethorike"

5
Paul Marinescu, Managementul insituţiilor publice, curs, Bucureşti, 2002
6
Charles E. Osgood, Language Meaning and Culture, 1990, e book

4
cuprinzând aspecte pragmatice referitoare la sistemul de comunicare interumană din care s-au
inspirat civilizaţiile ulterioare. În Grecia antică, marii oratori işi construiau discursul plecând
de la trei elemente: ethos (legat de caracterul vorbitorului, de credibilitatea sa), pathos (sau
capacitatea de a rezona pe plan emoţional cu auditoriul, de a empatiza) şi logos (un discurs ce
se supune principiilor logice). Oratorii erau convinşi că, pentru a convinge şi a influenţa prin
discurs, toate cele trei elemente trebuie combinate într-o proporţie adecvată.
În perioada medievală şi renascentistă ideile erau mai mult scolastice, iar preceptele
clasice se originau în teologie, retorică, logică. Sistemul de comunicare umană a continuat să
trezească interesul diverşilor specialişti, iar în mod practic au apărut noi tipuri de activităţi,
cum ar fi retorica prin scrisori şi prin discursuri.
După anul 1600 a fost elaborată o bogată literatură a teoriei şi practicii în domeniul
comunicării umane. Aproximativ în această perioadă au apărut statele naţionale şi implicit
interesul pentru studierea comunicării umane percepută drept o cale de exprimare. În acelaşi
timp s-au dezvoltat mult universităţile, literatura, publicaţiile.
În secolul al XIX-lea literatura în domeniul comunicării era destul de săracă. La
intersecţia dintre filosofie şi arta au aparut cateva lucrări importante a lui John Stewart Mill,
"On Liberty of Thought and Discussion" (1859), Herbert Spencer, "Philosophy or Style"
(1871).

TEME PRACTICE

 Aţi întrerupt vreodată o relaţie cu cineva (la şcoală sau vreo relaţie personală) din
cauza lipsei de comunicare? Ce ar fi trebuit să faceţi pentru a salva relaţia respectivă?
 Comentaţi: Societatea există prin comunicare.