Facultatea Nicolae Titulescu

Administratie Publica anul II –ID

DREPT ADMINISTRATIV

Tema referat:
Actul administrativ

Constantin Stefania Reylda

Anul II –ID grupa II
 Actul administrativ

1 Noţiunea de autoritate publică.

Dreptul administrativ este o ramură a dreptului public. În dreptul administrativ, interesul public are
prioritate faţă de interesul particular. Instrumentul fundamental cu care vom opera în înţelegerea prezentei
materii va fi Constituţia României. Constituţia României a fost adoptată în sedinţa Adunării Constituante
din 8 noiembrie1991 şi a intrat în vigoare în urma aprobării prin referendumul naţional din 8 decembrie
1991. Constituţia României a fost revizuită prin Legea nr. 429/2003 şi aprobată prin referendumul naţional
din 18-19 octombrie 2003. Constituţia României a intrat în vigoare la data de 29 octombrie 2003, data
publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758/ 29.10.2003 a Hotărârii Curţii Constituţionale
a României nr. 3 din data de 22 octombrie 2003 pentru confirmarea rezultatului referendumului naţional
din 18-19 octombrie 2003 privind Legea de revizuire a Constituţiei României. Constituţia Romaniei în
varianta actuală este structurată pe VIII Titluri şi are un numar de 156 de articole.

Constituţia României din 1991 foloseşte ca terminologie de bază pentru instituţiile ce urmează a fi
studiate noţiunile de „autoritate publică” şi respectiv „autoritate a administraţiei publice”. De asemenea,
trebuie remarcat că o atentă lecturare a dispoziţiilor constituţionale conduce la interpretarea potrivit cu care
noţiunea de autoritate publică este folosită atât în sens larg, cât şi în sens restrâns.

Pornind de la ideea că anumite autorităţi publice sunt enumerate expressis verbis in Constituţie în
Titlul III, trebuie să deducem că autorităţile acolo enumerate exercită clasicele funcţii ale statului -
legislativă, executivă şi judecătorească. Rezultă deci că în acest titlu III noţiunea de autorităţi publice este
folosită în sens restrâns.

Este vorba despre asadar despre autoritati publice precum: Parlament care înfăptuieşte funcţia de
legiferare, despre Preşedinte şi Guvern care realizează împreună funcţia executivă alături de autorităţile
administraţiei publice centrale de specialitate, autorităţi administrative autonome şi autoritaţile
administraţiei publice locale, la care se adaugă autoritatea judecătorească care realizează funcţia de
înfăptuire a justiţiei. Pe lângă autorităţile enumerate in Titlul III, în Constituţie mai regăsim şi alte autorităţi:
Avocatul Poporului, Curtea de Conturi, Curtea Constituţională. În cazul acestora insa, avem de-a face cu
autorităţi publice în sensul de structuri organizaţionale învestite cu prerogative de putere publică, ce exercită
diverse forme de control, în principal asupra autorităţilor publice care realizează clasicele funcţii ale
statului.
2 Noţiunea de administraţie publică

Etimologic, termenul de administraţie provine din limba latină fiind format din prepoziţia „ad” care
se traduce prin: „la”, „către” etc. şi substantivul „minister”, cu semnificaţia de: „servitor”, „îngrijitor”,
„ajutător”. Din aceste componente s-a format cuvântul „administer” care ne apare într-un dublu înţeles,
având o semnificaţie directă aceea de „ajutor al cuiva”, de „executant”,ori de „slujitor” şi o semnificaţie
figurativă, indirectă,cea de „unealtă” sau de „instrument”1.Dicţionarul explicativ al limbii române atribuie
verbului „a administra” semnificaţia de „a conduce”,”a cârmui”,” a gospodări” o întreprindere, instituţie
etc., iar prin substantivul „administraţie” înţelege totalitatea organelor administrative ale unui stat În
doctrină, conceptului de„administraţie” îi sunt atribuite mai multe sensuri, dupa cum urmează:

• conţinutul principal al uneia dintre cele trei puteri statale, puterea executivă;

• compartiment funcţional (direcţie, departament, secţie etc.) din cadrul unei întreprinderi sau instituţii;

• sistemul de autorităţi publice care înfăptuiesc puterea executivă;

• conducerea unui agent economic sau a unei instituţii, etc.

