Sociologie generală: concepte fundamentale și

studii de caz.
- Ioan Mihăilescu. 2003.-

Nume: Lebădă Mădălina Mihaela

Specialezarea Asistență socială

An 1, Grupa 1

Introducere în sociologie
1.Sociologia spontană
Putem spune că sociologia nu a avut un moment al apariției sale, deoarece oamenii au pus
întrebări și au căutat răspunsuri cu mult înaintea apariției ideii de sociologie ca și știință.
Cumulându-se o remarcabilă branșă de informații cu privire la viața socială a individului a luat
naștere conceptul de ,,sociologie spontană,, ce îți are bazele în simtul comun al indivizilor ce fac
parte din societate. Aceasta deține un caracter enciclopedic, fiind răspândită pe o scală largă în
rândul populației.

Sociologia spontană nu necesită un nivel ridicat al intelectului individului, motiv pentru care
este așa de răspândit în societate și pentru care există o reticiență în ceea ce privește existența
sociologiei ca și știință. Chiar dacă aceasta se bucură de o înrădăcinare și popularitate atât de
ridicată în mentalitățile indivizilor, sociologia spontană a simțuli comun are parte de mari
neajunsuri ce o fac inacceptabilă științific. Primul neajuns îl constituie caracterul pasional al
acesteia ce se datorează diferențelor de interese, concepții, prejudecăți, atracții și fobii a
indivizilor din societate, aceștia fiind incapabili de a forma o imagine obiectivă a realității. Cel
de al doilea neajuns este caracterul iluzoriu ce se datorează necesității oamenilor de a poseda
cunoștiințe corecte deoarece greșelile sunt imediat penalizate în societate.
Cel de al treilea neajuns este constituit de cunoașterea spontană ce este contradictorie, indivizii
oscilând permanent între sentimental liberului arbitru și cel al fatalității. Se poate considera că
acest mecanism psihosocial este unul benefic pentru individ dar nu este benefic și pentru
demersul științific. Un alt impediment este cunoașterea spontană ce este limitată fapt ce se
datorează experiențelor de viață circumscrise la mediul social în care trăiește individul.

Se poate presupune faptul că grupurile sociale dețin capacitatea de a oferi în mod spontan o
cunoaștere științifică a societății, dar acest lucru nu este adevărat deoarece grupul diminuează
capacitatea critic a individului și accentuează pasiunuile și iluziile. Astfel putem concluziona
faptul că sociologia spontană nu ne poate oferi o cunoaștere adecvată a societății.

2.De la sociologia spontană la sociologia științifică

Știința își are bazele în evenimentele verificabile și în observarea riguroasă a faptelor. Astfel
cunoașterea științifică se bazeză pe trei peincipii după cum urmează: în recunoașterea oamnenilor
de știință a existenței unei lumi reale, existența principilului determinismului și acceptarea
faptului că lumea exterioară poate fi cunoscută prin observație.

Observația științifică este precisă, astfel ea este în raport direct cu subiectul investigat, precizia
cercetării fiind indicate de gradul de măsurare a constatărilor efectuate de către individ.
Observarea științifică este riguroasă, astfel observatorul trebuie să prezinte lucrurile așa cun sunt
ele, fără omosiuni și exagerări. Tot observația științifică este sistematică fiind realizată în mod
deliberat, pregătită și desfășurată cu mijloacele adecvate. Observația științifică este obiectivă
aceasta fiind neafectată de pasiunile, fobiile și prejudecățile observatorului. Aceasta este
consemnată și efectuată de către persoane calificate fiind tot odată realizată în condiții
controlabile de către cercetător. Astfel respectând toate criteriile mentionate anterior despre
metoda observației sociologia poate fi considerată o știință deoare ce aceasta are la bază acest tip
de observație. Putem deduce astfel faptul că socioloiga îi determină pe oameni să examineze cu
atenție mediul social din care fac parte ajutându-i să înțeleagă modul de organizare al acesteia(
Mihăilescu, 2003, p. 13).

Sociologia realizează mai multe funcții printre care: funcția expozitivă de descriere sau
prezentare a faptelor și proceselor sociale așa cum au loc acestea; sociologia urmărește și
explicarea faptelor sociale și stabilirea relațiilor de determinare sau covarianță dintre diversele
aspect ale vieții sociale; sociologia urmărește și ameliorarea vieții sociale. Astfel concluzionăm
că sociologia se raportează critic la societate pe care o studiază.

3.Apariția și dezvoltarea sociologiei

Sociologia este consideretă o știință relative tânără, fiind palsată în prima jumatate a secolului al
XIX-lea. Constituorea sociologiei propriu-zise a fost necesară și posibilă o dată cu schimbările
economice, politice, sociale și intelectuale de la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Astfel prima
revoluție industrial a determinat apariția unor schimbări importante ale condițiilor de muncă, a
structurii socio-profesionale și ale raporturilor dintre clasele sociale. Această revoluție a condus
la adâncirea unor clivaje și conflicte sociale. Revoluția franceză cât și perioada napoleoiană au
dus atât la consecințe importante asupra concepțiilor și ideologiilor , cât și asupra relațiilor
politice europene. Princilpalele preocupări fiind stabilirea unei noi ordini sociale și restructurarea
raporturilor politice lucru ce a influențat apariția și dezvoltarea sociologiei.

