Cap. I.

Introducere in sociologie
1.1.Definirea conceptului de sociologie
DEF: SOCIOLOGIA este stiinta care studiaza societatea sub toate formele ei de organizare si
manifestare, precum si comportamentul oamenilor in cadrul societatii.
Problematica de studiu a sociologiei:
a) studiază grupurile sociale și colectivitățile umane (populația, grupurile – inclusiv etnice
și clasele sociale, colectivitățile urbane și rurale)
b) fenomenele și procesele sociale;
c) organizațiile sociale și instituțiile sociale
1.2.Inițiatorii sociologiei ca știință
Cunoasterea stiintifica a societatii este un proces complex, iar in istoria sociologiei au existat 4
mari ganditori din secolul al XIX –lea ce au fost numiti intemeiatorii sosihologiei.
Acestaia sunt:
a) Auguste Comte (1789 -1857, ganditor francez)
b) Herbert Spencer (1820 – 1903, ganditor englez)
c) Karl Marx (1818 -1883) - Germania
d) Max Weber (1864 -1920) - Germania

a) Auguste Comte (1789 -1857, ganditor francez) initial a vrut să denumească aceasta
stiință fizică sociala dar ulterior este cel care a propus numele de sociologie pentru
aceasta stiinta. Astfel pentru a demumi stiinta societatii Comte a utilizat cuvinte
clasice latinescul ,,socios” – care inseamna ,,gloata, multime” si grecescul logos care
inseamna stiinta, cunoastere.
Comte considera că metoda pozitivă este baza sociologiei - realitatea se poate
studia prin culegerea informatiilor directe cu ajutorul instrumentelor care permit
masurarea fenomenelor sociale.

b) Herbert Spencer (1820 – 1903, ganditor englez) denumește sociologia „Darwinism

social” plecând de la evolutia speciilor. Autorul caută legi universale ale evoluției
societăților. Astfel acesta consideră ca în istorie au existat 2 tipuri de societăți:
- societăți militare – conduse de militari
- societăți industriale – deținătorii puterii economice sunt cei care conduc societatea.
Consideră că orice societate urmează acest tip de succesiune – de la militar la
industrial. Totodată Spencer consideră că și societățile asemeni organismelor
evoluează permanent.

c) Karl Marx (1818 -1883) – Germania – are o abordare economică a sociologiei.

Acesta renunță la termenul de ,,societate” și folosește în locul acestuia termenul de
,,formațiune social –economică”. Termenul se referă la un tip particular de
societate, formează o lege universala – legea concordanței dintre forțele și
relațiile de producție . Forțele de producție sunt formate din mijloacele necesare
producției (utilaje, mașini, unelte, materii prime) și din forța de muncă.
Astfel fiecare formațiune social – economică este caracterizată de un mod de producție.
 d) Max Weber (1864 -1920), Germania – este primul sociolog care a teoretizat
specificul metodologic al științelor sociale. El consideră că procesul de cunoaștere
a vieții sociale pleacă de la înțelegerea acțiunilor săvârșite de oameni în societate =
acțiuni sociale. Acest tip de metodă a înțelegerii poartă numele de
,,comprehensiune”.
Comprehensiunea este o metodă specifică științelor sociale (la fel ca și empatia –
capacitatea de a decodifica elementele afective care stau la baza acțiunilor; sau
introspecția – metoda de autointergogare și autoanaliză a propriilor comportamente)
Pentru acest autor sociologia este o teorie despre acțiunea socială.

Emile Durkheim (1858 -1917) – este cel care a susținut primul curs universitar de
sociologie și a publicat prima lucrare în domeniul sociologiei ce se numește
,,Sinuciderea”.
Primele școli mari de sociologie au fost Școala de la Chicago și Școala Sociologică de
la București.