Din multiplele sensuri atribuite termenului de administraţie, preocupările teoreticienilor secolelor

XIX şi XX s-au axat, în principal, pe clarificarea noţiunii de administraţie publică. Pentru a defini
administraţia publică, este necesar, în primul rând, să se determine graniţele generale ale acesteia şi în
acelasi timp să i se formuleze principalele concepte.

În al doilea rând, definirea administraţiei publice trebuie să reflecte locul şi rolul acesteia în
contextul politic, economic şi social al statului de drept, bazat pe principiul separaţiei puterilor în stat. A
administra înseamnă a acţiona neîntrerupt. Este axiomatic faptul că nu se obţine nimic fără acţiune şi nu se
păstrează nimic din momentul în care efortul a încetat, filozofia administraţiei constând în activitatea sa
permanentă, continuă. Acţiunea administrativă, spunea Traian Herseni, „nu constituie un scop în sine, ea
trebuie să servească realităţile sociale în veşnică mişcare. Nici oamenii nu sunt pretutindeni identici. De
aceea, a administra nu înseamnă oriunde acelaşi lucru. Ceea ce este valabil într-o ţară, nu este valabil pentru
orice ţară”1. Adaptând cele de mai sus contextului nostru, vom reda câteva concepţii exprimate în doctrina
franceză, cu impact deosebit asupra doctrinei şi organizării administraţiei publice din ţara noastră.

Constituţia franceză din 1958 a determinat o schimbare a opticii de abordare a executivului şi

administraţiei publice. Astfel, profesorul André de Laubadere definea administraţia ca fiind „ansamblul de
autorităţi, agenţi şi organisme, însărcinate, sub impulsul puterii politice, de a asigura multiple intervenţii
ale statului modern”2. Într-o altă opinie, cea a prof. Jean Rivero, conceptului de administraţie i se atribuie
două sensuri, respectiv semnificaţia de activitate, aceea de a administra, altfel spus, de a gira o afacere, iar
pe de altă parte, desemnează organele (structurile) care exercită această activitate, primul fiind sensul
material, iar cel de-al doilea, fiind sensul organic3. Pentru a delimita conţinutul şi sfera administraţiei
publice, autorul delimitează administraţia atât faţă de alte forme de activitate publică (activitatea legislativă
şi activitatea justiţiei), precum şi de cea a particularilor, persoane fizice şi/sau juridice. În ceea ce priveşte
scopul administraţiei, autorul relevă că este acela de a satisface interesul public.

3 Noțiunea de act administrativ

Actul administrativ reprezintă una din formele prin care administraţia publică îşi realizează
misiunea , fiind cea mai importantă dintre acestea din punct de vedere juridic.

În perioada postbelică, actele juridice ale administraţiei erau analizate sub denumirea „actele puterii
executive’’, distingându-se actele administrative de autoritate şi actele administrative de gestiune. Actul
administrativ de autoritate era definit de către Romulus Ionescu , ca fiind ,, o manifestare de voinţă făcută
de un organ administrativ competinte, prin care creiază o situaţiune juridică generală sau individuală,
guvernată de norme de drept public, în care găsim ideia de dominaţiune şi comandament’’, iar actul
administrativ de gestiune reprezenta ,, tot o manifestare de voinţă făcută de un organ competinte, însă el
tinde să creieze unui organism administrativ o situaţiune juridică de caracter patrimonial, reglementată de
dreptul privat’’. Interesant este faptul că în sfera actelor puterii executive nu apare termenul de contract,
deşi actul administrativ de gestiune se aprecia că are, în realitate, caracter de act civil.