Sociologia ca și știință este produsul unui lung șir de preocupări a unui număr mare de
cercetători dintre care amintim pe Auguste Comte(1798-1857) cunoscut ca fondatorul sociologiei
și cel care a dat numele acestei științe. Herbert Spencer (1820-1903)considerat al doile fondator
al principiului de sociologie, consider că societatea este un sistem, un întreg cu părți aflate în
interacțiune. Karl Marx( 1818-1883) nu s-a considerat sociology , ci gânditor și activist politic,
având preocupări științifice multiple (ex:economie,sociologie,filozofie,antropologie). Emile
Durkheim(1858-1917) unul dintre fondatorii sociologiei modern a fost preocupat de ameliorarea
stării sociale, de raelizarea ordinii și consensului social. Max Weber(1864-1920) a avut o
activitate științiifcă la fel de diversă ca și Marx, sociologia fiind pentru acesta studiul acțiunii
sociale urmărindu-se înțelegerea acțiunii sociale prin transpunerea în situația oamenilor
observați.

În România sociologia s-a constituit târziu față de țările din vestul Europei, caracteristica de bază
a sociologiei românești fiind constituită de orientarea puternică către practică. La sfârșitul
secolului al XIX-lea și începutul secolului al XXlea , pe măsura diversificării curentelor sociale,
politiceși intelectuale din spațiul românesc, are loc o diversificare a preocupărilor și
contribuțiilor sociologice. Astfel Spiru Haret(1851-1912) folosind o metodă analogică
întreprinde o fundamentare rațională a științei socialului utilizând axiomele mecanicii raționale.
Contribuții importante din spațiul românesc ce au dus la de zvoltarea și instituționalizarea
sociologiei au fost aduse de către C. Dimitrescu- Iași(1840-1923)inițiatorul primului curs de
sociologie de la Universitatea din București; Dumitru Drăghicescu(1875-1945) ce se impune prin
contribuții în analiza determinismului social; C. Dobrogeanu-Gherea(1851-1920) ce întreprinde
o analiză a extinderii mecanismelor economice caoitaliste în economia românească. După primul
război mondial , sociologii și-au propus să răspundă la problemele sociale de bază ale României,
acestea fiind formare statului națiomal unitary, generalizarea relațiilor de producție de tip
capitalist, situașia economic a agriculturii și situația socială a tăranului, accentuarea clivajelor
politice și a extremismelor ideologice. Astfel de problem fiind abordate și tratate în lucrările lui
Ștefan Zeletin(1882-1934) și ale lui Mihail Manoilescu(1891-1950).

Multe dintre lucrările celor doi sociologi fiind elaborate și publicate în cadrul Școlii
Monografiilor Sociologice cunoscuta sub numele de Școala Monografică de la București, ce l-a
avut ca principal fondator pe Dimitrie Gusti(1880-1955). Una dintre cele mai remarcabile
personalități ale contribuției teoretice și metodologice este cea a profesorului Henri H.
Stahl(1901-1992).

4. Perspective în sociologie

Mihăilescu(2003) notează că perspectiva sociologică este o cale de a privi societate, de a studia

viața socială și de a o explica, fiind o construcție mental ce ne permite vizualizarea și explicarea
lucrurilor ce se pertrec în societate. Astfel perspective sociologică este o analiză a societății
privită dintr-un anumit punct.

Perspectiva evoluționistă este prima formulată în sociologie și explică originea societăților și

creșterea acestora. Perspectiva funcționalistă vede societatea ca pe un sistem ce este compus
dintrun întreg ce este secționat în mai multe părți ce se află în interacțiune, fiecare parte
îndeplinind o anumită funcție. Astfel din aceasta perspectivă societate tinde spre echilibruși
menținerea ordinii.

Perspectiva conflictualistă concepe conflictul ca o sursă a schimbării sociale și își concentrează

analiza asupra instabilității și dezechilibrului, astfel se consider că consensul social este mai
curând o iluzie, ceva ce paote fi obținut prin constrângere.

Perspectiva interacționalistă sau interacționalismul symbolic își îndreaptă atenția asupra

raporturilor dintre individ și societate , această perspectivă își fundamentaeză afirmațiile pe
considerentul că ființa umană este singura capabilă să producă și să utilizeze simboluri.
Simbolurile luând diferite forme: sunete, semen, gesture sau obiceiuri.Societate este în
permanență creată prin interacțiunea indivizilor, iar ceștia se modelează în cadrul societății, care
se schimbă și ea sub acțiunea lor.
Interacționismul simbolic atrage atenția asupra rolului individului în viața socială, rol pe care îl
exagerează. Anumite elemente din sfera socialului se impugn individului și îl constrând , iar
acesta nu li se poate sustrage.

Conform lui Mihailescu(2003) funcționalismul, conflictualismul și interacționalismul simbolic

oferă perspective parțiale ale uneia și aceleași realități, neputându-se afirma că una este mai
acesibilă sau nu , fiecare având avantaje si dezavantaje. Fiecare dintre aceste perspective
înbogățind cunoașterea socilologică cu noi elemente.

Bibliografie

 Ioan Mihăilescu. 2003. Sociologie generală: concepte fundamentale și studii de caz. Iași:
editura Polirom. (Capitolul I, pp. 9-22)