Funcţiile sociologiei
1. Funcţia descriptivă, expozitivă
Începe prin a descrie faptele, fenomenele şi procesele sociale, (dar nu rămâne la acest
nivel elementar, pur descriptiv şi expozitiv.) Sociologia descrie realitatea socială în plină
desfăşurare. Pornind de la necesitatea descrierii faptelor sociale, ca prim pas, s-a născut chiar
o ramură a sociologiei, sociografia.
2. Funcţia explicativă şi interpretativă Explicaţia în domeniul sociologiei urmăreşte
descoperirea raporturilor esenţiale dintre procesele şi fenomenele sociale și a
cauzelor care le determină.
3. Funcţia critică cea mai importantă funcţie a sociologiei. Sociologul trebuie să
examineze critic fenomenele sociale, să prezinte concluziile. Semnalează
dificultăţile, contradicţiile vieţii sociale în diferite tipuri de societăți. Caracterul său
ştiinţific este conferit mai ales de poziţia critică faţă de realitatea socială.
4. Funcţia prognotică, prospectivă Critica realităţii sociale nu are valoare în sine, ci
ea se realizează în scopul prognozării viitorului. Sociologia este aceea care trebuie
să dea seama de sensul în care se dezvoltă societatea. Sociologia prezintă sensul de
dezvoltare, alternativele de dezvoltare ale societăţii.
5. Funcţia aplicativă - rolul sociologiei nu este acela de a da soluţii definitive, ci de
a elabora anumite propuneri, ipoteze, să schiţeze anumite rezolvări (scenarii
posibile).
6. Funcţia educativă - în general, cea mai mare parte a sociologilor activează în
instituţii educaţionale. Cursurile de sociologie răspund scopurilor generale ale
educaţiei.

1.3. Sociologiile de ramură

Concret societăţile omeneşti sunt studiate, în afară de sociologie, de stiințele
demografice, etnografice, economice etc.
 Unele din aceste ştiinţe se deosebesc foarte uşor de sociologie deoarece nu studiază
societatea ca atare, ci decât activităţi sau produse sociale particulare.
Probleme de delimitare de sociologie ridică în special acele ştiinţe care se ocupă cu studiul
întregii societăţi (cum sunt ştiinţele istorice, antropologice).
Sociologia se deosebeşte de celelalte ştiinţe deoarece ea studiază societatea, deci materia
organică, în timp ce ştiinţele naturale studiază materia anorganică.
De la scoiologia spontană, la sociologia știintifică
Există două moduri de cunoaștere a societății:
I. Cunoașterea comună – se referă la oamenii obișnuiți aflați în condiții simple
de viață; Sociologia spontană cuprinde ansamblul opiniilor pe care oamenii și
le formează despre societate sub toate formele ei de manifestare.
II. Cunoașterea științifică – proprie științelor, printre care și sociologia;
Sociologia științifică cuprinde ansamblul teoriilor ce analizează esența vieții
sociale sub toate aspectele.

Trăsăturile cunoașterii comune:

• este limitată la experiența proprie

• este nesistematizata (nu e cuprinsă într-un corp sistematizat de știine)
• este tacită și neverificabilă / sau implicită (de exemplu oamenii pot spune că ,, toți
judecătorii sunt corupți” fără a putea să ofere un argument. În general în astfel de
situații oamenii nu simt nevoia să explice aceste opinii.)
• este subiectivă, emoțională (apreciem mai de grabă un comportament al unei persoane
care ne place și tindem să-l criticăm pe cel care nu ne place)
• este selectivă – oamenii selectează din multitudinea de fenomene pe care le observă
doar pe cele care îi interesează
• se bazează pe prejudecăți fiind influențată de societate
• este contradictorie – în funcție de părerile oamenilor
• este inconsistentă în timp – același fenomen poate fi explicat diferit în funcție de
momente diferite de timp.

Trăsăturile cunoașterii științifice:

• este sistematizată – cuprinsă în teorii științifice acceptate de cercetători

• este verificabilă prin metode experimentale
• este obiectivă – se bazează pe instrumente de măsurare
• este centrată pe găsirea de dovezi, evită generalizarea pripită și este exactă;
• nu are construcții contradictorii
• este consistentă în timp, nu își schimbă conținutul în funcție de păreri personale