Când o autoritate publică - precizează prof. Paul Negulescu - încheie un contract de vânzare-
cumpărare cu un particular, privitor la un imobil, se creează o situaţie juridică de cumpărător şi o alta de
vânzător, ambele reglementate de dreptul privat. Aceste situaţii juridice nu pot fi modificate prin acte
unilaterale, ci numai prin consimţământul ambelor părţi, prin acte bilaterale. Actul de vânzare-cumpărare
este, deci, un act administrativ de gestiune1. Noţiunea de act administrativ era folosită într-un sens pur
formal, spre a evoca actele juridice ale autorităţilor administrative, nu şi regimul juridic de putere. Între
actul administrativ şi actul administrativ de gestiune nu exista o corespondenţă gen-specie, sub aspectul
regimului juridic aplicabil, primul era o specie a actelor de autoritate, secundul era o specie a actelor de
drept privat.
Prin act administrativ se înţelege forma juridică principală a activităţii organelor administraţiei
publice, care constă într-o manifestare unilaterală şi expresă de voinţă de a da naştere a modifica sau a
stinge drepturi şi obligaţii, în realizarea puterii publice, sub controlul principal de legalitate al instanţelor
judecătoreşti. Constituția României precizează în cuprinsul art. 52 noțiunea de act administrativ. Regimul
juridic administrativ, aşa cum este reglementat la ora actuală în România, cunoaşte o formă tipică, ce
presupune contenciosul administrativ judiciar, potrivit dreptului comun care este Legea nr. 554/2004 (fosta
Lege nr. 29/1990) ori a altor reglementări speciale şi forme atipice, care nu îngăduie controlul instanţelor
judecătoreşti. Din acest punct de vedere actele administrative sunt tipice şi atipice. De asemenea, exista si
acte administrative prin delegaţie. Actele administrative prin delegaţie, care emană de la structuri nestatale
cum ar fi asociaţii, fundaţii, sunt o categorie a actelor administrative tipice, dacă sunt emise in realizarea
unui serviciu public şi dacă pot fi atacate la instanţa de contencios administrativ.

Trăsăturile actului administrativ sunt:

1) Este forma juridică principală a activităţii organelor administraţiei publice;

2) Este o voinţă juridică unilaterală;

3) Este emis numai în realizarea puterii publice;

4) Are un regim juridic specific, în centrul căreia se află Legea contenciosului administrativ- Legea
nr. 554/2004.

Actul administrativ este forma juridică principală a activităţii organelor administraţiei publice.

Prin această trăsătură se evocă genul proxim al actului administrativ - forma concretă de activitate
a organelor administraţiei publice. Actul administrativ este forma juridică cea mai importantă datorită unor
aspecte de ordin calitativ şi anume forţa juridică a efectelor pe care le produce şi nu a unor aspecte de natură
cantitativă şi anume ponderea pe care o ocupă.

Ponderea actului administrativ în sfera formelor de activitate ale organelor administraţiei publice
diferă după cum ne plasăm la un nivel ierarhic sau la altul al organizării administraţiei publice. La organele
de la baza sistemului organizării administraţiei publice au o pondere mai mare operaţiunile şi faptele
materiale, iar pe masură ce se urcă spre vârful organizării, ponderea acestora scade în detrimentul actelor
juridice, în special al actului administrativ.

Actul administrativ este o voinţă juridică unilaterală

Prin această trăsătură se urmăreşte, pe de o parte, includerea actului administrativ in sfera actelor
juridice, iar pe de altă parte, delimitarea actului administrativ de operaţiunile tehnico-materiale, respectiv
de operaţiunile tehnicoproductive.

Actul administrativ ne apare ca fiind exteriorizarea voinţei interne a unui organ al administraţiei
publice de a produce în mod direct efecte juridice, adică de a da naştere, a modifica sau stinge drepturi şi
obligaţii. Pentru a fi în prezenţa actului administrativ, trebuie întrunite toate condiţiile care sunt cerute
pentru un act juridic. Voinţa pe care o manifestă organul administraţiei publice trebuie să fie expresă,
neîndoielnică în a schimba ceva în ordinea juridică existentă. În ceea ce priveşte cerinţa pentru actul
administrativ de a fi unilateral apar următoarele situţii:

a) Emiterea actului administrativ cu participarea mai multor persoane fizice- cazul unui organ
colectiv. Plecând de la această situaţie, s-a pus problema de a şti dacă acordul de voinţă care intervine în
vederea emiterii actului nu este de natură a înlătura caracterul unilateral al acestuia. În asemenea situaţie,
voinţa fiecărei persoane în parte nu are relevanţă decât în cadrul mecanismului decizional administrativ, nu
şi în ceea ce priveşte caracterul unilateral al actului administrativ. Caracterul unilateral al actului decurge
nu din numărul de persoane fizice care participă la adoptarea lui, ci din faptul că acele persoane acţionează
în vederea realizării competenţei organului administrativ. Acordul lor de voinţă, cvorumul cerut de lege
este o modaliatate procedurală de realizare a competenţei, inclusiv a capacităţii organului administrativ, ca
instituţii de drept substanţial.

b) Emiterea actului administartiv cu participarea mai multor autorităţi publice, respectiv a unui
organ administrativ şi a unui organ nestatal. Sunt avute în vedere următoarele situaţii: - hotărâri comune
a două sau mai multe organe administrative; - hotărâri comune ale unui organ de stat şi ale unei organizaţii
cu caracter nestatal. Şi în această situaţie suntem în prezenţa unei manifestări unilaterală de voinţă.

c) Emiterea unui act administrativ la cererea prealabilă. În acest caz întâlnim două mari situţii:

1. cererea prealabilă aparţine chiar organului emitent şi este adresată organului ierarhic superior.
În această situaţie suntem în prezenţa unei autorizaţii, în sens larg al termenului

. 2. cererea prealabila este adresată organului emitent de către subiectul de drept ce urmează să fie
beneficiarul actului administrativ. În această situaţie, cererea prealabilă sau, după caz, acordul prealabil au
valoarea doar a unei condiţii cerute de lege pentru ca actul administrativ să fie legal.

Actul administrativ este emis în realizarea puterii publice

Această trăsătură deosebeşte actul administrativ de alte acte juridice cu caracter unilateral ale
organelor administraţiei publice, rezultând obligativitatea actelor administrative şi executarea lor din oficiu.
Din această trăsătura rezută obligativitatea actelor administrative pentru toate subiectele de drept la care se
referă, pentru organul emitent şi chiar pentru organul sau ierarhic superior, obligativitate ce subzistă atât
timp cât nu intervine în problema respectivă un act contrar. Caracterul actului administrativ de a fi emis in
realizarea puterii publice nu trebuie confundat cu caracterul general al oricarui act juridic, anume
susceptibilitatea de a fi executat prin forţa de constrângere a statului. Forţa de constrângere a statului
intervine pentru a se înfrânge o rezistenţă a subiectelor de drept, pe când actul administrativ intervine pentru
a da naştere, a modifica sau stinge drepturi şi obligaţii, în exerciţiul autorităţii de stat, sau după caz, al
unităţii administrativ-teritoriale.

Actul administrativ are un regim juridic specific, în centrul căruia se află Legea contenciosului
administrativ nr. 554/2004

Această trăsătură ajută la deosebirea actului administrativ, care este emis în special de organele
administraţiei publice, de actele de autoritate specifice altor categorii de organe, actul administrativ fiind
singurul act de autoritate atacat în contenciosul administrativ. Legea conteciosului administrativ îngăduie
să asimilăm actelor administrative actele unilaterale ale structurilor nestatale, autorizate să presteze un
serviciu public

BIBLIOGRAFIE
 DREPT ADMINISTRATIV Actul şi răspunderea administrativă , Universitatea „Nicolae
Titulescu” din Bucureşti 2017
 G. Guţu, Dicţionar latin-român, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti 1983, p. 38
*** Dicţionarul explicativ al limbii române, Editura Academiei R.S.R., Bucureşti
 Paul Negulescu, Tratat de drept administrativ, vol.I, Ediţia aIV-a
 Mircea Preda, Drept administrativ, Editura Lumina Lex, Bucureşt